HG nr. 1096/2002
privind trecerea imobilelor în care își desfășoară activitatea unele unități sanitare de interes local din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al municipiului București și în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 8 alin. (1) și al
art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, precum și al
art. 14 alin. (4) din Legea nr. 146/1999
privind organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea imobilelor, compuse din construcții și terenuri aferente, în care își desfășoară activitatea unitățile sanitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al municipiului București și în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.
Articolul 2
Darea în administrare, concesionarea, închirierea și schimbarea destinației imobilelor transmise potrivit art. 1 se pot realiza numai în condițiile legii și cu acordul Ministerului Sănătății și Familiei și al Ministerului Administrației Publice.
Articolul 3
Unitățile sanitare care își desfășoară activitatea în imobilele transmise potrivit art. 1 sunt de interes public local. Structura activităților acestor unități sanitare se stabilește conform prevederilor legale, cu aprobarea Ministerului Sănătății și Familiei, la propunerea Direcției de sănătate publică a municipiului București.
Articolul 4
Predarea-preluarea imobilelor care se transmit potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 5
Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ────────────────── Ministrul sănătății și familiei, Daniela Bartos p. Ministrul administrației publice, Ionel Flesariu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 2 octombrie 2002. Nr. 1.096.
Anexa Nr. crt.
Denumirea unității sanitare Nr. anexei*) cuprinzând datele de identificare a imobilului Sectorul 1 1. Spitalul Clinic de Urgență 1 2. Spitalul Clinic Universitar de Stomatologie "Prof. Dr. Dan Theodorescu" 2 3. Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri 3 4. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Gr. Alexandrescu" 4 5. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia 5 6. Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologige 6 7. Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" 7 8. Spitalul Clinic "Sf. Maria" 8 9. Centrul Medical "Batistei" 9 10. Centrul Medical "Povernei" 10 11. Centrul Medical "Pajura" 11 12. Centrul de Diagnostic și Tratament "Dorobanți" 12 Sectorul 2 1. Spitalul Clinic "Colentina" 13 2. Spitalul Clinic de Copii "Dr. V. Gomoiu" 14 3. Spitalul Clinic de Ortopedie "Foișor" 15 4. Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon" 16 5. Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" 17 6. Spitalul de Pneumoftiziologie 18 7. Spitalul Clinic "N. Malaxa" 19 8. Centrul Metodologic de Reumatologie "Prof. Dr. I. Stoia" 20 9. Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie Copii 21 10. Centrul Medical pentru Copii "Mașina de Pâine" 22 11. Centrul Medical "Pescăruș" 23 12. Centrul Medical "Dr. V. Gomoiu" 24 13. Centrul de Diagnostic și Tratament "Dr. Grozovici" 25 14. Policlinica cu Plată Nr. 1 26 15. Policlinica cu Plată Nr. 2 27 Sectorul 3 1. Spitalul Clinic "Caritas" 28 2. Spitalul Clinic "Colțea" 29 3. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale "Dr. V. Babeș" 30 4. Centrul Medical "Vitan" 31 5. Centrul de Diagnostic și Tratament "Titan" 32 Sectorul 4 1. Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Bagdasar Arseni" 33 2. Spitalul de Bolnavi Cronici și Geriatrie "Sf. Luca" 34 3. Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Ioan" 35 4. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "M. S. Curie" 36 5. Spitalul Clinic Dermato-Venerologie "Prof. Dr. S. Longhin" 37 6. Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia" 38 7. Policlinica cu Plată Nr. 3 39 Sectorul 5 1. Spitalul Clinic "Prof. Dr. Theodor Burghele" 40 2. Spitalul de Ftiziopediatrie 41 3. Spitalul Universitar de Urgență 42 4. Centrul Medical "Rahova" 43 Sectorul 6 1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" 44 2. Spitalul de Copii "Cotroceni" 45 3. Spitalul pentru Studenți 46 4. Centrul Medical "Regie" 47 5. Centrul Medical "Drumul Taberei" 48 ──────────────────
*) Anexele nr. 1-48 privind imobilele care se transmit se comunică unităților interesate. ───────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.