Ordin · Ministerul Energiei

Ordinul nr. 1626/2024

pentru aprobarea Ghidului solicitantului privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare

prezumat în vigoare

Data actului
12 noiembrie 2024
Emitent
Ministerul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1135 din 13 noiembrie 2024
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 4.415 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere:

–

prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;

–

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările ulterioare;

–

Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea

art. 107

și

108 din tratat , cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022

privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin

Legea nr. 376/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

Avizul Consiliului Concurenței nr. 11.117 din 28.08.2024 referitor la Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare;

–

Ordinul ministrului energiei nr. 1.355/2024

pentru aprobarea

Schemei de ajutor de stat

privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare;

–

Referatul Direcției generale investiții nr. 241.247/DGI din 6.11.2024 privind necesitarea aprobării

Ghidului solicitantului

privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare,

în temeiul prevederilor

art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul energiei emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă

Ghidul solicitantului

privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare, prevăzut în

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Ghidul solicitantului prevăzut la

art. 1

intră în vigoare la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Ghidul solicitantului produce efecte juridice sub condiția suspensivă a aprobării Deciziei de plată a Comisiei Europene conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Direcția generală investiții va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul energiei,
Constantin Saragea,
secretar general
București, 12 noiembrie 2024.
Nr. 1.626.

Anexa GHIDUL SOLICITANTULUI privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților

de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare

din Fondul pentru modernizare

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.