Decizia nr. 5/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Mioara Flenchea în Dosarul nr. 164/113/2017 al Tribunalului Brăila - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.425D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor supuse controlului de constituționalitate, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale. Legiuitorul are legitimarea constituțională de a enumera atributele pe care trebuie să le întrunească actele doveditoare depuse în temeiul

Legii nr. 18/1991 , pe care membrii comisiei de fond funciar au obligația să le verifice din perspectiva pertinenței, verosimilității, autenticității și concludenței. Enumerarea acestor atribute este suficientă pentru ca judecătorul care soluționează cauza în care autoarea excepției a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de serviciu să își formeze convingerea cu privire la încadrarea juridică a faptei. Precizează, totodată, că legiuitorul este îndreptățit să stabilească metodele și tehnicile prin care membrii comisiei de fond funciar ajung să determine autenticitatea actelor doveditoare în baza

Legii nr. 1/2000

și a

Legii fondului funciar nr. 18/1991 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 164/113/2017, Tribunalul Brăila - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Mioara Flenchea într-o cauză penală în care autoarea acesteia a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că atribuția funcționarului public abilitat de lege să ducă la îndeplinire prevederile unei legi de reconstituire a unui drept de proprietate este susceptibilă de interpretări incerte, neclare, fără criterii legale de interpretare a probatoriului în raport cu care își exercită atribuția de serviciu, invocând

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , prin care Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile

Codului penal din 1969

și ale actualului

Cod penal

referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“.

6.

Autoarea excepției arată că este acuzată de săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fiindu-i imputată încălcarea unei atribuții de serviciu prin faptul că, alături de ceilalți coinculpați, în funcția deținută în cadrul Comisiei Județene Vrancea pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, nu a respectat dispoziții cuprinse în

Hotărârea Guvernului nr. 890/2005

pentru aprobarea

Regulamentului

privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, cu referire la

art. 6 din Legea nr. 1/2000 , în sensul că nu a analizat „pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența“ actelor depuse de solicitanți în vederea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în temeiul

Legii fondului funciar nr. 18/1991 . Susține că sintagma criticată nu prevede în mod expres elemente/criterii în legătură cu care funcționarul public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de verificare a unei documentații depuse de o persoană fizică, să poate avea obiectivitatea respectării unei proceduri.

7.

Ca urmare a lipsei de claritate și de previzibilitate a sintagmei „pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte“, nici organele judiciare nu pot analiza actul defectuos, pentru a verifica îndeplinirea de către membrul comisiei a atribuției de verificare, întrucât nu există repere/criterii de obiectivitate și legalitate. Nici legislația civilă, nici cea penală nu conțin definiții explicite pentru elementele pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență. Legislația secundară (Hotărârea Guvernului nr. 890/2005) stabilește în sarcina funcționarului public obligația de verificare în cadrul unei proceduri, fără a defini și instrumentele, procedura sau criteriile. Or, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, legi și ordonanțe ale Guvernului, în caz contrar aducându-se atingere principiului legalității incriminării.

8.

Față de obligația membrilor comisiilor de fond funciar de a analiza pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența actelor depuse în temeiul

Legii nr. 18/1991 , arată că aceste noțiuni sunt atribute ce țin de calitatea unei probe de a fi în legătură cu cauza care se judecă și sunt examinate de instanță într-o procedură judiciară. Verificarea legalității probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară și privește conformarea activității de probațiune anterior efectuată de organele de cercetare penală cu principiile legalității probelor, respectiv al loialității administrării probelor.

9.

Tribunalul Brăila - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că sintagma „pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte“ din

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

îndeplinește criteriile de predictibilitate și claritate și nu sunt neconstituționale prin prisma dispozițiilor din Legea fundamentală invocate. Chiar dacă

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

nu conține prevederi care să definească termenii, se constată că din Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) se poate înțelege semnificația acestora.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, în ceea ce privește sintagma „precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte“. Textul de lege criticat are următorul conținut: „(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată , precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile

art. 11 alin. (1)

și

(2) din aceeași lege .“

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind exigențele de calitate a legii și

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu ( art. 297 din Codul penal ), în rechizitoriu reținându-se că, în calitate de membru al Comisiei Județene Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, alături de ceilalți membri, de asemenea inculpați în cauză, nu a verificat, cu intenție, legalitatea propunerii înaintate de comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul primăriilor unor comune de pe raza județului Vrancea și, în special, existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora, atribuții ce le reveneau conform

art. 6 lit. c) din regulamentul

aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 , coroborat cu

art. 6 din Legea nr. 1/2000

și

art. 12 din Legea nr. 18/1991 .

16.

Curtea constată că nu se pot reține susținerile autoarei excepției potrivit cărora noțiunile de pertinență, verosimilitate, autenticitate și concludență sunt neclare, incerte și neprevizibile, pe considerentul că nu ar exista repere legale care să le permită membrilor comisiilor județene pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere să își exercite atribuția de serviciu constând în verificarea existenței actelor doveditoare prevăzute la

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 , adică titlul de proprietate care s-a emis sau procesul-verbal ori fișa de punere în posesie, precum și actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren solicitate în plus.

17.

În realitate, dispozițiile criticate au o formulare clară și previzibilă, fiind respectate cerințele de calitate deduse din prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul respectării legilor, precum și cele ale

art. 23 alin. (12)

referitoare la legalitatea incriminării și a pedepselor. Curtea reamintește, în acest context, că nu toate noțiunile cuprinse în diversele acte normative necesită elaborarea unor definiții legale. De cele mai multe ori – cum este, de altfel, și cazul de față - este suficientă definiția uzuală a conceptelor utilizate de legiuitor, cuprinsă în Dicționarul explicativ al limbii române (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 110 din 28 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019, paragraful 17,

Decizia nr. 263 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, paragraful 19, sau

Decizia nr. 386 din 5 iulie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 30 decembrie 2022, paragraful 18).

18.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că exigențele

art. 23 alin. (12) din Constituție

privind legalitatea incriminării și a pedepselor nu impun legiuitorului obligația definirii tuturor termenilor folosiți în cuprinsul normelor de drept penal substanțial și că lipsa unor asemenea definiții nu echivalează, de plano, cu încălcarea principiului menționat (a se vedea

Decizia nr. 449 din 28 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 21 august 2018, paragraful 22, sau

Decizia nr. 92 din 16 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 15 iunie 2023, paragraful 31).

19.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Hotărârile din 11 noiembrie 1996,

24 mai 2007

și 20 ianuarie 2009, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

20.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).

21.

În fine, Curtea Constituțională observă că, în etapa inițială, administrativă, a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , este atribuția legală a membrilor comisiilor județene pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere de a verifica existența actelor doveditoare prevăzute la

art. 9 alin. (5)

din legea menționată, inclusiv de a verifica pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora. Ca atare, este forțată și artificială cantonarea aplicabilității acestor noțiuni doar la nivelul activității judiciare desfășurate de judecători, din perspectiva analizei probelor administrate în procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Susținerile potrivit cărora aceste calități ar fi specifice doar probelor utilizate în context jurisdicțional și că exclusiv judecătorii și procurorii ar avea competența și abilitarea de a aprecia cu privire la întrunirea caracteristicilor menționate sunt rezultatul unei interpretări restrictive/trunchiate, care minimizează rolul membrilor comisiilor locale și județene însărcinate cu analiza cererilor de restituire întemeiate pe Legea fondului funciar nr. 18/1991.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mioara Flenchea în Dosarul nr. 164/113/2017 al Tribunalului Brăila - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , în ceea ce privește sintagma „precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.