Decizia nr. 724/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Andrei Grigoraș
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Loredan George Grecică în Dosarul nr. 11.700/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.246D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a comunicat la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată, în esență, că norma criticată se circumscrie fazei de executare a unei pedepse, fază care nu este supusă regulilor care guvernează faza de judecată. În acest context, situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului în procesul penal, motiv pentru care nu poate fi reținută încălcarea prevederilor
art. 16 din Constituție . De asemenea, se susține că procedura instituită prin
nu implică în mod necesar prezența persoanei condamnate, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Persoana condamnată poate formula apărări fie prin depunerea unor memorii ori concluzii scrise, fie prin angajarea unui apărător, fiind astfel garantat dreptul la apărare. Cu privire la criticile privind lipsa reglementării asistenței juridice obligatorii, se arată că acest drept nu trebuie confundat cu dreptul la apărare, doar acesta din urmă având caracter obligatoriu, în timp ce stabilirea cazurilor în care se impune asistența juridică obligatorie intră în competența legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 23 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.700/302/2021, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Loredan George Grecică într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de autorul excepției împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în temeiul
art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 .
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că aducerea la judecată a persoanei condamnate doar la solicitarea instanței, precum și lipsa caracterului obligatoriu al asistenței juridice în procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Se apreciază că, întrucât, prin reglementarea criticată, autorul contestației nu beneficiază de dreptul la asistență juridică obligatorie, iar prezența acestuia la termenul de judecată este condiționată de solicitarea instanței, sunt încălcate principiul oralității și cel al contradictorialității procesului penal, precum și dispozițiile
art. 21 alin. (3) din Constituție . În continuare, se susține că dreptul la un proces echitabil este încălcat și prin prisma faptului că persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în timp ce reprezentantul administrației penitenciarului, precum și procurorul au posibilitatea de a participa la judecată. Pentru aceleași argumente, se arată că este încălcat și dreptul la apărare.
7.
În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor
art. 16 din Constituție
se susține că se creează o stare de inegalitate între persoana condamnată, pentru care instanța nu a solicitat aducerea la termen, pe de o parte, și procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului, pe de altă parte, întrucât persoana condamnată nu poate avea cunoștință de cele susținute în ședința de judecată de ceilalți participanți la proces. Se mai susține că dispozițiile
art. 39 alin. (16)
și
(17) din Legea nr. 254/2013 , potrivit cărora asistența juridică a persoanei condamnate nu este obligatorie în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, contravin și prevederilor
art. 1 alin. (3) din Constituție , întrucât, prin încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, este nesocotit principiul constituțional al statului de drept. Totodată, se susține că sintagma „doar la solicitarea instanței“ din cuprinsul
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
nu respectă exigențele constituționale referitoare la precizia și claritatea legii, fiind invocate dispozițiile prevăzute de
art. 1 alin. (5) din Constituție .
8.
Sunt invocate Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, precum și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.
9.
Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura prevăzută de
art. 39 alin. (14)-(19) din Legea nr. 254/2013
la care face trimitere
art. 56 alin. (12) din aceeași lege
nu are caracterul unei acuzații în materie penală, ci reprezintă o facultate a persoanei condamnate de a contesta pretinsele încălcări ale drepturilor persoanelor private de libertate de către administrația penitenciarului în cadrul căruia este executată pedeapsa. În acest sens, nu se poate reține o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Cu privire la încălcarea dreptului la apărare se apreciază că o asemenea critică nu poate fi reținută întrucât persoana condamnată are posibilitatea să depună concluzii scrise, fiind citată la proces cu această mențiune.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2014, care au următorul conținut: „Dispozițiile
art. 39 alin. (14)-(19)
se aplică în mod corespunzător.“
14.
Dispozițiile la care fac trimitere prevederile
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
și care sunt criticate de autorul excepției de neconstituționalitate au următorul cuprins:
–
Articolul 39
din Legea nr. 254/2013 :
[...] (16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.
[...]
(17)
Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun concluzii.
15.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
care consacră statul de drept și calitatea legii, ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil și ale
art. 24
privind dreptul la apărare.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia critică dispozițiile
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
cu referire la
art. 39 alin. (16)
și
(17) din aceeași lege , privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Curtea reține că prevederile
art. 39
și cele ale
art. 56 din Legea nr. 254/2013
se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare,
art. 56
reglementând atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, cât și cu privire la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin
Legea nr. 254/2013 , luate de către administrația penitenciarului, și cu privire la contestația ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluționată plângerea.
17.
Curtea reține că dispozițiile
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16)
și
(17) din Legea nr. 254/2013
au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, printre altele,
Decizia nr. 187 din 29 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 13 iunie 2018, și
Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1224 din 5 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
18.
Prin
Decizia nr. 310 din 18 iunie 2024 , precitată, paragrafele 14-17, Curtea a reținut că prevederile
art. 39
și
56 din Legea nr. 254/2013
reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Curtea a constatat că, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin
Legea nr. 254/2013 , procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile
art. 6 din Convenție
- egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (a se vedea, în acest sens, Decizia din 27 iunie 2006, pronunțată în Cauza Szabo împotriva Suediei, și Decizia din 23 octombrie 2012, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33).
19.
De asemenea, tot prin
Decizia nr. 310 din 18 iulie 2024 , precitată, paragraful 18, Curtea a statuat și cu privire la asistența juridică, apreciind că aceasta nu este obligatorie în procedura de soluționare a contestației. În acest sens, Curtea a arătat că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar,
Legea fundamentală
garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie. Curtea a reținut, prin aceeași jurisprudență, că stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform
art. 126 din Constituție , are deplină libertate de a reglementa (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, și
Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură să atragă aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie (a se vedea,
Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014). De asemenea, Curtea reține că în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea să își formuleze apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul
art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013 , indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
20.
Analizând criticile de neconstituționalitate formulate în susținerea prezentei excepții, Curtea constată că atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior invocate sunt aplicabile și în prezenta cauză.
21.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la
art. 16 din Constituție , motivată de faptul că persoana condamnată se află într-o poziție de inegalitate față de procuror și reprezentantul administrației penitenciarului, care pot participa la ședința de judecată, Curtea reține că persoana condamnată poate depune memorii și concluzii scrise, iar conform tezei a doua a
art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013
procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului pun concluzii scrise în cazul în care participă la judecată. Prin urmare, persoana condamnată, procurorul și administrația penitenciarelor beneficiază de aceleași drepturi procesuale, neputând fi reținută o încălcare a prevederilor
art. 16 din Constituție .
22.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din Constituție , Curtea constată că autorul excepției nu formulează critici distincte de cele mai sus analizate, nerespectarea principiului constituțional al statului de drept reprezentând o consecință a pretinsei încălcări a dispozițiilor
art. 21 alin. (3)
și
art. 24 din Constituție . Totodată, Curtea constată că, deși autorul excepției de neconstituționalitate invocă încălcarea prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție
susținând lipsa de claritate a sintagmei „doar la solicitarea instanței“ din cuprinsul
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 , nu poate fi identificată o veritabilă critică de neconstituționalitate.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Loredan George Grecică în Dosarul nr. 11.700/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și constată că dispozițiile
art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.