Decizie · Consiliul Concurentei

Decizia nr. 280/2002

privind concentrarea economică realizată de Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București prin dobândirea controlului unic direct asupra Societății Comerciale "Mecanică Fina" - S.A. București

prezumat în vigoare

Data actului
18 iulie 2002
Emitent
Consiliul Concurentei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 570 din 1 august 2002
Citează
3 acte
Structură
7 articole · 8.378 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Președintele Consiliului Concurentei,

în baza:

1.

Decretului nr. 1.075/2001

privind numirea membrilor Consiliului Concurentei;

2.

Legii concurentei nr. 21/1996 ;

3. Regulamentului de organizare, funcționare și procedura al Consiliului Concurentei;

4. Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice;

5. Instrucțiunilor cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii unei părți substanțiale de piața;

6. Instrucțiunilor date în aplicarea

art. 33 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996

cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrarilor economice;

7. Notificării concentrarii economice înregistrate cu nr. RS-72 din 2 aprilie 2002 la Consiliul Concurentei;

8. actelor și lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS-72 din 2 aprilie 2002;

9. notei Departamentului bunuri industriale cu privire la concentrarea economică notificată, luând în considerare următoarele:

1. Concentrarea economică s-a realizat ca urmare a încheierii Actului adițional din 19 noiembrie 2001 la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 20 din 29 mai 2000, contract încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Societatea Comercială "Camping" S.A. Urziceni. Prin acest act adițional s-a realizat prin novatie cu schimbare de debitor cesiunea contractului în favoarea Societății Comerciale "Mol Invest" - S.A. București, care a devenit astfel acționarul majoritar al Societății Comerciale "Mecanică Fina" - S.A. București.

2. Activitatea principala a societății achizitoare, Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București, consta în producția de aparatura și instrumente de măsura, verificare și control, cu excepția echipamentelor de măsura, reglare și control pentru procesele industriale. Se menționează faptul ca până în prezent Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București nu a obținut cifra de afaceri din obiectul principal de activitate și nici nu dispune de echipamentul necesar pentru realizarea acestuia.

3. Societatea achizitionata, Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A. București, are ca obiect principal de activitate producerea de aparatura și instrumente de măsura, verificare și control, cu excepția echipamentelor de măsura, reglare și control pentru procesele industriale; producția și comercializarea la intern și extern de AMC lungimi neelectrice, AMC termotehnice, ceasuri de mana, scule, dispozitive, matrite, incluzând și activitatea metrologica pentru AMC.

4. Societatea Comercială "Industrial Cefin" - S.A. București, la care Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București deține controlul, are ca principal obiect de activitate execuția de echipamente de măsura, reglare și control pentru procesele industriale și activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice. În plus Societatea Comercială "Industrial Cefin" - S.A. București realizează produse numai la comanda, după documentația clientului.

5. Piața relevanta aferentă concentrarii economice analizate a fost definită ca fiind piața aparatelor de măsura și control pentru presiuni pe întregul teritoriu al României, deoarece aceasta activitate are ponderea cea mai însemnată în cifra de afaceri a societății achiziționate și cota de piața cea mai ridicată.

6. Segmentul deținut de Societatea Comercială "Mol Invest" S.A. București pe piața relevanta este de fapt cota de piața deținută de Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A. București pe aceasta piața, anterior realizării concentrarii economice, și anume 30%.

7. Prin concentrarea economică realizată segmentul de piața deținut de Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București pe piața relevanta definită nu se modifica, deoarece anterior realizării acestei concentrari economice nici Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București și nici o alta societate deținută de aceasta nu a fost prezenta pe aceasta piața.

8. Pe piața aparatelor de măsura și control pentru presiuni, pe întregul teritoriu al României, oferta este reprezentată de societățile producătoare și de importatorii de asemenea produse.

9. Cererea de aparate de măsura și control pentru presiuni este reprezentată de agenții economici care își desfășoară activitatea în diferite ramuri ale industriei.

10. Prin realizarea operațiunii de concentrare economică structura piețelor nu suferă modificări cu efecte anticoncurentiale.

11. Prin operațiunea de concentrare economică realizată nu este afectată nici concurenta potențiala, deoarece, cele trei societăți implicate, Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București, Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A. București și Societatea Comercială "Industrial Cefin" - S.A. București nu activează pe aceleași piețe.

12. Operațiunea de concentrare economică realizată de Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A. București, prin dobândirea controlului la Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A. București, nu creează și nu consolideaza o poziție dominantă și nu are ca efect restrangerea, împiedicarea sau denaturarea concurentei. Anterior dobândirii controlului, nici societatea achizitoare și nici o alta societate controlată de aceasta nu a fost prezenta pe piața relevanta definită.

13. Realizarea operațiunii de concentrare economică va conduce la ridicarea calității produselor realizate de Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A. București, ca urmare a realizării programului de investiții.

14. Analizând aceasta concentrare economică se constată că nu se intrevad posibile efecte cu caracter anticoncurential pe piața,

DECIDE:

Articolul 1

Se autorizeaza concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului de către Societatea comercială "Mol Invest" - S.A. București asupra Societății Comerciale "Mecanică Fina" - S.A. București, în conformitate cu dispozițiile

art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea concurentei nr. 21/1996

și ale art. 9.1 lit. b) din partea a III-a cap. II din Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice, constatandu-se ca, deși operațiunea notificată cade sub incidența legii, nu exista motive pentru a fi refuzată.

Articolul 2

Taxa de autorizare prevăzută la

art. 33 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1999

este de 20.196.057 lei și se va plati în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării acestei decizii, prin ordin de plată tip trezorerie la bugetul de stat, în contul nr. 361280052300, deschis la Banca Naționala a României - Sucursala Municipiului București, beneficiar: Trezoreria Sectorului 2, cu mențiunea "Pentru autorizare concentrare". Ordinul de plată va avea menționat pe verso: "cod cont 20.17.01.03". O copie de pe ordinul de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurentei.

Articolul 3

Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societății Comerciale "Mol Invest" - S.A.

Articolul 4

Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ.

Articolul 5

Prezenta decizie se aplică de la data comunicării sale părții implicate.

Articolul 6

Departamentul bunuri industriale și Secretariatul general vor urmări aducerea la îndeplinire a prezentei decizii.

Articolul 7

Secretariatul general va comunică neîntârziat prezenta decizie:
Societății achizitoare
Denumirea: Societatea Comercială "Mol Invest" - S.A.
Sediul legal: Municipiul București, sos. Pantelimon nr. 10-16, et. I, ap. 101, sectorul 2
Telefon: 01/252.31.21
Fax: 01/252.31.18
Reprezentant legal: domnul Mollo Sergio - administrator unic Societății achiziționate
Denumirea: Societatea Comercială "Mecanică Fina" - S.A.
Sediul legal: Municipiul București, str. Popa Lazar nr. 5-25, sectorul 2
Telefon: 01/252.31.21
Fax: 01/252.31.18
Reprezentant legal: domnul Mollo Sergio - administrator unic
PREȘEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI,
THEODOR VALENTIN PURCAREA
București, 18 iulie 2002.
Nr. 280.
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.