Decizia nr. 195/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 145/2019 22 iulie 2019 (prevederi anume) privind statutul polițiștilor de penitenciare
Pune în aplicare 1
- Decizia nr. 291/2004 1 iulie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din Lege…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare, excepție ridicată de Liviu Octavian Ghețu în Dosarul nr. 3.776/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.132D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esență, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, sens în care susține că aspectele invocate de autorul acesteia vizează, în realitate, interpretarea și aplicarea legii, iar nu constituționalitatea textului de lege criticat. Mai arată că dreptul la decontarea transportului nu este prevăzut în
Constituție
și că dispozițiile criticate nu contravin nici prevederilor
art. 16 din Constituție , deoarece instituie un tratament juridic identic pentru persoane aflate în situații juridice identice.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Sentința civilă nr. 3.170 din 22 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.776/3/2020, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Liviu Octavian Ghețu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de decontare a transportului pentru deplasarea de la domiciliu la locul de muncă.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, referitor la încălcarea principiului neretroactivității, că dispozițiile criticate condiționează acordarea unui drept de un fapt/o situație ce a avut loc anterior adoptării și intrării în vigoare a
Legii nr. 145/2019 , respectiv de vânzarea unei locuințe ce a avut loc anterior existenței acestei legi. Această condiționare este neconstituțională, legea neputând retroactiva în acest caz, întrucât nu face parte dintre legile exceptate și expres prevăzute de
art. 15 alin. (2) din Constituție . Noua legislație este cea care urmează să stabilească limitele juridice într-o anumită materie, însă este de neacceptat ca aceasta să retroactiveze, alterând raporturi juridice ce au fost create tocmai având în vedere dispozițiile în vigoare la momentul nașterii acestora.
6.
Referitor la încălcarea
art. 16 din Constituție ,
art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și a
art. 1 din Protocolul nr. 12
la
Convenție , se arată că această condiționare este discriminatorie, făcând o diferențiere vădită între aceiași subiecți titulari ai dreptului la decontarea transportului, prevăzut de
art. 105 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 , pe aspecte de avere (venitul licit obținut din înstrăinarea locuinței proprietate personală) și de localizare teritorială a locuinței proprietate personală. Astfel, pe de o parte, legea nu aduce nicio condiționare polițiștilor de penitenciare care își au locuința proprietate personală în alt oraș decât cel în care își desfășoară activitatea, aceștia beneficiind fără nicio restricție de dreptul la decontarea transportului, proprietarul unei locuințe putând să o înstrăineze oricând sau să o schimbe ori de câte ori dorește, necondiționat de câștigul pe care l-ar avea din înstrăinarea acesteia; pe de altă parte, dispozițiile criticate condiționează dreptul la decontarea transportului de o interdicție indirectă privind vânzarea anterioară a unei locuințe proprietate personală deținute în orașul în care polițistul își are locul de muncă, rezultând practic că polițistul nu ar putea nici măcar să-și schimbe locuința în acel oraș, lăsând astfel să se înțeleagă că sar crea o îmbogățire nejustificată a polițistului prin relocarea locuinței sale (fie în același oraș în care are locul de muncă, fie în altul), aducând astfel atingeri grave însuși dreptului la proprietate.
7.
Referitor la încălcarea
art. 44 din Constituție , raportată la
art. 15 alin. (1) din Constituție , precum și la
art. 1 din Protocolul nr. 1
la
Convenție , raportat la
art. 53 din Constituție , autorul excepției de neconstituționalitate arată că dreptul de proprietate este un drept fundamental, absolut, exclusiv și perpetuu, garantat de
Constituție
și de legislația internațională. El este opozabil erga omnes și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât în condițiile expres prevăzute de lege. Cea mai importantă prerogativă a dreptului de proprietate conferită titularului său este dreptul de dispoziție. Textul legal criticat aduce atingere gravă însuși acestui drept de dispoziție, condiționând astfel posibilitatea înstrăinării bunului - locuință proprietate personală -, dar, mai ales, restricționând acordarea acestui drept în funcție de această înstrăinare trecută, deja efectuată, cu efect nelimitat pentru viitor. Și mai grav este faptul că
alin. (3) al art. 105 din Legea nr. 145/2019
condiționează acest drept de decontare a transportului și de înstrăinare a unui bun imobil - perceput ca locuință -, dar al cărui titular este soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea polițistului.
8.
În final, se arată că legiuitorul, dintr-un exces de zel, discriminând din nou pe criterii de avere, nu a avut în vedere nici situații des întâlnite în practică, precum: bunul imobil poate fi proprietatea personală ca bun propriu al soțului/soției (destinată chiar și unei profesii prevăzute de o lege specială), s-a impus vânzarea bunului imobil și relocarea familiei în altă localitate ca urmare a detașării soțului/soției sau a unei situații medicale a unui membru de familie ori a acoperirii unei datorii bancare.
9.
Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal apreciază, în esență, că dispozițiile criticate sunt constituționale.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Guvernul apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece criticile autorului acesteia vizează o problemă de interpretare și aplicare a legii. Dispozițiile criticate nu afectează substanța unor drepturi sau libertăți fundamentale, ci reglementează dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, care nu constituie un drept fundamental. Totodată, textul de lege criticat nu prevede nicio diferențiere sau discriminare, toate persoanele aflate în ipoteza normei fiind supuse acelorași condiții legale. De asemenea, este respectat și principiul neretroactivității legii,
aplicându-se numai situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, nu și situațiilor anterioare acestei date.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 30 iulie 2019, având următorul cuprins: „(3) Polițistul de penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, dacă acesta, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținere au înstrăinat o locuință proprietate personală, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare.“
15.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 15
privind universalitatea,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 44
privind dreptul de proprietate privată și
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 14 referitoare la nediscriminare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale
art. 1 privind proprietatea privată din Protocolul nr. 1
la această
Convenție
și ale
art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12
la aceeași
Convenție .
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate fac parte din
capitolul IV
- Drepturile, condițiile de muncă și îndatoririle polițiștilor de penitenciare,
secțiunea 1
- Drepturile polițiștilor de penitenciare din
care reglementează statutul polițiștilor de penitenciare.
Articolul 105
alin. (1) din Legea nr. 145/2019
reglementează dreptul acestora la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, în limita a 70 km dus și 70 km întors, și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Alin. (2)
-
(4) ale art. 105
din aceeași lege stabilesc condițiile impuse de legiuitor pentru ca polițistul de penitenciare să poată beneficia de acest drept. Printre aceste condiții, se află și cea reglementată de dispozițiile criticate în prezenta cauză - și anume
art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019 . Astfel, polițistul de penitenciare nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, dacă acesta, soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținere au înstrăinat o locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare.
17.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea reține că, așa cum a statuat prin
Decizia nr. 362 din 27 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023, paragrafele 16 și 17, aplicabilitatea legii în timp este marcată, ca regulă, de momentul intrării sale în vigoare (stabilit în conformitate cu
art. 78 din Constituție ) și, respectiv, de cel al ieșirii din vigoare (prin abrogare expresă sau implicită), acesta fiind timpul său propriu de acțiune, retroactivitatea și ultraactivitatea legii civile fiind interzise prin chiar norma constituțională cuprinsă la
art. 15 alin. (2) , potrivit căreia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. Cu privire la principiul neretroactivității legii, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării sale în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare ( Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004).
18.
Or, norma de lege criticată ce vizează o condiție pentru acordarea beneficiului decontării cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, când polițistul de penitenciare domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, nu retroactivează, ci se aplică doar pentru viitor cheltuielilor de transport efectuate după intrarea în vigoare a
Legii nr. 145/2019 , cu respectarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de
art. 15 alin. (2) din Constituție .
19.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la
art. 16 alin. (1) din Constituție
și la
art. 14 din Convenție
și
art. 1 din Protocolul nr. 12
la aceasta, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, polițiștii de penitenciare care au înstrăinat o locuință proprietate personală, în localitatea în care își desfășoară activitatea nu sunt în aceeași situație juridică cu cei care nu au înstrăinat o locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea, astfel că și tratamentul juridic aplicabil acestora - referitor la dreptul de decontare a cheltuielilor de transport - este diferit. Prin urmare, nu se poate susține că textul de lege criticat instituie discriminări pe criteriul de avere (venitul licit obținut din înstrăinarea locuinței proprietate personală) și de localizare teritorială a locuinței proprietate personală, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate.
20.
Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 44 din Constituție
și ale
art. 1 din Protocolul nr. 1
la această
Convenție , Curtea reține că aceste prevederi care garantează dreptul de proprietate nu au incidență în cauza de față, deoarece dispozițiile de lege criticate se referă la condițiile impuse de legiuitor pentru decontarea cheltuielilor de transport, iar nu la condițiile de înstrăinare a unui bun imobil.
21.
De asemenea, Curtea observă că dispozițiile
art. 53 din Legea fundamentală
nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.
22.
În final, cu privire la critica potrivit căreia legiuitorul nu a avut în vedere situații des întâlnite în practică [precum: bunul imobil poate fi proprietatea personală ca bun propriu al soțului/soției (destinată chiar și unei profesii prevăzute de o lege specială), s-a impus vânzarea bunului imobil și relocarea familiei în altă localitate ca urmare a detașării soțului/soției sau a unei situații medicale a unui membru de familie ori a acoperirii unei datorii bancare], Curtea reține că aceasta nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci reprezintă aspecte care țin de interpretarea și aplicarea textului de lege criticat la situațiile concrete deduse judecății instanțelor judecătorești.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1
-
3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu Octavian Ghețu în Dosarul nr. 3.776/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 105 alin. (3) din Legea nr. 145/2019
privind statutul polițiștilor de penitenciare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.