Ordinul nr. 2701/2025
privind modificarea art. II din Ordinul ministrului justiției nr. 476/C/2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului justiției nr. 482/C/2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 476/2021 1 februarie 2021 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului justiției nr. 482/C/2020 privind s…
Luând în considerare Sentința civilă nr. 138 din 15.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 3.460/110/2022, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 256 din 23.01.2025, prin care instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Roșu Ovidiu și a anulat în parte
art. II alin. (2) teza finală din Ordinul ministrului justiției nr. 476/C/2021
pentru modificarea și completarea
Ordinului ministrului justiției nr. 482/C/2020
privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, în ceea ce privește obligația emiterii actelor administrative de alocare sau, după caz, de realocare la plată începând cu data depunerii cererii inițiale,
având în vedere prevederile
art. 111 alin. (13) din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 592/2024
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul I
La
articolul II din Ordinul ministrului justiției nr. 476/C/2021
pentru modificarea și completarea
Ordinului ministrului justiției nr. 482/C/2020
privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2021,
alineatul (2)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)
Unitatea angajatoare reanalizează situația persoanelor prevăzute la alin. (1) în raport cu noile documente, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora, și, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și de
Ordinul ministrului justiției nr. 482/C/2020 , cu modificările și completările aduse prin prezentul ordin, emite actele administrative de alocare sau, după caz, de realocare la plată.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiției, Roxana-Simona Momeu, secretar de stat București, 19 decembrie 2025. Nr. 2.701/C.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.