Ordin · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ordinul nr. 126/2026

pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Agro Somova din județul Tulcea, în proprietatea acestei organizații

prezumat în vigoare

Data actului
21 aprilie 2026
Emitent
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 321 din 23 aprilie 2026
Citează
5 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 5.493 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 258.119 din 16.04.2026 al Direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar,

în baza prevederilor

art. 27 alin. (1)

și

(4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea

art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014

privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Agro Somova din județul Tulcea, în proprietatea acestei organizații, având datele de identificare prevăzute în

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condițiile rezolutorii prevăzute de

art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigații, prevăzută în

anexa

menționată la

art. 1 , se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condițiile legii, în care sunt specificate obligațiile prevăzute de

Legea nr. 138/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Patrimoniul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit

art. 1 , răspunderea pentru exactitatea, realitatea și corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului act normativ aparținând acestei entități.

Articolul 4

Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare preluate de către organizația utilizatorilor de apă pentru irigații prevăzută la

art. 1 , în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizație a obligațiilor prevăzute la

art. 27 alin. (1) , prin aplicarea dispozițiilor

art. 29^3 din Legea nr. 138/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Florin-Ionuț Barbu
București, 21 aprilie 2026.
Nr. 126.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor din infrastructura secundară de irigații, aflate în

domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Naționale de

Îmbunătățiri Funciare, care se transmit în proprietatea Organizației

utilizatorilor de apă pentru irigații Agro Somova, județul Tulcea

Nr. crt.

Codul de clasificare și nr. MFP alocat

prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget

nr.

668/2014 , cu modificările

și completările ulterioare

Persoana juridică

de la care se transmite imobilul

Persoana juridică

la care se transmite imobilul

Denumirea

bunului

Descrierea tehnică

Adresa

Valoare

P4000

(lei)

Valoarea

de inventar

(lei)

1

1.8.6./INVPPS-6504839-2016

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare

CIF 29275212

Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații Agro Somova

Sediul: comuna Somova, Str. Primăverii nr. 26, județul Tulcea, înregistrată în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare la nr. 914/11.11.2025, CIF 52975113

Stație pompare SP1 Somova

Clădire stație de pompare

SP1 Somova

Sup. constr. = 43 mp

Sup. desfășurată = 43 mp

UAT Somova, județul Tulcea

5.435,12

6.500

2

9./INVPPS-6504681-2016

Teren stație SP1 Somova

Teren neîmprejmuit = 1.101 mp

1.949

1.949

3

1.8.6./INVPPS-6504841-2016

Stație pompare SP2 Somova

Clădire stație de pompare

SP2 Somova

Sup. constr. = 14 mp

Sup. desfășurată = 14 mp

2.926,67

3.500

4

9./INVPPS-6504683-2016

Teren stație SP2 Somova

Teren neîmprejmuit = 848 mp

1.501

1.501

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.