Ordin · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Ordinul nr. 3769/2024

pentru aprobarea Procedurii privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura executări silite, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (079) "Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite"

prezumat în vigoare

Data actului
17 iulie 2024
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 719 din 23 iulie 2024
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
7 articole, 4 anexe · 9.681 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 10^8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021

privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 78/2000

privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2022 , cu modificările și completările ulterioare, și în temeiul prevederilor

art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere

art. 10^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021

privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 78/2000

privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2022 , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 742.212 din 15.07.2024,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă

Procedura

privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura executări silite, prevăzută în

anexa nr. 1 .

Articolul 2

Se aprobă modelul și conținutul formularului (079) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“, prevăzut în

anexa nr. 2 .

Articolul 3

Formularul prevăzut la

art. 2

se completează și se transmite conform instrucțiunilor de completare prevăzute în

anexa nr. 3 .

Articolul 4

Caracteristicile de editare, modul de difuzare, utilizare și păstrare a formularului menționat la

art. 2

sunt prevăzute în

anexa nr. 4 .

Articolul 5

Anexele nr. 1-4

fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 6

Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală Unitatea de Management al Informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Nicoleta-Mioara Cîrciumaru
București, 17 iulie 2024.
Nr. 3.769.

Anexa 1 PROCEDURĂ privind organizarea și înscrierea în cadrul

Registrului RO e-Factura executări silite

Anexa 2 *)

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

Anexa 3 INSTRUCȚIUNI

de completare a formularului (079) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“

Formularul (079) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“ se completează și se transmite de către organele de executare silită, inclusiv executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele și în contul debitorilor, persoane impozabile stabilite în România conform

art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă debitorii sunt sau nu înregistrați în scopuri de TVA conform

art. 316 din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul operațiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile și imobile sechestrate în cadrul procesului penal, care au obligația să respecte prevederile

art. 5 ,

9^1 ,

art. 10 alin. (1)

și

art. 10^1 alin. (2)

și

(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021

privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 78/2000

privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2022 , cu modificările și completările ulterioare.

Formularul se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

Completarea formularului se face astfel:

Secțiunea I „Date de identificare a organului de executare silită“

Caseta „Denumire“ se completează cu denumirea organului de executare silită care emite facturi în numele și în contul debitorilor, pe care le transmite acestora, precum și cumpărătorilor, folosind sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Caseta „Cod de identificare fiscală“ se completează cu codul

de identificare fiscală atribuit organului de executare silită, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

În situația în care formularul se completează de către împuternicit/reprezentantul legal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent organului de executare silită pentru care se completează formularul, precum și datele de identificare ale acestuia.

Caseta „Domiciliul fiscal“ se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al organului de executare silită.

Secțiunea II „Reprezentare prin împuternicit/ reprezentant legal“

Se marchează cu „X“ în funcție de reprezentarea organului de executare silită în relația cu organul fiscal, prin împuternicit/reprezentant legal, și se înscriu numărul și data înregistrării la organul fiscal, de către împuternicit, a actului de împuternicire, în original sau în copie legalizată, sau numărul și data documentului care atestă calitatea de reprezentant legal.

Date de identificare

Se completează cu datele de identificare ale împuternicitului/reprezentantului legal, după caz.

Secțiunea III „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“

Se bifează de către organele de executare silită, inclusiv executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele și în contul debitorilor, persoane impozabile stabilite în România conform

art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, care solicită înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite, conform prevederilor

art. 10^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2022 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, pentru transmiterea facturilor către debitori și cumpărători, ca urmare a livrărilor de bunuri efectuate în cadrul operațiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile și imobile.

Caseta „Numele persoanei care face cererea“ se completează cu numele persoanei care întocmește formularul (079).

Caseta „Funcția/Calitatea“ se completează cu funcția/calitatea pe care o are persoana care întocmește formularul (079). În situația în care formularul (079) se completează de către împuternicit/reprezentantul legal, desemnat potrivit legii, se înscrie „Împuternicit“ sau „Reprezentant legal“, după caz.

Anexa 4 CARACTERISTICI

de editare, modul de difuzare, utilizare și păstrare a

formularului (079) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“

1.

Denumirea formularului: (079) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite“

2.

Caracteristici de editare: se utilizează echipament informatic pentru completare și editare.

3.

Se utilizează de organele de executare silită, inclusiv executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele și în contul furnizorilor, persoane impozabile stabilite în România conform

art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

4.

Se completează și se transmite de către organul de executare silită sau de împuternicitul/reprezentantul legal al acestuia, după caz.

5.

Se arhivează în format electronic.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.