Decizia nr. 673/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid-Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, excepție ridicată de Societatea MIFOR - S.R.L.-D. din județul Mureș în Dosarul nr. 9.725/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.164D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Faptul că legea exclude avertismentul din rândul sancțiunilor aplicabile în domeniul contravențiilor la regimul calității construcțiilor nu reprezintă o problemă de constituționalitate, fiind practic raportul dintre legea generală a contravențiilor și legea specială care sancționează strict această contravenție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea civilă din 14 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 9.725/320/2017/a1, Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea MIFOR - S.R.L.-D. din județul Mureș cu prilejul soluționării unei plângeri contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat de către Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectoratul Județean în Construcții Mureș, prin care petenta a solicitat anularea acestuia și înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia face referire la

art. 5 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și la

art. 7 alin. (3)

din același act normativ, dispoziții care prevăd că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. În opinia autoarei excepției, din interpretarea acestor texte legale rezultă că doar judecătorul este cel care are competența de a stabili sau, după caz, verifica sancțiunea contravențională aplicată, în funcție de natura și gravitatea faptei, pe bază de probe administrate în etapa cercetării judecătorești. Așa fiind, soluția legiuitorului ordinar de a impune judecătorului, prin lege organică, o anumită sancțiune contravențională, indiferent dacă fapta sau făptuitorul prezintă sau nu pericol social ridicat, constituie o reglementare neconstituțională, întrucât legislativul se implică în puterea judecătorească, impunând judecătorului soluția, indiferent de probațiunea administrativă. De asemenea, apreciază că le sunt îngrădite accesul la instanță și dreptul la apărare justițiabililor care, comițând fapte contravenționale sub imperiul

Legii nr. 10/1995 , nu au acces la justiție sub aspectul înlocuirii sancțiunii contravenționale cu una mai ușoară, respectiv cu avertismentul.

6.

Judecătoria Târgu Mureș - Secția

civilă apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate, sens în care arată că, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții la regimul calității lucrărilor de construcții, de împrejurările specifice în care pot fi săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire, precum și de consecințele posibile ale acestora, opțiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancțiunii avertismentului apare ca justificată prin prisma importanței valorilor pe care le protejează, respectiv viața și siguranța persoanelor. Faptul că în domeniul contravențiilor la regimul calității construcțiilor nu este aplicabilă sancțiunea avertismentului reprezintă o opțiune a legiuitorului care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran și în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situații în parte. Constituie, astfel, atributul exclusiv al legiuitorului edictarea de reglementări cu privire la natura sancțiunilor și asprimea acestora, în funcție de gravitatea faptei și de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârșirea acesteia.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 30 septembrie 2016, potrivit cărora „În condițiile prezentei legi, nu se aplică sancțiunea contravențională «avertisment»“.

11.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (4)

referitoare la principiul separației puterilor în stat,

art. 21 alin. (1) și (2)

privind accesul liber la justiție, precum și

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că o reglementare similară celei criticate în speță se regăsește în cuprinsul

art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment“.

13.

În acest context, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, spre exemplu fiind

Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014,

Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015,

Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 8 octombrie 2021, sau

Decizia nr. 330 din 30 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 27 octombrie 2023, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

14.

Prin jurisprudența amintită (a se vedea

Decizia nr. 330 din 30 mai 2023 , precitată, paragrafele 15-17), Curtea a reținut că nu este aplicabilă sancțiunea avertismentului în domeniul contravențiilor la regimul edificării de construcții, însă o atare reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran și în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situații. Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări cu privire la natura sancțiunilor și severitatea acestora, în funcție de gravitatea faptei și de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârșirea acesteia, iar verificarea oportunității adoptării unor astfel de reguli excedează competenței Curții Constituționale. De altfel, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții la regimul executării lucrărilor de construcții, de împrejurările specifice în care pot fi săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire, precum și de consecințele posibile ale acestora, opțiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancțiunii avertismentului apare ca justificată prin importanța valorilor pe care le protejează, respectiv viața și siguranța persoanelor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat că, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții în această materie, aplicarea avertismentului nu poate fi suficientă pentru atingerea dublului scop, preventiv și educativ, al sancțiunii (a se vedea

Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021 , precitată, paragraful 27).

15.

De asemenea, Curtea a observat că, în ceea ce privește încălcarea

art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție , precum și a

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții la regimul executării lucrărilor de construcții și de consecințele posibile ale acestora, opțiunea legiuitorului este justificată prin importanța valorilor pe care le protejează, respectiv viața și siguranța persoanelor. În acest context, instanța judecătorească are posibilitatea să individualizeze sancțiunea, aplicând textele de lege care reglementează fapta contravențională și sancțiunea aferentă, apreciind asupra pericolului social concret prin raportare la persoana contravenientului și conduita acestuia. Garantarea accesului la justiție al contravenientului, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare nu are legătură cu opțiunea legiuitorului de a exclude aplicarea sancțiunii avertismentului în ceea ce privește executarea lucrărilor de construcții. Acestea sunt drepturi procedurale asigurate prin posibilitatea contestării procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției și a căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță potrivit

art. 31 alin. (1)

și

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

16.

Referitor la alegația autoarei excepției în sensul că, potrivit

art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, astfel încât doar judecătorul are competența de a stabili sau, după caz, verifica sancțiunea contravențională aplicată, în funcție de natura și gravitatea faptei, pe bază de probe administrate în etapa cercetării judecătorești, prin

Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015 , precitată, Curtea a reținut că, în ceea ce privește reglementarea contravențiilor la regimul executării lucrărilor de construcții,

Legea nr. 50/1991

(ca și

Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, în speță,) reprezintă o lege specială în raport cu

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , care reprezintă legea generală. Această concluzie rezultă cu evidență din prevederile

art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 12 aprilie 2010, potrivit cărora caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. Ca atare, principiul enunțat creează premisele instituirii, printr-o lege specială, a unui regim juridic diferit față de cel comun. Prin urmare, nu poate fi primită susținerea autoarei excepției, potrivit căreia opțiunea legiuitorului de a impune judecătorului, prin lege organică, o anumită sancțiune contravențională, excluzând, de plano, sancțiunea avertismentului, indiferent dacă fapta sau făptuitorul prezintă sau nu pericol social ridicat, constituie o reglementare neconstituțională.

17.

Cele reținute în jurisprudența mai sus citată își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi care să determine reconsiderarea acesteia.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea MIFOR - S.R.L.-D. din județul Mureș în Dosarul nr. 9.725/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.