Instrucțiunile din 26 noiembrie 2025
pentru efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile publice în anul 2026 - indicativ AND 557-2025
prezumat în vigoare
ORDINUL nr. 2.146/2.010/2025 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 24 decembrie 2025.
Aprobate prin
Capitolul I Generalități
Preambul
Revizuirea reglementării tehnice „Instrucțiuni pentru efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile publice - indicativ AND 557-2022“ s-a impus deoarece:
–
prezentele instrucțiuni stabilesc operațiile ce urmează a fi efectuate, regulile și obligațiile ce trebuie respectate pentru efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile de interes național, de interes județean și drumurile comunale, în cadrul Recensământului general de circulație ce urmează a se realiza în anul 2026;
–
prezentele instrucțiuni țin cont de recomandările CEE-ONU ECE/TRANS/WP.6/2023/2, de recomandările JASPERS „Asistență tehnică pentru îmbunătățirea Modelului Național de Transport pentru România“, precum și de Decizia DG-CNAIR nr. 876 din 15.06.2017 privind rețeaua de echipamente de clasificare, contorizare și cântărire în mers a vehiculelor.
Principala modificare adusă de instrucțiunile revizuite față de cele aflate în vigoare este reprezentată de adaptarea calendarului pentru înregistrarea circulației rutiere corespunzător zilelor din anul 2026, astfel încât activitatea de recenzare să se desfășoare în conformitate cu AND 602/2012 - Metode de investigare a traficului rutier.
Secțiunea 1 Domeniul de aplicare
Articolul 1
Prezentele instrucțiuni stabilesc operațiile care trebuie efectuate, regulile și obligațiile ce trebuie respectate pentru efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile de interes național, de interes județean și drumurile comunale.
Articolul 2
Prezentele instrucțiuni sunt obligatorii pentru personalul care efectuează înregistrarea circulației rutiere (denumit în cuprinsul instrucțiunilor recenzori), precum și pentru personalul tehnic cu sarcini de coordonare, îndrumare și control în cadrul efectuării înregistrării circulației.
Prezentele instrucțiuni nu se aplică la pregătirea și organizarea înregistrării circulației rutiere.
Articolul 3
Înregistrarea circulației rutiere se efectuează periodic, o dată la cinci (5) ani, și are ca scop determinarea repartiției și evoluției în timp a traficului de vehicule de marfă și persoane pe rețeaua de drumuri publice interurbane din țara noastră și stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia.
Articolul 4
Efectuarea înregistrării circulației rutiere se face pe baza metodei specifice de investigare a traficului din țara noastră, care are în vedere și recomandările Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (ECE/TRANS/WP.6/2023/2).
Articolul 5
Înregistrarea circulației se realizează în scopul determinării cât mai exacte a celor mai importante caracteristici ale traficului: intensitatea și componența.
Articolul 6
Cunoașterea caracteristicilor traficului pe rețeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea și proiectarea investițiilor rutiere și a lucrărilor de întreținere și reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulației rutiere și urmărirea dinamicii de evoluție a traficului pe rețeaua rutieră, cât și pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calității aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier, și a impactului asupra mediului.
Secțiunea 2 Terminologie și definiții
Articolul 7
Terminologia utilizată în prezentele instrucțiuni este conform STAS 4032/2-92.
În sensul prezentelor instrucțiuni, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a)
CNAIR - S.A. - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.;
b)
DRDP - Direcția regională de drumuri și poduri;
c)
CESTRIN - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică;
d)
SDN - Secția de drumuri naționale;
e)
MZA - intensitatea medie zilnică anuală a traficului;
f)
formular - formular de înregistrare a traficului;
g)
post - post de înregistrare a circulației;
h)
MTMA - masa totală maximă autorizată.
Secțiunea 3 Documente de referință
Articolul 8
Prezentele instrucțiuni au la bază prevederile următoarelor documente:
–
-
Ordonanța Guvernului nr. 43/1997
privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
–
Ordinul M.T. nr. 1.297/2017
-
Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.297/2017
pentru aprobarea
Normelor
privind încadrarea în categorii a drumurilor de interes național;
–
Ordinul M.T. nr. 1.295/2017
-
Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.295/2017
pentru aprobarea
Normelor tehnice
privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice;
–
AND 602-2012 - Metode de investigare a traficului rutier;
–
STAS 4032/2-92
- Tehnica traficului rutier. Terminologie;
–
AND 93/1052-2000 - Instrucțiuni de montare și exploatare a contorilor de trafic de tip totalizator cu detecție electromagnetică;
–
SR 10795-2:2001 - Tehnica traficului rutier. Aparate pentru înregistrarea traficului rutier. Clasificare;
–
AND 584-2012 - Normativ pentru determinarea traficului de calcul pentru proiectarea drumurilor din punctul de vedere al capacității portante și al capacității de circulație;
–
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003
pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din România“, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 47/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
–
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016
privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin
–
-
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
–
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006
privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, republicată;
–
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006
pentru aprobarea
Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor
Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
–
ECE/TRANS/WP.6/2023/2 - Recomandări pentru regiunea Europa ale Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite în ceea ce privește recensământul traficului;
–
-
Hotărârea Guvernului nr. 782/2014
pentru modificarea
anexelor la Hotărârea Guvernului 540/2000
privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice.
Capitolul II Metoda de înregistrare a circulației
Secțiunea 1 Principiul metodei
Articolul 9
Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri publice interurbane se realizează folosind o metodă combinată: manual și automat.
Această metodă prevede efectuarea de:
a)
înregistrări automate de circulație cu caracter permanent, folosind contoare de trafic, de tip totalizator sau tip clasificator, care acoperă circa 45% din rețeaua de drumuri naționale;
b)
înregistrări manuale de circulație, efectuate o dată la cinci (5) ani, pe baza unui plan de sondaj, care acoperă rețeaua de drumuri publice interurbane cuprinsă în recensământ.
Articolul 10
Intensitatea medie zilnică anuală a traficului se determină pe baza datelor rezultate din înregistrările manuale de circulație ajustate la nivel de MZA folosind coeficienți de ajustare determinați prin prelucrarea înregistrărilor automate de circulație.
Secțiunea 2 Categoriile de posturi de înregistrare a circulației
Articolul 11
Posturile se împart în trei categorii, în funcție de modul de efectuare a înregistrărilor de circulație:
a)
categoria 1 - posturi principale, în care se efectuează înregistrări automate permanente, folosind echipamente pentru clasificarea autovehiculelor;
b)
categoria 2 - posturi secundare, în care se efectuează înregistrări automate permanente, folosind contoare de trafic de tip totalizator cu detecție electromagnetică;
c)
categoria 3 - posturi de acoperire, în care se efectuează numai înregistrări manuale de circulație.
Articolul 12
În toate posturile, indiferent de categorie, se efectuează înregistrări de circulație după același calendar.
Articolul 13
Pe rețeaua de drumuri de interes național vor funcționa toate categoriile de posturi de înregistrare a circulației astfel:
a)
la posturile de categoria 1 și 2 funcționale se vor efectua înregistrări manuale doar în zilele prevăzute a se efectua înregistrări timp de 24 de ore;
b)
la posturile de categoria 3 se vor efectua înregistrări manuale corespunzător calendarului prevăzut în
anexa nr. 2 .
Articolul 14
În cadrul înregistrării circulației pe rețeaua de drumuri de interes județean și drumuri comunale vor funcționa posturi de categoria 3 și, în mod facultativ, în funcție de aparatura disponibilă și posibilitățile de organizare, și posturi de categoria 1 sau 2.
Capitolul III Modul de efectuare a înregistrărilor manuale de circulație
Secțiunea 1 Categoriile de vehicule înregistrate
Articolul 15
În cadrul înregistrărilor de circulație, vehiculele vor fi încadrate în 12 categorii precizate în
anexa nr. 1 .
Articolul 16
Vehiculele tehnice, cum sunt: automacarale, autoateliere, se încadrează în categoria de autocamioane corespondentă al căror șasiu îl folosesc sau/și categoria corespondentă numărului de axe.
Articolul 17
Utilajele și autovehiculele pentru construcția și întreținerea drumurilor, care lucrează pe sectorul de drum pe care se efectuează înregistrarea circulației, vehiculele participante la concursuri de biciclete, motociclete sau automobile, precum și coloanele de autovehicule militare nu se înregistrează, dar se face mențiune asupra lor în coloana „Viza de control“ a formularului, cu excepția coloanelor militare.
Secțiunea 2 Calendarul înregistrării circulației
Articolul 18
Înregistrările manuale de circulație se efectuează în posturile de înregistrare, în cele 10 zile prevăzute în
anexa nr. 2 , ținându-se cont de prevederile
art. 13 .
Articolul 19
Calendarul și durata înregistrărilor manuale a circulației sunt precizate în
anexa nr. 2 .
Secțiunea 3 Înregistrarea vehiculelor
Articolul 20
Înregistrarea vehiculelor se realizează pe formularul unic prevăzut în
anexa nr. 3 .
Articolul 21
În fiecare post, formularele se completează separat pentru fiecare zi de înregistrare a circulației, după cum urmează:
a)
un singur formular pentru ambele sensuri de circulație la drumurile cu două (2) benzi de circulație cu trafic orar mai mic de 500 de vehicule/oră sau MZA calculată la nivelul celui mai recent recensământ general de circulație mai mic de 5.000 de vehicule/24 de ore;
b)
câte un formular pentru fiecare sens de circulație la drumurile cu patru (4) benzi de circulație și la autostrăzi, precum și la drumurile cu două (2) benzi de circulație cu trafic orar mai mare de 500 de vehicule/oră sau MZA calculată la nivelul celui mai recent recensământ general de circulație mai mare de 5.000 de vehicule/24 de ore.
Articolul 22
Înainte de începerea înregistrării circulației, șefii de district din cadrul DRDP-urilor și persoanele cu atribuții de control și verificare operativă din cadrul consiliului județean completează formularul cu datele de identificare: unitatea, drumul, numărul și poziția kilometrică a postului, sensul de circulație (în cazul înregistrării traficului pe sensuri), data.
La sensul de circulație se va completa: în sensul kilometrajului (1), invers sensului kilometrajului (2) sau ambele sensuri (3).
Articolul 23
Datele de identificare din formular vor fi cele cuprinse în lista datelor generale pentru posturile de înregistrare a circulației rutiere, definitivată de către CESTRIN și transmisă către DRDP-uri și consiliile județene care administrează drumurile de interes județean și coordonează drumurile comunale.
Articolul 24
Toate vehiculele, indiferent de țara de înmatriculare, care trec prin secțiunea de drum în care este amplasat postul sunt încadrate în una dintre categoriile de vehicule, conform
anexei nr. 1 , și se înscriu în formular.
Înregistrarea se face după trecerea vehiculului prin dreptul postului, printr-o liniuță verticală în căsuța din formular aferentă categoriei respective de vehicule.
Pentru ușurarea însumării, liniuțele se grupează câte cinci: patru verticale și una orizontală.
În cazul tractoarelor fără/cu remorcă, înregistrările se vor face printr-o singură linie.
Microbuzele cu mai mult de 8 + 1 locuri se vor înregistra în coloana autobuze/autocare.
În situația în care există îndoieli privind înregistrarea unui vehicul în categoria 4 (autovehicule cu MTMA ≤ 3,5 t) sau în categoria 5 (autocamioane și derivate cu 2 axe), acestea vor fi înregistrate în categoria 5.
În situația unui trafic foarte intens, în special pe autostrăzi, pe formularul de înregistrare autovehiculele pot fi înregistrate și cu cifra 5, după trecerea a 5 autovehicule de același tip, urmată de o bară oblică. Se interzice înregistrarea unei singure linii după trecerea a 5 autovehicule.
Articolul 25
Rulotele sau remorcile tractate de autocare nu se înregistrează separat.
Articolul 26
Înregistrările se efectuează pe perioade de câte o oră. Fiecărei ore i se atribuie, după necesitate, unul sau mai multe rânduri din formular.
În cazul completării unui formular sau a unei coloane din formular, în situația unui trafic intens sau la înregistrările de 24 de ore, înregistrarea datelor se continuă pe un al doilea formular.
Articolul 27
Este interzisă efectuarea de completări sau modificări de date în formulare după încheierea operațiunii de înregistrare a circulației.
Formularul se completează într-un singur exemplar.
La încheierea zilei de înregistrare a circulației, recenzorii vor semna formularele și le vor preda șefului de district.
Articolul 28
Totalizarea vehiculelor pe categorii și ore și înscrierea rezultatelor în cifre în căsuțele respective se face de către:
a)
responsabilul cu traficul rutier de la SDN, pentru drumurile de interes național;
b)
persoana cu atribuții de control și verificare operativă de la consiliul județean, pentru drumurile de interes județean și drumurile comunale.
Articolul 29
Înregistrarea de date nereale în formularul de înregistrare atrage după sine sancțiuni conform reglementărilor legale în vigoare.
Secțiunea 4 Înregistrarea vehiculelor străine
Articolul 30
În toate posturile, toate vehiculele, atât cele înmatriculate în România, cât și cele înmatriculate în alte țări, se înregistrează pe același formular.
Secțiunea 5 Măsuri organizatorice de securitate și sănătate în muncă
Articolul 31
Respectarea orei de începere și încheiere a fiecărei perioade de înregistrare a circulației este obligatorie. Personalul însărcinat cu efectuarea înregistrărilor se va prezenta la post cu 30 de minute înainte de începerea înregistrării circulației.
Articolul 32
Pentru fiecare post se va asigura numărul necesar de recenzori, în funcție de categoria drumului, intensitatea traficului și modul de înregistrare a acestuia: în ambele sensuri sau pe fiecare sens.
Articolul 33
Pentru buna desfășurare a operațiunilor de înregistrare a vehiculelor este necesar ca fiecare post de recensământ să fie dotat cu masă (sau un suport ferm pentru formular) și scaune pentru recenzori, pixuri, ceas și o sursă corespunzătoare de lumină pentru perioada de noapte.
Articolul 34
Se vor lua măsuri pentru protejarea recenzorilor împotriva soarelui și intemperiilor, prin montarea de gherete, umbrele de soare sau altele, precum și pentru dotarea acestora cu echipament individual de protecție, conform prevederilor
Articolul 35
Amplasarea posturilor se va face în afara platformei drumului, asigurându-se desfășurarea activității recenzorilor în deplină siguranță. Pe timp de ploaie sau furtună este interzisă adăpostirea recenzorilor sub copaci.
Amplasarea posturilor de recensământ, în situația în care înregistrarea se face pe sensuri de circulație, va trebui să se facă în mod corespunzător sensului pentru care a fost destinat postul.
Articolul 36
În caz de necesitate, se vor lua și alte măsuri de protecție a muncii, conform prevederilor
Articolul 37
Fiecare post va fi marcat printr-un jalon așezat pe partea dreaptă a drumului, în loc vizibil, pe care se va monta o plăcuță cu numărul drumului, numărul postului și poziția km (de exemplu, DN3 post 1N03X02, km 47+300, sau DEX12 post 2E12X02, km 29+100, sau DJ103 post 14J103X02, km 15+900), având partea scrisă orientată către sensul de mers. Pentru posturile la care recensământul se face pe sensuri, plăcuța va fi inscripționată pe ambele părți.
Secțiunea 6 Raportul recapitulativ zilnic
Articolul 38
Raportul recapitulativ zilnic, prevăzut în
anexele nr. 4.1-4.3 , constituie documentul de bază pentru centralizarea și prelucrarea rezultatelor înregistrării manuale a circulației rutiere.
Articolul 39
Raportul recapitulativ zilnic se completează pe baza datelor înscrise în formularul prevăzut în
anexa nr. 3
de către:
a)
responsabilul cu traficul rutier de la DRDP pentru drumurile de interes național - va completa
anexa nr. 4.1
sau
anexa nr. 4.3
(pentru înregistrarea de 24 de ore);
b)
persoana cu atribuții de control și verificare operativă de la consiliul județean, pentru drumurile de interes județean și drumurile comunale - va completa
anexa nr. 4.2
sau
anexa nr. 4.3
(pentru înregistrarea de 24 de ore).
Se completează câte un raport recapitulativ pentru fiecare post și zi de înregistrare a circulației, cu excepția posturilor în care înregistrarea circulației se face pe sensuri de circulație, unde se va completa câte un raport recapitulativ zilnic pentru fiecare sens de circulație.
Articolul 40
Raportul recapitulativ zilnic este conceput astfel încât să fie ușurată prelucrarea automată a datelor, în formă tabelară EXCEL.
Raportul cuprinde două categorii de date:
a)
datele generale, servind la identificarea postului, a datei de efectuare a înregistrărilor și sensului de circulație, care se înscriu în spațiile rezervate în formular, deasupra tabelului;
b)
datele rezultate din înregistrări (totalurile pe ore și categorii de vehicule din formular), care se înscriu în căsuțele aferente în tabel. Pe fiecare rând din raportul recapitulativ zilnic se înscriu datele corespunzătoare unei ore de înregistrare a circulației.
Datele sunt totalizate pe linii și coloane.
Se interzice modificarea formularului privind raportul recapitulativ. Pentru orice nelămuriri sau completări se va lua legătura cu CESTRIN, la telefon: 021/317.11.20/int. 204 sau email: office@cestrin.ro.
Articolul 41
Codificarea unităților se face astfel:
a)
pentru unitățile CNAIR - S.A.:
–
DRDP București cod 1;
–
DRDP Craiova cod 2;
–
DRDP Timișoara cod 3;
–
DRDP Cluj cod 4;
–
DRDP Brașov cod 5;
–
DRDP Iași cod 6;
–
DRDP Constanța cod 7;
–
DRDP Buzău cod 8;
b)
pentru consiliile județene, codurile sunt prezentate în
anexa nr. 5 .
Articolul 42
Pentru a ușura completarea și editarea, precum și pentru eliminarea unor eventuale erori care pot să apară la înscrierea și la calculul manual al datelor de trafic în raportul recapitulativ zilnic, a fost creată câte o machetă în format .xls pentru drumurile:
a)
de interes național - 8 ore, prevăzută în
anexa nr. 4.1 ;
b)
de interes județean și comunal - 14 ore, prevăzută în
anexa nr. 4.2 ;
c)
pentru toate rețelele de drumuri recenzate - 24 de ore, prevăzută în
anexa nr. 4.3 .
Anexele nr. 4.1-4.3
se transmit prin e-mail tuturor unităților care efectuează recensământul circulației rutiere.
Articolul 43
După fiecare zi de înregistrare a circulației, raportul recapitulativ zilnic, verificat de șeful compartimentului specializat din cadrul DRDP sau de către persoana cu atribuții de coordonare desemnată de consiliul județean, va fi predat, la termenele și în condițiile prevăzute în
anexa nr. 6 , la CESTRIN, pentru centralizare și prelucrare automată.
Capitolul IV Înregistrarea automată a circulației
Secțiunea 1 Metoda de înregistrare
Articolul 44
Înregistrarea automată a circulației se efectuează astfel:
a)
în posturile principale se efectuează înregistrări cu caracter permanent folosind echipamente automate de înregistrare a traficului pe clase de vehicule;
b)
în posturile secundare se efectuează înregistrări cu caracter permanent, folosind contoare de trafic de tip totalizator cu detecție electromagnetică (contoare ISAF modernizate);
c)
funcționalitatea posturilor de categoria 1 și 2, care nu sunt dotate cu echipamente de teletransmisie, se va asigura de către DRDP-uri, prin personalul cu atribuții în acest sens de la DRDP, SDN și districte, care va trebui sa urmărească, în săptămâna premergătoare unei perioade de recensământ, starea de funcționare a acestora;
d)
pentru posturile prevăzute cu echipamente de teletransmisie, verificările săptămânale privind starea de funcționare vor fi asigurate de persoane desemnate din cadrul CESTRIN sau de la DRDP-uri, în situația în care există contracte de service pentru aceste echipamente;
e)
constatările privind starea de funcționare a rețelei de contoare vor fi transmise imediat după încheierea activității, sub forma unui raport, la CESTRIN.
Articolul 45
La posturile de categoria 2 dotate cu contoare de trafic de tip totalizator, cu o zi înainte de efectuarea înregistrării manuale de 24 de ore, se va efectua o verificare sumară a stării de funcționare a contoarelor.
Articolul 46
Montarea, exploatarea și întreținerea contoarelor de trafic pe drumurile naționale se fac numai cu consultarea în scris a CESTRIN, cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare.
Articolul 47
Responsabilii cu traficul rutier de la DRDP și de la SDN au obligația de a asigura buna desfășurare a înregistrărilor automate de trafic, urmărindu-se în mod special verificarea periodică a preciziei de funcționare a aparatelor, întreținerea și depanarea operativă a aparatelor, în scopul asigurării continuității în funcționarea posturilor.
Articolul 48
Rezultatele înregistrărilor automate de circulație, pe suport informatic, se centralizează trimestrial la DRDP, unde se verifică, după care se transmit pentru prelucrare la CESTRIN.
Capitolul V Obligații și responsabilități ce revin personalului tehnic
al unităților de drumuri în legătură
cu efectuarea înregistrării manuale a circulației rutiere
pe drumurile publice
Secțiunea 1 Nivel coordonare
Articolul 49
CNAIR - S.A. prevede buget și asigură fondurile necesare pentru DRDP-uri și CESTRIN în vederea bunei desfășurări a recensământului circulației rutiere pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi.
Articolul 50
CESTRIN are următoarele obligații și responsabilități:
a)
ia măsuri pentru asigurarea tipăririi necesarului de instrucțiuni, extrase pentru recenzori și formulare de înregistrare manuală a autovehiculelor;
b)
organizează și coordonează activitatea de recensământ general al circulației rutiere;
c)
elaborează recomandări în legătură cu activitatea de recensământ și asigură transmiterea lor în teritoriu;
d)
asigură și efectuează instruirea personalului care participă la această activitate;
e)
în caz de necesitate, ia măsuri pentru suspendarea temporară a recensământului și decide asupra reluării acțiunii;
f)
participă la acțiunea de îndrumare și control în zilele de înregistrare a circulației rutiere;
g)
întocmește lista cu datele generale de identificare a posturilor de înregistrare manuală, înainte de începerea acțiunii de înregistrare a circulației rutiere;
h)
instruiește personalul de la DRDP-uri și unitățile de drumuri din cadrul consiliilor județene care răspunde de organizarea și efectuarea înregistrării circulației rutiere și care participă la verificarea, controlul și îndrumarea acțiunii de înregistrare manuală a circulației rutiere;
i)
stabilește, în caz de necesitate, noi date în afara calendarului de recensământ.
Articolul 51
DRDP are următoarele obligații și responsabilități:
a)
analizează și aprobă planul de măsuri, defalcat pe personal și termene, astfel ca acțiunea de organizare și desfășurare a înregistrării circulației să se realizeze la timp și în bune condiții;
b)
asigură:
–
materialele necesare;
–
personalul tehnic pentru îndrumare și control;
–
mijloacele de transport pentru acesta în zilele de înregistrare a circulației;
c)
aprobă graficul de repartizare pe rețea a personalului de îndrumare și control din DRDP, care va fi transmis la CESTRIN cu cinci (5) zile înainte de data efectuării înregistrării circulației;
d)
controlează și îndrumă personalul din subordine, pe întreaga perioadă de organizare și efectuare a înregistrării circulației rutiere;
e)
verifică însușirea de către personalul desemnat pentru efectuarea recensământului circulației rutiere a prezentelor instrucțiuni, luând măsurile necesare pentru realizarea unor înregistrări de circulație corecte;
f)
desemnează o persoană cu atribuții de coordonare și o persoană cu atribuții de control și verificare operativă a modului de efectuare a înregistrărilor de circulație;
g)
asigură mijloc de transport persoanelor delegate de la CESTRIN pentru control în zilele de înregistrare a circulației;
h)
asigură punerea în practică a sugestiilor și propunerilor prezentate de delegații CESTRIN, ca urmare a controlului efectuat în zilele de recensământ.
Articolul 52
Consiliul județean are următoarele atribuții și responsabilități:
a)
organizează și coordonează activitatea de recensământ a circulației rutiere pe drumurile publice aflate în administrare;
b)
asigură materialele necesare;
c)
poate suspenda temporar recensământul circulației rutiere în caz de necesitate, cu acordul CNAIR - S.A. - CESTRIN;
d)
stabilește o nouă dată de recensământ, în colaborare cu CNAIR S.A. - CESTRIN;
e)
verifică însușirea de către personalul desemnat pentru efectuarea recensământului circulației rutiere a prezentelor instrucțiuni, luând măsurile necesare pentru realizarea unor înregistrări de circulație corecte;
f)
desemnează o persoană cu atribuții de coordonare și o persoană cu atribuții de control și verificare operativă a modului de efectuare a înregistrărilor de circulație;
g)
asigură mijloc de transport persoanelor delegate de la CESTRIN pentru control în zilele de înregistrare a circulației;
h)
asigură punerea în practică a sugestiilor și propunerilor prezentate de delegații CESTRIN, ca urmare a controlului efectuat în zilele de recensământ.
Secțiunea 2 Nivel operativ
Articolul 53
Compartimentul specializat din cadrul DRDP are următoarele obligații și responsabilități:
a)
verifică și înaintează spre aprobare conducerii DRDP planul de măsuri defalcat pe personal și termene;
b)
organizează și coordonează înregistrarea circulației rutiere și verifică efectuarea controlului corespunzător planurilor stabilite;
c)
în caz de necesitate, aduce la cunoștința conducerii DRDP suspendarea temporară a recensământului și propune măsurile necesare reluării acestuia.
Articolul 54
Responsabilul cu traficul rutier desemnat din cadrul DRDP are următoarele obligații și responsabilități:
a)
întocmește și înaintează conducerii, pentru verificare și aprobare, planul de măsuri privind organizarea și coordonarea înregistrării circulației rutiere;
b)
organizează și coordonează înregistrarea circulației rutiere, verificarea și controlul pe timpul desfășurării sale, difuzarea formularelor și instrucțiunilor la unitățile din subordine, precum și instruirea personalului;
c)
difuzează la unitățile din subordine datele generale de identificare pentru posturile de înregistrare a circulației rutiere;
d)
în cazul în care, din motive obiective cum sunt întreruperea circulației din cauza alunecărilor de teren sau inundarea drumului, nu se poate face înregistrarea circulației în una dintre zilele prevăzute în calendarul din
anexa nr. 2 , anunță telefonic, cel mai târziu în dimineața zilei respective, conducerea DRDP;
e)
primește, în termen de cel mult patru (4) zile de la terminarea fiecărei zile de înregistrare a circulației, formularele prevăzute în
anexa nr. 3 , pe care le verifică și pe baza cărora completează rapoartele recapitulative zilnice prevăzute în
anexa nr. 4.1
sau
anexa nr. 4.3
(pentru înregistrarea de 24 de ore);
f)
transmite personal, cu adresă, rapoartele recapitulative zilnice pentru drumurile de interes național, județean și drumurile comunale la CESTRIN, în termenele prevăzute în
anexa nr. 6 .
Articolul 55
Șeful Secției de drumuri naționale are următoarele obligații și responsabilități:
a)
propune, justifică și înaintează spre aprobare reamplasarea, în caz de necesitate, a posturilor de recensământ;
b)
asigură materialele, mijloacele de transport și personalul necesare organizării efectuării înregistrării circulației rutiere și răspunde de respectarea prevederilor
art. 31-37 ;
c)
controlează și verifică prezența personalului la post, modul de efectuare a înregistrărilor de trafic pe timpul înregistrării circulației, respectarea normelor pentru securitatea și sănătatea în muncă și semnează de verificare în formular;
d)
certifică exactitatea datelor din formular, semnând și aplicând ștampila în rubrica respectivă.
Articolul 56
Persoana cu atribuții de coordonare desemnată din cadrul consiliului județean are următoarele obligații și responsabilități:
a)
participă la activitățile de instruire organizate de CESTRIN;
b)
verifică documentația de înregistrare a circulației rutiere, formularele prevăzute în
anexele nr. 3 ,
4.2
și
4.3
rezultate după fiecare zi de recensământ. Semnează formularele prevăzute în
anexa nr. 3
la rubrica „ȘEF SECȚIE“. Semnează și ștampilează formularul de raport recapitulativ zilnic prevăzut în
anexa nr. 4.2
sau
anexa nr. 4.3
la rubrica „VERIFICAT“;
c)
predă cu adresă la DRDP din cadrul CNAIR - S.A. în raza căreia se află rapoartele recapitulative zilnice prevăzute în
anexa nr. 4.2
sau
anexa nr. 4.3
completate și semnate, în termenele prevăzute în
anexa nr. 6 .
Articolul 57
Responsabilul cu traficul de la SDN are următoarele obligații și responsabilități:
a)
colaborează cu responsabilul de trafic de la DRDP de care aparține pentru organizarea și efectuarea înregistrării circulației rutiere pe drumurile publice, instruirea personalului și difuzarea instrucțiunilor și formularelor necesare;
b)
predă șefilor de district din subordine datele generale de identificare pentru posturile de înregistrare a circulației rutiere;
c)
controlează și verifică funcționarea posturilor pe timpul efectuării înregistrărilor, precum și dacă înscrierea datelor în formular se realizează conform instrucțiunilor;
d)
primește de la șeful de district formularele prevăzute în
anexa nr. 3
în termen, conform
art. 59 lit. g) , și verifică dacă datele de identificare a postului sunt scrise citeț și corect;
e)
efectuează însumarea vehiculelor pe categorii și ore, înscrie cu cifre arabe rezultatul în caseta respectivă și confirmă sub semnătură datele respective;
f)
predă formularele semnate și ștampilate la DRDP în termen de cel mult patru (4) zile de la terminarea zilei de înregistrare a circulației.
Articolul 58
Persoana cu atribuții de control și verificare operativă a modului de efectuare a înregistrărilor de circulație, desemnată de consiliul județean, are următoarele obligații și responsabilități:
a)
primește formularele prevăzute în
anexa nr. 3 , pe care le verifică și le semnează la rubrica „ȘEF DISTRICT“;
b)
întocmește formularul de raport recapitulativ zilnic prevăzut în
anexa nr. 4.2
sau
anexa nr. 4.3 , pe care îl semnează la rubrica „ÎNTOCMIT“;
c)
participă la activitățile de verificare și control organizate în zilele de recensământ, împreună cu delegații CESTRIN.
Articolul 59
Șeful de district are următoarele obligații și responsabilități:
a)
organizează posturile de înregistrare a circulației, asigură personalul necesar și transportul acestuia, precum și dotarea materială necesară funcționării posturilor, conform
art. 31-37 , cu respectarea normelor pentru securitate și sănătate în muncă;
b)
în zilele de înregistrare a circulației, predă formularele necesare recenzorilor, completate cu datele de identificare conform
art. 20-23 ;
c)
instruiește recenzorii în privința normelor pentru securitate și sănătate în muncă ce trebuie avute în vedere și respectate la efectuarea înregistrării manuale a circulației rutiere;
d)
controlează dacă recenzorii sunt prezenți la posturi, conform programului stabilit în
anexa nr. 2 ;
e)
verifică dacă recenzorii înscriu corect și citeț datele în formularul prevăzut în
anexa nr. 3 , conform
art. 24-26 ;
f)
colectează formularele la terminarea zilei de înregistrare a circulației, efectuează verificarea acestora, semnează și aplică ștampila în rubrica respectivă pentru certificarea datelor înscrise;
g)
transmite formularele, în termen de 16 ore de la terminarea zilei de înregistrare a circulației, responsabilului de trafic de la SDN. Se exceptează zilele de recensământ de vineri și sâmbătă, pentru care formularele se transmit în ziua de luni a săptămânii următoare.
Articolul 60
Recenzorul are următoarele obligații și responsabilități:
a)
să se prezinte la post cu 30 de minute înainte de începerea înregistrării circulației;
b)
să respecte ora de începere și încheiere a fiecărei perioade de înregistrare a circulației;
c)
să cunoască tipurile de vehicule care urmează să fie înregistrate;
d)
să cunoască modul de înscriere a datelor în formularul de înregistrare;
e)
să nu părăsească fără aprobare postul pe durata de efectuare a recensământului;
f)
să nu stea în locuri fără vizibilitate sau în incinta unor clădiri (locuințe, localuri publice, întreprinderi etc.);
g)
să efectueze înregistrarea vehiculelor exclusiv conform situației reale. Înscrierea de date nereale în formularul de înregistrare se pedepsește conform legilor aflate în vigoare;
h)
să semneze formularele la sfârșitul zilei de înregistrare a traficului și să le predea șefului de district;
i)
să nu facă modificări sau completări de date în formulare după terminarea operațiunii de înregistrare a circulației;
j)
să respecte măsurile de securitate și sănătate în muncă.
Articolul 61
Fondurile necesare efectuării înregistrărilor manuale pe rețeaua de drumuri județene se vor asigura prin grija consiliilor județene care administrează drumurile respective, iar cele necesare pentru rețeaua drumurilor comunale prin grija consiliilor locale de pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Articolul 62
Anexele nr. 1-3 ,
4.1-4.3 ,
5
și
6
fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
Anexa 1 la instrucțiuni
Principalele tipuri de vehicule care intră în
componența categoriilor de vehicule înregistrate
1.
Biciclete și motociclete
a)
bicicletă simplă
b)
bicicletă cu motor
c)
motocicletă
d)
motoretă
e)
scuter
f)
trotinete electrice
2.
Autoturisme
–
toate autoturismele, inclusiv cele de teren
3.
Microbuze cu cel mult 8 + 1 locuri
–
microbuz de transport persoane cu cel mult 8 + 1 locuri, inclusiv conducătorul auto
4.
Autocamionete și autospeciale cu MTMA de cel mult 3,5 tone
a)
autocamionetă
b)
autospeciale cu MTMA până la 3,5 tone
5.
Autocamioane și derivate cu 2 axe
a)
autocamion cu 2 axe
b)
autobasculantă cu 2 axe
c)
autofurgon cu 2 axe
d)
autocisternă cu 2 axe
e)
alte autovehicule cu șasiu de autocamion cu 2 axe și MTMA mai mare de 3,5 tone
6.
Autocamioane și derivate cu 3 sau 4 axe
a)
autocamioane și derivate cu 3 sau 4 axe
b)
autobasculantă cu 3 sau 4 axe
c)
autoremorcher cu 3 sau 4 axe
d)
automacara cu 3 sau 4 axe
e)
alte vehicule cu șasiu de autocamion cu 3 sau 4 axe și MTMA mai mare de 3,5 tone
7.
Autovehicule articulate (tip TIR), vehicule cu peste 4 axe, remorchere cu trailer
a)
autotractor cu semiremorcă sau peridoc
b)
autoremorcher cu trailer
c)
autoremorcher cu mai mult de 4 axe
d)
automacara cu mai mult de 4 axe
e)
alte vehicule cu mai mult de 4 axe
8.
Autobuze
a)
autobuz
b)
autocar
c)
microbuze cu peste 8 + 1 locuri
9.
Tractoare cu/fără remorcă și vehicule speciale
a)
tractor universal cu/fără remorcă
b)
tractor agricol cu/fără remorcă
c)
utilaj agricol
d)
utilaj de construcții (buldozer, autogreder etc.)
10.
Autocamioane și derivate (tren rutier) cu MTMA mai mare de 3,5 tone, cu remorcă
–
autocamioane cu 2-4 axe, cu remorcă
11.
Autoturisme, autocamionete sau autospeciale cu MTMA de cel mult 3,5 tone, cu remorcă
12.
Vehicule cu tracțiune animală*) *) Vehiculele cu tracțiune animală nu se recenzează pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale europene.
Anexa 2 la instrucțiuni
Calendarul pentru înregistrarea circulației rutiere din anul 2026
Nr.
crt.
Data
Ziua
din săptămână
Drumuri de interes național
Drumuri de interes județean sau comunal
Durata
înregistrării
zilnice
(ore)
Intervalul orar
Durata
înregistrării
zilnice
(ore)
Intervalul orar
1
21 aprilie
Marți
8
8-12; 14-18
14
6-20
2
27 aprilie
Luni
8
8-12; 14-18
14
6-20
3
10 mai
Duminică
8
8-12; 14-18
14
6-20
4
20 mai
Miercuri
24
6-6
24
6-6
5
24 iulie
Vineri
8
8-12; 14-18
14
6-20
6
9 august
Duminică
8
8-12; 14-18
14
6-20
7
29 august
Sâmbătă
8
8-12; 14-18
14
6-20
8
3 octombrie
Sâmbătă
8
8-12; 14-18
14
6-20
9
22 octombrie
Joi
8
8-12; 14-18
14
6-20
10
6 noiembrie
Vineri
8
8-12; 14-18
14
6-20
Anexa 3 *1)
*1) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.
la instrucțiuni
Anexa 4.1 *)
la instrucțiuni
*) Anexa nr. 4.1 este reprodusă în facsimil.
Anexa 4.2 *)
la instrucțiuni
*) Anexa nr. 4.2 este reprodusă în facsimil.
Anexa 4.3 *)
la instrucțiuni
*) Anexa nr. 4.3 este reprodusă în facsimil.
Anexa 5 la instrucțiuni
CODIFICAREA JUDEȚELOR
Nr.
crt.
Denumirea județului
Indicativ
Codul județului
1
Alba
AB
49
2
Arad
AR
8
3
Argeș
AG
9
4
Bacău
BC
10
5
Bihor
BH
11
6
Bistrița-Năsăud
BN
12
7
Botoșani
BT
13
8
Brașov
BV
14
9
Brăila
BR
15
10
Buzău
BZ
16
11
Caraș-Severin
CS
17
12
Călărași
CL
46
13
Cluj
CJ
18
14
Constanța
CT
19
15
Covasna
CV
20
16
Dâmbovița
DB
21
17
Dolj
DJ
22
18
Galați
GL
23
19
Giurgiu
GR
47
20
Gorj
GJ
24
21
Harghita
HR
25
22
Hunedoara
HD
26
23
Ialomița
IL
27
24
Iași
IS
28
25
Ilfov
IF
29
26
Maramureș
MM
30
27
Mehedinți
MH
31
28
Mureș
MS
32
29
Neamț
NT
33
30
Olt
OT
34
31
Prahova
PH
35
32
Satu Mare
SM
36
33
Sălaj
SJ
37
34
Sibiu
SB
38
35
Suceava
SV
39
36
Teleorman
TR
40
37
Timiș
TM
41
38
Tulcea
TL
42
39
Vaslui
VS
43
40
Vâlcea
VL
44
41
Vrancea
VN
45
Anexa 6 la instrucțiuni
Calendarul pentru transmiterea raportului recapitulativ zilnic
anul 2026
Nr.
crt.
Data înregistrării circulației
Data predării rapoartelor recapitulative
Unitatea județeană la DRDP
DRDP la CESTRIN
1
21 aprilie
28 aprilie
5 mai
2
27 aprilie
4 mai
11 mai
3
10 mai
15 mai
22 mai
4
20 mai
27 mai
3 iunie
5
24 iulie
31 iulie
7 august
6
9 august
17 august
24 august
7
29 august
4 septembrie
11 septembrie
8
3 octombrie
9 octombrie
16 octombrie
9
22 octombrie
29 octombrie
5 noiembrie
10
6 noiembrie
13 noiembrie
20 noiembrie
Rapoartele recapitulative zilnice se transmit grupate pe drumuri în ordinea kilometrajului.
Rapoartele recapitulative zilnice se îndosariază cu perforarea deasupra titlului „Raport recapitulativ zilnic“.
Rapoartele recapitulative zilnice, editate pe calculator, vor fi însoțite de suportul informatic cu fișierele respective, în cazul în care nu sunt transmise prin e-mail.
Unitățile județene pot preda rapoartele recapitulative zilnice și prin delegat, direct la CESTRIN.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.