Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 982/2023

privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe

prezumat în vigoare

Data actului
20 octombrie 2023
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 952 din 20 octombrie 2023
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.205 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023

privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2023, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 20 „Bunuri și servicii“, cu suma de 77.700 mii lei credite de angajament și bugetare și la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 55 „Alte transferuri“ cu suma de 7.560 mii lei credite de angajament și bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, în vederea plății obligațiilor ce decurg din angajamentele legale, respectiv în vederea plății unei tranșe aferente cotizației anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II.

Articolul 2

(1)

Ministerul Afacerilor Externe răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor

art. 1 .

(2)

Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2023.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2023.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul afacerilor externe,
Luminița-Teodora Odobescu
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 20 octombrie 2023.
Nr. 982.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.