Decizia nr. 39/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 și ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 și ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.884/COM/2002 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textele de lege criticate, care reglementează prorogarea legală de competența, nu contravin principiului egalității în drepturi a cetățenilor sau liberului acces la justiție, întrucât instanța judecătorească face aplicarea textului ori de câte ori se formulează cereri accesorii sau incidentale, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților și indiferent de calitatea părții care formulează o astfel de cerere.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.884/COM/2002, Tribunalul Timiș - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 și ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca art. 17 și art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin principiilor constituționale prevăzute de art. 16, 21 și 51, precum și dispozițiilor art. 123 și art. 125 alin. (2) și (3) din Constituție, întrucât, potrivit articolelor criticate, prorogarea legală de competența poate opera cu încălcarea normelor de competența absolută. Se apreciază ca instanțele judecătorești nu își pot prelungi competența pentru a soluționa litigii care intră în competența altor organe de jurisdicție.
Tribunalul Timiș - Secția comercială, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât art. 17 și art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă respecta prevederile constituționale.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul arata ca textele de lege criticate au fost adoptate în scopul bunei administrări a justiției, printr-o judecata unitară, operativă, asupra tuturor cererilor și pretențiilor formulate în legătură cu raporturile juridice deduse judecații. Astfel, se asigura un regim egal pentru părțile care urmăresc realizarea intereselor lor legitime, oferindu-li-se accesul liber la justiție, inclusiv dreptul de a exercita căile de atac. Totodată prorogarea legală de competența nu operează în favoarea unei instanțe extraordinare, ci intervine în situația în care, în cadrul procedurii prevăzute pentru desfășurarea procesului civil, instanța sesizată își prelungește competența, în temeiul dispoziției exprese conținute de art. 17 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, Guvernul mai apreciază ca "notiunile de cerere accesorie sau incidentala, la care se referă art. 17 din Codul de procedură civilă, precum și controversele doctrinare privitoare la realizarea scopului prorogarii legale de competența ce presupune sacrificarea competentei exclusive a unor instanțe, rămân chestiuni de interpretare și de aplicare a legii și nu pot reprezenta aspecte de neconstituționalitate a textelor criticate".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 17 și art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:
- Art. 17: "Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente sa judece cererea principala.";
- Art. 158 alin. 2: "Dacă instanța se declara competența, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului."
Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:
- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";
- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";
- Art. 125 alin. (2) și (3): "(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.
(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."
Articolul 17
din Codul de procedură civilă consacra prorogarea legală de competența, reprezentând temeiul în baza căruia instanța judecătorească sesizată cu acțiunea principala își prelungește competența cu privire la soluționarea cererilor accesorii și incidentale. Prorogarea legală de competența nu operează în favoarea unei instanțe extraordinare, ci reprezintă consecința fireasca a raporturilor de dependenta a cererilor accesorii și incidentale față de cererea principala, respectiv acțiunea prin care s-a declansat procesul civil. Prin urmare, dacă cererile sunt de competența instanțelor judecătorești, iar nu a altor sisteme de jurisdicție, prorogarea trebuie să opereze chiar dacă, formulate separat, soluționarea lor ar intră în atribuțiile unei alte instanțe. Fiind situat în titlul III al cărții I, intitulat "Dispoziții speciale", art. 17 din Codul de procedură civilă instituie o derogare de la regulile de competența, justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecata unitară a cauzei, cu privire la toate pretențiile formulate de părți în legătură cu raporturile juridice deduse judecații.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca, potrivit art. 125 și 128 din Constituție, numai legiuitorul este în măsura sa reglementeze competența instanțelor de judecată. În virtutea acestei prerogative, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste cai.
În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei și nu se întrerupe cursul judecații, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual civil, sentințele și deciziile. Stabilind, prin art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca încheierile prin care instanța judecătorească se declara competența să soluționeze cererile accesorii și incidentale pot fi atacate cu apel sau recurs numai o dată cu hotărârea asupra fondului, legiuitorul a acționat în limitele competentei sale prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.
Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei corespunde necesității de a asigura desfășurarea procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin asigurarea posibilității exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești care soluționează fondul cauzei, se garantează accesul liber la justiție.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 și ale art. 158 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "D & S" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.884/COM/2002 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.