Decizia nr. 566/2023

În temeiul prezentului titlu, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 5 pct. 31 lit. b) sau c).

Cererea va fi însoțită de următoarele înscrisuri, după caz:

a)

hotărârea Autorității de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare debitoare, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia;

b)

decizia Autorității de Supraveghere Financiară privind închiderea procedurii de redresare financiară, urmată de deschiderea procedurii falimentului împotriva societății de asigurare/reasigurare;

c)

orice alte acte sau documente care sunt necesare pentru justificarea cererii de învestire a tribunalului.

În condițiile prezentului titlu, deschiderea procedurii falimentului împotriva societății de asigurare/ reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic.

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecință retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunțării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în cel puțin două ziare de circulație națională. Odată cu publicarea va comunica hotărârea atât autorității competente, cât și Fondului de garantare.

Retragerea autorizației de funcționare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfășoare unele dintre operațiunile de asigurare ale societății de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operațiuni se vor putea desfășura numai cu avizul prealabil al autorității competente.

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/ reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

Creanțele de asigurări, constatate prin titluri executorii obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancțiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice și, dacă este cazul, să înscrie aceste creanțe în tabelul creanțelor, cu respectarea ordinii de preferință și/sau a cauzelor de preferință legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanțe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor, potrivit prezentei legi.

În privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală încheiate de o societate de asigurare și reasigurare se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 89.

11.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității și supremației Constituției, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (1)

privind accesul liber la justiție, ale

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare, ale

art. 44 alin. (1)

privind dreptul de proprietate privată, ale

art. 45

referitor la libertatea economică, ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 135 alin. (2) lit. a)

privind libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate fac parte din titlul II: Procedura insolvenței, capitolul IV: Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare, Secțiunea 1: Dispoziții generale, printre care se regăsesc, pe lângă aspectele cu privire la deschiderea procedurii falimentului societății de asigurare/ reasigurare, care are loc pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau de creditorii acesteia, după caz [ art. 245 alin. (1)] , și chestiuni ce țin de situațiile concrete în care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate apela la această cerere, rolul pe care îl are judecătorul-sindic în contextul respectiv și consecințele hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Astfel, în temeiul prevederilor legale cuprinse în titlul II și care sunt aplicabile, după caz, și falimentului societăților de asigurare/reasigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre următoarele situații: (i) scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranță; (ii) imposibilitatea restabilirii situației financiare a societății de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară.

13.

În acest context, Curtea observă că neconstituționalitatea prevederilor criticate este dedusă de către autoarea acesteia prin prisma comparării și a unei eventuale necorelări a dispozițiilor criticate cu alte norme aflate în activul legislativ cu incidență în materia procedurilor privind redresarea sau falimentul societăților de asigurare/reasigurare, precum și prin prisma interpretării și aplicării acestora la speța dedusă judecății, fiind nemulțumită că, în speță, nu au fost aplicate mai întâi prevederile referitoare la procedura redresării financiare cuprinse în

Legea nr. 503/2004

privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, ci au fost aplicate direct dispozițiile care reglementează procedura falimentului societăților de asigurare/ reasigurare cuprinse în

Legea nr. 85/2014 .

14.

Față de această împrejurare, Curtea reține că actele normative în discuție conțin proceduri privind redresarea sau falimentul societăților de asigurare/reasigurare, reglementate și modificate în timp, și care își găsesc aplicarea în coroborare cu alte dispoziții legale, spre exemplu, cu

Legea nr. 237/2015

privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, și care prevede parametrii și condițiile care conduc în mod concret la situațiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv aspecte ce țin, spre exemplu, de ponderea cerinței de capital de solvabilitate, de scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranță, de planul de redresare și de imposibilitatea restabilirii situației financiare a societății de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară.

15.

Raportat la situația mai sus învederată cu privire la critica de neconstituționalitate, pe de o parte, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situații juridice diferite și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele ( Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20), aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate.

16.

Pe de altă parte, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție . În ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, respectiv interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speța de față, cu privire la chestiuni ce țin de deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăți de asigurare/reasigurare debitoare sau de redresarea acesteia, astfel cum acestea sunt reglementate prin norme legale ce au fost supuse unor modificări sau completări ca urmare a adaptărilor la normele europene în materie.

17.

În acest context, instanța de contencios constituțional are în vedere faptul că sistemul de drept și normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluției societății, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea și recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia. În concret, orice normă juridică, ce va fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează să fie interpretată de subiecții de drept dintr-o anumită materie, precum și de instanțele judecătorești din punct de vedere judiciar și cazual, pentru a emite un act de aplicare legal ( Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 62).

18.

Totodată, Curtea subliniază că, prin

Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Prin urmare, din moment ce instanța judecătorească este cea competentă să stabilească aplicarea în timp a textelor criticate, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Față de această împrejurare, având în vedere că în cauză este o situație similară cu privire la interpretarea și aplicarea legii în timp, aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă, și din această perspectivă, ca inadmisibilă.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249

și ale

art. 262 din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare Lig Insurance - S.A. din București în Dosarul nr. 9.603/3/2017 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2023.