Hotărâre · Autoritatea Electorală Permanentă

Hotărârea nr. 32/2025

privind întocmirea, verificarea și circuitul proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025

prezumat în vigoare

Data actului
21 noiembrie 2025
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1077 din 21 noiembrie 2025
Citează
9 acte
Structură
21 de articole, 2 anexe · 40.747 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere

Hotărârea Guvernului nr. 890/2025

privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari în unele circumscripții electorale,

văzând prevederile

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2025

privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025,

ținând cont de prevederile

art. 93-98

și ale

art. 132 alin. (1) din Legea nr. 115/2015

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,

în considerarea prevederilor

art. 120 alin. (1) din Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 12/2016

pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale, cu modificările și completările ulterioare,

observând dispozițiile

Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 36/2019

pentru aprobarea

Normelor metodologice

privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, verificarea corelațiilor din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum și condițiile de înregistrare audiovideo a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. 2 alin. (1) lit. a) ,

c) ,

d)

f)

și

i) din Hotărârea Guvernului nr. 933/2025

privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025,

văzând și prevederile Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 154H/2024 privind aplicarea unitară a prevederilor legale privind întocmirea, verificarea și circuitul proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor din data de 9 iunie 2024,

în considerarea propunerilor formulate de Institutul Național de Statistică prin Adresa nr. 5.348T.A. din 20 noiembrie 2025, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 19.212 din 20.11.2025, și de Serviciul de Telecomunicații Speciale prin Adresa nr. 117.023 din 21 noiembrie 2025, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 19.208 din 21.11.2025,

în temeiul

art. 104 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 208/2015 , cu modificările și completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

La alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025, după numărarea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare încheie un proces-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primar, un proces-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primarul general al municipiului București sau un proces-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău, după caz, în trei exemplare originale.

(2)

Procesele-verbale prevăzute la

alin. (1)

vor fi semnate olograf de către membrii biroului electoral al secției de votare, pe fiecare pagină, cu respectarea condiției imperative de a semna doar în partea stângă a paginilor acestor procese-verbale, astfel încât cifrele cuprinse în procesul-verbal și codul QR prevăzut la

art. 2 alin. (5)

să nu fie în niciun fel afectate, și vor purta ștampila de control a secției de votare.

(3)

Un exemplar original al proceselor-verbale prevăzute la

alin. (1)

se afișează în loc vizibil la sediul biroului electoral al secției de votare.

(4)

Pe fiecare pagină a copiilor proceselor-verbale eliberate conform

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 115/2015

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se va înscrie mențiunea „Copie certificată“, însoțită de semnătura președintelui biroului electoral al secției de votare, lângă care se va aplica ștampila de control a secției de votare.

Articolul 2

(1)

Pentru încheierea procesului-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primar, a procesului-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primarul general al municipiului București sau a procesului-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău, președintele biroului electoral al secției de votare:

a)

va întocmi o ciornă a procesului-verbal și va asigura verificarea electronică a datelor care urmează a fi consemnate în cele 3 exemplare originale ale procesului-verbal; verificarea electronică a datelor care urmează a fi consemnate în cele 3 exemplare originale ale procesului-verbal se va realiza cu sprijinul operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare prin înscrierea acestora în aplicația informatică, care asigură îndeplinirea funcționalităților prevăzute la

art. 3 lit. n) tezele I

și

a II-a

și

lit. o) din Normele metodologice

privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, verificarea corelațiilor din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum și condițiile de înregistrare audiovideo a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, aprobate prin

Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 36/2019 , cu modificările și completările ulterioare, instalată pe terminalul informatic (tableta) pus la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale; aplicația informatică menționată va semnala eventualele erori sau neconcordanțe ce trebuie remediate pentru a asigura încheierea proceselor-verbale conform legii;

b)

va verifica dacă denumirile partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, numele și prenumele candidaților pe care acestea le-au propus, precum și numele și prenumele candidaților independenți,

înscrise în machetele personalizate ale proceselor-verbale, corespund cu cele înscrise în buletinele de vot utilizate în secția de votare;

c)

va asigura înscrierea corectă în procesele-verbale a voturilor valabil exprimate pentru fiecare candidat, în conformitate cu rezultatele numărării voturilor, precum și a totalizării acestora;

d)

după confirmarea corelațiilor, atât în aplicație, cât și în procesul-verbal, după realizarea acțiunilor de verificare prevăzute la

lit. a)-c)

și semnarea de către membrii biroului electoral al secției de votare a proceselor-verbale completate în secția de votare, va asigura încărcarea în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, denumit în continuare SIMPV, atât a fotografiei procesului-verbal, cât și a datelor înscrise în aplicația informatică de verificare a corelațiilor.

(2)

Dacă în momentul consemnării rezultatului votării nu se pot finaliza operațiunile de înscriere a datelor în aplicația informatică menționată la

alin. (1) lit. a) , întrucât, chiar și după reverificări, cheile de validare nu sunt respectate, președintele biroului electoral al secției de votare trebuie să apeleze numărul unic al centrului de suport tehnic.

(3)

Dacă după efectuarea operațiunilor prevăzute de

alin. (1)

și

(2)

cheile de validare nu sunt respectate, președintele biroului electoral al secției de votare va întocmi procesul-verbal în baza datelor rezultate prin aplicarea prevederilor

art. 93 alin. (1) lit. c)-i) din Legea nr. 115/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și va asigura încărcarea în SIMPV numai a fotografiei procesului-verbal.

(4)

În situația prevăzută la

alin. (3) , datele înscrise în aplicația instalată pe terminalul informatic prevăzut la

alin. (1) lit. a)

vor fi corectate și încărcate în SIMPV de președintele biroului electoral al secției de votare, cu asistența operatorului de calculator, numai în baza hotărârii biroului electoral de circumscripție sau a oficiului electoral de sector, după caz, la sediul acestuia.

(5)

Formularele proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării vor conține pe fiecare pagină un cod QR având formatul CODPV#pag_curenta#pag_total.

(6)

Pentru generarea codului QR trebuie respectate următoarele reguli:

a)

nivelul de corecție să fie H;

b)

codificarea să fie UTF-8.

Articolul 3

(1)

După realizarea operațiunilor prevăzute la

art. 1

și

2 , președintele biroului electoral al secției de votare va asigura, cu sprijinul celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare, constituirea unuia dintre următoarele dosare, după caz:

a)

un dosar sigilat și ștampilat, cuprinzând două exemplare originale ale procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării pentru primar, contestațiile formulate la voturile exprimate, voturile nule și voturile contestate; dosarul va fi etichetat corespunzător, prin înscrierea numărului secției de votare, a denumirii localității și a mențiunii „Rezultate alegeri locale parțiale pentru primar - 7 decembrie 2025“;

b)

un dosar sigilat și ștampilat, cuprinzând două exemplare ale procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării pentru primarul general al municipiului București, contestațiile formulate la voturile exprimate, voturile nule și voturile contestate; dosarul va fi etichetat corespunzător, prin înscrierea numărului secției de votare, a numărului sectorului și a mențiunii „Rezultate alegeri locale parțiale pentru primarul general - 7 decembrie 2025“;

c)

un dosar sigilat și ștampilat, cuprinzând două exemplare ale procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău, contestațiile formulate la voturile exprimate, voturile nule și voturile contestate; dosarul va fi etichetat corespunzător, prin înscrierea numărului secției de votare, a denumirii localității și a mențiunii „Rezultate alegeri locale parțiale pentru președintele consiliului județean - 7 decembrie 2025“.

(2)

După constituirea dosarului corespunzător prevăzut la

alin. (1) , președintele biroului electoral al secției de votare va asigura constituirea unui dosar separat cuprinzând listele electorale utilizate în secția de votare, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum și orice alte formulare și/sau procese-verbale utilizate în procesul electoral; dosarul va fi etichetat corespunzător, prin înscrierea numărului secției de votare, a denumirii localității sau a numărului sectorului, după caz, și a mențiunii „Liste electorale și formulare utilizate la alegerile locale parțiale - 7 decembrie 2025“.

(3)

Dosarele prevăzute la

alin. (1)

și

(2)

se sigilează de către președintele biroului electoral al secției de votare prin aplicarea unei benzi de hârtie, după cum urmează:

a)

semnează o bandă de hârtie împreună cu ceilalți membri și aplică ștampila de control pe aceasta;

b)

aplică bandă adezivă transparentă sau lipici pe banda de hârtie prevăzută la

lit. a)

pe care apoi o lipește de dosar, astfel încât semnăturile și ștampila de control să rămână vizibile, iar banda de hârtie să nu se deterioreze pe parcursul transportului.

Articolul 4

(1)

Președintele biroului electoral al secției de votare, cu sprijinul celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare, asigură introducerea într-un sac a buletinelor de vot întrebuințate și necontestate, pe care îl va eticheta în mod corespunzător ca sac ce conține „Buletine de vot folosite la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025“ și pe care îl va lega cu sfoară sau cu colier de plastic.

(2)

Președintele biroului electoral al secției de votare, cu sprijinul celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare, asigură introducerea într-un sac a buletinelor de vot neîntrebuințate și/sau anulate, pe care îl va eticheta în mod corespunzător ca sac ce conține „Buletine de vot anulate la alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025“ și pe care îl va lega cu sfoară sau cu colier de plastic.

(3)

După legarea sacilor prevăzuți la

alin. (1)

și

(2) , președintele biroului electoral al secției de votare îi va sigila cu o bandă de hârtie, după cum urmează:

a)

semnează o bandă de hârtie împreună cu ceilalți membri și aplică ștampila de control pe aceasta;

b)

aplică bandă adezivă transparentă sau lipici pe banda de hârtie prevăzută la

lit. a)

pe care apoi o lipește de sac, astfel încât semnăturile și ștampila de control să rămână vizibile, iar banda de hârtie să nu se deterioreze pe parcursul transportului.

Articolul 5

(1)

După efectuarea operațiunilor prevăzute la

art. 1-4 , președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia, având asupra lor ștampila de control a secției de votare, însoțiți de paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne și de cel puțin doi membri, selectați prin tragere la sorți, se vor deplasa în vederea predării către biroul electoral de circumscripție sau oficiul electoral de sector, după caz, pe bază de proces-verbal, a materialelor prevăzute la

art. 3

și

4 .

(2)

Operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din județul Buzău și municipiul București vor însoți președintele biroului electoral al secției de votare la sediul Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău sau al oficiului electoral de sector, după caz, doar în cazul incidenței situației prevăzute la

art. 2 alin. (3) .

(3)

Operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, alții decât cei prevăzuți la

alin. (2) , vor însoți în mod obligatoriu președintele biroului electoral al secției de votare la sediul biroului electoral de circumscripție comunală sau orășenească, după caz.

Articolul 6

(1)

Datele înscrise în procesele-verbale privind rezultatele alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025, întocmite de birourile electorale, se centralizează

electronic prin intermediul SIMPV, respectiv al Sistemului informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării la alegerile locale parțiale, denumit în continuare SICPV-LP.

(2)

Departamentele de specialitate competente din cadrul Autorității Electorale Permanente, precum și statisticienii birourilor electorale județene, oficiilor electorale de sector, Biroului electoral de circumscripție a municipiului București, respectiv ai Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău vor asigura, prin intermediul centrului de suport tehnic, asistență de specialitate pentru verificarea și centralizarea rezultatelor votării la nivelul circumscripțiilor electorale.

Articolul 7

(1)

Birourile electorale de circumscripție și oficiile electorale de sector verifică procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite la nivelul unei secții de votare, în vederea asigurării respectării cheilor de control prevăzute la

art. 94 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a faptului că datele înscrise în procesul-verbal încheiat în secțiile de votare sunt identice cu datele înscrise în formularul de verificare al corelațiilor din SIMPV, denumit în continuare FVC.

(2)

Verificarea proceselor-verbale pe suport hârtie se realizează în prezența președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și a celorlalți membri ai acestora și, dacă este cazul, a operatorilor de calculator care îi însoțesc. Eventualele neconcordanțe între datele înscrise în procesele-verbale pe suport hârtie se vor rezolva de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare pe baza materialelor utilizate în procesul electoral care nu vor fi predate-preluate înainte de finalizarea procesului de verificare.

(3)

Eventualele corecții ale datelor înscrise în procesele-verbale pe suport hârtie se vor certifica prin semnătura președintelui biroului electoral al secției de votare și prin aplicarea ștampilei de control a biroului electoral al secției de votare.

(4)

Președinții birourilor electorale de circumscripție sau ai oficiilor electorale de sector, după caz, vor verifica dacă eventualele corecții au fost realizate, în conformitate cu prevederile

alin. (3) , pe ambele exemplare ale procesului-verbal pe suport hârtie și vor semna în dreapta sus a fiecărui proces-verbal, unde vor aplica și ștampila biroului electoral de circumscripție sau a oficiului electoral de sector, după caz, confirmând că acesta a fost verificat și că sunt respectate cheile de control prevăzute la

art. 94 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(5)

În procesele-verbale pe suport hârtie pot fi făcute corecții ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate obținute de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripție sau ale oficiului electoral de sector, după caz, pentru soluționarea unor contestații referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secției de votare, ca fiind voturi nule.

(6)

Orice neconcordanță între datele înscrise pe procesele-verbale pe suport hârtie și datele încărcate în SIMPV se soluționează prin hotărâre a biroului electoral de circumscripție sau a oficiului electoral de sector, după caz. Hotărârile birourilor electorale de circumscripție/oficiilor electorale de sector se fotografiază și se încarcă în SIMPV sau în SICPV-LP, după caz, în secțiunea destinată acestui scop. Acestea vor conține pe fiecare pagină un cod QR având formatul H#pag_curenta#pag_total, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 2 alin. (6) . Modelele hotărârilor birourilor electorale de circumscripție/oficiilor electorale de sector sunt prevăzute în

anexele nr. 1

și

2 .

Articolul 8

(1)

Datele din procesele-verbale privind consemnarea rezultatului votării pentru primar, verificate și validate de birourile electorale de circumscripție comunală sau orășenească, după caz, sunt prelucrate și validate în SIMPV de către informaticienii prevăzuți la

art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 933/2025

privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025.

(2)

Corecțiile datelor electronice privind rezultatul votării pentru primar încărcate în SIMPV se realizează numai în baza hotărârilor birourilor electorale de circumscripție comunală sau orășenească, după caz, de către operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare. Hotărârile birourilor electorale de circumscripție comunală sau orășenească, după caz, se fotografiază și se încarcă în SIMPV de informaticienii prevăzuți la

alin. (1) .

(3)

Operatorii de calculator prevăzuți la

alin. (2)

fotografiază cu ajutorul terminalului informatic pus la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru primar, verificate și certificate de președinții birourilor electorale de circumscripție comunală sau orășenească, după caz, conform

art. 7 alin. (4) . Fotografiile se încarcă în SIMPV.

(4)

După efectuarea operațiunii prevăzute la

alin. (3) , datele și fotografiile prevăzute de prezentul articol sunt afișate automat pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro/, sub titulatura Rezultate.

Articolul 9

(1)

Datele din procesele-verbale privind consemnarea rezultatului votării pentru primarul general al municipiului București, verificate și validate de oficiile electorale de sector, sunt prelucrate și validate în SICPV-LP de către statisticienii acestora.

(2)

Eventualele corecții ale datelor electronice privind rezultatul votării pentru primarul general al municipiului București încărcate în SICPV-LP se realizează numai în baza hotărârilor oficiilor electorale de sector, de către statisticienii acestora. Hotărârile oficiilor electorale de sector se scanează și se încarcă de către statisticieni în SICPV-LP, în secțiunea destinată acestui scop.

(3)

Statisticienii prevăzuți la

alin. (2)

scanează procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, verificate și certificate de președintele oficiului electoral de sector conform

art. 7 alin. (4) , precum și hotărârile aceluiași oficiu electoral prevăzute la

alin. (2) , pe care le încarcă în SICPV-LP, și modifică datele din FVC, dacă este cazul. După salvarea modificărilor se generează un fișier care conține atât datele din FVC, cât și imaginea procesului-verbal scanat, ca martor al informațiilor existente în SICPV-LP la momentul respectiv.

(4)

După efectuarea operațiunii prevăzute la

alin. (3) , fișierul generat este semnat electronic de președintele oficiului electoral de sector, iar datele, fotografiile și hotărârea de modificare sunt afișate automat pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate. Datele aferente fiecărei secții de votare, precum și cele cumulate la nivelul municipiului București se vor corela automat cu ultima versiune încărcată și validată.

Articolul 10

(1)

Datele din procesele-verbale privind consemnarea rezultatului votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău, verificate și validate de Biroul electoral de circumscripție județeană Buzău, sunt prelucrate și validate în SICPV-LP de către statisticienii acestui birou electoral.

(2)

Eventualele corecții ale datelor electronice privind rezultatul votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău încărcate în SICPV-LP se realizează numai în baza hotărârilor Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău, de către statisticienii acestui birou electoral. Hotărârile Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău se scanează și se încarcă de către statisticieni în SICPV-LP, în secțiunea destinată acestui scop.

(3)

Statisticienii prevăzuți la

alin. (2)

scanează procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, verificate și certificate de președintele Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău conform

art. 7 alin. (4) , precum și hotărârile aceluiași birou electoral prevăzute la

alin. (2) , pe care le încarcă

în SICPV-LP și modifică datele din FVC, dacă este cazul. După salvarea modificărilor se generează un fișier care conține atât datele din FVC, cât și imaginea procesului-verbal scanat, ca martor al informațiilor existente în SICPV-LP la momentul respectiv.

(4)

După efectuarea operațiunii prevăzute de

alin. (3) , fișierul generat este semnat electronic de președintele Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău, iar datele, fotografiile și hotărârea de modificare sunt afișate automat pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate. Datele aferente fiecărei secții de votare, precum și cele cumulate la nivelul județului se vor corela automat cu ultima versiune încărcată și validată.

Articolul 11

(1)

După efectuarea operațiunilor prevăzute la

art. 8 , SIMPV asigură totalizarea datelor electronice privind rezultatele votării pentru primar din toate secțiile de votare din cadrul circumscripției electorale.

(2)

Structura totalizării datelor prevăzute la

alin. (1)

va urma structura

anexei nr. 9 la Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2016

pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Procesele-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului pentru primar, întocmite de birourile electorale de circumscripție, sunt fotografiate de către informaticienii prevăzuți la

art. 8 alin. (1) . Fotografiile sunt încărcate în SIMPV.

(4)

Informaticienii prevăzuți la

art. 8 alin. (1)

asigură corespondența dintre datele cumulate conform

alin. (1)

și datele înscrise în procesele-verbale pe suport hârtie prevăzute la

alin. (2) .

(5)

Informaticienii prevăzuți la

art. 8 alin. (1)

validează în SIMPV datele electronice din procesele-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului pentru primar.

(6)

După efectuarea operațiunii de validare prevăzute de

alin. (5) , datele și fotografiile prevăzute de prezentul articol sunt afișate automat pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate.

Articolul 12

(1)

După efectuarea operațiunilor prevăzute la

art. 9 , SICPV-LP asigură totalizarea datelor electronice privind rezultatele votării pentru primarul general al municipiului București din toate secțiile de votare din cadrul circumscripției electorale.

(2)

Structura totalizării datelor prevăzute la

alin. (1)

va urma structura

anexei nr. 18 la Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Procesul-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului de primar general al municipiului București, întocmit de Biroul electoral de circumscripție a municipiului București, se generează din SICPV-LP, se tipărește în două exemplare originale, se verifică prin comparație cu datele electronice din SICPV-LP, se semnează de către președintele biroului electoral de circumscripție și de către ceilalți membri și se ștampilează.

(4)

Procesul-verbal prevăzut la

alin. (3)

se scanează, se încarcă în SICPV-LP, după care se generează un fișier care conține atât datele, cât și imaginea scanată, ca martor al informațiilor existente în SICPV-LP la momentul respectiv, fișier care se semnează electronic de către președintele Biroului electoral de circumscripție a municipiului București.

(5)

Documentele prevăzute la

alin. (4)

se afișează pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate.

Articolul 13

(1)

După efectuarea operațiunilor prevăzute la

art. 10 , SICPV-LP asigură totalizarea datelor electronice privind rezultatele votării pentru președintele Consiliului Județean Buzău din toate secțiile de votare din cadrul circumscripției electorale.

(2)

Structura totalizării datelor prevăzute la

alin. (1)

va urma structura

anexei nr. 14^1 la Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Procesul-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului de președinte al Consiliului Județean Buzău, întocmit de Biroul electoral de circumscripție județeană Buzău, se generează din SICPV-LP, se tipărește în două exemplare originale, se verifică prin comparație cu datele electronice din SICPV-LP, se semnează de către președintele biroului electoral de circumscripție și de către ceilalți membri și se ștampilează.

(4)

Procesul-verbal prevăzut la

alin. (3)

se scanează, se încarcă în SICPV-LP, după care se generează un fișier care conține atât datele, cât și imaginea scanată, ca martor al informațiilor existente în SICPV-LP la momentul respectiv, fișier care se semnează electronic de către președintele Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău.

(5)

Documentele prevăzute la

alin. (4)

se afișează pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate.

Articolul 14

(1)

Pentru circumscripțiile electorale pentru care se constituie birouri electorale județene, un exemplar al procesului-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripție se predă biroului electoral județean de către președintele biroului electoral de circumscripție în termen de 24 de ore de la întocmire, împreună cu câte un exemplar al fiecărui proces-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primar, verificat și validat conform

art. 8 .

(2)

Pentru circumscripțiile electorale pentru care nu se constituie birouri electorale județene, o copie certificată a procesului-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripție se predă de către președintele acestuia reprezentantului structurii teritoriale a Autorității Electorale Permanente în termen de 24 de ore de la întocmire, împreună cu câte un exemplar al fiecărui proces-verbal privind consemnarea rezultatului votării pentru primar, verificat și validat conform

art. 7 .

Articolul 15

(1)

Datele înscrise în procesele-verbale privind rezultatele alegerilor locale parțiale pentru primar, întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare, verificate, validate și certificate de birourile electorale de circumscripție, sunt totalizate electronic la nivel județean prin intermediul SICPV-LP.

(2)

Pentru circumscripțiile electorale comunale pentru care se constituie birouri electorale județene, prelucrarea, verificarea și validarea datelor care au fost încărcate în SICPV-LP se realizează de către statisticienii birourilor electorale județene.

(3)

Pentru circumscripțiile electorale comunale și orășenești pentru care nu se constituie birouri electorale județene, prelucrarea, verificarea, modificarea și validarea datelor ce au fost încărcate în SICPV-LP se realizează de către personalul de specialitate al Autorității Electorale Permanente. Modificarea datelor se poate realiza doar în baza hotărârii de modificare date de biroul electoral de circumscripție, care va fi scanată și încărcată în SICPV-LP de către personalul de specialitate al Autorității Electorale Permanente.

(4)

Structura totalizării datelor prevăzute la

alin. (1)

va urma structura

anexei nr. 13 la Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 16

(1)

Procesul-verbal privind centralizarea pe județ a voturilor și a rezultatului alegerilor pentru primari se generează din SICPV-LP, se tipărește în două exemplare originale, se verifică prin comparație cu datele electronice, se semnează de către președinții și ceilalți membri ai birourilor electorale județene și se ștampilează.

(2)

Procesele-verbale prevăzute la

alin. (1)

se scanează, se încarcă în SICPV-LP, după care se generează un fișier care conține atât datele, cât și imaginea scanată, ca martor al informațiilor existente în SICPV-LP la momentul respectiv.

(3)

Fișierul prevăzut la

alin. (2)

este listat, iar documentul pe suport hârtie este verificat și semnat de statisticienii birourilor electorale județene și încărcat ulterior în SICPV-LP.

(4)

După efectuarea operațiunii prevăzute la

alin. (3) , fișierul prevăzut la

alin. (2)

este semnat electronic de către președintele biroului electoral județean, moment de la care datele parțiale sunt validate în SICPV-LP.

(5)

Corecțiile datelor electronice încărcate în SICPV-LP se realizează numai în baza hotărârilor birourilor electorale județene și/sau ale birourilor electorale de circumscripție. Hotărârile se încarcă în SICPV-LP în secțiunea destinată acestui scop.

(6)

După efectuarea operațiunii de validare prevăzute la

alin. (4) , datele și fotografiile prevăzute de prezentul articol sunt afișate automat pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro, sub titulatura Rezultate.

(7)

Pentru circumscripțiile electorale comunale și orășenești pentru care nu se constituie birouri electorale județene, prevederile

alin. (1)-(6)

se aplică în mod corespunzător, operațiunile fiind efectuate de personalul de specialitate al Autorității Electorale Permanente.

Articolul 17

(1)

Birourile electorale de circumscripție, oficiile electorale și birourile electorale județene vor organiza un sistem unitar de înregistrare a intrărilor, respectiv a ieșirilor de documente în cadrul desfășurării operațiunilor tehnice de centralizare a datelor.

(2)

Accesul altor persoane în afara personalului tehnic auxiliar, a statisticienilor și a membrilor biroului/oficiului electoral în incinta stațiilor de prelucrare și centralizare a rezultatelor alegerilor este permis numai cu acordul scris al președintelui biroului/oficiului electoral sau al locțiitorului acestuia.

Articolul 18

(1)

Până cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei votării, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă SICPV-LP, conform cerințelor operaționale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

(2)

În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la

alin. (1) , Serviciul de Telecomunicații Speciale pune SICPV-LP la dispoziția Autorității Electorale Permanente și a statisticienilor birourilor electorale județene, oficiilor electorale, Biroului electoral de circumscripție a municipiului București, respectiv ai Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău, în vederea testării acesteia.

(3)

După finalizarea testării prevăzute la

alin. (2) , Direcția generală informatică din cadrul Autorității Electorale Permanente asigură certificarea SICPV-LP.

(4)

Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură punerea în funcțiune a SICPV-LP cel mai târziu la data votării.

(5)

În cazul în care se impune modificarea funcționalităților implementate pe baza unor noi cerințe operaționale sau în caz de disfuncționalitate, pe baza solicitării fundamentate formulate în cel mult 24 de ore de Direcția generală informatică din cadrul Autorității Electorale Permanente, utilizarea SICPV-LP este suspendată până la operaționalizarea acesteia de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și, dacă este cazul, până la recertificarea acesteia.

(6)

Suspendarea utilizării SICPV-LP se constată prin proces-verbal întocmit de conducătorul Direcției generale informatică din cadrul Autorității Electorale Permanente, în care se indică data și ora identificării cauzei care a impus suspendarea, precum și descrierea acesteia.

(7)

Documentele prevăzute la

alin. (5)

și

(6)

se publică pe site-ul Autorității Electorale Permanente și se comunică, de îndată, birourilor electorale județene, oficiilor electorale, Biroului electoral de circumscripție a municipiului București și Biroului electoral de circumscripție județeană Buzău, prin grija Direcției generale informatică din cadrul Autorității Electorale Permanente.

Articolul 19

Lista cu personalul de specialitate care va participa la centralizarea, prelucrarea datelor și constatarea rezultatelor alegerilor locale parțiale din data de 7 decembrie 2025 se aprobă prin decizie a Autorității Electorale Permanente, la propunerea Institutului Național de Statistică și a Direcției generale informatică din cadrul Autorității Electorale Permanente.

Articolul 20

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 21

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Electorale Permanente,
Zsombor Vajda
Contrasemnează:
Vicepreședinte,
Cosmin-Gabriel Popp
București, 21 noiembrie 2025.
Nr. 32.

Anexa 1 HOTĂRÂRE

privind efectuarea de corecții ale datelor electronice

completate în SIMPV pentru secția de votare nr. ...........................

În urma verificării documentației prezentate de președintele biroului electoral al secției de votare, dl/dna ............................................., precum și a explicațiilor furnizate de echipa de verificare, se constată că procesul-verbal privind rezultatele votării este corect întocmit și dispune efectuarea modificării corespunzătoare a datelor electronice completate în SIMPV.

.........................................................^1 ^1 Se semnează de către membrii biroului electoral de circumscripție sau ai oficiului electoral de sector, după caz.

Anexa 2 *)

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

HOTĂRÂRE

privind efectuarea de corecții ale datelor înscrise în procesul-verbal privind

rezultatele votării pentru .......................................^1 întocmit de

biroul electoral al secției de votare nr. ....................

În urma verificării documentației prezentate de președintele biroului electoral al secției de votare, dl/dna ..........., precum și a explicațiilor furnizate de echipa de verificare, s-au constatat neconcordanțe ale datelor înscrise în acesta, urmând a fi efectuate corecturi după cum urmează:

Rubricile procesului-verbal

Constatări neconcordanțe^2

Solicitări de modificare^3

a

Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele electorale existente în secția de votare (pct. a = pct. a1 + pct. a2 + pct. a3 + pct. a4), am care:

a1

- Numărul total al alegătorilor potrivit listei electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1)

a2

- Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2)

a3

- Numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare (pct. a3 ≥ pct. b3)

a4

- Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială (pct. a4 ≥ pct. b4)

b

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși in listele electorale existente în secția de votare (pct. b = pct. b1 + pct. b2 + pct. b3 + pct. b4),

din care:

b1

- Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în lista electorală permanentă

b2

- Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copia de pe lista electorală complementară’

b3

- Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare

b4

- Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna snecială

c

Numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil exprimate la pct. g )

d

Numărul voturilor nule

e

Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c + pct. d +pct. 1)

f

Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate

g

Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT la funcția de PRIMAR / PRIMAR GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI / PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN BUZĂU

….

......................^4

^1 Se înscrie, după caz, „primar”, „primarul general al municipiului București” sau „președintele Consiliului Județean Buzău”.

^2 În cazul rubricilor unde se constată neconcordanțe se înscriu numerele incorect menționate în procesul-verbal.

^3 În cazul rubricilor unde se constată neconcordanțe se înscriu numerele corecte care trebuie înscrise în procesul-verbal.

^4 Se semnează de către membrii biroului electoral de circumscripție/oficiului electoral de sector.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.