Procedura din 27 martie 2003
a subprogramului "Întărirea capacității consiliilor locale de a implementa proiecte pentru dezvoltarea locală"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- HG nr. 758/2002 18 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării și Prognozei
1. Importanța programului
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 758/2002 , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Dezvoltării și Prognozei aplica politicile de dezvoltare economică și socială pe ansamblul tarii, pe regiuni și zone de dezvoltare. Pentru realizarea acestor obiective, alături de alte acțiuni întreprinse, Ministerul Dezvoltării și Prognozei elaborează și implementeaza programe multianuale de sprijin al regiunilor.
Având în vedere capacitatea relativ redusă a consiliilor locale de a realiza sau de a achizitiona proiecte în vederea acordării de finanțări și ținând cont de faptul ca orașele mici și mijlocii nu au suficiente resurse pentru elaborarea de studii și proiecte fezabile, Ministerul Dezvoltării și Prognozei implementeaza subprogramul "Întărirea capacității consiliilor locale de a implementa proiecte pentru dezvoltarea locală", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 251/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 18 martie 2003. În cadrul prezentei proceduri subprogramul "Întărirea capacității consiliilor locale de a implementa proiecte pentru dezvoltarea locală" este denumit program.
Prin implementarea programului se urmărește creșterea capacității consiliilor locale ale orașelor de a deține proiecte care să fie competitive în diversele licitații organizate pentru accesarea de fonduri nerambursabile sau cu dobânda redusă. Programul este conceput pentru a finanta numai proiectele care oferă certitudinea implementarii, asigurând astfel succesul acestei măsuri guvernamentale.
Specificul acestui program de dezvoltare consta în asistența financiară acordată consiliilor locale ale orașelor (exclusiv municipii) de pe întregul teritoriu al României, pentru achiziționarea serviciilor de proiectare în vederea asigurării surselor de finanțare. În acest context autoritățile locale sunt stimulate pentru:
● identificarea corecta a prioritatilor în materia investițiilor în infrastructura de interes public;
● achiziționarea celor mai bune servicii specializate în proiectarea construcțiilor civile, rețelelor de alimentare cu apa, canalizare și altele;
● aplicarea măsurilor necesare pentru a respecta condițiile impuse de finanțatori.
2. Obiectivele programului:
- obținerea finantarilor necesare realizării sau modernizării infrastructurii de interes public prin prezentarea unor proiecte competitive;
- creșterea calității proiectelor implementate de consiliile locale;
- stimularea consiliilor locale de a iniția și de a implementa proiecte de dezvoltare;
- reducerea diferențelor dintre consiliile locale în ceea ce privește capacitatea de a achizitiona proiecte de dezvoltare locală.
3. Bugetul programului
Bugetul total estimat al programului, aferent anilor 2003 și 2004, este de 328 miliarde lei, din care suma de 100 miliarde lei este alocata de la bugetul de stat.
De la bugetul de stat programul este finanțat astfel:
- mii lei -
2003
2004 estimat
Buget total
Ajutor financiar nerambursabil
49.000.000
49.000.000
98.000.000
Asistență tehnică
1.000.000
1.000.000
2.000.000
TOTAL:
50.000.000
50.000.000
100.000.000
Ajutorul financiar nerambursabil acordat pentru elaborarea unui proiect nu poate depăși 400 milioane lei reprezentând maximum 30% din valoarea eligibilă. Diferența trebuie să fie finanțată din sursele proprii ale solicitantului, integral, în numerar. Nu se admit contribuții în natură.
4. Programul finanțează:
- achiziționarea de către consiliile locale a serviciilor de proiectare privind investițiile pentru reabilitarea/modernizarea/extinderea/amenajarea:
● rețelelor de alimentare cu apa, canalizare, termoficare, gaze;
● statiilor de epurare a apelor reziduale;
● obiectivelor de salubritate, asanare și îndepărtarea gunoaielor;
● clădirilor din domeniul public al orașelor;
- asistența tehnica pentru implementarea programului (cheltuieli de personal, materiale și servicii), destinată agentiilor pentru dezvoltare regionala.
5. Cadrul instituțional al programului
Ministerul Dezvoltării și Prognozei este autoritatea contractantă, în numele Guvernului, care răspunde de implementarea programului și stabilește regulile de depunere și selecție a cererilor de finanțare.
Mecanismul de implementare a programului este următorul:
- după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei proceduri, orice solicitant poate depune cerere de finanțare la sediul Ministerului Dezvoltării și Prognozei;
- cererile se analizează în ordinea depunerii lor;
- conformitatea și eligibilitatea sunt analizate de reprezentanții Ministerului Dezvoltării și Prognozei;
- în baza contractului de prestări de servicii agenția pentru dezvoltare regionala în a carei raza teritorială se afla solicitantul realizează un raport la cererea de finanțare, prin care își exprima punctul de vedere cu privire la oportunitatea finanțării;
- evaluarea tehnica, financiară și selecția cererilor se realizează de comisia de evaluare constituită în acest scop;
- fiecare cerere este analizata de membrii comisiei de evaluare, care o propune spre aprobare ministrului dezvoltării și prognozei;
- dacă cererea de finanțare este aprobată, se încheie un contract de finanțare între Ministerul Dezvoltării și Prognozei și beneficiar;
- beneficiarul achiziționează serviciul de proiectare, conform legislației din domeniul achizițiilor publice;
- după încheierea fazei de proiectare Ministerul Dezvoltării și Prognozei efectuează plata, după ce beneficiarul dovedește ca a achitat contribuția proprie;
- beneficiarul trebuie să implementeze proiectul elaborat în condițiile asumate de acesta în cererea de finanțare.
6. Criterii de eligibilitate
6.1. Solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie consilii locale ale orașelor, indiferent de regiune, cu excepția municipiilor;
b) obiectivele de investiții/lucrările de intervenție rezultate în urma implementarii proiectului să facă parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Potentialii solicitanți nu sunt în drept sa participe la licitația deschisă sau sa primească finanțare nerambursabilă dacă sunt declarați într-o situație de încălcare contractuală prin neîndeplinirea obligațiilor provenind dintr-un alt contract încheiat cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei sau un alt contract finanțat din fonduri bugetare sau ale Comisiei Europene.
6.2. Eligibilitatea cererilor de finanțare
Valoarea cererii: Nu exista limita maxima a cheltuielilor totale pentru proiectare. Cererea de finanțare trebuie să prevadă contribuția solicitantului de cel puțin 70% din costurile eligibile admise. Indiferent de costul total eligibil, solicitarea de ajutor financiar nerambursabil nu trebuie să depășească valoarea de 400 milioane lei.
Durata realizării proiectului: Prezentul program se încheie la sfârșitul anului 2004; nu exista limita maxima de implementare a proiectului.
Servicii finanțate: elaborarea fazelor de proiectare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție) pentru reabilitarea/modernizarea/extinderea/ amenajarea infrastructurii prevăzute la pct. 4.
Următoarele servicii sunt finanțate, definite conform Clasificarii produselor și serviciilor asociate activităților CPSA, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 53/1999 , și organizate potrivit Clasificarii activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 :
742 - SERVICII DE PROIECTARE, URBANISM, INGINERIE ȘI ALTE SERVICII TEHNICE:
7420 - Servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice
7420.2
- Servicii de arhitectura;
7420.21
- Servicii de studii și consultații arhitecturale
prealabile;
7420.22
- Servicii de proiectare arhitecturala;
7420.23
- Alte servicii arhitecturale;
7420.3
- Servicii de inginerie specializată;
7420.31
- Servicii de studii și consultații tehnice
prealabile;
7420.32
- Servicii de proiectare tehnica pentru con-
structia clădirilor;
7420.33
- Servicii de proiectare tehnica de instalații
mecanice și electrice pentru dotarea clădirilor;
7420.34
- Servicii de proiectare tehnica pentru construcții
civile;
7420.35
- Servicii de proiectare tehnica pentru
instalații industriale;
7420.36
- Servicii de realizare a proiectelor de
restaurare a monumentelor și clădirilor istorice;
7420.37
- Alte servicii de proiectare tehnica n.c.a.;
7420.38
- Alte servicii de inginerie specializate.
Zone geografice: Sunt eligibile localitățile urbane, cu excepția municipiilor, din toate regiunile României.
Numărul cererilor de finanțare depuse de un solicitant: Un solicitant poate depune mai multe cereri de finanțare pentru proiecte diferite.
Sunt finanțate și studiile de pre- și fezabilitate din care rezultă ca investițiile nu sunt justificate.
Nu este finanțată elaborarea proiectelor a căror procedura de achiziție publică a fost încheiată înaintea intrării în vigoare a prezentei proceduri.
6.3. Costuri
În sensul prezentului program, prin cheltuieli pentru proiectare se cuprind cheltuielile pentru:
- studii de teren;
- obținerea de avize, acorduri și autorizații;
- elaborarea tuturor fazelor de proiectare;
- plata verificării tehnice a proiectării;
- elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor;
- documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentații urbanistice;
- studii de impact;
- studii/expertize de amplasament.
Cheltuielile pentru proiectare sunt formate din costuri eligibile pentru finanțare din cadrul programului și costuri neeligibile. Fiecare categorie de costuri este detaliată în continuare.
Prin costuri eligibile se înțelege valoarea estimată, în moneda naționala, a cheltuielilor pentru elaborarea următoarelor faze de proiectare:
- studiu de prefezabilitate;
- studiu de fezabilitate;
- proiect tehnic, detalii de execuție.
Costurile eligibile sunt singurele costuri luate în considerare pentru finanțarea nerambursabilă.
Sunt neeligibile următoarele costuri pentru:
- studii de teren;
- verificarea tehnica a proiectării;
- elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții;
- documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism;
- documentații urbanistice;
- studii de impact;
- studii/expertize de amplasament;
- obținerea de avize, acorduri și autorizații;
- organizarea procedurilor de achiziție publică;
- consultanța;
- asistența tehnica;
- comisioane, taxe, cote legale și costuri de finanțare;
- taxa pe valoarea adăugată.
7. Promovarea programului
Pentru a permite informarea clara și unitară a potențialilor solicitanți, va fi susținută o campanie de promovare la nivel național, regional și local de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei împreună cu agențiile pentru dezvoltare regionala și cu sprijinul consiliilor județene.
Agențiile pentru dezvoltare regionala vor organiza sesiuni de informare cu aceasta tematica în fiecare municipiu reședința de județ, cu invitarea reprezentanților consiliilor locale, prefecturii și Ministerului Dezvoltării și Prognozei.
8. Distribuirea procedurii de implementare
Prezenta procedura de implementare va fi utilizata și drept "Ghidul solicitantului" și se distribuie gratuit celor interesați, la cerere, de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei și agențiile pentru dezvoltare regionala, pe suport hârtie, prin e-mail sau pe suport magnetic. De asemenea, acesta poate fi accesat de pe pagina de Internet a Ministerului Dezvoltării și Prognozei www.mdp.ro și la următoarele adrese ale agentiilor pentru dezvoltare regionala:
Nr
crt.
Regiuni
Județe
Adresele agentiilor pentru dezvoltare
regionala
1.
Nord-Est
Bacau, Botosani, Iași,
Neamt, Suceava, Vaslui
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Nord-Est Str. Alexandru cel Bun
nr. 27 bis, cod 5600 Piatra-Neamt,
județul Neamt
Tel.: 0233/218071; fax: 0233/218071;
e-mail: adrnordest@adrnordest.ro
2.
Sud-Est
Brăila, Buzau,
Constanta, Galați,
Vrancea, Tulcea
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Sud-Est Piața Independentei nr. 1,
et. 5, cod 6100 Brăila,
județul Brăila
Tel.: 0239/611086; fax: 0239/623403;
e-mail: seagency_ro@cjbraila.ro
3.
Sud
Muntenia
Arges, Calarasi,
Dambovita, Giurgiu,
Ialomita, Prahova,
Teleorman
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Sud Muntenia Str. 1 Decembrie 1918
nr. 1, cod 8500 Calarasi,
județul Calarasi
Tel.: 0242/331769; fax: 0242/313167;
e-mail: adr3sud@nex.ro
4.
Sud-Vest
Dolj, Gorj, Mehedinti,
Olt, Valcea
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Sud-Vest Str. Unirii nr. 19, cod 1100
Craiova, județul Dolj
Tel.: 0251/414904; fax: 0251/419496;
e-mail: adr4@rdslink.ro,
ofice@adroltenia.ro
5.
Vest
Arad, Caraș-Severin,
Hunedoara, Timiș
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Vest Str. Proclamatia de la Timișoara
nr. 5, cod 1900 Timișoara,
județul Timiș
Tel.: 0256/191981; 0256/191923;
fax: 0256/191981;
e-mail: office@adr5vest.ro
6.
Nord-Vest
Bihor, Bistrita-Nasaud,
Cluj, Salaj, Satu Mare,
Maramures
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Nord-Vest Str. Sextil Puscariu nr. 2,
cod 3400 Cluj-Napoca, județul Cluj
Tel.: 0264/431550; fax: 0264/439222;
e-mail: adrnv@mail.dntcj.ro
7.
Centru
Alba, Brașov, Covasna,
Harghita, Mures, Sibiu
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
Centru Str. Decebal nr. 12, cod 2500
Alba Iulia, județul Alba
Tel.: 0258/818613; fax: 0258/818613;
e-mail: adcentru@abx.logicnet.ro
8.
București
Ilfov
București, Ilfov
Agenția pentru Dezvoltare Regionala
București Ilfov Calea Victoriei
nr. 16-20, sc. A, et. 2, sectorul 1,
București
Tel.: 021/3159659; fax: 021/3159665
e-mail: adrbi@home.ro
9. Completarea formularului "Cerere de finanțare nerambursabilă"
Pentru completarea cererii de finanțare nerambursabilă, al carei model este prezentat în anexa nr. 2, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, precum și agențiile pentru dezvoltare regionala furnizează toate informațiile cerute, în mod gratuit, potențialilor solicitanți.
În scopul asigurării unor sanse egale tuturor solicitanților, se va respecta confidențialitatea datelor și informațiilor menționate în cereri și nu se va face nici o apreciere cu privire la sansele de finanțare a cererilor depuse.
Solicitanții trebuie să respecte strict formularul cererii de finanțare nerambursabilă, precum și ordinea paginilor.
Cererea trebuie indosariata, paginile numerotate, iar documentele cerute trebuie să fie separate prin despartitori. Copiile trebuie să fie lizibile. Cererea de finanțare nerambursabilă, completată în limba română, trebuie depusa împreună cu toate anexele.
Nu sunt acceptate cereri completate de mana.
Documente care însoțesc cererea de finanțare nerambursabilă:
Pentru proiectele pentru a căror implementare solicitantul are surse certe de finanțare:
1. copie de pe hotărârea consiliului local privind aprobarea finanțării obiectivelor de investiții sau a lucrărilor de intervenție;
2. copie de pe hotărârea consiliului local privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciului care va administra obiectivele de investiții.
Pentru proiectele pentru a căror implementare solicitantul nu are surse certe de finanțare:
1. copie de pe hotărârea consiliului local privind aprobarea cofinanțării obiectivelor de investiții sau a lucrărilor de intervenție;
2. copie de pe hotărârea consiliului local privind participarea la licitație deschisă pentru propuneri de proiecte.
10. Depunerea formularului "Cerere de finanțare nerambursabilă"
Cererile de finanțare nerambursabilă trebuie trimise în plic sigilat, prin posta, cu confirmare de primire, sau depuse la Ministerul Dezvoltării și Prognozei, str. Cristian Popisteanu nr. 2-4, sectorul 1, București (aducatorului i se va elibera o confirmare de primire cu data și semnatura).
Cererile de finanțare nerambursabilă trimise prin orice alte mijloace (de exemplu: fax sau e-mail) sau trimise la alte adrese vor fi respinse.
Cererile de finanțare nerambursabilă (formularul de cerere și anexele) vor fi depuse în original, însoțite de doua copii.
11. Termenul limita
Cererile de finanțare nerambursabilă se pot depune la sediul Ministerului Dezvoltării și Prognozei începând cu data publicării prezentei proceduri în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la termenul limita de 31 martie 2004.
Având în vedere faptul ca cererile de finanțare nerambursabilă vor fi deschise, analizate, evaluate și selectate în ordinea primirii lor la Ministerul Dezvoltării și Prognozei, valoarea totală a bugetului pentru program se va diminua progresiv în funcție de numărul cererilor primite și selectate pentru finanțare. De aceea, este în interesul solicitanților să prezinte cereri cat mai bine fundamentate, într-un termen cat mai scurt de la lansarea licitației.
Ministerul Dezvoltării și Prognozei va publică periodic pe pagina de Internet sumele contractate și sumele rămase disponibile, pe măsura încheierii fiecărui contract.
Dacă sumele prevăzute în cererile de finanțare nerambursabilă depuse în anul 2003 depășesc bugetul alocat, cererile de finanțare aprobate, dar care nu pot fi onorate, vor fi finanțate în anul 2004 în limita bugetului aprobat pentru acest program.
Durata proiectării este de maximum 8 luni, inclusiv durata de realizare a procedurii de achiziție publică.
12. Evaluarea și selectarea cererilor de finanțare nerambursabilă
12.1. Conformitatea și eligibilitatea
Conformitatea reprezintă prima etapa în analiza cererii de finanțare nerambursabilă și presupune verificarea existenței tuturor documentelor solicitate pentru licitație, menționate la pct. 9.
Eligibilitatea reprezintă a doua etapa în analiza cererii de finanțare nerambursabilă și presupune verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute la pct. 6.
Verificarea prevăzută în cele doua etape menționate mai sus va fi realizată de către Direcția zone asistate. Cererea de finanțare nerambursabilă nu poate fi înaintată comisiei de evaluare atât timp cat nu este conformă și eligibilă. Dacă cererea nu este conformă, Ministerul Dezvoltării și Prognozei poate cere documente suplimentare. Solicitantul trebuie să răspundă la cererea Ministerului Dezvoltării și Prognozei în termen de 3 zile. Dacă răspunsul este transmis mai târziu, cererea de finanțare nerambursabilă este respinsă.
Persoanele care realizează verificarea conformitatii și eligibilității completează fișa cererii de finanțare nerambursabilă (al carei model este prevăzut în anexa nr. 1) dacă sunt/nu sunt îndeplinite criteriile de conformitate/eligibilitate.
Solicitanții care au fost respinsi în urma verificării conformitatii și/sau eligibilității vor fi anuntati în scris.
După constatarea îndeplinirii criteriilor de conformitate și eligibilitate Ministerul Dezvoltării și Prognozei va solicita punctul de vedere al agenției pentru dezvoltare regionala în a carei raza teritorială se afla solicitantul. Răspunsul agenției pentru dezvoltare regionala va fi formulat într-un raport elaborat pe baza informațiilor de care dispune aceasta, document care va conține:
- includerea viitorului proiect în strategia de dezvoltare locală/regionala;
- referiri cu privire la necesitatea elaborării proiectului;
- referiri cu privire la alte proiecte elaborate sau finanțate, depuse de solicitant.
Pentru elaborarea raportului menționat mai sus reprezentanții agentiilor pentru dezvoltare regionala pot verifica informațiile furnizate de solicitanți, prin inspecții pe teren.
Raportul trebuie să conțină în mod neechivoc dacă agenția pentru dezvoltare regionala îl propune sau nu pentru finanțare. Punctul de vedere al agenției pentru dezvoltare regionala constituie criteriu în evaluarea tehnica, financiară și selecția cererilor de finanțare nerambursabilă.
Agenția pentru dezvoltare regionala este obligată sa transmită raportul în maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii acestuia Ministerului Dezvoltării și Prognozei.
12.2. Evaluarea tehnica, evaluarea financiară și selecția cererilor de finanțare nerambursabilă
Cererile de finanțare nerambursabilă sunt analizate de comisia de evaluare, care stabilește dacă vor fi propuse spre finanțare sau vor fi respinse. După fiecare sesiune comisia de evaluare întocmește un raport prin care propune cererile selectate în vederea finanțării, indicând pentru fiecare suma prevăzută pentru finanțare.
Criteriile de evaluare și selecție sunt aceleași pentru toate cererile de finanțare nerambursabilă ajunse în faza de evaluare tehnica, evaluare financiară și selecție.
Comisia de evaluare va analiza dacă cererile de finanțare nerambursabilă îndeplinesc următoarele criterii:
- obiectivul/obiectivele proiectului răspunde/răspund prioritatilor locale/regionale;
- exista necesitatea elaborării proiectului;
- se demonstreaza viabilitatea financiară;
- exista o legătură cu alte obiective de investiții/lucrări de intervenție;
- certitudinea implementarii.
Pentru orice neclaritati ale comisiei de evaluare se admite, pentru clarificări, contactarea solicitantului prin intermediul secretarului comisiei de evaluare. Orice comunicare, solicitare, notificare între comisia de evaluare și solicitant trebuie să se transmită sub forma de document scris. Documentele scrise pot fi transmise prin una dintre următoarele forme: scrisoare transmisă prin posta cu aviz de primire, telegrama, telex, telefax. Solicitantul are obligația de a transmite documentele respective în cel mult 3 zile. Dacă răspunsul la solicitare nu se primește în termen de 3 zile, cererea de finanțare nerambursabilă este respinsă.
Pentru cererile de finanțare nerambursabilă respinse solicitantului îi vor fi prezentate motivele care au dus la luarea acestei decizii.
13. Comisia de evaluare
Membrii comisiei de evaluare sunt aleși dintre specialiști cu experienta în domeniu și sunt numiți prin ordin al ministrului dezvoltării și prognozei. Vor fi nominalizate cel puțin două rezerve, pentru cazurile în care se identifica un conflict de interese sau apar evenimente neprevăzute.
Secretariatul și președinția comisiei de evaluare vor fi asigurate de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei.
Componenta comisiei de evaluare: comisia de evaluare va fi formată din 5 membri, dintre care:
a) 3 membri cu drept de punctare:
● 2 reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și Prognozei;
● un reprezentant al Ministerului Administrației Publice;
b) 2 membri fără drept de punctare, respectiv președintele și secretarul comisiei de evaluare. Secretarul va redacta raportul de evaluare și procesele-verbale ale ședințelor comisiei de evaluare.
Ședințele comisiei de evaluare: comisia de evaluare se intalneste în sesiuni, compuse din una sau mai multe ședințe, la convocarea președintelui. La sfârșitul fiecărei sesiuni comisia elaborează un raport.
În prima sesiune toți membrii comisiei de evaluare semnează declarația de confidențialitate și imparțialitate. Orice membru al comisiei de evaluare implicat într-un conflict de interese va fi recuzat și exclus din aceasta.
În aceasta ședința comisia de evaluare stabilește:
● regulile și programul de desfășurare a sesiunilor comisiei de evaluare în procesul de evaluare, inclusiv cazurile în care se pot cere clarificări din partea solicitanților;
● modalitățile în care comisia de evaluare va comunică cu solicitanții.
14. Evaluarea calității cererilor de finanțare nerambursabilă
Evaluarea și selecția cererilor de finanțare nerambursabilă sunt realizate pe baza criteriilor prevăzute la pct. 12, fiecare membru cu drept de punctare al comisiei de evaluare evaluand toate cererile de finanțare nerambursabilă.
Fiecare membru cu drept de punctare va completa în fișa cererii de finanțare nerambursabilă dacă sunt/nu sunt îndeplinite criteriile de evaluare.
Evaluatorul apreciază îndeplinirea sau neîndeplinirea unui criteriu cu DA sau NU. Nota unui evaluator este stabilită prin calcularea ponderii criteriilor îndeplinite în totalul criteriilor evaluate.
Vor fi propuse spre finanțare cererile de finanțare nerambursabilă care îndeplinesc minimum 75% din ponderea criteriilor de evaluare.
15. Aprobarea cererilor de finanțare nerambursabilă
Cererile de finanțare nerambursabilă sunt aprobate de ministrul dezvoltării și prognozei în limita fondului alocat din bugetul programului.
16. Condițiile de încheiere a contractelor
Procesul de contractare se va desfășura după cum urmează:
16.1. Contractul de finanțare nerambursabilă a cererii de finanțare nerambursabilă
Între Ministerul Dezvoltării și Prognozei și beneficiarii finanțării se încheie un contract de finanțare nerambursabilă, iar cererea de finanțare nerambursabilă este parte integrantă a contractului.
Principalele elemente ale contractului de finanțare nerambursabilă sunt:
● obiectul contractului;
● durata de execuție a proiectului;
● finanțarea proiectului;
● conținutul raportului tehnic și financiar, precum și sistemul modalitatii de plată;
● obligații generale;
● răspundere;
● confidențialitate;
● publicitate;
● evaluarea proiectului;
● amendamente posibil de adus contractului;
● rezilierea contractului;
● rezolvarea litigiilor;
● verificările tehnice, financiare și contabile.
16.2. Asistența tehnica pentru implementarea programului
Între Ministerul Dezvoltării și Prognozei și agențiile pentru dezvoltare regionala în a căror rază teritorială se implementeaza proiectele se încheie contracte de prestări de servicii pentru implementarea programului, conform prezentei proceduri.
Principala obligație a agentiilor pentru dezvoltare regionala pentru care Ministerul Dezvoltării și Prognozei efectuează plati pentru asistența tehnica este de a elabora raportul prevăzut la pct. 12.1. Se admit plati inclusiv pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu prilejul vizitelor în teren. Agențiile pentru dezvoltare regionala nu pot transmite unei terțe persoane obligația de a elabora raportul la cererea de finanțare nerambursabilă.
17. Achiziționarea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor în cadrul programului
Achiziționarea de către beneficiarii ajutorului financiar nerambursabil a serviciilor de proiectare prevăzute în contractul de finanțare nerambursabilă încheiat între aceștia și Ministerul Dezvoltării și Prognozei se realizează cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice. Aceeași obligație revine și agentiilor pentru dezvoltare regionala în achiziționarea bunurilor și serviciilor finanțate din bugetul de asistența tehnica.
18. Plati
Sumele acordate de Ministerul Dezvoltării și Prognozei din bugetul programului reprezintă ajutoarele financiare nerambursabile acordate beneficiarilor și asistența tehnica acordată agentiilor pentru dezvoltare regionala.
Ajutoarele financiare nerambursabile sunt efectuate strict în limita valorii totale prevăzute în contract.
În vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil beneficiarul transmite Ministerului Dezvoltării și Prognozei cererea de plată, însoțită de documentele justificative originale și copii ale acestora.
Plata către agențiile pentru dezvoltare regionala pentru asistența tehnica acordată Ministerului Dezvoltării și Prognozei se va face în baza facturii de prestări de servicii. Pentru elaborarea raportului la cererea de finanțare nerambursabilă Ministerul Dezvoltării și Prognozei nu plătește mai mult de 4 milioane lei.
Plățile se efectuează în contul furnizorului serviciului de proiectare, pe măsura achitării contribuției proprii de către beneficiar, conform derulării contractului de prestări de servicii de proiectare. Pentru fiecare suma solicitată prin cererea de plată beneficiarul va face dovada achitării a 70% din suma contractată, iar Ministerul Dezvoltării și Prognozei va vira 30% (valoarea ajutorului financiar nerambursabil) pe măsura achitării de către solicitant a contribuției proprii.
Cererea de plată transmisă de beneficiar va fi însoțită de următoarele documente:
- contractul cu proiectantul;
- facturi originale și copii ale acestora;
- ordinul de plată care să ateste efectuarea plății de către beneficiar;
- extrase de cont prin care se face dovada achitării contribuției proprii de 70%;
- identificarea financiară pentru furnizorul beneficiarului.
Virarea ajutorului financiar nerambursabil se va face în contul deschis la trezorerie de către furnizorul serviciului de proiectare.
19. Monitorizarea
Monitorizarea va fi bazată pe rapoartele elaborate de beneficiari, care vor fi analizate de Ministerul Dezvoltării și Prognozei.
Beneficiarii au obligația de a efectua către Ministerul Dezvoltării și Prognozei raportări anuale privind evoluția obiectivului de investiții sau a lucrărilor de intervenție a căror proiectare s-a realizat cu cofinantare prin bugetul Ministerului Dezvoltării și Prognozei.
Ministerul Dezvoltării și Prognozei răspunde de evaluarea rezultatelor și a impactului programului, precum și de informarea Guvernului și a opiniei publice.
Ministerul Dezvoltării și Prognozei elaborează periodic rapoarte de examinare calitativă a activităților de implementare.
20. Raportarea
20.1. Raportări efectuate de către beneficiar
Pentru efectuarea plăților de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei, beneficiarii sprijinului financiar nerambursabil înaintează rapoarte tehnice și financiare privind stadiul activității de proiectare și execuție a obiectivelor de investiții/lucrărilor de intervenție.
Beneficiarii ajutoarelor financiare nerambursabile sunt obligați sa elaboreze:
a) raport de achiziție având ca scop prezentarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică și încadrarea în prevederile legale privind achizițiile publice (se anexează dosarul achiziției publice);
b) rapoarte periodice (intermediare) care se întocmesc:
- în 30 de zile de la data încheierii elaborării proiectului (acest raport va conține o copie a proiectului);
- la încheierea contractelor de achiziție publică de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții sau a lucrărilor de intervenție;
c) raport final: la încheierea obiectivului de investiții sau a lucrărilor de intervenție a căror proiectare a fost realizată cu ajutor financiar nerambursabil.
20.2. Raportări efectuate de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei
Ministerul Dezvoltării și Prognozei elaborează un raport anual privind implementarea programului, care este prezentat Consiliului Național pentru Dezvoltare Regionala și Guvernului.
21. Controlul
Sistemul de control cuprinde următoarele niveluri:
- Ministerul Dezvoltării și Prognozei și agențiile pentru dezvoltare regionala verifica dacă proiectele elaborate cu ajutor financiar nerambursabil au fost executate;
- Ministerul Finanțelor Publice, prin compartimentele sale specializate, colaborează cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei pentru realizarea activităților de control asupra modului de implementare a programului;
- Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării și Prognozei își rezerva dreptul de a controla, în etapa de elaborare sau execuție, desfășurarea proiectelor finanțate prin program.
22. Publicitatea ex post
Ministerul Dezvoltării și Prognozei în colaborare cu agențiile pentru dezvoltare regionala asigura transparenta și publicitatea ex post.
Lista ajutoarelor financiare nerambursabile acordate prin program se publică pe pagina de Internet a Ministerului Dezvoltării și Prognozei, după încheierea contractelor cu beneficiarii, și conține următoarele informații:
● numele beneficiarilor;
● poziția geografică a beneficiarilor (regiunea de dezvoltare, județul, localitatea);
● titlul proiectului pentru elaborarea căruia s-a solicitat cofinantare;
● valoarea finanțării; rata de finanțare, ca proporție a costurilor totale eligibile ale operațiunii;
● după implementarea proiectului se vor completa cu prezentarea obiectivului de investiții/lucrărilor de intervenție.
23. Dispoziții finale
Procedura privind implementarea, monitorizarea și evaluarea programului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta procedura.
Anexa 1 ───────
la procedura ──────────── FIȘA CERERII DE FINANȚARE NERAMBURSABILA Solicitant ....................................................... Titlul proiectului ............................................... Suma solicitată de la program .................................... Eligibilitate .................................................... Conformitate ..................................................... Verificator ...................................................... Numele și prenumele .............................................. Semnatura ........................................................ Evaluare: DA NU Agenția pentru dezvoltare regionala propune aprobarea cererii de finanțare Obiectivul/obiectivele proiectului răspunde/răspund prioritatilor locale/regionale Exista necesitatea elaborării proiectului Se demonstreaza viabilitatea financiară Exista o legătură cu alte obiective de investiții/lucrări de intervenție Certitudinea implementarii (sunt prevăzute acțiuni care să asigure implementarea proiectului) Total pondere "DA" ..................................................... Evaluator .............................................................. Numele și prenumele .................................................... Semnatura ..............................................................
Anexa 2 ───────
la procedura ──────────── CERERE DE FINANȚARE NERAMBURSABILA Data depunerii: Număr de înregistrare: 1. Informații despre solicitant Denumirea legală completa Codul fiscal Adresa Reprezentant Responsabil de proiect Telefon nr. Fax nr. Adresa e-mail Website 2. Informații despre proiect 2.1. Titlul proiectului pentru a cărui elaborare se solicită finanțare: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2.2. Localizare: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Regiunea de dezvoltare, județ, localitate 2.3. Durata estimată a obiectivelor de investiții/lucrărilor de intervenție: - Pentru proiectare: ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── - Pentru execuție: ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2.4. Data propusă pentru începere: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Pentru faza de proiectare 2.5. Data estimată de finalizare a implementării proiectului: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Pentru faza de execuție 2.6. Cheltuieli pentru proiectare: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Suma cerută ca ajutor financiar nerambursabil lei % din total Suma de cofinantare din partea solicitantului lei 2.7. Cheltuieli estimate de execuție: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Descrierea proiectului Tema proiectului: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Investițiile/lucrările de intervenție pentru care se elaborează proiectul Obiectivul/obiectivele proiectului: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Maximum o pagină. Trebuie să fie strâns legate de prioritățile regionale, județene și locale. Necesitatea elaborării proiectului: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Maximum 5 pagini. Informații despre: a) beneficiari; b) situația actuală; c) cum îmbunătățește proiectul situația comunității locale; d) existența unor studii anterioare (de oportunitate, prefezabilitate, fezabilitate etc.) Resurse financiare pentru proiectare și execuție: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Informații cu privire la sursele de finanțare preconizate Legătura proiectului cu alte obiective de investiții/lucrări de intervenție ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Riscuri majore care pot afecta încheierea cu succes a proiectului și acțiuni de remediere ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Numele și prenumele .................... Semnătura .............................. Funcția ........................ Data .......................... Documente care se anexează la cerere: Pentru proiectele pentru a căror implementare solicitantul are surse certe de finanțare: 1. copie de pe hotărârea consiliului local privind aprobarea finanțării obiectivelor de investiții sau a lucrărilor de intervenție; 2. copie de pe hotărârea consiliului local privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciului care va administra obiectivele de investiții. Pentru proiectele pentru a căror implementare solicitantul nu are surse certe de finanțare: 1. copie de pe hotărârea consiliului local privind aprobarea cofinanțării obiectivelor de investiții sau a lucrărilor de intervenție; 2. copie de pe hotărârea consiliului local privind participarea la licitație deschisă pentru propuneri de proiecte. ────────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.