HG nr. 1407/2002
privind transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticoruptie
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticoruptie.
La data eliberării imobilelor prevăzute la alin. (1) de către Parchetul Național Anticoruptie acestea revin de drept în administrarea Ministerului Apărării Naționale, pe bază de protocol de predare-preluare.
Articolul 2
Lucrările de investiții și reparații necesare la imobilele prevăzute la art. 1 se vor realiza de către Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", iar cheltuielile efectuate în acest scop vor fi decontate de Parchetul Național Anticoruptie.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu p. Ministrul apărării naționale, George Cristian Maior, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul justiției, Rodica Mihaela Stanoiu București, 6 decembrie 2002. Nr. 1.407.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor, proprietate publică a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticoruptie
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor, proprietate publică a statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării Naționale
în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticorupție
Nr. crt.
Locul unde sunt situate imobilele care se transmit
Persoana juridică de la care se transmit imobilele
Persoana juridică la care se transmit imobilele
Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care alcătuiesc domeniul public al statului
Caracteristicile tehnice ale imobilelor
1.
Municipiul București, str. Știrbei Vodă nr. 79-81, sectorul 1
Ministerul Apărării Naționale
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticorupție
- imobil 1.000 (parțial)
Suprafața construită = 2.862,3 m2
- cod 8.29.09
Suprafața desfășurată = 11.295,3 m2
- nr. M.F. 106.810
Suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 5.457,3 m2
2.
Comuna Pantelimon, Bd. Biruinței nr. 84, județul Ilfov
Ministerul Apărării Naționale
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticorupție
- imobil 961 (parțial)
Suprafața construită = 719 m2
- cod 8.29.09
Suprafața desfășurată = 2.157 m2
- nr. M.F. 103.575
Suprafața totală a terenului, inclusiv construcțiile = 20.400 m2, din care:
- alei asfaltate = 680 m2
- suprafață platforme betonate = 1.080 m2
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.