HG nr. 573/2024
pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 315/2024 privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, pentru anul 2024
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 315/2024 4 aprilie 2024 privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din ras…
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Hotărârea Guvernului nr. 315/2024
privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, pentru anul 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 8 aprilie 2024, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 3, după litera f)
se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:
g)
scrofiță din rasele Bazna sau Mangalița - femelă care este înscrisă în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, și care are înregistrată cel puțin o montă sau o însămânțare artificială.
2.
La
articolul 8, alineatul (1)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 8
Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1), care intenționează să solicite ajutorul de minimis, trebuie să depună la DAJ o cerere de înscriere în Program, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, însoțită de documentele prevăzute la alin. (5).
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu București, 30 mai 2024. Nr. 573.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.