Decizia nr. 25/2003

Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, la data de 16 decembrie 2002, de 54 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Democrat, în vederea declanșării controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, art. 30 și ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 9 decembrie 2002.

Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituționalitate, cei 54 de deputați sunt următorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Vasile Predica, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ștefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader și Adriean Videanu.

Sesizarea a fost trimisa Curții Constituționale cu Adresa nr. 51/661 din 16 decembrie 2002 a Secretariatului General al Camerei Deputaților și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 5.181 din 17 decembrie 2002, formând obiectul Dosarului nr. 532A/2002.

Prin sesizare se solicita Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 și ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor. În sesizare sunt formulate următoarele critici de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege menționate mai sus:

Referitor la art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, potrivit căruia organizațiile sindicale sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația naționala, pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în contractele colective de muncă și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor acestora, se susține ca textul excede dispozițiilor constituționale care limitează atribuțiile sindicatelor exclusiv la drepturile și interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor organizațiilor sindicale. În felul acesta se încalcă Constituția, care stabilește drepturile fundamentale, dintre care unele, și anume dreptul la viața și la integritate fizica, dreptul la informație, dreptul la învățătura, dreptul la vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moștenire, sunt drepturi civile și politice ce nu pot face obiectul apărării lor de către sindicate. Dacă se admite ca organizațiile sindicale pot apara și drepturile politice, se încalcă și art. 10 din Convenția nr. 87/1948 a Organizației Internaționale a Muncii privind libertatea sindicala și protecția dreptului sindical, ratificată de România prin

Decretul nr. 213/1957 , publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, precum și

art. 1 din Legea patronatelor nr. 356/2001 , prin care se consacra caracterul apolitic al sindicatelor. Se mai arata ca inexistenta unei prevederi exprese, în acest sens, în Legea sindicatelor poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce este inadmisibil și în raport cu practica Comitetului pentru libertate sindicala al Biroului Internațional al Muncii, practica din care se menționează raportul 291 al Comitetului, Cazul nr. 1.699, paragraful 544, raportul 270 al Comitetului, Cazul 1.550 și jurisprudenta Comitetului 1985, paragraful 355.

Referitor la dispozițiile art. 2 alin. (1), potrivit cărora numai persoanele încadrate în munca și funcționarii publici au dreptul sa constituie organizații sindicale, iar persoanele care exercită o meserie sau o profesie independenta, membrii cooperatori, agricultorii și persoanele în curs de calificare au dreptul doar sa adere la organizația sindicala, se susține ca sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 37 alin. (1) care garantează asocierea libera în sindicate a tuturor cetățenilor și ale art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În același sens se invoca prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii, în conformitate cu care sindicatele sunt organizații ale lucrătorilor și nu numai ale persoanelor încadrate în munca și funcționarilor publici.

Referitor la dispozițiile art. 8 din Legea sindicatelor, se susține ca sunt neconstituționale, deoarece, prin redactarea formulată de Camerele reunite, se creează posibilitatea ca "aceleași persoane sa reprezinte atât sindicatul, cat și autoritatea publică în negocierile privind drepturile specifice", adică o "interferenta între funcția executivă, cea legislativă și cea de lider de sindicat", incalcandu-se în felul acesta prevederile art. 9 din Constituție.

Referitor la dispozițiile art. 30 din lege, se considera "ca obligarea prin lege a angajatorului de a invita reprezentanți ai sindicatelor la consiliile de administrație, de a le furniza informații în legătură cu constituirea și folosirea fondurilor, cat și obligarea comunicării în scris a hotărârilor consiliului de administrație încalcă flagrant dreptul angajatorului de a-și conduce propriile afaceri", precum și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, care consacra protecția concurentei loiale. De asemenea, se considera ca acest text încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (2), referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietății private, indiferent de proprietar, precum și ale art. 135 alin. (1) și (6) privitor la ocrotirea și inviolabilitatea proprietății private.

Cat privește dispozițiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care consacra posibilitatea sanctionarii contravenționale a angajatorului pentru nerespectarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) din aceeași lege, autorii sesizării susțin ca acestea "confirma intenția clara a legiuitorului de a da și ocroti posibilitatea altor persoane de a se imixtiona în modul de administrare a proprietății", ceea ce contravine art. 41 alin. (2) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție. În sensul acestor sustineri se invoca art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra libertatea de întrunire și asociere a persoanelor pentru apărarea intereselor acestora, dar "nu garantează sindicatelor și nici membrilor lor dreptul de a fi consultate de către stat".

În conformitate cu dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Președintele Camerei Deputaților a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 51/1.254/RG din 9 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea este nefondata.

Referitor la critica de neconstituționalitate având ca obiect art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se întemeiază pe următoarele considerente:

Conform art. 9 din Constituția României, "Sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților".

Din analiza textului constituțional apare ca evident faptul ca sindicatele nu sunt obligate sa apere doar drepturile și interesele prevăzute de legislația naționala. Mai mult, conform art. 11 alin. (2) din Constituție, având în vedere faptul ca tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, sindicatele trebuie să apere drepturile și interesele ce rezultă din legislația naționala, dar și pe cele ce rezultă din tratatele internaționale ratificate de autoritatea legiuitoare.

În raport cu cele precizate, art. 9 din Constituție statuează generic contribuția sindicatelor la apărarea drepturilor și promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților, nedistingand după cum acestea provin din legislația naționala sau din legislația internationala, ratificată de România.

În ceea ce privește susținerea autorilor sesizării, conform căreia lipsa prevederii exprese a caracterului apolitic al sindicatelor în cadrul art. 1 din Legea sindicatelor conduce la încălcarea art. 9 din Constituție și a convenției menționate, se remarca faptul ca textul constituțional nu prevede expres caracterul politic sau apolitic al sindicatelor, ca atare, nu este încălcat acest articol. Totodată la alin. (2) al art. 1 din Legea sindicatelor se prevede faptul ca organizațiile sindicale sunt independente față de partidele politice, ceea ce înseamnă asigurarea autonomiei acestora, înlăturarea oricăror subordonari politice și a oricărei ingerințe. Textul de lege și principiul ce deriva din el se referă la organizațiile sindicale și nu la membrii acestora.

Legiuitorul nu a considerat necesară includerea expresă a caracterului apolitic al sindicatului, din moment ce acesta apara drepturi și promovează interese concrete, individualizate în cuprinsul art. 1 alin. (1).

În legătură cu art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948, adoptată de Organizația Internationala a Muncii, invocat în motivarea sesizării, se retine ca potrivit acestui text termenul organizație înseamnă orice organizație de muncitori și patroni având drept scop sa promoveze și sa apere interesele muncitorilor sau ale patronilor. Din convenție nu rezultă, asadar, nici obligativitatea caracterului apolitic expres prevăzut al unui sindicat și nici categoria de interese aparate și promovate de acesta, astfel încât convenția ratificată de România este pe deplin respectata.

Cu referire la critica privind neconstituționalitatea art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor președintele Camerei Deputaților apreciază ca aceasta este neîntemeiată, deoarece sindicatul este creat sa apere drepturile angajaților. El ia naștere tocmai în vederea negocierii în fața patronilor a contractului colectiv de muncă prin care sindicatul poate să promoveze interesele celor pe care-i reprezintă, deci interesele salariaților. Din legislația muncii rezultă ca necesară îndeplinirea calității de salariat în vederea constituirii sindicatului, întrucât, potrivit art. 7 din noul Cod al muncii, salariații și angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor lor profesionale, economice și sociale, iar potrivit art. 218 din același cod, sindicatele participa prin reprezentanții proprii, în condițiile legii, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, la tratative sau acorduri cu autoritățile publice și cu patronatele, precum și în structurile specifice dialogului social.

Ca atare, cat timp nu exista, pe de o parte, angajator, iar pe de altă parte, salariat și între cele doua părți, raporturi de muncă oficiale, nu se poate discuta de o negociere a contractului colectiv de muncă, de tratative cu autoritățile publice și cu patronatele sau de o participare în structurile de dialog social.

În ceea ce privește susținerea autorilor sesizării în sensul că, potrivit convențiilor Organizației Internaționale a Muncii, sindicatele sunt organizații ale lucrătorilor, iar restrangerea posibilității de constituire de organizații sindicale doar la calitatea de salariat sau funcționar public contravine art. 37 alin. (1) și art. 49 din Constituție, nici aceasta afirmatie nu poate fi acceptată. Potrivit art. 2 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948, muncitorii și patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizație prealabilă, sa constituie organizații la alegerea lor, precum și să se afilieze la aceste organizații, cu singura condiție de a se conformă statutelor acestora din urma, asadar singura categorie a persoanelor care pot sa constituie organizații sindicale rămâne aceea a persoanelor aflate în raporturi de muncă cu un angajator, întrucât nici în convenție nu apare termenul de lucrator, ci acela de muncitor raportat la un patron. Ca atare, trebuie să existe un raport de muncă între patron și muncitor sau, în termenii folosiți în legislația noastră, între angajator și salariat.

În ceea ce privește critica referitoare la art. 8 alin. (2) din Legea sindicatelor, se considera ca, întrucât prevederea contestată nu se regaseste în Legea sindicatelor, aceasta nu poate forma obiectul sesizării.

Cu referire la critica formulată în legătură cu dispozițiile art. 30 din lege, se arata ca obligațiile prevăzute în sarcina angajatorului trebuie privite ca obligații esențiale pentru asigurarea dreptului la munca al salariaților și solidarizarea acestora cu angajatorul în scopul realizării efortului colectiv necesar valorificării capitalului. Se mai arata ca folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, protecției muncii și utilităților sociale se concretizează în rezultatele financiare descrise în bilanțul contabil care se publică în Monitorul Oficial al României, neavând caracter secret și neputând prejudicia compania. Pentru aceste considerente se apreciază ca art. 30 din Legea sindicatelor nu este contrar prevederilor art. 41 alin. (2), art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție.

În sfârșit, se arata ca și critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor trebuie înlăturată, deoarece măsura de protecție instituită prin acest text are ca temei juridic asigurarea accesului salariaților la informațiile care sunt de interes public, iar transparenta între angajator și salariați este un fapt indispensabil pentru buna desfășurare a activității unității. De altfel, se considera ca delegații organizațiilor sindicale participa în consiliile de administrație la discutarea problemelor ce intră în sfera intereselor salariaților, dar nu au drept de vot, ceea ce înseamnă ca intenția legiuitorului a fost de protejare a transparenței decizionale și nu de a conferi acestora atribuții ce contravin protecției proprietății private, garantată în art. 41 alin. (1) din Constituție. Aceste argumente justifica și înlăturarea afirmațiilor privind încălcarea dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție. Critica dispozițiilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 11 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât sancționarea contravenției prevăzute de art. 51 lit. b) nu contravine dispozițiilor referitoare la dreptul persoanei de a se constitui în sindicate și de a se afilia la acestea.

Președintele Senatului a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. I/991 din 20 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele criticate fiind concordante cu Constituția și cu documentele internaționale invocate.

Guvernul a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 5/14.523/A.N. din 9 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Dispozițiile art. 1 din Legea sindicatelor nu aduc atingere art. 9 și 20 din Constituție și nici art. 10 din Convenția nr. 87/1948 a Organizației Internaționale a Muncii. Art. 9 din Constituție nu face nici o distincție atunci când stabilește rolul sindicatelor de a contribui la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților, după cum acestea sunt prevăzute în legislația naționala sau în acte internaționale, ratificate de Parlament, iar potrivit art. 10 din convenție, care nu face nici un fel de referire la caracterul apolitic al sindicatelor, termenul organizație înseamnă orice organizație de muncitori și patroni având drept scop sa promoveze și sa apere interesele muncitorilor sau ale patronilor.

Se considera ca art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor, care stabilește ca numai persoanele încadrate în munca și funcționarii publici au dreptul sa constituie organizații sindicale, iar celelalte persoane care exercită o meserie sau o profesie independenta au dreptul doar sa adere la o organizație sindicala, este în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 37 și 49. Se arata în acest sens ca, potrivit art. 9 teza a doua din Constituție, statutul de salariat presupune existenta unor raporturi de muncă între angajator și salariat, iar prin dispozițiile criticate legiuitorul a înțeles sa dea posibilitatea și celorlalte categorii de persoane, care nu se găsesc în raporturi de muncă, sa adere, fără nici o ingradire sau autorizare prealabilă, la o organizație sindicala. Se mai arata ca, pe de altă parte, potrivit art. 37 din Constituție, categoriile de persoane care pot constitui sindicate au posibilitatea de a se organiza și în alte forme și tipuri de organizații de drept public. Cat privește invocarea încălcării

Convenției nr. 87/1948

a Organizației Internaționale a Muncii, care stabilește ca sindicatele sunt organizații ale lucrătorilor și nu numai ale persoanelor încadrate în munca și funcționarilor publici, și, implicit, a încălcării art. 49 din Constituție, se arata ca în convenție nu se menționează categoria de lucrator, ci aceea de muncitor alături de patron, ceea ce presupune existenta unui raport de muncă pe bază de contract.

În continuare se considera ca, întrucât art. 8 din Legea sindicatelor cuprinde un singur alineat, critica autorilor sesizării, referitoare la eliminarea, în ședința Camerelor reunite, a alin. (2) al acestui articol "nu este de acceptat", în lipsa textului.

Cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 30 din Legea sindicatelor, prin care legiuitorul a înțeles sa stabilească cadrul juridic necesar organizațiilor sindicale pentru ca ele să-și poată realiza scopul și care, în opinia autorilor sesizării, încalcă art. 134 alin. (2) lit. a) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, Guvernul considera ca acestea nu aduc atingere textelor menționate și, în plus, conținutul lor concorda cu reglementările internaționale în materie.

În sfârșit, în legătură cu critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 41 alin. (2) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, se considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece, "în măsura în care în consiliile de administrație se discuta probleme de interes profesional, economic, social, cultural și sportiv, care țin de esenta organizațiilor sindicale", este necesară invitarea delegaților aleși ai organizației de a participa la lucrări, iar instituirea contravenției este o măsura de protecție a salariaților ce nu contravine protecției proprietății private. De asemenea, se arata ca sancționarea contravenției prevăzute la art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor nu este contrară nici art. 11 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra libertatea de întrunire pașnică și libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 și ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 2, 12 și 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să se pronunțe asupra acestei sesizări de neconstituționalitate.

Obiectul sesizării îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 8, 30 și în art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, al căror conținut este următorul:

- Art. 1: "(1) Sindicatele, denumite în continuare organizații sindicale, sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația naționala, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în contractele colective de muncă și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor acestora.

(2) Organizațiile sindicale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de patronate.";

- Art. 2 alin. (1): "Persoanele încadrate în munca și funcționarii publici au dreptul sa constituie organizații sindicale și sa adere la acestea. Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum și persoanele în curs de calificare au dreptul, fără nici o ingradire sau autorizare prealabilă, sa adere la o organizație sindicala.";

- Art. 8: "Pot fi aleși în organele de conducere membri ai organizației sindicale care au capacitate de exercițiu deplina și nu executa pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii." ;

- Art. 30: "(1) Angajatorii au obligația de a invita delegații aleși ai organizațiilor sindicale reprezentative sa participe în consiliile de administrație la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv.

(2) În scopul apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor, organizațiile sindicale reprezentative vor primi de la angajatori sau de la organizațiile acestora informațiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă sau, după caz, pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii, precum și cele privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, protecției muncii și utilităților sociale, asigurărilor și protecției sociale.

(3) Hotărârile consiliului de administrație sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, vor fi comunicate în scris organizațiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfășurării ședinței.";

- Art. 51 lit. b): "încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (1), cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei."

În motivarea sesizării de neconstituționalitate se susține ca aceste texte de lege încalcă dispozițiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 9: "Sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația universala a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale." ;

- Art. 37: "(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independentei României sunt neconstituționale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.

(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.";

- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 134 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;";

- Art. 135 alin. (1) și (6): "(1) Statul ocrotește proprietatea.

.......................................................................

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

De asemenea, autorii sesizării invoca și încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala și protecția dreptului sindical, adoptată de Organizația Internationala a Muncii, ratificată de România prin

Decretul nr. 213/1957 , precum și ale art. 11 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții având următorul conținut:

- Art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala și protecția dreptului sindical: "În prezenta convenție, termenul de <<organizație>> înseamnă orice organizație a lucrătorilor sau a celor ce angajează care are drept scop sa promoveze și sa apere interesele lucrătorilor sau ale celor ce angajează.";

- Art. 11 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale."

Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:

În legătură cu critica privind neconstituționalitatea art. 8 din lege ca urmare a eliminării, în ședința comuna a celor două Camere ale Parlamentului, a alin. (2) al acestui articol, Curtea Constituțională nu este competența să se pronunțe. Potrivit art. 144 lit. a) din Constituție, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a) și ale

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea se pronunța asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora. Controlul constituționalității legilor, înainte de promulgarea lor, presupune controlul acestora în forma în care ele au fost adoptate de Parlament, iar nu a unui text ce nu a fost adoptat și care, în realitate, nu este un text de lege. Prin urmare, Curtea nu este competența sa verifice, asa cum se solicita în sesizare, constituționalitatea unui text care nu a fost adoptat de Parlament.

Curtea retine, de asemenea, ca, în realitate, criticile de neconstituționalitate referitoare la art. 1 din Legea sindicatelor vizează prevederile alin. (1) al articolului, iar cele privind art. 2 din aceeași lege au în vedere dispozițiile alin. (2) teza a doua a textului. În consecința, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 și ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor.

I. Sesizarea vizează în primul rând dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, a căror neconstituționalitate consta, potrivit opiniei autorilor, în aceea ca extind scopul activității sindicatelor dincolo de limitele prevăzute de Constituție și de Convenția nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala și protecția dreptului sindical, adoptată de Organizația Internationala a Muncii. Astfel, în timp ce prin art. 9 din Constituție și prin art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948, activitatea sindicala este limitată la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților, prin art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, scopul pentru care sunt constituite aceste organizații este extins și la drepturi de alta natura, cum ar fi: dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, dreptul la informație, dreptul la învățătura, dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moștenire, altfel spus, drepturi civile și politice ce nu pot face obiectul apărării lor de către sindicate. Se considera ca modul în care este redactat art. 1 alin. (1) din lege poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce, potrivit practicii Comitetului pentru libertate sindicala al Biroului Internațional al Muncii, este inadmisibil.

Examinând critica formulată de autorii sesizării, Curtea constata ca din conținutul art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor nu rezultă ca scopul activității sindicatelor ar putea viza și alte drepturi decât cele prevăzute de art. 9 din Constituție și de art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala și protecția dreptului sindical, adoptată de Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii. Astfel, potrivit art. 9 din Constituție, "Sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților", iar conform art. 10 din convenție, "În prezenta convenție, termenul de <<organizație>> înseamnă orice organizație a lucrătorilor sau a celor ce angajează care are drept scop sa promoveze și sa apere interesele lucrătorilor sau ale celor ce angajează". Scopul activității sindicatelor, prevăzut de aceste dispoziții, nu este extins, asa cum susțin autorii sesizării, prin art. 1 alin. (1) din lege, în conformitate cu care "Sindicatele, denumite în continuare organizații sindicale, sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația naționala, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în contractele colective de muncă și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor acestora".

Curtea constata ca textul de lege criticat defineste cu claritate scopul activității organizațiilor sindicale, prin raportare la "apărarea drepturilor" și "promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive" ale membrilor acestora. Din faptul ca textul nominalizeaza izvoarele drepturilor a căror apărare formează scopul activității sindicatelor, și anume legislația naționala, pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și contractele colective de muncă, nu se poate înțelege ca legea are în vedere toate categoriile de drepturi prevăzute în aceste acte normative sau, mai precis, și drepturile civile sau politice, care prin natura lor nu intră în limitele constituționale ale activității sindicale.

În acest sens Curtea observa ca scopul activității sindicale, definit generic în art. 1 alin. (1) din lege, este reafirmat în dispozițiile secțiunii a 5-a din aceasta, intitulata Atribuțiile organizațiilor sindicale, în care, la art. 28 alin. (1) și la art. 30 alin. (2), se precizează categoriile de drepturi pe care sindicatele sunt chemate să le apere. Astfel, în conformitate cu art. 28 alin. (1), "Organizațiile sindicale apara drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici [...]", iar art. 30 alin. (2) se referă expres la apărarea "drepturilor și promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor organizațiilor sindicale".

Curtea mai constata ca nici din textele de lege citate și nici din vreun alt articol al Legii sindicatelor nu rezultă, asa cum susțin autorii sesizării, ca organizațiile sindicale ar putea fi "legitimate ca partide politice" sau ca ar putea să-și propună ca obiectiv apărarea și promovarea altor categorii de drepturi și interese ale salariaților decât cele prevăzute de art. 9 din Constituție și de art. 10 din Convenția nr. 87 din 1948 a Organizației Internaționale a Muncii. Fața de cele arătate, pe baza interpretării sistematice a normelor menționate, Curtea constata ca prevederile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor sunt constituționale.

II. Cu referire la dispozițiile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, autorii sesizării susțin ca acestea încalcă prevederile art. 37 și 49 din Constituție, prin excluderea posibilității constituirii de organizații sindicale de către alte categorii de "lucrători" decât "persoanele încadrate în munca și funcționarii publici". Astfel, potrivit art. 37 alin. (1) din Constituție, "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere", iar potrivit art. 9, "Sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților". De asemenea, potrivit

Convenției nr. 87 din 1948

a Organizației Internaționale a Muncii, sindicatele sunt organizații ale lucrătorilor. Nici Constituția și nici convenția nu limitează categoriile de cetățeni, respectiv de lucrători, care se pot asocia în organizații sindicale.

Curtea constata ca în sistemul Constituției sindicatele constituie asociații ale salariaților, adică ale persoanelor care își desfășoară activitatea profesională în cadrul unor raporturi de muncă. Aceeași conceptie se desprinde din Convenția nr. 87 din 1948 a Organizației Internaționale a Muncii, care la art. 2 și următoarele face distincție între "lucrători" și "cei care angajează", între "organizațiile lucrătorilor" și "organizațiile celor ce angajează", rezultând în mod evident ca în toate cazurile, deci și în cazul lucrătorilor și în cazul "celor care angajează", convenția se referă la persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor raporturi de muncă. Asa fiind, raportand dispozițiile de lege criticate la dispozițiile invocate ca fiind incalcate, Curtea nu retine vreo contradictie între acestea.

Faptul ca prin prevederile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor nu se acordă și altor persoane decât cele aflate într-un raport de muncă dreptul de a constitui organizații sindicale nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor constituționale și a normelor internaționale menționate, de vreme ce nici acestea nu prevăd asemenea drepturi.

Mai mult, Curtea constata ca, în spiritul și litera art. 37 alin. (1) din Constituție, Legea sindicatelor, prin art. 2 alin. (1) teza a doua, în conformitate cu care "Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum și persoanele în curs de calificare", acorda persoanelor care nu-și desfășoară activitatea profesională în cadrul unui raport de muncă dreptul sa adere la o organizație sindicala, "fără nici o ingradire sau autorizare prealabilă". O asemenea prevedere de lege nu poate fi apreciată ca o restrangere a dreptului de asociere.

Pentru aceleași considerente Curtea constata ca prin dispozițiile legale criticate nu s-au încălcat nici prevederile art. 49 din Constituție, în cauza nefiind vorba de restrangerea exercițiului unor drepturi.

În consecința, Curtea urmează sa respingă critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, constatând ca acest text este constituțional.

III. În opinia autorilor sesizării dispozițiile art. 30 din lege sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (6) și ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, referitoare la ocrotirea proprietății private și la asigurarea protecției concurentei loiale. Încălcarea ar consta în aceea ca, prin obligarea angajatorilor de a invita delegații aleși ai organizațiilor sindicale reprezentative sa participe în consiliile de administrație la discutarea problemelor de interes economic, social, cultural sau sportiv, se conferă posibilitatea imixtiunii oricărei persoane care are calitatea de reprezentant al sindicatului în administrarea proprietății angajatorului și în conducerea propriilor afaceri.

Examinând aceasta critica, Curtea retine ca dispozițiile art. 30 din lege reprezintă o modalitate de transpunere în legislația interna a dispozițiilor art. 21 din Carta socială europeană, revizuită, dispoziții prin care se stabilește dreptul lucrătorilor la informare și consultare. În virtutea acestui drept lucrătorii unei întreprinderi sau reprezentanții acestora urmează să fie consultați, în timp util, asupra deciziilor propuse care sunt susceptibile de a afecta în mod substanțial interesele lor și, în special, asupra celor care ar putea avea consecințe importante în privinta angajării în întreprindere. Rezultă ca prin textele de lege ce fac obiectul sesizării nu se aduce atingere dispozițiilor privind proprietatea privată, cuprinse în art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, și nici celor referitoare la asigurarea protecției concurentei loiale, cuprinse în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.

IV. În sfârșit, autorii obiectiei de neconstituționalitate considera ca dispozițiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care prevăd sancționarea contravențională a angajatorului care nu invita reprezentanții sindicatelor la consiliile de administrație, contravin prevederilor art. 41 alin. (2) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, prin aceea ca reprezintă o imixtiune în administrarea proprietății.

Pentru aceleași considerente care împiedica admiterea criticii de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 din lege și aceasta urmează să fie respinsă. Asa cum s-a reținut în cele expuse mai sus, participarea reprezentanților sindicatelor la consiliile de administrație are drept scop informarea și consultarea lucrătorilor întreprinderii, care însă nu participa la vot și, pe aceasta cale, la administrarea proprietății. În consecința, instituirea prin textul atacat a sancțiunii contravenționale nu este contrară art. 41 alin. (2) și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, care consacra ocrotirea proprietății private, care este inviolabilă, în condițiile legii.

Fața de considerentele expuse în cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 135 alin. (1) și (6) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale

art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 și ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 9 decembrie 2002, sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și obligatorie.

Dezbaterea a avut loc la data de 23 ianuarie 2003 și la aceasta au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.