Decizia nr. 237/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 72 din Codul penal , excepție ridicată de Valentin Ionuț Vălimăreanu în Dosarul nr. 29.767/4/2018 al Tribunalului Ilfov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 519D/2020.

2.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Astfel, arată că a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune de evaziune fiscală și că nici din pedeapsa închisorii, nici din pedeapsa complementară nu a fost scăzută durata de 18 luni a măsurii controlului judiciar care i-a fost aplicată, în condițiile în care această măsură, deși neprivativă de libertate, are un accentuat caracter restrictiv de drepturi.

4.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

5.

În acest sens, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

6.

În acest sens, se arată că autorul excepției de neconstituționalitate, nici în cuprinsul susținerii orale, nici în cel al argumentelor scrise, nu arată în ce constă contradictorialitatea dintre textele criticate și dispozițiile Constituției pe care le enumeră. Pentru aceste motive, arată că excepția de neconstituționalitate este nemotivată și, prin urmare, inadmisibilă.

7.

Pe fond, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, fiind invocată jurisprudența Curții Constituționale, respectiv soluția și considerentele

Deciziei nr. 115 din 28 februarie 2019 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.

Prin Sentința penală nr. 188/F din 15 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 29.767/4/2018, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 72 din Codul penal , excepție ridicată de Valentin Ionuț Vălimăreanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate de autorul excepției de neconstituționalitate.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal

creează discriminare între persoanele condamnate în privința cărora, în cursul urmăririi penale și al judecății, au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate și cele în privința cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, sub aspectul obligativității scăderii duratei acestor măsuri din pedeapsa cu închisoarea dispusă prin hotărârea judecătorească de condamnare. Se arată că, la fel ca măsurile preventive privative de libertate, și măsura controlului judiciar constituie o intruziune în exercitarea drepturilor fundamentale ale persoanei în privința căreia este luată, așa încât aceasta se află într-o situație similară celor arestate preventiv și celor arestate la domiciliu, motiv pentru care ar trebui să beneficieze de dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal . Se susține că soluția contrară contravine dispozițiilor

art. 16 din Constituție , fiind, totodată, de natură să încalce dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertatea individuală, viața intimă, familială și privată, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la un mediu sănătos, dreptul de vot, libertatea economică, precum și dispozițiile constituționale referitoare la familie, exercițiul tuturor acestor drepturi și libertăți fundamentale fiind restrâns prin măsura controlului judiciar, în mod injust, câtă vreme durata acestuia nu este computată din pedeapsa cu închisoarea dispusă.

10.

Tribunalul Ilfov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că diferența de tratament juridic invocată de autorul excepției are ca temei caracterul diferit al măsurilor preventive la care acesta face referire, controlul judiciar fiind o măsură preventivă neprivativă de libertate, în timp ce arestul preventiv și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Arată că, pentru acest motiv, cele trei măsuri preventive anterior menționate dau naștere unui regim juridic diferit și implică respectarea de către persoana în privința căreia sunt dispuse a unor obligații diferite.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens,

deciziile Curții Constituționale nr. 650 din 11 noiembrie 2014

și

nr. 115 din 28 februarie 2019 , precum și jurisprudența instanței de contencios constituțional referitoare la principiul egalității, potrivit căreia discriminarea are loc doar atunci când unor persoane aflate în situații similare le este aplicat un regim juridic diferit, acest principiu nefiind încălcat atunci când pentru situații diferite legea prevede un regim juridic diferit.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 72 din Codul penal . Din analiza excepției de neconstituționalitate rezultă, însă, că autorul critică prevederile

art. 72 alin. (1) din Codul penal , care au următorul cuprins: „Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.“

16.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul legal criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 22

- Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale

art. 23

- Libertatea individuală, ale

art. 26

- Viața intimă, familială și privată, ale

art. 34

- Dreptul la ocrotirea sănătății, ale

art. 35

- Dreptul la mediu sănătos, ale

art. 36

- Dreptul de vot, ale

art. 45

- Libertatea economică și ale

art. 48

- Familia.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul legal criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare fiind pronunțată, în acest sens,

Decizia nr. 115 din 28 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 21 iunie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

18.

Prin decizia anterior menționată, paragrafele 26-34, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal

reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, respectiv scăderea perioadei în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate din durata pedepsei închisorii pronunțate. Totodată, teza a doua a aceluiași alineat prevede faptul că scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.

19.

Curtea a constatat că măsura computării duratei măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protecția libertății individuale a persoanei, drept fundamental prevăzut la

art. 23 din Constituție . Din această perspectivă, Curtea a reținut că, deși inculpatul care execută o măsură preventivă privativă de libertate nu este supus regimului de executare a pedepselor privative de libertate, el este totuși privat în acest fel de libertate pentru o perioadă consistentă, în funcție de împrejurările și complexitatea cauzei, prin prelungirea măsurii preventive dispuse sau prin înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă privativă de libertate ( Decizia nr. 138 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 mai 2015, paragrafele 11 și 13).

20.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal , prin reglementarea unui mecanism de computare a măsurilor preventive privative de libertate, constituie o garanție a libertății individuale a persoanelor care execută astfel de măsuri în cursul procesului penal, garanție ce constituie, totodată, o formă de protecție a dreptului lor la viață privată și de familie ( Decizia nr. 441 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 23 octombrie 2017, paragraful 36).

21.

În ceea ce privește computarea măsurilor preventive privative de libertate, Curtea a observat că scăderea reținerii și a arestării preventive din durata pedepsei privative de libertate pronunțate este o măsură necesară, justificată și echitabilă, deoarece, deținerea preventivă constituind o consecință a faptei penale săvârșite, la fel ca pedeapsa, în acest mod condamnatul ar executa o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de instanță dacă nu s-ar face această scădere. Rezultă că un element important în calcularea duratei pedepsei care urmează să fie executată îl constituie computarea din pedeapsa pe care condamnatul o are de executat a perioadei cât acesta a fost arestat preventiv, care se știe că, în funcție de complexitatea cauzei penale, poate însuma uneori luni de zile. Potrivit legii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din pedeapsa pronunțată, deoarece atât detențiunea preventivă, cât și pedeapsa aplicată însumează suferința globală pe care cel vinovat de comiterea infracțiunii o suportă pe deplin justificat. Dacă legea nu ar admite scăderea măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa pe care condamnatul o are de executat, s-ar crea o inechitate între gravitatea faptei și pedeapsa prea grea pe care o suportă condamnatul.

22.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a observat că instituția computării duratei măsurilor preventive privative de libertate rezidă în faptul că, deși diferite prin natura lor, măsurile preventive privative de libertate se aseamănă pedepsei închisorii din perspectiva faptului că, în ambele cazuri, libertatea individuală este îngrădită, fiind vizată în mod direct starea de libertate a unei persoane (suspect, inculpat, condamnat), concretizându-se în privarea acestuia de libertate.

23.

Or,

noul Cod de procedură penală

prevede cinci măsuri preventive - reglementate expres și limitativ în

art. 202 alin. (4) , trei fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă), iar două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). În acest context, Curtea a reținut că măsurile preventive sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie starea de libertate a suspectului sau a inculpatului, concretizându-se în privarea acestuia de libertate, în cazul reținerii, al arestării preventive și al arestului la domiciliu (clasificate astfel ca fiind măsuri preventive privative de libertate), fie alte drepturi sau libertăți fundamentale, în cazul controlului judiciar și al controlului judiciar pe cauțiune (clasificate ca fiind măsuri preventive neprivative de libertate).

24.

În acest sens, Curtea a reținut că măsurile preventive sunt măsuri ce au ca efect restrângerea, pentru perioade limitate, a exercițiului unor drepturi fundamentale. Astfel, reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă, așa cum acestea sunt reglementate în

Codul de procedură penală , sunt măsuri preventive privative de libertate, privare ce presupune, per se, restrângerea exercițiului unui număr însemnat de drepturi fundamentale, cum sunt libera circulație, prevăzută la

art. 25 din Constituție , dreptul la viață intimă, familială și privată, reglementat la

art. 26 din Constituție , dreptul la informație, prevăzut la

art. 31 din Constituție , accesul la cultură, reglementat la

art. 33 , și dreptul de asociere, prevăzut la

art. 40 din Constituție . La rândul lor, măsura controlului judiciar și măsura controlului judiciar pe cauțiune, reglementate la

art. 211 - 215^1

și

216 - 217 din Codul de procedură penală , sunt măsuri preventive neprivative de libertate, a căror dispunere este însoțită de impunerea, ex lege, în sarcina inculpatului a unor obligații ce au același efect restrictiv cu privire la exercitarea de către acesta a anumitor drepturi fundamentale, obligații prevăzute la

art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală . În completarea regimului juridic astfel stabilit, organul judiciar care a dispus măsura preventivă poate dispune, în privința inculpatului, una sau mai multe dintre obligațiile reglementate la

alin. (2) al aceluiași art. 215

( Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 34).

25.

Așa fiind, Curtea a reținut că, deși atât reținerea, arestul la domiciliu, arestul preventiv, cât și controlul judiciar fac parte din categoria măsurilor preventive, măsura controlului judiciar este, spre deosebire de primele, o măsură restrictivă de libertate, iar nu una privativă de libertate (a se vedea, în sens contrar,

Decizia nr. 650 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, referitoare la natura arestului la domiciliu).

26.

Având în vedere aceste aspecte, rezultă că este întemeiată opțiunea legiuitorului de a nu prevedea computarea duratei măsurilor preventive restrictive de libertate din pedeapsa închisorii pronunțate, fără a fi încălcate prevederile constituționale invocate.

27.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Ionuț Vălimăreanu în Dosarul nr. 29.767/4/2018 al Tribunalului Ilfov - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 72 alin. (1) din Codul penal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 aprilie 2024.