Metodologie · Ministerul Educației și Cercetării

Metodologia din 24 octombrie 2002

de înregistrare a rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare

prezumat în vigoare

Data actului
24 octombrie 2002
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 925 din 18 decembrie 2002
Citează
1 act
Structură
10 articole · 2.866 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

I. Dispoziții generale

Articolul 2

Prin rezultatele activităților de cercetare-dezvoltare obținute în baza unui contract finanțat din fonduri publice, denumite în continuare rezultatele cercetării, se înțelege:

a) documentații, studii, lucrări, planuri, scheme și altele asemenea;

b) drepturi din brevete de invenție, licențe, certificate de înregistrare a desenelor și modelelor industriale și altele asemenea;

c) tehnologii, procedee, produse informatice, retete, formule, metode și altele asemenea;

d) obiecte fizice și produse realizate în cadrul derulării contractului respectiv.

Articolul 3

Prin persoana juridică executanta se înțelege persoana juridică care a obținut în mod direct și nemijlocit oricare dintre rezultatele cercetării.

II. Înregistrarea rezultatelor cercetării

Articolul 4

Toate rezultatele cercetării se înregistrează într-un registru special de evidenta, denumit în continuare registru.

Articolul 5

Pentru fiecare proiect de cercetare-dezvoltare se întocmește, după aprobarea raportului final de activitate, o fișa de evidenta a rezultatului/rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare, denumita în continuare fișa, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 6

Registrul, întocmit anual și compus din totalitatea fișelor menționate la art. 5, se snuruieste, se sigileaza și se certifica cu numărul de pagini, sub semnatura conducătorului persoanei juridice executante și a șefului compartimentului financiar-contabil.

Articolul 7

Registrul se trece pe lista documentelor cu regim special, ținuta de persoana juridică executanta.

Articolul 8

Conducătorul persoanei juridice executante numește prin decizie, la propunerea șefului compartimentului financiar-contabil, persoana autorizata sa completeze registrul.

Articolul 9

Tabelul din fișa se completează în termen de 10 zile de la data finalizarii acțiunilor de valorificare a rezultatelor cercetării.

III. Dispoziții finale

Articolul 10

Rezultatele cercetării obținute înainte de publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, se trec în registru în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.