HG nr. 311/2003
privind aprobarea infiintarii pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii
prezumat în vigoare 4 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 3
- HG nr. 475/2013 10 iulie 2013 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind apr…
- HG nr. 711/2016 28 septembrie 2016 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lâng…
- HG nr. 207/2017 5 aprilie 2017 (prevederi anume) pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobare…
Completat prin 1
- HG nr. 1105/2012 14 noiembrie 2012 (prevederi anume) pentru completarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobare…
Stă la baza 2
- Procedura din 26 martie 2015 26 martie 2015 a activităților de promovare și reprezentare prin sport, prevăzute în Hotărârea Guvernului…
- Procedura din 24 mai 2016 24 mai 2016 a activităților de promovare și reprezentare prin sport, prevăzute în Hotărârea Guvernului…
În temeiul art. 107 din Constituție și al
art. 67 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă înființarea pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, denumita în continuare activitatea, constând în:
a) premierea sportivilor, antrenorilor și a altor tehnicieni pentru rezultatele obținute la campionatele mondiale și europene, precum și premierea altor persoane, conform dispozițiilor legale;
b) activități de promovare a educației fizice și sportului și a valorilor și politicilor europene privind toleranta, fairplay-ul, prevenirea violenței pe terenurile de sport și în tribune, lupta împotriva dopajului;
c) activități științifice pe bază de contracte de cercetare, informare, documentare, precum și organizarea de conferințe și alte manifestări științifice în domeniul sportului;
d) activități de instruire și perfecționare a personalului, precum și de consultanța în domeniul sportului;
e) activități de promovare și dezvoltare a relațiilor și schimburilor internaționale în domeniul sportului;
f) activități de dezvoltare a fondului documentar în domeniul educației fizice și sportului prin achiziții de carte și alte publicații, materiale audio-video, servicii editoriale și altele asemenea;
g) informatizarea activității sportive;
h) activități privind organizarea și evidenta structurilor sportive;
i) efectuarea probelor de control doping;
j) activități privind dotarea bazei materiale sportive aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului cu bunuri de natura mijloacelor fixe;
k) activități privind dotarea instituțiilor publice care desfășoară activitate sportiva, precum și a structurilor sportive cu materiale și echipament sportiv.
Activitatea prevăzută la alin. (1) se încadrează la același capitol bugetar la care este încadrat și ordonatorul de credite pe lângă care s-a înființat.
Articolul 2
Finanțarea activității prevăzute la art. 1 se realizează integral din venituri proprii constând din:
a) venituri provenite din încasarea cotei de 1% din taxele și accizele aplicate la nivel național pentru tigari și băuturi alcoolice, stabilite potrivit legii;
b) venituri provenite din încasările Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A., stabilite potrivit legii;
c) donații și sponsorizări;
d) alte venituri, în condițiile legii.
Cheltuielile curente și de capital ce se efectuează pentru realizarea activității prevăzute la art. 1 se finanțează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (1).
Articolul 3
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea prevăzută la art. 1 se aproba o dată cu bugetul Ministerului Tineretului și Sportului, conform prevederilor legale în vigoare.
Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli prevăzut la alin. (1) se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
Execuția de casa a bugetului de venituri și cheltuieli al activității prevăzute la art. 1 se realizează prin trezoreria statului, conform prevederilor
privind finanțele publice.
Raportarea execuției de casa a bugetului de venituri și cheltuieli al activității prevăzute la art. 1 se efectuează în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Articolul 4
Ministerul Tineretului și Sportului poate utiliza personal de specialitate pentru realizarea activității prevăzute la art. 1.
Articolul 5
În relațiile contractuale activitatea prevăzută la art. 1 este reprezentată de persoanele autorizate ale instituției publice care o organizează.
Articolul 6
Contractele aflate în derulare, care au ca obiect acțiuni ce se desfășoară în cadrul activității prevăzute la art. 1, vor fi derulate în continuare în condițiile prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul tineretului și sportului, Georgiu Gingaras Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 20 martie 2003. Nr. 311.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.