Decizia nr. 216/2024

Articolul 382

lit. h ):

Prevederile prezentului titlu, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod, nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: [...]

h)

personalul militar;

–

Articolul 536

: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe“.

10.

Prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 27 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 11 noiembrie 2021, a statuat că, „în interpretarea

art. 382 lit. h)

și a

art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a

art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și a

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004

privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor“.

11.

Autorul excepției susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale prin raportare la

art. 1 alin. (3 )-( 5) ,

art. 61 ,

art. 73 alin. (3) lit. o) ,

art. 75 - 77 ,

art. 115 ,

art. 124 ,

art. 126 ,

art. 141

și

art. 142 din Constituție .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate extrinsecă în raport cu

art. 1 alin. (3 )-( 5) ,

art. 61 ,

art. 73 alin. (3) lit. o) ,

art. 75 - 77 ,

art. 115 din Constituție , referitor la competența Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că ordonanța de urgență adoptată de Guvern în temeiul

art. 115 alin. (4 )-( 6) din Constituție

nu este o ordonanță simplă, care să fie adoptată de Guvern în temeiul unei legi de abilitare, potrivit

art. 108 alin. (3)

și

art. 115 alin. (1 )-( 3) din Constituție . Totodată, Curtea a reținut că, spre deosebire de ordonanța simplă, ordonanța de urgență a Guvernului poate reglementa și în domenii care aparțin legii organice (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 16 martie 2022, paragrafele 56-58). Prin urmare, toate criticile autorului excepției privind reglementarea unor modificări și completări aduse unor legi organice printr-o ordonanță de urgență a Guvernului sunt neîntemeiate.

13.

Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată

art. 124 ,

art. 126

și

art. 142 din Constituție , care vizează competența de soluționare a cauzelor cu militari de către secțiile de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar nu de către secțiile de contencios administrativ, Curtea observă că, în mod corect, Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021 , paragraful 51, a statuat că „interpretarea coroborată a prevederilor

art. 382 lit. h)

și

art. 536

din Codul administrativ conduce la excluderea din competența instanțelor de contencios administrativ a litigiilor având ca obiect drepturile bănești solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române“. Analizând cadrul normativ în vigoare, instanța supremă a constatat că, întrucât „nici

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, nici

Legea nr. 80/1995

nu cuprind prevederi speciale referitoare la competența instanțelor de a soluționa litigii privind raportul de serviciu al personalului militar al Jandarmeriei Române, astfel cum este definit prin

art. 23 din Legea nr. 550/2004 , devin aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, conform cărora prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, precum și cele ale

art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 , conform cărora conflict individual de muncă este conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative“.

14.

Exercitând atribuția legală și constituțională privind asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat normele legale în acord cu voința legiuitorului, fără a se substitui legiuitorului, întrucât sensul stabilit nu modifică și nu le completează, ci este rezultatul procesului de interpretare a dispozițiilor

art. 382 lit. h)

și

art. 536

din Codul administrativ, ca urmare a utilizării metodelor de interpretare a normelor juridice. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în activitatea de interpretare a legii, instanța supremă a realizat „un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor“. Curtea constată că instanța a acționat intra vires, în interiorul marjei sale de competență, fără a legifera, substituindu-se autorității competente în acest domeniu (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 787 din 23 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 8 martie 2022, paragraful 25).

15.

Cu referire la critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la

art. 141 din Constituție , Curtea apreciază ca fiind relevante considerentele

Deciziei nr. 723 din 12 decembrie 2023 , încă nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cu acel prilej, analizând invocarea

art. 79 alin. (1) din Constituție

[care reglementează rolul Consiliului Legislativ], ca normă de referință în cadrul controlului concret de constituționalitate, Curtea a stabilit că aceasta este admisibilă numai dacă se demonstrează existența unei relații directe între afectarea drepturilor și a libertăților fundamentale și nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată, Curtea poate analiza constituționalitatea actului normativ în raport cu

art. 79 alin. (1) din Constituție . Astfel, în evaluarea constituționalității actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale invocate și, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigențele

art. 79 alin. (1) din Constituție . Așadar, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci

art. 79 alin. (1) din Constituție

nu poate fi invocat și analizat pentru că ar deveni standard de referință de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii

art. 79 alin. (1)

și numai în situația unui răspuns afirmativ se vor constata incidența acestui din urmă text și, evident, încălcarea sa. Așadar, în cadrul controlului concret de constituționalitate, respectarea

art. 79 alin. (1) din Constituție

reprezintă un standard de constituționalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituțională.

16.

Urmând același raționament logic, întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, Curtea reține că

art. 141 din Constituție , care reglementează rolul Consiliului Economic și Social, nu este incident în cauză.

17.

Pentru toate aceste motive, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al art.

29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Irinel Bălăucă în Dosarul nr. 25.798/3/2022* al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 382 lit. h)

și

art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din 9 aprilie 2024.