Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 67/2025

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui sistem comun pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în Uniune și de abrogare a Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivei 2001/40/CE a Consiliului și a Deciziei 2004/191/CE a Consiliului - COM (2025) 101 final

prezumat în vigoare

Data actului
24 iunie 2025
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 617 din 1 iulie 2025
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 4.946 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor

art. 67

și ale

art. 148 alin. (2)

și

(3) din Constituția României, republicată , precum și ale

Protocolului nr. 2

privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat

Tratatului de la Lisabona

de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană

și a

Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin

Legea nr. 13/2008 ,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/197 din 18.06.2025,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui sistem comun pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în Uniune și de abrogare a Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivei 2001/40/CE a Consiliului și a Deciziei 2004/191/CE a Consiliului - COM (2025) 101 final respectă principiul subsidiarității, dar respectă parțial principiul proporționalității.

Articolul 2

Senatul României:

1.

salută inițiativa Comisiei Europene privind stabilirea unui sistem comun de returnare a cetățenilor terți cu ședere ilegală pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene;

2.

apreciază că actuala propunere poate conduce la prevenirea și reducerea migrației ilegale și la creșterea eficienței procesului de returnare prin stabilirea unor criterii comune pentru gestionarea eficientă a returnărilor;

3.

consideră că:

a)

stabilirea unor reguli stricte pentru returnarea cetățenilor terți care prezintă riscuri de securitate va contribui la creșterea siguranței cetățenilor europeni;

b)

propunerile privind recunoașterea mutuală a deciziilor de returnare vor asigura accelerarea procesului, întrucât vor permite statelor membre să recunoască și să aplice direct deciziile de returnare emise de alte state membre, ceea ce nu era posibil în unele state membre;

c)

un aspect pozitiv din perspectiva drepturilor persoanelor este că propunerea instituie garanții procedurale, în sensul că toate măsurile legate de returnare trebuie să fie efectuate cu respectarea deplină a drepturilor garantate de

Carta drepturilor fundamentale , inclusiv a principiului nereturnării, a dreptului de a face apel și a principiului interesului superior al copilului. Practica demonstrează că principalele obstacole în îndeplinirea obligației de returnare gravitează în jurul lipsei de cooperare, atât din partea migranților, cât și din partea autorităților din țara de origine. În acest sens, se remarcă faptul că prevederea explicită a obligației cetățenilor terți de a coopera cu autoritățile naționale în toate etapele procedurilor de returnare, în special pentru stabilirea și verificarea identității pentru obținerea unui document de călătorie valabil, cu consecințe în cazul necooperării (cum ar fi reducerea sau refuzul indemnizațiilor, confiscarea documentelor de călătorie), poate reprezenta o soluție pentru ca procesul de returnare să nu mai fie îngreunat;

4.

atrage atenția, în acord cu poziția Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională:

a)

că protecția datelor și transferul acestora către alte state membre sau țări terțe cu scopul readmiterii și reintegrării resortisanților țărilor terțe sunt subiecte sensibile și trebuie acordată o atenție sporită includerii garanțiilor;

b)

că trebuie clarificată procedura de compensare a costurilor pentru punerea în aplicare a deciziei de returnare emise de un alt stat membru, în situația în care sprijinul statului membru responsabil nu poate fi asigurat de Frontex;

c)

asupra posibilelor consecințe negative ale procedurii accelerate de readmisie, aplicabilă în zona de frontieră în baza acordurilor bilaterale încheiate cu statele terțe vecine.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în aceasta se transmite instituțiilor europene.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 24 iunie 2025, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 24 iunie 2025.
Nr. 67.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.