Legea nr. 324/2024
pentru completarea art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- OUG nr. 80/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
La
articolul 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare,
după alineatul (1)
se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)
Taxele judiciare de timbru pot fi încasate în numerar de la debitorul taxei la ghișeele deschise la sediile oricărei instanțe judecătorești și se transferă, până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare, în contul distinct de venituri al bugetului local «Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru», al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social.
Articolul II
Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VASILE-DANIEL SUCIU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ București, 20 decembrie 2024. Nr. 324.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.