Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 62/2024

privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale

prezumat în vigoare

Data actului
13 iunie 2024
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 559 din 14 iunie 2024
Lege de aprobare
neidentificată în baza de date
Citat de
472 de acte
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 7.377 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Anexe publicate separat 1

  • Decizia nr. 139/2025 7 aprilie 2025 (prevederi anume) referitoare la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind …

Decizii de neconstituționalitate 1

Interpretat prin 5

  • Decizia nr. 53/2024 21 octombrie 2024 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (3) raportate la dis…
  • Decizia nr. 104/2024 9 decembrie 2024 referitoare la pronuntarea unei hotărâri prealabile privind condițiile de acordare a sporu…
  • Decizia nr. 205/2025 26 mai 2025 (prevederi anume) referitoare la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv acordate și nivelul …
  • Decizia nr. 281/2025 30 iunie 2025 (prevederi anume) referitoare la recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului, beneficiar al indemnizației…
  • Decizia nr. 35/2026 23 februarie 2026 (prevederi anume) referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 3^1 alin. (1) lit. f) din capitolul II al …

Pus în aplicare prin 2

  • Decizia nr. 45/2025 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privi…
  • Decizia nr. 383/2025 27 octombrie 2025 referitoare la plata indemnizației lunare prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea …

Stă la baza 21

  • Decizia nr. 53/2024 21 octombrie 2024 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 82 alin. (3) raportate la dis…
  • Decizia nr. 63/2024 28 octombrie 2024 (prevederi anume) referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 - C…
  • Decizia nr. 70/2024 11 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea și aplicarea art. I alin. (1) și (7) din Ordonanța de urgență…
  • Decizia nr. 84/2024 18 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 23 și 7 din capitolul II din anexa nr. II …
  • Decizia nr. 100/2024 25 noiembrie 2024 (prevederi anume) referitoare la aplicarea art. 38 alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017
  • Decizia nr. 21/2025 27 ianuarie 2025 (prevederi anume) referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind…
  • Decizia nr. 29/2025 10 februarie 2025 (prevederi anume) referitoare la modul de actualizare a pensiilor de serviciu ale grefierilor în perioada 20…
  • Decizia nr. 91/2025 17 martie 2025 referitoare la modalitatea de calcul al indemnizației prevăzute de art. 1 alin. (1) și (3)…
  • Decizia nr. 83/2025 17 martie 2025 referitoare la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea perso…
  • Decizia nr. 105/2025 31 martie 2025 referitoare la dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizația brută de încadrare luna…
  • Decizia nr. 128/2025 7 aprilie 2025 referitoare la dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea coeficienților de ierarhiz…
  • Decizia nr. 121/2025 7 aprilie 2025 referitoare la interpretarea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 136/2017
  • toate cele 21 acte…

Ținând seama de necesitatea asigurării de urgență a unei practici judiciare uniforme și unitare - care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice -, care își răsfrânge beneficiile atât pe planul înfăptuirii justiției în mod egal și al asigurării egalității în fața legii, cât și asupra raporturilor socio-economice,

ținând cont de faptul că justiția reprezintă un factor esențial de echilibru și stabilitate socială într-un stat de drept și că în realizarea deplină a acestui rol se impun o unificare a practicii judiciare și o asigurare a stabilității raporturilor juridice, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice,

în considerarea rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat prin

art. 126 alin. (3) din Constituția României , republicată, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești,

constatându-se existența unui fenomen generalizat și cu tendințe de permanentizare de practică judiciară neunitară la nivelul instanțelor judecătorești care soluționează procese privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și litigii referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal,

având în atenție necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării, dar, în același timp, să nu impieteze asupra bunei funcționări a întregului sistem judiciar,

ținând cont de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România,

în considerarea necesității încorporării facile a soluțiilor legislative anvizajate în angrenajul procedurii și justiției civile actuale, fără afectarea semnificativă a volumului de activitate al instanței supreme,

având în vedere faptul că este imperios necesară acordarea priorității cuvenite principiului asigurării unei practici judiciare unitare - manifestare a principiilor înfăptuirii justiției în mod unic, imparțial și egal, și, în general, al egalității în fața legii,

ținând seama de faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept,

întrucât soluțiile pronunțate în aceste categorii de litigii au impact direct și considerabil asupra bugetului general consolidat, efect augmentat prin necesitatea asigurării egalității de tratament juridic, imperativ confirmat în practica Curții Constituționale din perspectiva principiului egalității în fața legii,

dată fiind necesitatea înlăturării și, după caz, a prevenirii producerii urmărilor negative anterior expuse,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României , republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.

(2)

Prezenta ordonanță de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la

alin. (1) .

(3)

Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la

alin. (1)

și

(2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Notă

Decizie de respingere:

HP nr. 385/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 43 din 21 ianuarie 2026.

Articolul 2

(1)

Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la

art. 1 , completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

(2)

Odată cu comunicarea către Înalta Curte de Casație și Justiție, încheierea de sesizare se transmite, în copie, prin poștă electronică, de către instanța de trimitere și celorlalte instanțe judecătorești competente să soluționeze, în primă instanță sau în calea de atac, procese de natura celui în care aceasta a fost formulată. Președinții instanțelor judecătorești competente, de îndată ce primesc copia încheierii de sesizare, iau măsurile necesare pentru informarea judecătorilor din secțiile corespunzătoare ale acelor instanțe.

(3)

Cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor fi suspendate până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

(4)

Sesizările prevăzute la

alin. (1)

având același obiect sau al căror obiect se află în strânsă legătură se conexează.

(5)

Sesizările prevăzute la

alin. (1)

se judecă cu prioritate, în cel mult 60 de zile de la data învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(6)

Decizia se motivează în termen de cel mult 15 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 5 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Dispozițiile

art. 1

și

2

se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 4

Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul justiției,
Alina-Ștefania Gorghiu
p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 13 iunie 2024.
Nr. 62.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.