Convenție · Consiliul de Stat

Convenția din 1 decembrie 1987

între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Arabe Siriene pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere

prezumat în vigoare

Data actului
1 decembrie 1987
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 9 din 12 februarie 1988
Structură
32 de articole · 44.378 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Arabe Siriene,

în dorința de a promova și întări relațiile economice între cele doua tari pe baza egalității în drepturi, respectării principiilor suveranității și independentei naționale, neamestecului în treburile interne și

avantajului reciproc,

au convenit asupra următoarelor dispoziții privind evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere:

Articolul 1

Definiții generale

1. În sensul prezentei convenții, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferita:

a) expresiile un stat contractant și celălalt stat contractant indica, după caz, Republica Socialistă România sau Republica Arabă Siriana;

b) termenul România înseamnă Republica Socialistă România și, folosit în sens geografic, desemnează teritoriul Republicii Socialiste România, inclusiv marea sa teritorială, precum și zona economică exclusiva și platoul continental asupra cărora România exercita drepturi suverane, în conformitate cu dreptul internațional și propria sa legislație, privind explorarea și exploatarea resurselor naturale, biologice și minerale existente în apele, în solul și subsolul marii;

c) termenul Siria, folosit în sens geografic, desemnează teritoriul Republicii Arabe Siriene, inclusiv marea teritorială, platoul continental și orice alte regia situate în afară marii teritoriale a Siriei, asupra cărora Siria își exercită drepturile suverane, în conformitate cu dreptul internațional și cu propria sa legislație naționala, în scopul explorării și exploatării resurselor lor naturale, biologice și minerale care se găsesc în apele, în solul și subsolul marii;

d) termenul persoana cuprinde persoanele fizice și persoanele juridice și orice alte grupări de persoane;

e) expresiile întreprindere a unui stat contractant și întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant și respectiv o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;

f) termenul societate înseamnă orice persoană juridică, inclusiv o societate mixtă constituită în conformitate cu legislația celor două state contractante sau orice entitate care este considerată ca o persoană juridică în vederea impozitării;

g) expresia autoritate competentă înseamnă:

1) în România, ministrul finanțelor sau reprezentantul sau legal autorizat;

2) în Siria, ministrul finanțelor sau reprezentantul sau legal autorizat;

h) prin trafic internațional se înțelege orice transport efectuat de către o nava, o aeronava, un vehicul rutier sau feroviar exploatat de către o întreprindere care are sediul conducerii efective (principale) situat într-unul dintre statele contractante, cu excepția cazului cînd nava, aeronava sau vehiculul rutier ori feroviar sînt exploatate între puncte situate în celălalt stat contractant;

i) termenul naționali înseamnă:

1) orice persoană fizica care poseda cetățenia unuia dintre statele contractante;

2) orice persoană juridică, societățile de persoane sau asociațiile constituite în conformitate cu legislația în vigoare într-unul din statele contractante;

j) expresia sediu permanent indica un loc fix de afaceri în care întreprinderea își exercită, în totalitate sau în parte, activitatea sa.

2. În ce privește aplicarea convenției de către fiecare dintre statele contractante, orice termen care nu este astfel definit va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferita, înțelesul pe care îl are în cadrul legislației acelui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenție se aplică.

Articolul 2

Persoane vizate

Prezenta convenție se aplică persoanelor care sînt rezidente ale unui stat contractant sau ale ambelor state contractante.

Articolul 3

Impozite vizate

1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit și pe avere percepute în contul fiecăruia dintre statele contractante, al unităților lor administrativ-teritoriale și al autorităților lor locale, indiferent de sistemul de percepere.

2. Sînt considerate impozite pe venit și pe avere impozitele percepute pe venit, pe averea totală sau pe elementele de venit ori de avere, inclusiv impozitele pe cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, precum și impozitele asupra creșterii valorii, în cazul în care aceste ultime impozite exista într-unul din cele doua state contractante.

3. Impozitele actuale care cad sub incidența prezentei convenții sînt:

a) În ce privește România:

- impozitul pe veniturile persoanelor fizice și juridice;

- impozitul pe veniturile societăților mixte constituite cu participarea organizațiilor economice române și a partenerilor străini;

- impozitul pe veniturile din activități agricole (denumite în continuare impozit român).

b) În ce privește Siria:

- impozitul pe veniturile persoanelor fizice, juridice și pe autoturisme;

- impozitul pe veniturile societăților mixte constituite ca sedii sau societăți siriene ale asociațiilor sau societăților străine;

- impozitul pe veniturile realizate din activități agricole (denumite în continuare impozit sirian).

4. Avînd în vedere paragraful 5 al art. 28, convenția se va aplica, de asemenea, impozitelor viitoare identice sau similare care se vor adauga impozitelor existente sau care le vor înlocui. Autoritățile competente ale statelor contractante își vor comunică reciproc modificările importante aduse legislatiilor fiscale respective.

Articolul 4

Domiciliu fiscal

1. În sensul prezentei convenții, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, în virtutea legislației acelui stat, este subiect de impunere în acel stat datorită domiciliului sau, rezidentei sale, sediului conducerii sau oricărui alt criteriu de natura similară.

2. Cînd, conform prevederilor paragrafului 1, o persoană fizica este rezidență a fiecărui stat contractant, atunci acest caz se rezolva după următoarele reguli:

a) persoana va fi considerată rezidență a statului în care dispune de o locuinta permanenta. Dacă dispune de o locuinta permanenta în fiecare dintre statele contractante, ea va fi considerată rezidență a statului contractant cu care legăturile sale personale și economice sînt cele mai strinse (centrul intereselor vitale);

b) dacă statul contractant în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă nu dispune de o locuinta permanenta în nici unul din statele contractante, atunci va fi considerată rezidență a statului în care locuiește în mod obișnuit;

c) dacă aceasta persoana locuiește în mod obișnuit în fiecare din statele contractante sau dacă nu locuiește în mod obișnuit în nici unul din ele, va fi considerată rezidență a statului contractant a cărui naționalitate o are;

d) dacă aceasta persoana are naționalitatea fiecăruia din statele contractante sau dacă nu are naționalitatea nici unuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante rezolva problema de comun acord.

3. Cînd, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decît o persoană fizica, este rezidență a fiecăruia din statele contractante, se considera rezidență a statului contractant unde este situat sediul conducerii sale efective (principale).

Articolul 5

Sediu permanent

1. Expresia sediu permanent cuprinde îndeosebi:

a) un sediu de conducere;

b) o sucursala;

e) un birou;

f) o uzina;

e) un atelier;

f) o mina, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale;

g) un șantier de construcții sau de montaj, dacă durata șederii depășește 180 de zile din momentul începerii activității efective a lucrărilor prevăzute în contract.

2. Nu se considera sediu permanent:

a) folosirea de instalații în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrării de mărfuri aparținînd întreprinderii;

b) păstrarea mărfurilor aparținînd întreprinderii în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrării;

c) păstrarea mărfurilor aparținînd întreprinderii numai în scopul de a fi prelucrate de o alta întreprindere;

d) vînzarea mărfurilor aparținînd unei întreprinderi, care au fost expuse la un tirg comercial sau la o expoziție, la închiderea tirgului sau expoziției;

e) menținerea unui loc fix de afaceri în scopul exclusiv de a cumpara mărfuri ori de a stringe informații pentru întreprindere;

f) menținerea, pentru întreprindere, a unui loc fix de afaceri în scopul exclusiv de reclama, de a furniza informații, pentru cercetări științifice sau activități analoage care au un caracter preparator sau auxiliar.

3. O persoana - alta decît un agent cu statut independent în sensul paragrafului 4 - care activează într-unul din statele contractante în contul unei întreprinderi din celălalt stat contractant se considera ca are un sediu permanent în primul stat contractant dacă dispune în acest prim stat de puteri pe care le exercita în mod obișnuit, care îi permit sa încheie contracte în numele întreprinderii, cu excepția cazului cînd activitatea acestei persoane se limitează la cumpărarea de mărfuri pentru întreprindere.

4. Nu se considera ca o întreprindere a unui stat contractant are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai pentru faptul ca aceasta își exercită activitatea prin intermediul unui curtier, al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar cu statut independent, cu condiția ca aceste persoane sa acționeze în cadrul obișnuit al activității mai sus arătate.

Articolul 6

Venituri imobiliare

1. Veniturile provenind din bunurile imobile, inclusiv veniturile din exploatări agricole sau forestiere, sînt impozabile în conformitate cu legislația fiscală a statului contractant în care aceste bunuri sînt situate.

2. Expresia bunuri imobile este definită în conformitate cu legislația statului contractant în care sînt situate bunurile în discuție. Expresia cuprinde, în orice caz, drepturile asupra cărora se aplică dispozițiile dreptului comun privind proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile și drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor și a altor bogatii ale solului. Navele și aeronavele nu sînt considerate bunuri imobile în sensul prezentei convenții.

3. Dispozițiile paragrafului 1 se aplică veniturilor obținute din exploatarea directa, din închirieri ca și din orice alta forma de folosire a proprietății imobiliare.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenind din bunuri imobile ale unei întreprinderi, precum și veniturilor din bunuri imobile folosite la exercitarea unei profesii independente și altele.

Articolul 7

Beneficiile întreprinderilor

1. Beneficiile unei întreprinderi care se afla într-un stat contractant sînt impozabile numai în acest stat contractant, în afară de cazul în care întreprinderea exercita activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat în acel celălalt stat. Dacă întreprinderea exercita activitatea sa în acest mod, beneficiile întreprinderii sînt impozabile în celălalt stat, dar numai în măsura în care acestea sînt de atribuit acelui sediu permanent.

2. Cînd o întreprindere a unui stat contractant exercita activitatea sa în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, se atribuie, în fiecare stat contractant, acelui sediu permanent situat în acel celălalt stat beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată, exercitind activități identice sau analoage, în condiții identice sau analoage și tratind cu toată independenta cu întreprinderea al carei sediu permanent este.

3. La determinarea beneficiilor unui sediu permanent sînt admise la scădere cheltuielile efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare, fie în statul contractant în care se afla acest sediu permanent, fie în altă parte, în măsura în care acestea sînt atribuite în mod rezonabil sediului permanent.

4. În măsura în care într-un stat contractant se obișnuiește ca beneficiile de atribuit unui sediu permanent să fie determinate prin repartizarea beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele ei părți componente, nici o dispoziție a paragrafului 2 nu împiedica acest stat contractant sa determine beneficiile impozabile în conformitate cu repartiția uzuală; totuși, metoda de repartizare adoptată trebuie să fie, ca rezultat, în concordanta cu principiile enunțate în prezentul articol.

5. Nici un beneficiu nu se va atribui unui sediu permanent numai pentru faptul ca acest sediu permanent a cumpărat mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării paragrafelor precedente, beneficiile de atribuit unui sediu permanent se determina în fiecare an prin aceeași metoda, în afară de cazul cînd exista motive valabile și suficiente de a proceda altfel.

7. Cînd beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenții, dispozițiile acestor articole nu sînt afectate de dispozițiile prezentului articol.

Articolul 8

Întreprinderi de transport

1. Beneficiile provenind din exploatarea în trafic internațional a navelor, a aeronavelor sau a vehiculelor rutiere sau feroviare sînt impozabile numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective (principale) a întreprinderii.

2. Dacă locul conducerii efective (principale) a unei întreprinderi de transporturi navale se afla la bordul unei nave, acest loc se considera situat în statul contractant în care este situat portul de înregistrare a navei.

Articolul 9

Întreprinderi asociate

Atunci cînd:

a) o întreprindere a unui stat contractant participa direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant, sau cînd

b) aceleași persoane participa direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant și al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant;

și cînd, și în unul și în celălalt caz, cele doua întreprinderi sînt legate în relațiile lor comerciale sau financiare prin condiții acceptate sau impuse care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, beneficiile care, fără aceste condiții, ar fi fost obținute de către una din întreprinderi, dar nu au putut fi obținute în fapt datorită acestor condiții, pot fi incluse în beneficiile acestei întreprinderi și impuse în consecința.

Articolul 10

Dividende

1. Termenul dividende folosit în prezentul articol indica veniturile provenind din acțiuni, din acțiuni sau din drepturi de folosință, din părți miniere, din părți de fondator, ca și veniturile din alte părți sociale asimilate veniturilor din acțiuni de către legislația fiscală a statului în care este rezidență societatea distribuitoare. Acest termen desemnează, de asemenea, veniturile distribuite asociațiilor lor de către societățile mixte constituite în conformitate cu legislația română sau legislația siriana.

2. Ținînd seama de dispozițiile art. 7, dividendele (cotele-părți) plătite de o societate rezidență a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant sînt impozabile în acest celălalt stat contractant în conformitate cu propria sa legislație fiscală.

3. Aceste dividende nu pot fi supuse, în statul contractant în care este rezidență societatea care plătește beneficiile, altor impozite decît cele plătite în conformitate cu art. 7 al acestei convenții. Dispozițiile acestui paragraf nu se referă la impozitarea societății pentru beneficiile din care se plătesc dividendele.

4. Dispozițiile paragrafelor 2 și 3 nu se aplică cînd beneficiarul dividendelor, rezident al unui stat contractant, are în celălalt stat contractant în care este rezidență societatea plătitoare de dividende un sediu permanent de care este legată efectiv participarea generatoare de dividende. În acest caz se aplică prevederile art. 7.

5. Dacă o societate rezidență a unui stat contractant realizează beneficii sau venituri din celălalt stat contractant, acest celălalt stat contractant nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de societate persoanelor care nu sînt rezidente ale acelui celălalt stat, nici sa preleve vreun impozit cu titlu de impunere asupra beneficiilor nedistribuite ale societății, chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite reprezintă, în total sau în parte, beneficii sau venituri provenind din acest celălalt stat.

Articolul 11

Dobinzi

1. Termenul dobinzi înseamnă veniturile provenind din efecte și din scrisori de creanțe guvernamentale de orice fel, fie ca sînt sau nu însoțite de garanții ipotecare reale, fie ca înglobează un drept de participare la beneficii sau alte creanțe, ca și orice alte venituri provenind dintr-o sumă împrumutată, în conformitate cu legislația fiscală a statului contractant din care provin veniturile. Penalizările pentru neplata în termen nu sînt considerate dobinzi în sensul prezentului articol.

2. Dobinzile provenind dintr-un stat contractant și plățile unui rezident al celuilalt stat contractant sînt impozabile în acest celălalt stat.

3. Totuși, aceste dobinzi sînt impozabile în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăși 7,5 la suta din suma bruta a dobinzilor.

4. Dobinzile plătite în baza împrumuturilor sau creditelor acordate sau garantate de unul din statele contractante sau de un organism public al acestui stat nu sînt impozabile în nici unul din cele doua state contractante.

5. Dispozițiile paragrafelor 2 și 3 nu se aplică cînd beneficiarul efectiv al dobinzilor, rezident al unui stat contractant, are în celălalt stat contractant din care provin aceste venituri un sediu permanent de care se leagă efectiv dobinzile. În acest caz se aplică dispozițiile art. 7.

6. Dobinzile sînt considerate ca provenind dintr-un stat contractant cînd debitorul lor este acest stat, o unitate administrativ-teritorială, o autoritate locală sau un rezident al acestui stat. Totuși, cînd debitorul dobinzilor, fie ca este sau nu rezident al unui stat contractant, are în celălalt stat contractant un sediu permanent pentru care a fost contractată creanta generatoare de dobinzi și care suporta sarcina acestor dobinzi, atunci aceste venituri sînt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul permanent.

7. Dacă, urmare a relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau pe care și unul și celălalt le întrețin cu terțe persoane, suma dobinzilor achitate ținînd seama de creanta pentru care acestea sînt plătite depășește pe cea asupra căreia ar fi convenit debitorul și creditorul în lipsa unor astfel de relații, dispozițiile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea excedentară a plăților rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant și tinindu-se seama de celelalte dispoziții ale prezentei convenții.

Articolul 12

Comisioane

1. Termenul comisioane folosit în prezentul articol indica remunerațiile plătite oricărei persoane pentru serviciile prestate în calitate de intermediar; acest termen nu cuprinde remunerațiile plătite cu titlu de venituri din profesii libere prevăzute la art. 15 sau de venituri din profesii dependente prevăzute la art. 16.

2. Comisioanele provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sînt impozabile în acest celălalt stat.

3. Totuși, aceste comisioane sînt impozabile în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat; dacă persoana care primește comisioanele este beneficiara efectivă a acestora, impozitul astfel stabilit nu poate depăși 15 la suta din suma lor bruta.

4. Dispozițiile paragrafelor 2 și 3 nu se aplică în cazul cînd beneficiarul efectiv al comisioanelor, rezident al unui stat contractant, exercita în celălalt stat contractant din care provin comisioanele fie o activitate industriala sau comercială prin intermediul unui sediu permanent care este situat acolo, fie o profesie libera prin intermediul unei baze fixe care este situata acolo, de care se leagă efectiv plata comisioanelor. În aceasta situație sînt aplicabile dispozițiile art. 7 sau 15, după caz.

5. Comisioanele sînt considerate ca provenind dintr-un stat contractant cînd plătitorul lor este acest stat, o unitate administrativ-teritorială, o autoritate locală sau un rezident al acelui stat. Totuși, cînd plătitorul comisioanelor, fie ca este sau nu rezident în celălalt stat contractant, are într-unul din statele contractante un sediu permanent pentru care a fost contractată obligația de a plati comisioane și care suporta plata acestora, atunci aceste comisioane sînt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul permanent.

6. Dacă, urmare a relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau a relațiilor pe care și unul și celălalt le întrețin cu terțe persoane, suma comisioanelor, ținînd seama de serviciile pentru care sînt datorate, depășește pe cea asupra căreia ar fi convenit debitorul și creditorul în lipsa unor astfel de relații, dispozițiile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea excedentară a comisioanelor rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant și ținînd seama de celelalte dispoziții ale prezentei convenții.

Articolul 13

Redevențe

1. Termenul redevențe folosit în prezentul articol indica remunerațiile și sumele de orice fel plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv filmele de cinematograf și filmele și benzile magnetice de televiziune sau de radiodifuziune, a unui brevet de invenție, a unei mărci de fabrica sau de comerț, a unui desen sau a unui model, a unui plan, a unei formule sau a unui procedeu secret, ca și pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau științific și pentru informațiile relative la experienta cîștigată în domeniul industrial, comercial sau științific.

2. Redevențele provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sînt impozabile numai în acest celălalt stat.

3. Totuși, aceste redevențe sînt impozabile în statul contractant din care provin, potrivit legislației acelui stat contractant, dar impozitul astfel stabilit nu poate depăși 10 la suta din remunerațiile filmelor cinematografice, filmelor și benzilor magnetice de televiziune, radio și 15 la suta din suma plătită pentru celelalte drepturi menționate la paragraful 1 al acestui articol.

4. Dispozițiile paragrafelor 2 și 3 nu se aplică în cazul cînd beneficiarul efectiv al redevențelor, rezident al unui stat contractant, are în celălalt stat contractant din care provin redevențele un sediu permanent, de care este legat efectiv dreptul sau bunul generator de redevențe. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

5. Redevențele sînt considerate ca provenind dintr-un stat contractant cînd debitorul lor este acest stat, o unitate administrativ-teritorială, o autoritate locală sau un rezident al acestui stat. Totuși, cînd plătitorul redevențelor, fie ca este sau nu rezident în celălalt stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent de care se leagă efectiv dreptul sau bunul generator de redevențe și care suporta sarcina redevențelor, atunci aceste redevențe sînt considerate ca provenind din statul contractant în care este situat sediul permanent.

6. Dacă, urmare a relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau pe care și unul și celălalt le întrețin cu terțe persoane, suma redevențelor plătite, ținînd seama de serviciul pentru care sînt datorate, depășește pe cea asupra căreia ar fi convenit debitorul și creditorul în lipsa unor astfel de relații, dispozițiile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma. În acest caz, partea excedentară a plăților rămîne impozabilă conform legislației fiecărui stat contractant și tinindu-se seama de celelalte dispoziții ale prezentei convenții.

Articolul 14

Cistiguri din înstrăinări de bunuri

1. Cistigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, sînt impozabile în statul contractant în care aceste bunuri sînt situate.

2. Cistigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile făcînd parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a bunurilor mobile aparținînd unei baze fixe de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii libere, inclusiv asemenea cistiguri provenind din înstrăinarea acestui sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sînt impozabile în acest celălalt stat.

Cu toate acestea, cîștigurile provenind din înstrăinarea navelor, aeronavelor sau a vehiculelor rutiere sau feroviare exploatate în trafic internațional, precum și a bunurilor mobile necesare exploatării lor, sînt impozabile potrivit art. 8 din aceasta convenție.

3. Cistigurile provenind din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decît cele menționate la paragrafele 1 și 2, sînt impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este cedentul.

Articolul 15

Profesii libere

1. Expresia profesii libere cuprinde, în special, activități independente de ordin științific, administrativ, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum și exercitarea independenta a profesiei de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist și contabil.

2. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii libere sau a altor activități similare cu caracter analog sînt impozabile numai în statul în care este exercitată activitatea, în conformitate cu legislația în vigoare în acel stat.

Articolul 16

Profesii dependente

1. Sub rezerva dispozițiilor art. 17, 19 și 20, retribuțiile și alte remunerații similare pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate retribuită sînt impozabile numai în acest stat, cu condiția ca activitatea sa nu fie exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea este desfășurată în celălalt stat contractant, remunerațiile primite cu acest titlu sînt impozabile în acel celălalt stat.

2. Independent de dispozițiile paragrafului 1, remunerațiile pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate retribuită exercitată în celălalt stat contractant sînt impozabile numai în primul stat contractant, dacă toate condițiile următoare sînt îndeplinite:

a) beneficiarul rămîne în celălalt stat o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal vizat; și

b) remunerațiile sînt plătite de o persoană sau în numele unei persoane care angajează, care nu este rezidență a celuilalt stat; și

c) sarcina remunerațiilor nu este suportată de către un sediu permanent sau de o baza fixa pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

3. Independent de dispozițiile prezentului articol, remunerațiile pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate retribuită exercitată la bordul unei nave, aeronave sau vehicul rutier sau feroviar exploatate în trafic internațional sînt impozabile în statul contractant în care se afla sediul conducerii efective (principale).

Articolul 17

Remunerațiile membrilor consiliului de administrație sau de conducere

Tantiemele, jetoanele de prezenta și alte remunerații similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitatea sa de membru al consiliului de administrație sau de conducere al unei societăți rezidente a celuilalt stat contractant sînt impozabile în acest celălalt stat contractant.

Articolul 18

Artiști și sportivi

1. Independent de prevederile art. 15 și 16, veniturile pe care artiștii de spectacole, cum sînt artiștii de teatru, de cinema, de radiodifuziune sau de televiziune și interpreții muzicali, precum și sportivii, le obțin în aceasta calitate din activitățile lor personale sînt impozabile în statul contractant în care aceste activități sînt exercitate.

2. Cînd venitul provenind din activitățile personale în aceasta calitate ale artistului de spectacole sau sportivului nu revin artistului sau sportivului, ci altei persoane, acest venit poate, independent de dispozițiile art. 7, 15 și 16, să fie impus în statul contractant în care se desfășoară activitatea artistului sau sportivului.

3. Independent de prevederile paragrafului 1, veniturile obținute din activități exercitate de artiștii de spectacole sau de sportivii care sînt rezidenți ai unuia din statele contractante sînt impozabile numai în acest stat, dacă activitățile sînt exercitate în celălalt stat contractant în cadrul unui program de schimburi culturale sau sportive aprobate de statele contractante.

Articolul 19

Pensii

1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 2 al art. 20, pensiile și alte remunerații similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru o munca desfășurată anterior sînt impozabile numai în acest stat.

2. Independent de prevederile paragrafului 1 al acestui articol, dacă un rezident dintr-un stat contractant primește plati cu titlu de pensie de întreținere pentru copil de la un rezident al celuilalt stat contractant, asemenea plati sînt scutite de impozit în ambele state contractante.

Expresia pensie de întreținere, astfel cum este folosită în acest articol, înseamnă plati periodice pentru întreținerea unui minor pe baza unei hotărîri de divorț sau pe baza unui acord de întreținere separator sau baza unui acord mutual de întreținere sau de separare.

3. Rentele viagere sau de alta natura primite de un rezident al unui stat contractant sînt impozabile numai în acel stat contractant.

Articolul 20

Funcții publice

a) Remunerațiile, altele decît pensiile, plătite de stat contractant, de o unitate administrativ-teritorială sau de o autoritate locală unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat, acelei unități sau acelei autorități locale din acest stat sînt impozabile numai în acest stat și cuprind remunerațiile plătite celor care lucrează în domeniul transportului internațional, terestru, maritim și aerian.

b) Totuși, aceste remunerații sînt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sînt prestate în acest stat și dacă beneficiarul remunerației este rezident al acestui stat care:

i) poseda naționalitatea acestui stat, sau

îi) nu a devenit rezident al acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.

2. a) Pensiile plătite de un stat contractant, o unitate administrativ-teritorială sau o autoritate locală, fie direct fie prin prelevarea din fondurile pe care le-a constituit, unei persoane fizice, pentru serviciile prestate acestui stat sau acelor unități sau autorități, sînt impozabile numai în acest stat.

b) Totuși, aceste pensii sînt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă beneficiarul este rezident al acestui stat și dacă poseda naționalitatea acestuia.

c) Prevederile art. 16, 17 și 19 se aplică remunerațiilor plătite pentru serviciile prestate în cadrul activității comerciale sau industriale exercitate de un stat contractant, o unitate administrativ-teritorială sau o autoritate locală.

Articolul 21

Profesori

1. Remunerațiile primite de profesori și alți membri ai personalului didactic, rezidenți ai unui stat contractant, care predau într-o universitate sau în orice alta instituție de învățămînt din celălalt stat contractant, sînt impozabile numai în primul stat, pe durata unei perioade care nu depășește un an de la prezenta acestora în statul în care predau; după această perioadă remunerațiile se impozitează numai în celălalt stat contractant.

2. Aceasta dispoziție se aplică, de asemenea, remunerațiilor pe care o persoană fizica, rezidență a unuia dintre statele contractante, le primește pentru lucrări de cercetare executate în celălalt stat contractant, dacă aceste lucrări sînt întreprinse în interesul public și nu în vederea realizării unui avantaj special de care profita o întreprindere sau o persoană.

Articolul 22

Studenți, stagiari și persoane în curs de pregătire profesională

1. Sumele pe care le primește un student sau un stagiar, inclusiv orice persoană în curs de perfecționare profesională, care este sau a fost imediat anterior venirii sale rezident al unui stat contractant și care locuiește în celălalt stat contractant numai în scopul de a-și continua studiile sau de a se forma într-o perioadă de 6 ani, pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere, de studii sau de instruire, nu pot fi impuse în acel celălalt stat, cu condiția ca sumele sa provină din surse situate în afară acelui celălalt stat.

2. Persoanele prevăzute la paragraful 1 care exercită o activitate remunerată în celălalt stat pentru a-și completa resursele necesare întreținerii și pentru acoperirea cheltuielilor de studii sau de instruire nu sînt supuse impozitării pentru o perioadă limitată la doi ani de la sosirea în acest din urma stat.

Articolul 23

Impunerea averii

1. Averea constituită din bunuri imobile, astfel cum acestea sînt definite la paragraful 2 al art. 6, este impozabilă în statul contractant în care sînt situate aceste bunuri, în conformitate cu legislația sa fiscală.

2. Averea constituită din bunuri imobile făcînd parte din activul unui sediu permanent al unei întreprinderi sau din bunuri mobile aparținînd unei baze fixe servind la exercitarea unei profesii libere este impozabilă în statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa, în conformitate cu legislația sa fiscală.

3. Navele, aeronavele și vehiculele rutiere sau feroviare exploatate în trafic internațional, precum și bunurile mobile afectate exploatării navelor, aeronavelor și vehiculelor rutiere sau feroviare, sînt impozabile numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii, în conformitate cu legislația sa fiscală.

4. Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unui stat contractant sînt impozabile numai în acest stat, în conformitate cu legislația sa fiscală.

Articolul 24

Alte venituri

1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, despre care nu se tratează în articolele precedente ale prezentei convenții sînt impozabile numai în acest stat.

2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica dacă beneficiarul venitului, rezident al unui stat contractant, desfășoară în celălalt stat contractant fie o activitate industriala sau comercială prin intermediul unui sediu permanent care este situat în acel celălalt stat, fie o profesie libera prin intermediul unei baze fixe situata în acel celălalt stat, și dacă dreptul sau bunul generator de venit este legat efectiv de acestea. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

Articolul 25

Asistența la încasări

1. Fiecare stat contractant se va strădui sa încaseze, în numele celuilalt stat contractant, impozitele stabilite de acel celălalt stat contractant.

2. Acest articol nu va fi, în nici un caz, interpretat în sensul că impune unui stat contractant obligația de a lua măsuri contrare legislației sau practicii administrative a oricărui stat contractant cu privire la încasarea impozitelor proprii.

Articolul 26

Dispoziții privind evitarea dublei impuneri

1. În ce privește România, dubla impunere este evitata în modul următor:

- impozitul sirian plătit de un rezident român pentru veniturile impozabile în Siria, în aplicarea prezentei convenții, se va scădea din suma impozitului sau beneficiilor datorate bugetului român în conformitate cu legislația fiscală română.

2. În ce privește Siria, dubla impunere este evitata în modul următor:

- impozitul român plătit de un rezident sirian pentru veniturile impozabile în România, în aplicarea prezentei convenții, se va scădea din suma impozitului sirian, exigibilă în conformitate cu legislația fiscală siriana.

Articolul 27

Nediscriminarea

1. Naționalii unui stat contractant, indiferent ca sînt sau nu rezidenți ai unuia dintre statele contractante, nu sînt supuși în celălalt stat contractant nici unei impozitări sau obligații legate de impunere, diferita sau mai împovărătoare decît aceea la care sînt sau pot fi supuși naționalii acestui celălalt stat contractant, aflați în aceeași situație.

2. Impozitarea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu se va face în acest celălalt stat în condiții mai puțin avantajoase decît impozitarea întreprinderilor acestui celălalt stat care desfășoară aceeași activitate.

Nici o dispoziție a prezentului articol nu poate fi interpretată ca obligind un stat contractant sa acorde rezidenților celuilalt stat contractant deduceri personale, scutiri și reduceri de impozite, în funcție de situația sau de sarcinile familiale pe care le acorda propriilor săi rezidenți.

3. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este, în totalitate sau în parte, direct sau indirect, deținut sau controlat de unu sau de mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant, nu sînt supuse în primul stat contractant la nici un impozit sau obligație legată de impunere diferita sau mai împovărătoare decît acelea la care sînt sau vor putea fi supuse alte întreprinderi de același fel ale primului stat.

4. Termenul impozitare indica în prezentul articol impozitele de orice natura sau denumire.

Articolul 28

Procedura amiabila

1. Cînd un rezident al unui stat contractant apreciază ca măsurile luate de un stat contractant sau de fiecare din cele doua state contractante îi atrag sau îi vor atrage o impozitare care nu este conformă cu prezenta convenție, el poate, independent de căile de atac prevăzute de legislația naționala a acestor state, sa supună cazul sau autorității competente a statului al cărui rezident este. Cazul va trebui supus în termen de trei ani următori primei notificări a măsurii care atrage impozitarea care nu este în conformitate cu prevederile convenției.

2. Aceasta autoritate competentă se va strădui, dacă reclamația îi pare intemeiata și dacă ea însăși nu este în măsura sa dea o soluție satisfăcătoare, sa rezolve problema pe calea unei înțelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impozitări neconforme cu convenția.

3. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor strădui sa rezolve pe calea procedurii amiabile orice dificultăți sau dubii cu privire la interpretarea sau aplicarea convenției. Ele pot, de asemenea, să se pună de acord în vederea evitării dublei impuneri cazurile neprevăzute de convenție.

4. Autoritățile competente ale statelor contractante pot comunică direct între ele în scopul realizării unei înțelegeri, astfel cum se prevede la paragrafele precedente. Cînd, pentru a se ajunge la o înțelegere, apare ca fiind recomandabil un schimb oral de vederi, un atare schimb poate avea loc în cadrul unei comisii compuse din reprezentanți ai autorităților competente ale statelor contractante.

5. Autoritățile competente ale celor două state contractante se vor pune de acord reciproc pentru a decide dacă schimbările intervenite în legislația lor fiscală necesita modificarea convenției.

Articolul 29

Schimb de informații

1. Autoritățile competente ale statelor contractante vor schimba informațiile de ordin fiscal de care dispun în mod normal și care sînt necesare pentru aplicarea dispozițiilor prezentei convenții și cele ale legilor interne ale celor două state referitoare la impozitele vizate prin convenție, în măsura în care impozitarea pe care o stabilesc este conformă convenției. Orice informație astfel obținută va fi ținuta secret și nu va putea fi divulgată decît reprezentanților autorităților însărcinate cu stabilirea sau cu încasarea impozitelor vizate de prezenta convenție.

2. Dispozițiile paragrafului 1 nu vor fi în nici un fel interpretate ca impunind unuia dintre statele contractante obligația:

a) de a lua măsuri administrative contrare propriei legislații sau practicii administrative a unuia sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informații care nu ar putea fi obținute pe baza propriei sale legislații ori în cadrul practicii sale administrative normale sau a celei a celuilalt stat contractant;

c) de a transmite informații care ar divulga un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu comercial ori informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.

Articolul 30

Funcționarii diplomatici și consulari

1. Dispozițiile prezentei convenții nu afectează privilegiile fiscale de care beneficiază funcționarii diplomatici sau consulari, ca și funcționarii altor reprezentante oficiale deschise de un stat contractant pe teritoriul celuilalt stat contractant în virtutea fie a regulilor generale ale dreptului internațional, fie a dispozițiilor din acordurile speciale.

2. Convenția nu se aplică organizațiilor internaționale, organelor și funcționarilor acestora, nici persoanelor care sînt membre ale misiunilor diplomatice sau consulare ale statelor terțe, cînd se afla pe teritoriul unuia dintre statele contractante și nu sînt considerate ca rezidenți într-unul sau în celălalt stat contractant în materie de impozite pe venit.

Articolul 31

Intrarea în vigoare

1. Prezenta convenție va fi ratificată în conformitate cu dispozițiile constituționale în vigoare în fiecare din cele doua state și va intra în vigoare în a 30-a zi următoare datei schimbului notificărilor prin care se constată că ambele părți s-au conformat acestor prevederi.

2. Prezenta convenție se va aplica în ambele state contractante veniturilor aferente fiecărui an impozabil, începînd cu 1 ianuarie al anului care va urma anului intrării în vigoare a prezentei convenții.

Articolul 32

Denunțarea

Aceasta convenție va rămîne în vigoare pe o durată nedeterminată, fiecare stat putind sa o denunțe după expirarea a cinci ani începînd de la aplicare.

Nota de denunțare se va prezenta pe cale diplomatică pînă la 30 iunie al fiecărui an care urmează după primii cinci ani.

În acest caz, aplicarea convenției va inceta la 31 decembrie al anului în care se prezintă nota de denunțare.

Drept care, subsemnații legal împuterniciți în acest scop de către guvernele respective au semnat prezenta convenție.

Facuta la București la 1 decembrie 1987, în doua exemplare originale, redactate fiecare în limbile română, arabă și franceza, toate cele trei texte avînd aceeași valoare juridică. În caz de divergenta în interpretarea dispozițiilor acestei convenții, textul în limba franceza are precădere.

Pentru Guvernul

Republicii Socialiste România,

ministrul finanțelor

Pentru Guvernul

Republicii Arabe Siriene,

ministrul economiei și

comerțului exterior

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.