Decretul nr. 259/1988
privind modul de aprobare a normelor pentru consumurile materiale și energetice la produse, servicii și în construcții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 18/1988 2 decembrie 1988 privind aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 259/1988 privind modul de aprobare a …
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Începînd cu data prezentului decret, toate normele de consum de materii prime și materiale de baza, precum și de combustibil și energie, pentru produsele și serviciile nominalizate în planul național unic de dezvoltare economico-socială, se aproba o dată cu desfășurarea acestuia, prin decret al Consiliului de Stat.
Pentru lucrările de construcții-montaj normele de consum de materiale de baza, precum și de combustibil și energie, se aproba o dată cu notele de comanda sau, după caz, cu lista principalilor indicatori tehnico-economici ai investițiilor.
Se interzice ministerelor, celorlalte organe centrale și locale de a aproba norme departamentale privind consumurile materiale și energetice.
Articolul 2
Ministerele, alte organe centrale și locale, centralele, întreprinderile și celelalte unități socialiste au obligația de a desfășura normele de consum aprobate pe trepte organizatorice, pînă la locurile de muncă, și de a asigura încadrarea stricta a consumurilor în limitele stabilite. Centralele și unitățile asimilate acestora răspund nemijlocit de normarea integrală a consumurilor din unitățile componente și întreprinderile subordonate pentru toate tipurile și sortimentele de materiale și produse, respectiv pentru toate lucrările de construcții-montaj.
Articolul 3
Centralele, întreprinderile, unitățile de cercetare științifică și inginerie tehnologică și celelalte unități socialiste au obligația de a stabili și aplica măsuri și soluții tehnice care să asigure reducerea sistematica a consumurilor materiale și energetice, sub limitele aprobate prin norme, folosirea la maximum a materialelor inlocuitoare și a resurselor materiale și energetice refolosibile.
Articolul 4
Pe data aprobării normelor de consum potrivit art. 1, normele departamentale privind consumurile materiale și energetice pentru produse și servicii își încetează valabilitatea.
Articolul 5
Pentru activitățile specifice forțelor armate normele de consum se stabilesc potrivit legii.
Articolul 6
Prevederile
art. 86 lit. b) și c) din Legea nr. 14/1971
cu privire la gospodărirea resurselor materiale, a fondurilor fixe și aprovizionarea tehnico-materială,
art. 20 din Legea nr. 20/1984
privind tipizarea și standardizarea produselor, construcțiilor și tehnologiilor, normarea tehnica a consumurilor materiale și energetice, ridicarea calității și nivelului tehnic al produselor, precum și orice alte dispoziții contrare, se abroga.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.