Norme · Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor / Ministerul Sănătății și Familiei

Normele din 5 noiembrie 2002

cu privire la desemnarea, denumirea, prezentarea și protecția unor produse vitivinicole

prezumat în vigoare

Data actului
5 noiembrie 2002
Emitent
Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor / Ministerul Sănătății și Familiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 890 din 9 decembrie 2002
Structură
37 de articole · 14.541 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul 1 Reglementări comune

Articolul 1

Prezentele norme stabilesc modalitățile de aplicare a unor reglementări comune privind desemnarea, denumirea, prezentarea și protecția următoarelor produse vitivinicole:

- mustul de struguri;

- mustul de struguri parțial fermentat;

- mustul de struguri concentrat;

- vinul nou în fermentare;

- vinul de masa;

- vinul cu indicație de proveniență geografică;

- vinul cu denumire de origine controlată;

- produsele vitivinicole importate;

- vinul licoros;

- vinul petiant;

- vinul perlant;

- vinul spumant;

- vinul spumos.

Articolul 2

Se admite ca indicațiile privind numele importatorului și numărul lotului să fie înscrise în afară câmpului vizual folosit pentru indicațiile obligatorii.

Articolul 3

(1)

Tăria alcoolică dobandita menționată pe eticheta poate avea o diferența de cel mult +/-0,5% în volume față de cea determinata prin analiza.

(2)

La vinurile cu denumire de origine controlată, invechite în sticle pe o durată mai mare de 3 ani, la vinurile spumante, spumoase, petiante, perlante și licoroase tăria alcoolică dobandita menționată pe eticheta poate avea o diferența de cel mult +/-0,8% în volume față de cea determinata prin analiza.

Articolul 4

La etichetarea produselor vitivinicole se utilizează coduri cu abrevierea poștală a sediului persoanei fizice/juridice care a efectuat îmbutelierea, expeditorului, importatorului, procesatorului și comerciantului.

Articolul 5

Prin derogare sunt exceptate de la aplicarea etichetarii:

- produsele vitivinicole care se transporta între doua sau mai multe subunitati ale aceleiași întreprinderi, situate în aceeași unitate administrativă sau în unități administrative invecinate;

- cantitățile de must de struguri și de vinuri care nu depășesc 30 litri/lot și care nu sunt destinate comercializării;

- cantitățile de must de struguri și de vinuri, destinate consumului familial al producătorului și al angajaților săi;

- unele vinuri cu denumire de origine controlată, invechite în butelii pe o perioadă mare de timp, sub rezerva stabilirii unor condiții stricte de control și circulație a acestora.

Articolul 6

Pentru produsele vitivinicole destinate exportului, indicațiile obligatorii folosite la etichetare pot fi traduse în alte limbi decât limbile oficiale ale Uniunii Europene, în cazul în care țara terta pretinde acest lucru.

Articolul 7

Autoritățile abilitate pentru control solicita persoanelor fizice/juridice care imbuteliaza produse vitivinicole, exportatorilor sau importatorilor dovada exactitatii mențiunilor utilizate pentru desemnarea, natura, identitatea, calitatea, compozitia, originea și proveniență produselor vitivinicole sau ale produselor utilizate la elaborarea acestora.

Articolul 8

Imbuteliatorul este o persoană fizica ori juridică sau un grup de astfel de persoane, care procedează pe cont propriu la îmbutelierea produselor vitivinicole.

Articolul 9

Folosirea dispozitivelor de închidere a buteliilor pe bază de capsule sau folii de plumb este interzisă.

Articolul 10

Pentru recipientele cu volum de până la 600 litri, conținând același produs și depozitate în același lot, marcarea individuală a acestora poate fi înlocuită prin aceea a lotului întreg, cu condiția ca lotul respectiv să fie bine separat de alte loturi.

Capitolul 2 Reglementări privind mustul de struguri, mustul de struguri parțial fermentat, mustul de struguri concentrat și vinul nou în fermentare

Articolul 11

La etichetarea recipientelor pentru mustul de struguri și mustul de struguri concentrat se menționează densitatea produselor respective.

Articolul 12

Tăria alcoolică totală menționată pe etichetele recipientelor cu must de struguri parțial fermentat poate avea o diferența de cel mult +/- 0,5% în volume față de cea determinata prin analiza.

Articolul 13

(1)

La etichetarea buteliilor cu vinuri obținute din struguri supramaturati, încadrate în categoria vinurilor cu denumire de origine - cules la innobilarea boabelor, DOC-CIB, menționarea tăriei alcoolice dobândite, exprimată în % volume, se face în unități și zecimi de unități.

(2)

Tăria alcoolică dobandita a acestor vinuri, menționată pe etichete, poate avea o diferența de cel mult +/- 0,5% în volume față de cea determinata prin analiza.

Articolul 14

Mustul de struguri parțial fermentat, destinat consumului uman direct, sau vinul DOC-CIB obținut din struguri supramaturati poate fi desemnat printr-o indicație de proveniență geografică, cu condiția asigurării protecției acesteia.

Articolul 15

La etichetarea recipientelor pentru mustul de struguri parțial fermentat, destinat consumului uman direct, cu indicație de proveniență geografică, și pentru vinul DOC-CIB obținut din struguri supramaturati, cu indicație de proveniență geografică, se folosesc următoarele indicații:

- anul de recolta;

- numele soiului/soiurilor de viță de vie;

- o distincție obținută, diploma, medalie, participarea la concursuri de vinuri;

- metoda de elaborare a produsului vitivinicol;

- mențiuni traditionale complementare;

- numele unității procesatoare;

- indicarea locului în care s-a efectuat îmbutelierea pentru vinurile DOC-CIB.

Capitolul 3 Reglementări privind vinul de masa, vinul cu indicație de proveniență geografică și vinul cu denumire de origine controlată

Articolul 16

În cazul folosirii altor recipiente decât buteliile de sticlă, pe etichetele acestora se menționează numele/denumirea persoanei fizice/juridice care a participat la condiționarea vinului, indiferent de categoria de calitate.

Capitolul 4 Reglementări privind vinul cu indicație de proveniență geografică și vinul cu denumire de origine controlată

Articolul 17

(1)

În cazul folosirii la etichetare a denumirilor a doua sau trei soiuri de viță de vie vinul obținut trebuie să provină în totalitate din strugurii soiurilor menționate, indicate în ordinea descrescătoare a proportiei de participare la constituirea vinurilor și înscrise pe etichete, cu caractere de aceeași dimensiune.

(2)

În cazul folosirii denumirilor a mai mult de trei soiuri de viță de vie, acestea vor fi indicate în afară câmpului vizual în care sunt menționate indicațiile obligatorii, prin folosirea de caractere ale literelor cu dimensiuni care nu depășesc 3 mm.

Articolul 18

Denumirea unui soi de viță de vie sau a uneia dintre sinonimiile acestuia, care conține o indicație geografică, poate figura pe eticheta unui vin desemnat prin indicația geografică respectiva.

Articolul 19

La etichetarea unui vin nu pot fi utilizate mențiuni traditionale fără ca vinul respectiv să aibă dreptul la aceasta.

Articolul 20

Mențiunile traditionale utilizate la etichetarea vinurilor cu indicație geografică, originare din tari terțe, pot fi exprimate în limba tarii de origine sau într-o alta limba, dacă folosirea limbii respective este tradiționala pentru mențiunile respective și beneficiază de o protecție oficială acordată de Comisia Uniunii Europene, astfel încât sa nu creeze confuzii în rândul consumatorilor.

Articolul 21

Folosirea numelui unei exploatații viticole pe eticheta unui vin de calitate, cu indicație de proveniență geografică și/sau cu denumire de origine controlată, se aplică numai în cazul în care vinul respectiv provine exclusiv din strugurii recoltati din plantațiile exploatatiei viticole respective, iar vinificatia a fost efectuată în aceeași exploatatie viticolă.

Articolul 22

În cazul producerii unui vin cu denumire de origine controlată, utilizarea denumirii unei unități geografice restrânse, respectiv a denumirii unui "plai viticol", se poate face cu condiția ca unitatea geografică respectiva să fie bine delimitata, iar strugurii din care a fost obținut vinul sa provină în totalitate din aceeași unitate geografică.

Articolul 23

La etichetarea unui vin cu denumire de origine controlată, obținut din struguri recoltati în diferite unități geografice mai restrânse, respectiv în diferite "plaiuri viticole", se va folosi și denumirea unității geografice mai extinse din care fac parte aceste areale viticole.

Capitolul 5 Reglementări privind produsele vitivinicole importate

Articolul 24

Etichetarea vinurilor originare din tari terțe, cu excepția vinurilor spumante, spumoase, mustului de struguri, mustului de struguri parțial fermentat, mustului de struguri concentrat, vinului nou în fermentare și a vinului DOC-CIB obținut din struguri supramaturati, poate fi completată cu următoarele indicații:

- numele, adresa și calitatea persoanei/persoanelor care au participat la comercializare;

- tipul de vin;

- culoarea particulară a vinului, în măsura în care condițiile de desemnare a acesteia sunt reglementate de țara terta.

Articolul 25

La etichetarea unui vin fără indicație geografică produs într-o țara terta se menționează denumirea localității în care își are sediul principal persoana/persoanele care au participat la comercializarea vinului respectiv, înscrisă cu caractere ale căror dimensiuni nu depășesc jumătate din dimensiunile caracterelor folosite pentru indicația geografică, în măsura în care condițiile de aplicare a acestei prevederi sunt reglementate de țara terta.

Articolul 26

La etichetarea unui vin cu indicație geografică produs într-o țara terta se menționează localitatea în care își are sediul principal persoana/persoanele care au participat la comercializarea vinului respectiv, înscrisă cu caractere ale căror dimensiuni nu depășesc jumătate din dimensiunile caracterelor folosite pentru indicația geografică, în măsura în care condițiile de aplicare a acestei prevederi sunt reglementate de țara terta.

Articolul 27

La vinurile rezultate în urma unui amestec de vinuri importate din mai multe tari terțe, obținute într-o țara terta, pe eticheta se menționează "amestec de vinuri din ...................", completat cu numele țărilor terțe în care au fost obținute vinurile folosite în "amestec".

Articolul 28

La vinurile obținute într-o țara terta din struguri produși într-o alta țara terta, pe eticheta se menționează "vin obținut în ............. din struguri produși în ...............", completat cu numele țărilor respective.

Capitolul 6 Reglementări privind vinurile licoroase, petiante și perlante

Articolul 29

(1)

La etichetarea vinurilor licoroase, petiante și perlante, pe lângă indicațiile obligatorii generale se folosesc următoarele indicații:

- denumirea persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea;

- țara de origine și sediul persoanei care a efectuat îmbutelierea;

- numele expeditorului pentru recipientele cu volumul nominal mai mare de 60 litri.

(2)

În cazul vinurilor petiante denumirea persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea poate fi înlocuită cu cea a procesatorului.

(3)

La etichetarea vinurilor importate se menționează numele importatorului sau al persoanei juridice care a efectuat îmbutelierea, în țara importatoare.

Articolul 30

Mențiunea "vin perlant" de pe eticheta este completată cu cuvintele "obținut prin adaos de anhidrida carbonica", înscrise cu caractere de același tip și de aceeași dimensiune, plasate pe aceeași linie sau pe o linie situata imediat sub denumirea de comercializare.

Articolul 31

Vinurile licoroase și petiante pot fi desemnate printr-o indicație geografică.

Articolul 32

La etichetarea vinurilor licoroase, petiante și perlante pot fi folosite următoarele indicații facultative:

- numele, adresa și calitatea persoanelor sau ale uneia dintre persoanele care au participat la comercializarea acestor vinuri;

- denumirea produsului;

- culoarea particulară a vinului, în măsura în care condițiile de desemnare a acesteia sunt reglementate.

Articolul 33

Indicațiile facultative pentru etichetarea vinurilor licoroase cu indicație geografică și a vinurilor petiante cu indicație geografică sunt următoarele:

- anul de recolta;

- denumirea soiului/soiurilor de viță de vie;

- o distincție, diploma sau medalie obținută la concursuri;

- metoda de elaborare a vinului;

- mențiuni traditionale complementare;

- denumirea unității producătoare;

- menționarea locului în care se face îmbutelierea: o exploatatie viticolă, un grup de exploatații viticole sau o unitate situata în regiunea de producție.

Capitolul 7 Reglementări privind vinurile spumante și spumoase

Articolul 34

La etichetarea vinului spumos, pe lângă indicațiile obligatorii se înscriu cuvintele "vin spumos" cu caractere de același tip și de aceeași dimensiune cu cuvintele "obținut prin impregnare cu anhidrida carbonica", pe aceeași linie sau pe o linie situata imediat sub cea pe care figurează denumirea de comercializare.

Articolul 35

Comerciantul de vinuri spumante și spumoase este orice persoană fizica sau juridică ori grupuri de astfel de persoane, altele decât procesatorul, care dețin în nume propriu vinuri spumante sau spumoase, în vederea punerii lor în circulație pentru consum.

Articolul 36

Lista indicațiilor geografice utilizate la etichetarea vinurilor spumante de calitate se transmite la Comisia Uniunii Europene.

Capitolul 8 Dispoziții finale

Articolul 37

Prezentele norme sunt compatibile cu reglementările Uniunii Europene în domeniu și sunt armonizate cu prevederile

Reglementării (CE) nr. 753/2002

.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.