Decizia nr. 240/2025

Articolul 16

din Constituție

și Codul muncii interzic discriminarea directă și indirectă și prevăd că la stabilirea și acordarea salariilor este interzisă orice discriminare. Pe cale de consecință, nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători și procurori. Nicăieri în cuprinsul legii, nici în dispozițiile generale și nici în dispozițiile specifice familiei ocupaționale „Justiție“, nu se regăsește vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a coeficienților de salarizare începând cu momentul în care auditorii de justiție devin magistrați, procurori sau judecători. Salarizarea unitară a magistraților, judecători și procurori, aparține tradiției sistemului judiciar. O salarizare nediferențiată între judecători și procurori este, în fapt, o aliniere la legislația mai multor state europene care au adoptat un sistem de salarizare identic pentru cele două categorii profesionale.

16.

Or, prevederile legale criticate nu răspund exigențelor privind egalitatea în drepturi, astfel cum au fost statuate prin jurisprudența Curții Constituționale, Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care există norme identice sau similare privind incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile funcțiilor de procuror și de judecător, admiterea în magistratură și formarea profesională a judecătorilor și procurorilor, numirea judecătorilor și procurorilor, accesul procurorilor la funcția de judecător și al judecătorilor la funcția de procuror, drepturile și îndatoririle judecătorilor, răspunderea juridică a acestora, astfel statuând cel puțin comparabilitatea muncii prestate, dacă nu chiar în unele cazuri similaritatea.

17.

Se mai susține că legea salarizării nu răspunde cerințelor de claritate, previzibilitate și aplicabilitate, necesare unui astfel de act normativ, și că prin diminuarea salariilor procurorilor se aduce atingere principiului independenței justiției, independența financiară fiind o componentă a independenței justiției. Sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

18.

Tribunalul Alba - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Opțiunea legiuitorului de a stabili coeficienți mai mari pentru judecători decât pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizațiilor de încadrare, cele două categorii profesionale neaflându-se în situații identice. Invocă dispozițiile

art. 124 alin. (1)

și

(3)

și ale

art. 131 alin. (1)

și

art. 132 alin. (1) din Constituție

și reține că, în vreme ce judecătorii sunt independenți, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, iar aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc.

19.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Împrejurarea că există o mică diferență salarială între indemnizațiile procurorilor și cele ale judecătorilor nu este de natură a încălca egalitatea în drepturi. Potrivit

art. 3 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului din justiție se stabilesc ținându-se seama de criteriile prevăzute la

art. 8

din respectiva lege, precum și de locul și rolul justiției în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanța socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcționare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcții, de obligația de păstrare a confidențialității, de pregătirea profesională, de interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal și de exigențele prevăzute de documentele internaționale privind funcționarea eficientă a sistemului judiciar și statutul magistraților. Egalitatea în drepturi este un principiu constituțional complex, care nu se mai definește numai prin raportare la noțiunea opusă de discriminare, ci prin raportare la noțiunea complementară de diferență, pe care ajunge să o și înglobeze de altfel. Din această perspectivă, egalitatea nu mai este sinonimă cu uniformitatea, ci se apropie mai degrabă de proporționalitate, astfel că prin raportare la principiile enunțate în cuprinsul

art. 6

din lege nu se poate spune că diferența de reglementare încalcă principiul egalității sau al independenței justiției.

20.

Tribunalul Vaslui - Secția civilă invocă aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale ( Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 ) și reține că în cauză nu poate fi reținută încălcarea vreunui drept al omului sau a unei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice. Numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariaților, iar nu și acordarea unor coeficienți de multiplicare diferiți acordați aceleiași categorii socioprofesionale, dar care funcționează în cadrul anumitor structuri.

21.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

22.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

23.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 litera d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

24.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile cuprinse în

capitolul I litera B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, referitoare la „Indemnizația de încadrare pentru procurori“.

25.

În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 124 alin. (3)

privind independența justiției,

art. 131

privind rolul Ministerului Public și

art. 132

privind statutul procurorilor. De asemenea sunt invocate dispozițiile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării,

art. 23 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la o salarizare echitabilă, Carta socială europeană și Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

26.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020,

Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1225 din 14 decembrie 2020, sau

Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2021,

Decizia nr. 107 din 23 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 4 iunie 2021, și

Decizia nr. 94 din 5 martie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 23 august 2024).

27.

Curtea a statuat că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.

28.

În aplicarea acestor considerente de principiu, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului de a stabili, în materia salarizării, coeficienți mai mari pentru judecători decât pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizațiilor de încadrare.

Articolul 16

alin. (1) din Constituție , potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, nu este și nu poate fi înțeles ca un standard care impune legiuitorului să țină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferențele dintre diversele categorii de subiecți supuși reglementării sale.

29.

Curtea a subliniat că însăși

Constituția

este cea care, dincolo de reglementarea asemănătoare a statutului judecătorilor și procurorilor, instituie diferențieri evidente între judecători și procurori. Astfel, potrivit

art. 124 alin. (3)

din Legea fundamentală, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, în timp ce, conform

art. 132 alin. (1) din Constituție , procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. De asemenea, conform

art. 124 alin. (1) din Constituție , judecătorii înfăptuiesc justiția în numele legii, în vreme ce, potrivit

art. 131 alin. (1) din Constituție , în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura juridică diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc.

30.

Totodată, Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor. Potrivit

art. 126 alin. (1) din Constituție , justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, ceea ce înseamnă că dintre cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în

capitolul VI al titlului III din Constituție , numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Deși nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziție de independență instituțională față de aceasta, întrucât textul

Constituției

este foarte clar, activitatea desfășurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiției.

31.

În raport cu aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat netemeinicia criticilor de neconstituționalitate referitoare la pretinsa discriminare în materie salarială a procurorilor față de judecători.

32.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentina Maria Gândilă, Gheorghe Costea, Florin Ștefan Georgescu, Marius Vasile Hărșan, Galina Mircea, Roxana Andreea Crișan, Mariana Chetraru, Emanuela Mesaroș, Constantin Barbu, Alexandru Bogdan Pop și Ciprian Gherasim în Dosarul nr. 4.304/107/2020 al Tribunalului Alba - Secția I civilă, de Ion Veștemean, Bogdan-Nicolae Dancu, Simona Enache, Andra-Simina Florescu Mironescu, Bogdan Valentin Florescu, Remus Paul Criste, Mihaela Ruginosu-Tabata, Dan Octavian Simion, Monica Isailă, Florin Nanu și Cornel David-Deca în Dosarul nr. 3/90/2021 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, de Gianina Oreviceanu și Radu Cristian Mihai în Dosarul nr. 4.651/107/2020 al Tribunalului Alba - Secția I civilă, de Lavinia Șișman, Costinel Claudiu Minea, Cornel Cîrjeu, Fănică Cercel, Adriana Emanuela Dogaru, Camelia Antonela Dima, Sandra Georgescu, Cora Nicoleta Rujoiu, Ecaterina Maria Șuiu, Ion Bleoancă și Carmen Constanța Herciu în Dosarul nr. 426/107/2021 al Tribunalului Alba - Secția I civilă și de Maria Cristina Rotaru, Mihaela Plopan, Alina Mihaela Tinică și Petrișor Harnagea în Dosarul nr. 1.790/89/2021 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă și constată că dispozițiile cuprinse în

capitolul I litera B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția I civilă, Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Vaslui - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.