Reglementări · Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței

Reglementări din 22 iulie 2002

privind alocarea sloturilor pe aeroporturile din România - RACR-ASAP

prezumat în vigoare

Data actului
22 iulie 2002
Emitent
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 701 din 25 septembrie 2002
Citează
3 acte
Structură
13 articole · 21.599 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Scop

Prezenta reglementare se aplică pentru alocarea sloturilor pe aeroporturile din România.

Articolul 2

Definiții

În accepțiunea prezentei reglementări:

a) slot înseamnă timpul programat pentru aterizare sau decolare, disponibil sau alocat miscarii unei aeronave la o dată stabilită, pe un aeroport desemnat ca fiind coordonat în conformitate cu prevederile prezentei reglementări;

b) nou-admis înseamnă:

(i) un transportator aerian care solicită sloturi pe un aeroport în orice zi și care deține sau căruia i-au fost alocate mai puțin de 4 sloturi pe aeroportul respectiv în acea zi; sau

(îi) un transportator aerian care solicită sloturi pentru un serviciu aerian fără escala între doua aeroporturi din România, unde cel puțin alți 2 transportatori aerieni operează un serviciu aerian direct între cele doua aeroporturi în ziua respectiva și care dețin sau cărora li s-au alocat mai puțin de 4 sloturi pe acel aeroport în ziua respectiva pentru acel serviciu fără escala.

Un transportator aerian care deține mai mult de 3% din totalul sloturilor disponibile din ziua respectiva pe un anumit aeroport nu va fi considerat ca nou-admis pe acel aeroport;

c) serviciu aerian direct înseamnă un serviciu aerian între doua aeroporturi, inclusiv escalele, cu aceeași aeronava și același număr de zbor;

d) perioada de programare înseamnă fie sezonul de vara, fie de iarna, asa cum este el utilizat în programele de zbor ale transportatorilor aerieni;

e) transportator aerian român înseamnă un transportator aerian cu o licenta de transport aerian valabilă, eliberata de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în conformitate cu prevederile

Ordinului ministrului transporturilor nr. 578/1998

pentru aprobarea Reglementării privind acordarea licenței de transport aerian, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 4 iunie 1999, modificat prin

Ordinul ministrului transporturilor nr. 813/2000 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 15 decembrie 2000;

f) aeroport coordonat înseamnă un aeroport unde a fost numit un coordonator pentru a facilita operațiunile transportatorilor aerieni care operează sau intenționează sa opereze pe aeroportul respectiv;

g) aeroport complet coordonat înseamnă un aeroport coordonat unde, pentru a ateriza sau a decola în perioadele în care este complet coordonat, unui transportator aerian trebuie să i se aloce un slot de către un coordonator.

Articolul 3

(0)

Condiții pentru coordonarea aeroportului

(1)

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nu va avea obligația de a desemna un aeroport ca fiind coordonat, în alte condiții decât cele prevăzute în prezentul articol.

(2)

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate totuși sa desemneze orice aeroport ca fiind coordonat, cu condiția respectării principiilor de transparenta, neutralitate și nediscriminare.

(3)

(i) Atunci când transportatorii aerieni care efectuează mai mult de jumătate din operațiunile de pe un aeroport și/sau când administratorul aeroportului considera capacitatea aeroportului ca fiind insuficienta pentru operațiunile existente sau planificate pentru anumite perioade; sau

(îi) Atunci când nou-admisii intampina dificultăți majore în obținerea de sloturi; sau

(iii) Atunci când Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței considera acest lucru necesar,

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va asigura efectuarea, în cel mai scurt timp, a unei analize temeinice a capacității aeroportului în cauza, apelând la metode general recunoscute, cu scopul de a determina posibilitățile de creștere, pe termen scurt, a capacității, prin modificări de infrastructura sau operationale, și de a determina timpul considerat necesar pentru rezolvarea problemelor. Analiza va fi actualizată periodic. Atât analiza, cat și metoda prin care aceasta a fost efectuată vor fi puse la dispoziție părților interesate.

(4)

Dacă, după consultări cu transportatorii aerieni care utilizează în mod regulat aeroportul, cu organizațiile care îi reprezintă, cu administratorul aeroportului, cu furnizorii de servicii de trafic aerian și cu organizațiile care reprezintă pasagerii, acolo unde asemenea organizații exista, analiza nu indica posibilitatea rezolvarii problemelor grave într-un timp scurt, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va desemna aeroportul ca fiind complet coordonat pentru perioadele în care apar problemele de capacitate insuficienta.

(5)

Atunci când se ajunge la o capacitate suficienta pentru operațiunile existente sau planificate pe un aeroport complet coordonat, desemnarea acestuia ca aeroport complet coordonat va fi suspendată.

Articolul 4

(0)

Coordonatorul

(1)

Pentru un aeroport desemnat ca fiind coordonat sau complet coordonat Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va asigura numirea unei persoane fizice sau juridice, având cunoștințe detaliate în ceea ce privește coordonarea programelor de operare a transportatorilor aerieni, în calitate de coordonator al aeroportului, după consultarea în prealabil a transportatorilor aerieni care utilizează aeroportul în mod regulat, a organizațiilor lor reprezentative și a administratorului aeroportului. Același coordonator poate fi numit pentru mai multe aeroporturi.

(2)

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va lua măsuri pentru ca respectivul coordonator să își îndeplinească sarcinile în conformitate cu prezenta reglementare și într-o maniera independenta.

(3)

Coordonatorul va acționa în conformitate cu prezenta reglementare, în mod neutru, nediscriminatoriu și transparent.

(4)

Coordonatorul va participa la toate conferințele internaționale ale transportatorilor aerieni de coordonare a orarelor, în conformitate cu legislația în vigoare.

(5)

Coordonatorul va fi responsabil pentru alocarea sloturilor.

(6)

Coordonatorul va monitoriza utilizarea sloturilor.

(7)

În situația în care sloturile sunt alocate coordonatorul, la cerere și într-un interval de timp rezonabil, va pune la dispoziție tuturor părților interesate următoarele informații:

a) sloturile istorice pe linii aeriene, cronologic, pentru toți transportatorii aerieni de pe aeroport;

b) sloturile solicitate inițial de fiecare transportator aerian, cronologic, pentru toți transportatorii aerieni;

c) toate sloturile alocate, precum și cererile existente de sloturi, listate individual pentru fiecare transportator aerian, în ordine cronologică, aferente tuturor transportatorilor aerieni;

d) sloturile rămase disponibile;

e) detalii complete despre criteriile utilizate la alocarea sloturilor.

(8)

Informațiile menționate la alin. (7) vor fi puse la dispoziție cel mai târziu la deschiderea conferințelor relevante de coordonare a orarelor, iar atunci când este necesar, în timpul sau după aceste conferințe.

Articolul 5

(0)

Comitetul de coordonare

(1)

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va asigura înființarea în cadrul unui aeroport desemnat ca fiind complet coordonat a unui comitet de coordonare care să asiste, cu rol consultativ, coordonatorul la care se face referire la art. 4. Participarea în acest comitet va fi deschisă cel puțin transportatorilor aerieni și/sau organizațiilor lor reprezentative, care utilizează aeroportul în mod regulat, administratorului aeroportului implicat și reprezentanților furnizorului de servicii de trafic aerian. Același comitet coordonator poate fi desemnat pentru mai multe aeroporturi.

(2)

Comitetul de coordonare, printre altele, va face recomandări privind:

- posibilitățile de creștere a capacității determinate conform art. 6;

- îmbunătățirea condițiilor de trafic pe aeroportul în cauza;

- soluționarea reclamatiilor cu privire la alocarea sloturilor conform art. 8 alin. (7);

- metodele de monitorizare a modului de utilizare a sloturilor alocate;

- îndrumări pentru alocarea sloturilor, în funcție de condițiile locale;

- soluționarea problemelor grave pentru nou-admiși conform art. 10.

(3)

Prevederile alin. (1) pot fi aplicate și aeroporturilor desemnate ca fiind coordonate, conform art. 3.

Articolul 6

(0)

Capacitatea aeroportului

(1)

Pe un aeroport unde are loc alocarea de sloturi autoritățile competente vor determina capacitatea disponibilă pentru alocarea de sloturi de doua ori pe an, în cooperare cu reprezentanții furnizorului de servicii de trafic aerian, cu autoritățile vamale și de frontieră și cu transportatorii aerieni care utilizează aeroportul și/sau cu organizațiile lor reprezentative, precum și cu coordonatorul aeroportului, conform metodelor general recunoscute. Acolo unde autoritatea competentă este alta decât administratorul aeroportului, acesta va fi, de asemenea, consultat. Aceasta determinare trebuie să se bazeze pe o analiza obiectivă a posibilităților de asigurare a derulării traficului aerian, luându-se în calcul diferitele tipuri de trafic de pe aeroport. Rezultatele acestei determinări vor fi puse la dispoziție coordonatorului aeroportului cu suficient timp înainte să aibă loc alocarea inițială a sloturilor, în scopul prezentării lor la conferințele de coordonare a orarelor.

(2)

Prevederile alin. (1) pot fi aplicate și aeroporturilor desemnate ca fiind coordonate conform art. 3.

Articolul 7

Informarea coordonatorului

Transportatorii aerieni care operează sau intenționează sa opereze pe un aeroport coordonat ori complet coordonat trebuie să prezinte coordonatorului informațiile relevante solicitate de acesta.

Articolul 8

(0)

Procesul de alocare a sloturilor

(1)

a) Cu respectarea prevederilor art. 10, un slot care a fost utilizat de un transportator aerian cu aprobarea coordonatorului îi da dreptul acelui transportator aerian să solicite același slot în următoarea perioada de programare echivalenta.

b) În situația în care nu pot fi satisfacute toate cererile de sloturi conform solicitărilor transportatorilor aerieni în cauza, vor beneficia de regim preferențial serviciile aeriene comerciale și, în particular, cele regulate și cele neregulate, după un program prestabilit.

c) Coordonatorul va lua, de asemenea, în considerare reguli suplimentare de acordare de prioritati, stabilite de industria transportatorilor aerieni, iar dacă este posibil, îndrumări suplimentare recomandate de comitetul de coordonare, cu condiția ca acestea să fie conforme cu legislația în vigoare.

(2)

Dacă un slot solicitat nu poate fi acordat, coordonatorul va informa transportatorul aerian solicitant despre motivele neacordarii slotului și îi va indica slotul alternativ cel mai apropiat de solicitarea inițială.

(3)

Întotdeauna coordonatorul trebuie să incerce sa satisfacă solicitarile ad-hoc de alocare de sloturi pentru orice tip de zboruri, inclusiv zboruri de aviatie generală. În acest scop se pot utiliza sloturile existente în rezerva de sloturi la care se face referire la art. 10 și care nu au fost încă alocate, precum și cele care au fost eliberate cu avizare pe termen scurt.

(4)

Sloturile pot fi schimbate liber între transportatorii aerieni sau pot fi transferate de către un transportator aerian de pe o ruta ori un tip de serviciu aerian pe altul, prin înțelegere mutuala sau ca rezultat al unei preluări totale ori parțiale sau unilateral. Orice asemenea schimbări sau transferuri vor fi transparente și supuse confirmării coordonatorului pentru ca:

a) sa nu fie prejudiciate operațiunile aeroportuare;

b) să fie respectate limitarile impuse de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței conform art. 9;

c) schimbarea utilizării sa nu cada sub incidența art. 11.

(5)

Sloturile alocate nou-admisilor care operează un serviciu aerian între doua aeroporturi din România nu pot fi schimbate sau transferate între transportatorii aerieni ori de către un transportator aerian de la o ruta la alta, asa cum este prevăzut la alin. (4), pentru o perioadă de doua sezoane.

(6)

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate stabili, după consultări cu transportatorii aerieni, cu coordonatorii și cu administratorii aeroporturilor, standarde recomandate pentru sistemele automate care sunt utilizate de coordonatori, pentru a asigura implementarea corecta a prevederilor art. 4 și 7.

(7)

În situația în care exista reclamații cu privire la alocarea de sloturi, comitetul de coordonare analizează problemele și poate face propuneri coordonatorului în încercarea de a le rezolva.

(8)

Dacă problemele nu pot fi rezolvate după analizarea lor de către comitetul de coordonare, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate asigura medierea prin intermediul unei organizații reprezentative a transportatorilor aerieni sau prin intermediul unei terțe părți.

Articolul 9

Servicii regionale

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței poate dispune rezervarea anumitor sloturi pe un aeroport complet coordonat pentru servicii de transport aerian intern regulat pe o ruta către un aeroport care deservește o regiune periferica sau în dezvoltare, în condițiile în care o asemenea ruta este considerată vitala pentru dezvoltarea economică a regiunii în care este amplasat aeroportul, cu condiția ca:

(i) sloturile în cauza să fie utilizate pentru aceasta ruta în momentul intrării în vigoare a prezentei reglementări;

(îi) un singur transportator aerian sa opereze pe aceasta ruta;

(iii) nici un alt mod de transport sa nu poată asigura un serviciu corespunzător;

(iv) rezervarea sloturilor să se încheie în momentul în care un al doilea transportator aerian deschide un serviciu aerian intern regulat pe ruta respectiva, cu aceeași frecventa de zboruri ca și a primului transportator aerian, și care va fi operat cel puțin un sezon.

Articolul 10

(0)

Rezerva de sloturi

(1)

Pe un aeroport unde au loc alocari de sloturi se va crea o rezervă de sloturi pentru fiecare perioada coordonata, care va conține sloturile nou-create, sloturile neutilizate și sloturile la care un transportator aerian a renunțat în timpul sau la sfârșitul sezonului, precum și cele care au devenit disponibile în alt mod.

(2)

Orice slot neutilizat va fi retras și introdus în rezerva de sloturi adecvată, cu excepția cazurilor în care neutilizarea poate fi justificată din motive de oprire de la zbor a unui anumit tip de aeronava sau de închidere a unui aeroport ori spațiu aerian sau alte cazuri excepționale similare.

(3)

Sloturile care sunt alocate unui transportator aerian pentru operarea unui serviciu regulat sau a unui serviciu neregulat după un program prestabilit, într-un anumit moment al zilei și în aceeași zi a săptămânii, pentru o durată recunoscută de până la o perioadă de programare, nu îi conferă acelui transportator aerian dreptul la aceeași serie de sloturi pentru perioada de programare următoare echivalenta, decât dacă transportatorul aerian poate demonstra în mod satisfăcător pentru coordonator ca a operat, conform aprobării coordonatorului, cel puțin 80% din timp în perioada în care i-au fost alocate sloturile.

(4)

Sloturile alocate unui transportator aerian înainte de data de 31 ianuarie pentru sezonul de vara următor sau înainte de data de 31 august pentru sezonul de iarna următor, dar care au fost returnate coordonatorului pentru realocare, înainte de aceste date, nu vor fi luate în considerare la calcularea duratei de utilizare.

(5)

Dacă procentul de utilizare de 80% a unei serii de sloturi nu poate fi demonstrat, toate sloturile din seria respectiva vor fi introduse în rezerva de sloturi, dacă neutilizarea lor nu este justificată pe baza unuia dintre motivele următoare:

a) cazuri neprevăzute și de neînlăturat, aflate în afară controlului transportatorului aerian, care pot duce, de exemplu, la:

- oprirea de la zbor a tipului de aeronava utilizata în general pentru serviciul în cauza; sau

- închiderea unui aeroport sau a unui spațiu aerian;

b) probleme legate de începerea unui nou serviciu regulat de transport de pasageri, cu aeronave cu maximum 80 de locuri, pe o ruta între un aeroport regional și aeroportul coordonat, unde capacitatea nu depășește 30.000 de locuri pe an; sau

c) suspendarea temporară a licenței de transport aerian de către autoritatea competentă până la reorganizarea financiară a transportatorului aerian, în conformitate cu prevederile

Ordinului ministrului transporturilor nr. 578/1998 , modificat prin

Ordinul ministrului transporturilor nr. 813/2000 ;

d) o întrerupere a unei serii de servicii neregulate, datorată anulării acestora de agențiile de turism touroperatoare [definite conform

art. 3 lit. b1) din Hotărârea Guvernului nr. 513/1998 ], mai ales în afară perioadei de vârf uzuale, cu condiția ca utilizarea totală a sloturilor sa nu fie sub 70%;

e) o întrerupere a unei serii de servicii, datorată unor acțiuni ce au ca scop afectarea acestor servicii, care face practic și/sau tehnic imposibila continuarea operațiunilor conform planificarii, de către transportatorul aerian.

(6)

În situația în care continua sa existe probleme serioase pentru nou-admiși, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va dispune convocarea adunării comitetului coordonator al respectivului aeroport. Scopul convocării va fi examinarea posibilităților de remediere a situației. La respectiva ședința vor participa și reprezentanți ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

(7)

Sloturile din rezerva vor fi distribuite transportatorilor care le solicita. 50% din aceste sloturi vor fi alocate nou-admișilor, cu excepția cazului în care solicitarile din partea nou-admisilor sunt sub 50%.

(8)

Un nou-admis căruia i s-au oferit sloturi la doua ore diferența înainte sau după ora solicitată și care nu a acceptat aceasta oferta nu se va mai bucura de statutul de nou-admis.

Articolul 11

(0)

Mecanismul de siguranță

(1)

În situația în care nu pot fi găsite soluții în conformitate cu prevederile alin. (2), în scopul nedistorsionarii concurentei dintre transportatorii aerieni în cauza, nu se va permite unui transportator aerian să se prevaleze de flexibilitatea conferita prin prevederile art. 8 alin. (4) pentru introducerea uneia sau mai multor frecvente pe o ruta între un aeroport complet coordonat din România și un aeroport dintr-un alt stat, dacă un alt transportator aerian român, licențiat în România, nu a putut, în ciuda eforturilor sale susținute, să obțină sloturi pentru aterizare și decolare, care să poată fi utilizate în mod rezonabil, pentru a furniza una sau mai multe frecvente suplimentare pe ruta respectiva, la diferența de doua ore înainte sau după ora solicitată coordonatorului. Aceasta prevedere nu se aplică în cazul în care transportatorul aerian care se prevalează de flexibilitatea în sensul art. 8 alin. (4) nu depășește frecventele celuilalt transportator aerian.

(2)

În scopul nedistorsionarii concurentei dintre transportatorii aerieni, în cazul aeroportului complet coordonat menționat la alin. (1), Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței se va strădui sa faciliteze un acord între transportatorii aerieni în cauza. Se va cauta o soluție alternativa, cum ar fi:

- satisfacerea solicitării de sloturi pentru transportatorul aerian;

- utilizarea rezonabila de către transportatorul aerian a flexibilitatii în sensul prevederilor art. 8 alin. (4).

Articolul 12

Dispoziții generale

În situația în care, în ceea ce privește alocarea sloturilor pe aeroporturi, un alt stat:

a) nu garantează transportatorilor aerieni români un tratament comparabil celui garantat de România transportatorilor aerieni din țara respectiva; sau

b) nu garantează transportatorilor aerieni români, de facto, tratament național; sau

c) garantează transportatorilor aerieni din terțe tari un tratament preferențial față de cel acordat transportatorilor aerieni români, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței va lua măsuri în vederea remedierii situației cu privire la aeroportul sau aeroporturile în cauza, inclusiv de suspendare totală sau parțială a obligațiilor ce decurg din prezenta reglementare în ceea ce privește transportatorul aerian din acel stat, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 13

Intrarea în vigoare

Prezenta reglementare intră în vigoare la 6 luni de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.