HG nr. 508/2024
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman", lucrare de utilitate publică de interes național
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman“, lucrare de utilitate publică de interes național, prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în
anexă , în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Bogdan-Stelian Mîndrescu, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 16 mai 2024. Nr. 508.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman“
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.
Amplasament: județele Vrancea, Bacău, Neamț
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
mii lei
11.091.351
(în prețuri - noiembrie 2023, 1 euro = 4,97 lei),
- din care construcții-montaj (inclusiv TVA)
mii lei
9.457.686
Eșalonarea investiției:
INV/C+M
mii lei
• Anul I
INV
mii lei
3.493.775
C+M
mii lei
2.532.294
• Anul II
INV
mii lei
3.798.788
C+M
mii lei
3.462.696
• Anul III
INV
mii lei
3.798.788
C+M
mii lei
3.462.696
Capacități:
- lungime traseu reabilitat
km
147,7
Durata de execuție a investiției: 36 de luni
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.