Moțiune · Senatul

Moțiune nr. 14/2025

"Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu"

prezumat în vigoare

Data actului
15 decembrie 2025
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1162 din 15 decembrie 2025
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.311 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În temeiul

art. 112 alin. (2) din Constituția României, republicată ,

Senatul adoptă prezenta moțiunea simplă.

România anului 2025 se confruntă cu un paradox cinic. Deși pe hârtie ne lăudăm cu o creștere economică, într-unul dintre cele mai dezvoltate județe ale țării, Prahova, cât și în județul vecin, Dâmbovița, peste 100.000 de cetățeni trăiesc ca în Evul Mediu.

Locuitorii a 13 localități din județele Prahova și Dâmbovița, precum Câmpina, Băicoi, Slănic, Vălenii de Munte, Breaza, Comarnic și zeci de sate aferente, sunt victimele unui sistem incompetent, ignorant și falimentar.

La robinete s-a furnizat timp de mai bine de o săptămână, în cel mai bun caz, aer, iar în cel mai rău caz, un amestec toxic de nămol și bacterii, punând în pericol sănătatea publică a peste 100.000 de locuitori, dar și sistemul energetic național.

Totul, din cauza incompetenței ministrului mediului, Diana Buzoianu, care, deși a știut despre procedura de golire a barajului Paltinu, a uitat care îi sunt atribuțiile. A uitat că trebuie să împiedice producerea unei catastrofe. Dar iată că această catastrofă s-a produs! Este o catastrofă similară celei produse atunci când domnia sa a fost nominalizată, susținută și apoi instalată în funcția de ministră a mediului.

Revenind la catastrofa din județul Prahova, ca urmare a scăderii semnificative a nivelului apei în acumularea Paltinu, determinată de pregătirile pentru lucrări hidrotehnice la baraj, pregătiri despre care ministrul Diana Buzoianu știa de foarte mult timp, precum și a turbidității ridicate cauzate de fenomenele hidrologice, apa a fost imposibil de tratat și furnizat către populație sau către cei care își desfășurau activitățile economice. Toată această incompetență a ministrei mediului a dus la sistarea alimentării cu apă potabilă a peste 100.000 de locuitori, închiderea spitalelor din județul Prahova, a centralei de la Brazi, a unităților de învățământ și a instituțiilor publice. O catastrofă pentru întreg județul Prahova.

Lipsa apei de la robinet nu este singura problemă provocată de proasta gestionare a situației de către ministrul Diana Buzoianu. Locuitorii afectați au rămas nu doar fără apă potabilă, ci și fără apă caldă sau încălzire, centralele termice fiind afectate din cauza lipsei apei.

Sistemul energetic național a fost adus de către ministrul Diana Buzoianu pe marginea prăpastiei din cauza opririi funcționării centralei de la Brazi.

Sute de oameni au rămas fără îngrijire medicală, cazurile grave au fost transferate la unitățile medicale din București, lăsând astfel bolnavii fără suport familial în situații critice.

Și toate acestea au avut la bază incapacitatea, reaua- credință și orgoliul unui ministru din Guvernul condus de Ilie Bolojan, care nu a gestionat eficient o situație anunțată de mult timp.

În încercarea de a-și acoperi incompetența, ministrul Diana Buzoianu a găsit repede țapi ispășitori, împărțind în stânga și în dreapta declarații prin care a cerut demiteri și demisii, când în mod normal demisia sa ar fi fost cea care sar fi impus în acest caz.

Însă, orgoliul său a depășit incompetența și, după ce mai ieri striga „Fără penali în funcții publice!“, acum se ține de scaunul de la minister, uitând că acesta implică o minimă competență.

"Sunt șocată de nivelul de lipsă de coerență. Voi cere sprijinul unor experți externi", susținea în fața presei doamna ministru Buzoianu.

Stimată doamnă ministru! Nu există analiză mai pertinentă decât evaluarea cetățenilor, în acest caz, a cetățenilor condamnați să trăiască în 2025 fără apă potabilă, fără apă caldă și fără căldură din cauza orgoliului dumneavoastră! Acești cetățeni vă cer, prin vocea noastră, să plecați din funcția de ministru al mediului pentru că ați reușit să vă arătați, la fel ca și colegul dumneavoastră de la apărare, maximul de incompetență!

Dincolo de robinetele secate din casele oamenilor stă o amenințare și mai mare, pe care actualul și sperăm viitorul fost ministru al mediului o ignoră cu o iresponsabilitate criminală: situația critică a Acumulării Paltinu și a altor baraje.

Sunt aspecte care trebuie lămurite de urgență pentru a nu mai asista pe viitor la asemenea catastrofe. Actuala guvernare ne-a obișnuit cu serii nedorite de calamități. Amintim dezastrul de la Salina Praid, iar acum cel de la Prahova.

Actualul ministru al mediului s-a făcut remarcat prin activismul său în zona protecției mediului, iar acum a reușit să arate cu adevărat cât de mult îi pasă. Dezastrul care a avut loc la Paltinu este și unul ecologic. Datele publice arată că s-au înregistrat pierderi semnificative de apă din rețea, resursa naturală fiind risipită din cauza incompetenței administrative, în timp ce ministrul mediului, Diana Buzoianu, și-a uitat misiunea din trecut.

Această moțiune își propune să transmită un semnal politic ferm privitor la incompetența, indiferența, inactivitatea și lipsa de reacție a ministrului mediului, apelor și pădurilor Diana Buzoianu.

Este clar că ministerul condus de Diana Buzoianu a tratat criza din Prahova ca pe o problemă locală, ignorând apelurile disperate ale primarilor și ale cetățenilor. Odată ajunsă în fotoliul călduț de la minister, Diana Buzoianu a uitat să își mai îndrepte atenția asupra problemelor pentru care altă dată milita. Iar acum constatăm că nu există un plan de urgență la nivel central pentru zonele care rămân frecvent fără apă potabilă.

Însă principalul responsabil și totodată complice la acest dezastru este însuși prim-ministrul Ilie Bolojan care susține acest monument de amatorism conjugat cu o crasă lipsă de responsabilitate. Este inadmisibil ca prim-ministrul să nu dispună propria investigare a acestei catastrofe și să nu apeleze la corpul său de control pentru clarificarea responsabilităților.

A lăsat-o pe protejata sa, Diana Buzoianu, să facă această anchetă, plecând de la premisa vinovată că aceasta nu are nicio responsabilitate. Cum putem admite ca o asemenea catastrofă să fie investigată de către principalul responsabil?!

Solicităm ferm prim-ministrului să intervină nemijlocit și să își exercite atribuțiile pentru identificarea imediată a tuturor celor responsabili de această catastrofă instituțională și pentru a dispune de îndată toate măsurile severe care se impun.

Domnule prim-ministru Ilie Bolojan,

Acesta este rezultatul tolerării iresponsabile a amatorismului la nivelul Guvernului pe care îl conduceți.

Prin această moțiune simplă, Senatul României vă cere să luați imediat toate măsurile necesare pentru ca politicile publice ale acestei țări să nu mai fie lăsate pe mâna incompetenților și a impostorilor.

România merită mai mult!

Această moțiune simplă a fost adoptată de Senat în ședința din 15 decembrie 2025, cu respectarea prevederilor

art. 67 din Constituția României, republicată , precum și ale

art. 174 din Regulamentul Senatului , aprobat prin

Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , republicat.

PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 15 decembrie 2025.
Nr. 14.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.