Comunicatul din 27 decembrie 1989
privind structura Biroului executiv al Consiliului Frontului Salvării Naționale
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În ziua de 27 decembrie 1989 a avut loc ședința Consiliului Frontului Salvării Naționale. În cadrul acesteia la primul punct al ordinii de zi președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, a făcut o informare asupra activității desfășurate și a măsurilor luate în primele zile după declanșarea luptei revoluționare. Consiliul a aprobat informarea și măsurile adoptate stabilind acțiunile prioritare pentru perioada imediat următoare.
În continuare consiliul a dezbătut și aprobat Decretul-lege privind organizarea și funcționarea sa, care a fost dat publicității.
De asemenea, s-a discutat structura Biroului executiv al Consiliului Frontului Salvării Naționale, care are următoarea componență:
Președinte: Ion Iliescu Prim-vicepreședinte: Dumitru Mazilu Vicepreședinți: Cazimir Ionescu Carol Kiraly Secretar: Dan Marțian Membri: Bogdan Teodoriu Vasile Neacșa Silviu Brucan Gheorghe Manole Ion Caramitru Nicolae Radu. Au fost constituite, totodată, comisii de lucru ale consiliului, și anume: 1. Comisia de reconstrucție și dezvoltare economică. 2. Comisia pentru agricultură. 3. Comisia constituțională, juridică și pentru drepturile omului. 4. Comisia pentru tineret. 5. Comisia pentru politică externă. 6. Comisia pentru știință și învățămînt. 7. Comisia pentru cultură. 8. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic. 9. Comisia pentru minoritățile naționale. 10. Comisia pentru administrația locală. 11. Comisia organizatorică și colectivul de împuterniciți ai consiliului. 12. Colectivul pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.