OG nr. 34/2024
privind stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 187/2024
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Articolul 1
Pentru finalizarea obiectivelor de investiții incluse în Programul național de dezvoltare locală, etapele I și II, pentru care nu este efectuată recepția la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanțare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și beneficiarii Programului național de dezvoltare locală, acestea se pot prelungi, la solicitarea beneficiarilor, cu o perioadă de 2 ani.
Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică obiectivelor de investiții pentru care nu au fost solicitate transferuri de la bugetul de stat până la data solicitării prevăzute la
alin. (1) .
Articolul 2
În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor
art. 1 , cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării duratei contractelor de finanțare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va modifica în mod corespunzător ordinele ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației prin care sunt aprobate listele obiectivelor propuse spre finanțare prin Programul național de dezvoltare locală, prevăzute la
art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013
pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobată prin
Legea nr. 89/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și contractele de finanțare aferente acestora, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 28 august 2024. Nr. 34.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.