Ordonanță · Guvernul

OG nr. 24/2003

pentru perfecționarea cadrului legislativ privind regimul metalelor prețioase în România

prezumat în vigoare

Data actului
30 ianuarie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 64 din 2 februarie 2003
Aprobat
prin Legea nr. 362/2003
Citat de
14 acte
Citează
7 acte
Structură
3 articole · 12.805 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 362/2003 19 septembrie 2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2003 pentru perfecționarea cadrului legisla…

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 261/2002 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor…

În temeiul art. 107 din Constituție și al

art. 1 pct. II.14 din Legea nr. 680/2002

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articolul 1

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 190/2000

privind regimul metalelor prețioase în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 261/2002 , cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Titlul va avea următorul cuprins:

"ORDONANȚA DE URGENȚĂ

privind regimul metalelor prețioase

și pietrelor prețioase în România"

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Prezenta ordonanță de urgență reglementează producerea, prelucrarea, utilizarea, comercializarea, introducerea, scoaterea din țara și tranzitul pe teritoriul României al metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase, activitățile conexe ale acestora, precum și prestările de servicii privind aceste bunuri."

3. După articolul 1 se introduce un articol nou, articolul 1^1, care va avea următorul cuprins:

"Art. 1^1. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

1. a) metale prețioase - aurul, argintul, platina, osmiul, ruteniul, rhodiul, iridiul și paladiul, care au un conținut de cel puțin 96% de metal pretios fin;

b) aliajele - subprodusele metalelor prețioase, cu un conținut de cel puțin 33,3% de metal pretios, precum și subprodusele cu conținut de metal pretios, care au până la 33,3% conținut de metal pretios;

c) pietre prețioase - diamantele, rubinele, safirele, smaraldele și perlele naturale, pietrele ornamentale și pietrele fine, ale căror liste vor fi anexate la normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;

d) aur pentru investiții - aurul achiziționat de persoane fizice ori juridice sau de organisme internaționale, în scopul realizării unor plasamente de valoare. Aurul pentru investiții cuprinde aurul sub forma de bare, lingouri, plachete sau alte obiecte din aur, având titlul minim de 995/1.000, precum și sub forma de monede din aur având titlul mai mare de/sau egal cu 900/1.000, cotate pe una dintre piețele Uniunii Europene. Operațiunile cu aur pentru investiții se realizează atât prin livrare fizica, cat și prin operațiuni în conturi de metal pretios sau hârtii de valoare exprimate în aur, deținute la bănci;

e) aur financiar - aurul achiziționat în scopul constituirii unei rezerve și folosit ca instrument de plasament. Aurul financiar cuprinde aurul sub forma de monede, bare, lingouri din aur sau alte obiecte din aur, având un titlu egal cu/sau mai mare de 995/1.000;

f) aur monetar - acea parte a aurului financiar utilizat ca activ, care este deținut cu titlu de rezerva oficială de Banca Naționala a României. Aurul monetar se prezintă de regula sub forma de monede cu titlul minim de 900/1.000, lingouri, precum și bare standard cu titlul minim de 995/1.000;

g) aur dentar - aliaj al aurului, utilizat la lucrări dentare;

h) metale prețioase industriale - metale prețioase sau aliaje ale acestora utilizate în scop industrial;

i) monede din metale prețioase - monede confectionate din metale prețioase sau aliaje ale acestora;

2. operațiuni cu metale prețioase, cu aliaje ale acestora și cu pietre prețioase - operațiuni care au ca obiect:

a) fabricarea și producerea de metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase; categoriile de subproduse cu conținut de metale prețioase care se supun prevederilor legale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe;

b) prelucrarea metalelor prețioase, aliajelor lor și pietrelor prețioase, inclusiv producerea de obiecte, bijuterii și lucrări dentare din acestea;

c) vânzarea, cumpărarea, tranzacționarea, păstrarea în depozit a metalelor prețioase, aliajelor acestora și pietrelor prețioase, precum și mijlocirea acestor operațiuni;

d) introducerea în țara, scoaterea din țara și tranzitul prin România de metale prețioase și de aliaje ale acestora, precum și de pietre prețioase;

e) marcarea bijuteriilor și obiectelor din metale prețioase și din aliajele acestora;

f) prestarea de servicii care are ca obiect metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase;

g) utilizarea în interes industrial a metalelor prețioase și aliajelor acestora;

h) vânzarea, cumpărarea, tranzacționarea, precum și intermedierea unor astfel de operațiuni cu monede din metale prețioase și aliaje ale acestora, dacă acestea se desfășoară ca activități permanente;

i) orice activități conexe ale operațiunilor de mai sus, dacă acestea au ca obiect metale prețioase, aliaje ale acestora sau pietre prețioase;

3. titlu - conținutul de metal pretios fin al unui aliaj, exprimat în miimi;

4. autorizație - actul emis de Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, care acorda dreptul de a desfășura operațiuni cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase;

5. bijuterii - obiecte de podoaba din metale prețioase și aliaje ale acestora, care au sau nu în componenta pietre prețioase, cum ar fi: inelele, bratarile, colierele, brosele, cerceii, lanțurile, brelocurile, pandantivele, plachetele, acele de cravata, butonii de manseta, precum și articolele de uz personal, cum ar fi: porttigaretele, tabacherele, pudrierele, bombonierele, brichetele, ochelarii, ceasurile (carcasa și bratara) sau altele asemenea;

6. obiecte de aurarie sau de argintarie - obiecte din metale prețioase și din aliaje ale acestora, destinate serviciilor de masa, de toaleta, garniturilor de birou, pentru decoratiuni interioare, pentru fumatori, pentru uz gospodăresc, uz religios, de arta și altele;

7. marcarea metalelor prețioase și a aliajelor acestora - operațiunea de atestare a conținutului de metal pretios fin prin aplicarea marcii de titlu, a marcii de garanție proprie a producătorului intern, a importatorului și/sau a vânzătorului cu amănuntul ori, după caz, a marcii de certificare;

8. marca de garanție proprie - semn individual înregistrat la Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, care se aplică pe bijuteriile și obiectele din metale prețioase sau din aliajele acestora de către producătorul intern, importatorul sau vânzătorul cu amănuntul;

9. marca titlului - semnul convențional, diferit în funcție de titlul metalului pretios, care se aplică pe bijuteriile și obiectele din metale prețioase și aliajele acestora;

10. marca de certificare - semn convențional care se aplică pe bijuterii și pe obiectele din metale prețioase sau aliaje ale acestora de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, în cazul în care producătorul intern, importatorul și/sau vânzătorul nu sunt autorizați sau nu doresc să își aplice marca de garanție proprie, la cererea acestora."

4. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Operațiunile cu metale prețioase, cu aliajele acestora și cu pietre prețioase, menționate la art. 1^1 pct. 2, se pot efectua ca activități permanente sau profesionale numai dacă persoanele fizice și juridice interesate sunt autorizate în acest sens."

5. După alineatul (1) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Autorizația se eliberează pe perioada nedeterminată și este vizata anual de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor."

6. Alineatul (2) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru eliberarea autorizației și pentru vizarea ei periodică se percep taxe stabilite de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, iar condițiile de autorizare și vizare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe."

7. Titlul capitolului V va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL V

Evidenta și controlul evidentei operațiunilor cu metale

prețioase, aliaje ale acestora și cu pietre prețioase"

8. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - Controlul evidentei operațiunilor cu metale prețioase, aliaje ale acestora și cu pietre prețioase se exercită de către organele abilitate ale Ministerului Finanțelor Publice."

9. Litera b) a articolului 18 va avea următorul cuprins:

"b) sa stabilească și sa aprobe mărcile utilizate de producătorii interni, importatori sau, după caz, de comercianți, pe bază de tarife proprii, precum și marca proprie de certificare;"

10. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor preia de la Banca Naționala a României toate drepturile, responsabilitățile și obligațiile specifice activității de analiza și marcare a metalelor prețioase și de expertizare a metalelor prețioase și pietrelor prețioase. De asemenea, se va prelua fără plata dotarea tehnica aferentă acestor activități.

(2) Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor poate prelua personalul Băncii Naționale a României specializat în activitatea de expertizare, analiza și marcare, prin înființarea unei activități finanțate integral din venituri proprii."

11. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - Desfășurarea fără autorizație a operațiunilor cu metale prețioase, cu aliajele acestora sau cu pietre prețioase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20 milioane lei la 50 milioane lei, precum și cu confiscarea bunurilor respective."

12. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - Contravențiile prevăzute la art. 26 și 27 se constata și se sancționează de personalul cu atribuții de control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului de Interne, iar dacă operațiunile au avut ca obiect aur financiar sau aur pentru investiții, de către personalul cu atribuții de control al Băncii Naționale a României."

13. Alineatul (4) al articolului 31 va avea următorul cuprins:

"(4) Împotriva ordinului sau, după caz, a deciziei de suspendare, de retragere a autorizației ori de respingere a cererii de autorizare se poate formula contestație în termenele și în condițiile prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările și completările ulterioare."

14. Alineatul (3) al articolului 34 va avea următorul cuprins:

"(3) Valorificarea metalelor prețioase sub orice formă, pietrelor prețioase, pietrelor fine și a materiilor organice prețioase se face în condițiile

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare."

15. Litera b) a articolului 36 va avea următorul cuprins:

"b) prevederile

art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 128/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește metalele și pietrele prețioase sau semipretioase, precum și bijuteriile din aceste materiale;"

Articolul 2

În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul de Interne vor supune spre aprobare Guvernului modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 128/1998

pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 514/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 190/2000

privind regimul metalelor prețioase în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 261/2002 , cu modificările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată după aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Autoritatea Naționala
pentru Protecția Consumatorilor
Rovana Plumb,
secretar de stat
București, 30 ianuarie 2003.
Nr. 24.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.