Decizia nr. 1/2024
privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 531 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Stomatologi din România adoptă următoarea decizie:
Articolul 1
Se adoptă
Regulamentul
de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prevăzut în
anexa
care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2
Actualele organe de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) de la nivel național și teritorial vor rămâne în funcție și își vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost alese.
Articolul 3
Actualele comisii de lucru, de specialitate, de litigii și comisiile de disciplină ale CMSR de la nivel național și teritorial vor rămâne în funcție și își vor exercita mandatul cu respectarea atribuțiilor prevăzute în
anexa
la prezenta decizie până la împlinirea duratei pentru care au fost alese.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, membrii comisiilor CMSR de la nivel național și teritorial vor semna acorduri individuale de confidențialitate privind dezbaterile, materialele supuse discuțiilor și lucrările comisiilor din care fac parte.
Articolul 4
La nivel național și teritorial, de la data intrării în vigoare a prezentei decizii:
a)
atribuțiile Comisiei de imagine, relații interne și internaționale (CIRII) vor fi exercitate de Comisia de comunicare și relații instituționale (CCRI) și orice referință din alte reglementări la Comisia de imagine, relații interne și internaționale se consideră a fi făcută la Comisia de comunicare și relații instituționale;
b)
președintele Comisiei de comunicare și relații instituționale și președintele Comisiei profesional-științifice și de învățământ vor coordona Comisia de educație medicală continuă;
c)
dacă există situații în care organizarea de noi alegeri sau alegeri parțiale a fost începută sub incidența prevederilor Deciziei Adunării generale naționale a Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 3/1AGN/2023 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, aceste alegeri se vor desfășura în continuare cu respectarea prevederilor din
anexa
la prezenta decizie, fiind de imediată aplicare.
Articolul 5
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii se va organiza Comisia de etică a cercetării științifice, în condițiile prevăzute în
anexa
la prezenta decizie.
Articolul 6
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 mai 2024.
Articolul 7
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă
Decizia Adunării generale naționale a Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 3/1AGN/2023
privind adoptarea
Regulamentului
de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 aprilie 2023.
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin-Dan-Cezar Lăzărescu București, 29 martie 2024. Nr. 1/1AGN.
Anexa REGULAMENT de organizare și funcționare a
Colegiului Medicilor Stomatologi din România
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.