Decret-lege · C.f.s.n.

Decretul-lege nr. 56/1990

cu privire la consumul de energie termica pentru populație

prezumat în vigoare

Data actului
7 februarie 1990
Emitent
C.f.s.n.
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 21 din 8 februarie 1990
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
9 articole · 3.484 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:

Articolul 1

Începînd cu data de 1 ianuarie 1990 se stabilește tariful unic de 220 lei/Gcal. pentru energia termica necesară încălzirii locuințelor și preparării apei calde menajere.

Articolul 2

Temperatura de încălzire în interiorul locuințelor este de 20 grade C.

Articolul 3

Plata energiei termice necesare încălzirii locuințelor și preparării apei calde menajere se face lunar, potrivit consumurilor efectiv realizate.

La cererea asociațiilor de locatari, plata energiei termice aferente perioadei de iarna se va putea esalona și pe celelalte luni ale anului.

Articolul 4

Consumurile de energie termica se măsoară cu contoare montate la blocurile de locuințe sau la casele individuale. Contoarele se plătesc și se monteaza de către unitățile distribuitoare și sînt proprietatea acestora. Verificarea contoarelor la cererea beneficiarilor se face de unități specializate, contra cost.

În decursul unui an de la data prezentului decret-lege, pînă la montarea contoarelor, determinarea și facturarea consumurilor de energie termica se efectuează potrivit prevederilor cuprinse în normele unitare aprobate prin ordinul ministrului energiei electrice, care se aplică în prezent.

Articolul 5

Diferența dintre tariful stabilit în prezent pe plan local pentru energia termica produsă pe combustibili lichizi sau solizi, de pînă la 345 lei/Gcal., și tariful unic de 220 lei/Gcal., se va acoperi unităților distribuitoare de la buget.

Articolul 6

Ministerul Economiei Naționale, în termen de 30 de zile de la data prezentului decret-lege, va elabora norme și normative de consum de combustibili pentru încălzirea locuințelor și prepararea apei calde menajere, ținînd seama de asigurarea temperaturii interioare de 20 grade C, randamentele instalațiilor de încălzire și de zonele climatice în care se afla amplasate locuintele.

Articolul 7

Institutul român de standardizare, în termen de 30 de zile, va adapta standardele de stat în acest domeniu potrivit prevederilor prezentului decret-lege.

Articolul 8

Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor lua măsuri pentru introducerea modificărilor corespunzătoare în indicatorii economici și financiari pe anul 1990, în volumul și structura bugetului de stat și a bugetelor locale, ca urmare a aplicării prevederilor prezentului decret-lege.

Articolul 9

Pe data prezentului decret-lege se abroga toate reglementările contrare cuprinse în:

-

Decretul nr. 620/1973

cu privire la măsurile de dezvoltare a bazei energetice și de folosire mai judicioasă a combustibililor și energiei, cu modificările ulterioare;

-

Decretul nr. 283/1979

privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea judicioasă și reducerea consumului de energie electrica, energie termica și gaze naturale;

-

Decretul nr. 240/1982

privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea judicioasă și reducerea în continuare a consumului de energie electrica, energie termica, gaze naturale și alți combustibili.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.