Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1040/2025

privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Târgu Mureș - Târgu-Neamț - Secțiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin" situate pe raza localităților Acățari, Miercurea Nirajului, Bereni, Măgherani, Chibed, Sărățeni din județul Mureș, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheș din județul Harghita și Grințies, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț din județul Neamț, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național

prezumat în vigoare

Data actului
27 noiembrie 2025
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1119 din 4 decembrie 2025
Citează
5 acte
Structură
6 articole · 7.183 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.201/2023

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Târgu Mureș - Târgu-Neamț - Secțiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin km 22+000 - km 181+195“, județul Mureș, județul Harghita și județul Neamț,

în temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 5 alin. (1)

și

(1^1) din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Târgu Mureș - Târgu-Neamț - Secțiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin“, județele Mureș, Harghita și Neamț, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1)

Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Târgu Mureș - Târgu-Neamț - Secțiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin“, situate pe amplasamentul prevăzut

la

art. 1 , aflate pe raza localităților Acățari, Miercurea Nirajului, Bereni, Măgherani, Chibed, Sărățeni din județul Mureș, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheș din județul Harghita și Grințies, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț din județul Neamț, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A.

(2)

Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit

alin. (1) , situate pe raza localităților Acățari, Miercurea Nirajului, Bereni, Măgherani, Chibed, Sărățeni din județul Mureș, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheș din județul Harghita și Grințies, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț din județul Neamț, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.

(3)

Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform

art. 1 , prevăzută în anexa nr. 3.

(4)

Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform

art. 1 , prevăzută în anexa nr. 4.

Articolul 3

(1)

Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Târgu Mureș - Târgu-Neamț: Secțiunea II: Miercurea Nirajului-Leghin“, situate pe raza localităților Acățari, Miercurea Nirajului, Bereni, Măgherani, Chibed, Sărățeni din județul Mureș, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheș din județul Harghita și Grințies, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț din județul Neamț, sunt în cuantum de 134.132,38 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu

Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 , cu modificările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.50 „Programe finanțate din Fondul de Coeziune (FC), aferente cadrului financiar 20212027“.

(2)

Sumele individuale prevăzute la

alin. (1)

se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor

art. 4 alin. (8) din Normele metodologice

de aplicare a

Legii nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 , cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situate pe amplasamentul prevăzut la

art. 1 , în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista imobilelor proprietate publică a statului, precum și în lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul prevăzut la

art. 1 , de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Planul de amplasament al lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la

art. 1 , se aduce la cunoștința publică și prin afișare la sediul consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.

Articolul 6

Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin Șerban
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Florian-Emil Dumitru,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 27 noiembrie 2025.
Nr. 1.040.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.