Hotărârea nr. 633/2017
pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 801/2012
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Hotărârea nr. 801/2012 18 septembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru num…
Față de prevederile
art. 133 alin. (1) din Constituția României, republicată , care consacră rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, unul dintre mecanismele prin care se realizează acest rol fiind și acela de a acorda Consiliului, prin lege organică, atribuția exclusivă de a adopta legislația secundară necesară pentru organizarea sistemului judiciar, precum și în ceea ce privește cariera judecătorilor și procurorilor, inclusiv sub aspectul normelor privind procedura cercetării disciplinare și funcționarea Inspecției Judiciare,
având în vedere necesitățile identificate în sistemul judiciar, în sensul întăririi capacității de funcționare a Inspecției Judiciare, inclusiv sub aspectul procedurii de numire în funcție a inspectorilor judiciari, din perspectiva rolului și atribuțiilor ce revin acestora,
constatând că, la acest moment, există o concentrare excesivă a atribuțiilor în legătură cu organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari la nivelul Inspecției Judiciare, de natură a impieta asupra aparenței de imparțialitate în procesul de numire în funcție a inspectorilor judiciari, în special în cazul reînnoirii mandatelor inspectorilor judiciari în funcție,
apreciind că interpretarea dispozițiilor
art. 70 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, permite Consiliului - chiar în lipsa propunerii inspectorului-șef al Inspecției Judiciare - să își exercite prerogativa legislativă ce i-a fost conferită, prin modificarea sau completarea regulamentului în discuție, din perspectiva necesității asigurării unei depline independențe a justiției, inclusiv prin raportare la componenta de imparțialitate, o interpretare contrară însemnând, practic, negarea a însuși rolului constituțional ce revine Consiliului, conform
art. 133 alin. (1) din Constituția României, republicată ,
reținând, de asemenea, că a accepta o altă opinie ar însemna ca, în cazul în care inspectorul-șef al Inspecției Judiciare nu formulează propuneri de modificare/completare a regulamentului de concurs să nu se poată proceda la o intervenție legislativă, cu toate consecințele ce ar putea decurge din acest fapt,
observând că nu există nicio altă posibilitate de a aduce modificări necesare ale legislației secundare, decât aceea ca însuși Consiliul să le propună, ca expresie a plenitudinii atribuției sale de reglementare, dacă inspectorul-șef nu acționează în sensul formulării unor propuneri de modificare sau completare a regulamentului,
având în vedere și practica anterioară a Consiliului, materializată prin adoptarea
Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 694/2014
pentru modificarea
Regulamentului
privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 801/2012 , în cazul căreia modificarea regulamentului nu s-a făcut la propunerea inspectorului-șef,
constatând că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este autoritate decidentă în materie, astfel că modificarea sau completarea legislației secundare poate fi realizată și din oficiu de către Consiliu,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, apreciază că este posibilă modificarea
Regulamentului
privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, fără propunerea inspectorului șef al Inspecției Judiciare,
având în vedere dispozițiile
art. 70 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 133 alin. (5)
și
(7) din Constituția României, republicată , și ale
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată , cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e:
Articolul I
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 801/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 2 octombrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 2, alineatele (1)
și
(4)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 2
Concursul pentru numirea în funcția de inspector judiciar se organizează, ori de câte ori este necesar, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.
………………………………..................................……………
(4)
Data și locul concursului se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-șef. Tematica și bibliografia de concurs se aprobă prin aceeași hotărâre a Plenului, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Hotărârea se afișează pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare și Institutului Național al Magistraturii.
2.
Articolul 4
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
Judecătorii și procurorii își depun candidaturile în termen de 15 zile de la publicarea datei concursului, la Consiliul Superior al Magistraturii.
3.
La
articolul 6, alineatul (1)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 6
Comisia de organizare a concursului este numită prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii.
4.
La
articolul 6, după alineatul (1)
se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1)
Comisia de elaborare a subiectelor pentru testarea scrisă și de analiză a lucrărilor întocmite de candidați în activitatea profesională, denumită în continuare comisia de elaborare a subiectelor, și comisia de soluționare a contestațiilor la barem și a contestațiilor împotriva rezultatelor obținute la testarea scrisă, denumită în continuare comisia de soluționare a contestațiilor, sunt numite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.
5.
La
articolul 6, alineatele (2) - (6)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
În comisiile prevăzute la alin. (1^1) sunt desemnați și membri supleanți, care, în baza hotărârii președintelui comisiei, înlocuiesc de drept membrii comisiei care nu își pot exercita atribuțiile din motive obiective.
Desemnarea membrilor comisiilor prevăzute la alin. (1^1) se realizează pe baza consimțământului scris exprimat anterior.
Nu pot fi numite în comisia de organizare a concursului sau în comisiile de concurs prevăzute la alin. (1^1) persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Toți membrii comisiilor completează declarații în acest sens. Dacă incompatibilitatea se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, persoana în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.
O persoană nu poate face parte decât dintr-o singură comisie dintre cele prevăzute la alin. (1) și (1^1).
Modalitățile de plată și atribuțiile ce le revin membrilor comisiilor de concurs prevăzute la alin. (1^1) se stabilesc prin contracte de participare încheiate în 3 exemplare între aceștia și Consiliul Superior al Magistraturii.
6.
Articolul 7
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 7
Comisia de organizare a concursului se compune dintr-un număr impar de membri și este formată din:
a)
președinte: secretarul general ori secretarul general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii sau directorul Direcției resurse umane și organizare;
b)
vicepreședinte: secretarul general adjunct, directorii Institutului Național al Magistraturii sau directorii Direcției resurse umane și organizare, după caz;
c)
membri: directori, șefi de servicii și birouri, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, experți ai Institutului Național al Magistraturii, funcționari publici și personal contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii;
d)
responsabili de sală și supraveghetori, precum și alte persoane care desfășoară activitate pentru buna organizare a concursului. Prin excepție, aceste persoane sunt numite prin hotărâre a președintelui comisiei de organizare, de regulă, din aceleași categorii de personal ca și membrii comisiei.
7.
La articolul
8 alineatul (1), punctele 3 ,
5 ,
6 ,
8 ,
11 ,
13 ,
15
și
17 - 20
se modifică și vor avea următorul cuprins:
3.
asigură securizarea subiectelor și a lucrărilor scrise la sediul Institutului Național al Magistraturii și în timpul transportului acestora, precum și păstrarea ordinii publice la centrul de concurs;
…………………………………….................................………
5.
instruiește, înaintea susținerii concursului, responsabilii de sală și supraveghetorii;
6.
repartizează candidații în ordine alfabetică, pentru testarea scrisă și pentru susținerea interviului, dispune afișarea listelor pe ușile sălilor în care se desfășoară probele, precum și publicarea acestora pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare, cu cel puțin 24 de ore înainte de susținerea probelor;
…………………..................................…………………………
8.
păstrează, în condiții de siguranță deplină, subiectele și baremele de notare la sediul Institutului Național al Magistraturii;
……………………..................................………………………
11.
afișează baremul de notare la centrul de concurs, după încheierea probei scrise, și asigură publicarea acestuia, precum și a subiectelor de concurs, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și a Inspecției Judiciare;
……………………..................................………………………
13.
predă comisiei de elaborare a subiectelor, în ziua desfășurării concursului, lucrările scrise, subiectele și baremele de notare;
……………..................................………………………………
15.
primește de la comisia de elaborare a subiectelor lucrările scrise, borderourile individuale de notare și borderoul centralizator;
……………..................................………………………………
17.
asigură publicarea listelor cu rezultatele concursului pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și a Inspecției Judiciare;
18.
analizează desfășurarea și rezultatele concursului, prezentând concluziile Consiliului Superior al Magistraturii și inspectorului-șef;
19.
informează de îndată Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la orice situație deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum și cu privire la orice situație care impune anularea unor subiecte, cum ar fi pierderea, deteriorarea ori desecretizarea unui subiect;
20.
propune inspectorului-șef și Consiliului Superior al Magistraturii eventualele modificări cu privire la modul de organizare ori de desfășurare a concursului;
8.
Articolul 9
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
Comisia de elaborare a subiectelor este formată din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție ori de la curțile de apel, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la parchetele de pe lângă curțile de apel și este condusă de un președinte, numit dintre membrii comisiei. În această comisie pot fi numiți și formatori ai Institutului Național al Magistraturii. Numărul membrilor și componența comisiilor se stabilesc de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în funcție de specificul posturilor scoase la concurs, de numărul candidaților și de materiile de concurs pentru care au optat candidații.
Comisia de soluționare a contestațiilor se constituie potrivit prevederilor alin. (1).
9.
La
articolul 10 alineatul (1) punctul 1, litera a)
se modifică și va avea următorul cuprins:
a)
asigurarea concordanței cu tematica și bibliografia aprobate și publicate în condițiile art. 2 alin. (4);
10.
La
articolul 10 alineatul (1), punctul 3
se modifică și va avea următorul cuprins:
3.
elaborarea pentru testarea scrisă a 2 variante de subiecte;
11.
La
articolul 10 alineatul (1), după punctul 3
se introduc două noi puncte, punctele 4 și 5, cu următorul cuprins:
4.
corectarea lucrărilor scrise;
5.
analiza calității lucrărilor întocmite de candidați în activitatea profesională, în condițiile art. 11 alin. (3) și (4).
12.
La
articolul 10, alineatul (2)
se abrogă.
13.
La
articolul 10, alineatul (3)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Comisia de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții:
–
examinarea, sub coordonarea președintelui comisiei, a contestațiilor la barem și adoptarea baremului definitiv;
–
recorectarea lucrărilor și stabilirea rezultatului definitiv la testarea scrisă.
14.
La
articolul 10, după alineatul (3)
se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Baremul definitiv se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
15.
Articolul 11
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 11
Proba interviului se susține în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea interviului, inspectorii judiciari desemnați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii întocmesc și transmit Plenului, pentru fiecare candidat, un raport care va cuprinde în mod obligatoriu traseul profesional al judecătorului sau al procurorului și rezultatul verificărilor efectuate de către inspectorii judiciari cu privire la reputația profesională și alte aspecte relevante din activitatea și conduita candidaților. Structura raportului este cuprinsă în anexa nr. 1.
În intervalul prevăzut la alin. (2), comisia de elaborare a subiectelor va întocmi un raport în care se va consemna rezultatul analizei calității lucrărilor întocmite de candidați în activitatea profesională, efectuată pe baza a 10 lucrări prezentate de candidați, precum și pe baza a 10 lucrări selectate în mod aleatoriu, de către comisia de elaborare a subiectelor, prin intermediul comisiei de organizare a concursului, inclusiv hotărâri judecătorești desființate sau casate ori acte ale procurorului infirmate.
Analiza calității lucrărilor întocmite de candidat va ține seama de următoarele aspecte:
a)
cunoștințe profesionale:
–
cunoștințe teoretice;
–
aptitudinea de a pune în practică cunoștințele dobândite;
–
cunoașterea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție;
–
cunoașterea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului;
b)
capacitatea de analiză și sinteză:
–
capacitatea de a verifica și de a interpreta un volum mare de informații;
–
capacitatea de a rezuma situații de fapt complexe;
–
capacitatea de a identifica și valorifica elementele esențiale ale cauzei;
c)
capacitatea de a raționa, de a face conexiuni, logica juridică a magistratului:
–
capacitatea de a interpreta situația de fapt și de a trage concluzii logice;
–
capacitatea de a face conexiuni;
–
argumentația clară și logică;
d)
modalitatea de exprimare în scris:
–
claritatea, acuratețea, coerența, accesibilitatea și concizia exprimării;
–
capacitatea de convingere.
Rapoartele prevăzute la alin. (2) și (3) vor fi avute în vedere de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul probei interviului.
16.
La
articolul 13, alineatele (1)
și
(2)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 13
În termen de 10 zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor, listele cu candidații care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Candidații respinși în urma verificării pot formula contestații, în termen de 24 de ore de la publicare. Contestațiile se depun la Consiliul Superior al Magistraturii și se soluționează de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
17.
Articolul 14
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 14
În termen de două zile de la afișarea listei finale a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, inspectorii judiciari desemnați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vor solicita Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii date privind traseul profesional al candidatului, în vederea întocmirii raportului prevăzut la art. 11 alin. (2). La întocmirea documentației corespunzătoare vor fi avute în vedere aspectele personale și de carieră profesională ale magistratului, prevăzute la pct. I din anexa nr. 1.
18.
Articolul 15
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 15
Testarea scrisă are loc pe baza unor subiecte de tip grilă și a unor subiecte constând în rezolvarea unor spețe practice, care vor urmări verificarea cunoștințelor privind legile, regulamentele și orice alte reglementări în materia organizării și funcționării instanțelor, a parchetelor și a Inspecției Judiciare, precum și a celor privind dispozițiile
Codului de procedură penală
sau ale
Codului de procedură civilă , în funcție de specializarea judecătorului sau a procurorului candidat.
19.
La
articolul 16, alineatul (1)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
Cu 48 de ore înainte de desfășurarea testării scrise, comisia de elaborare a subiectelor stabilește un set de 2 variante de subiecte.
20.
La
articolul 19, alineatele (1)
și
(7)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 19
Prin tragere la sorți, un reprezentant al candidaților alege varianta de subiecte dintre cele 2 variante stabilite de comisia de elaborare a subiectelor.
………..............................................................................……
(7)
În termen de 24 de ore de la afișare, candidații pot formula contestații la barem, care se soluționează în 48 de ore. Soluția se motivează în termen de cel mult 3 zile de la expirarea termenului de 48 de ore prevăzut pentru soluționarea contestațiilor. Baremul de notare definitiv, stabilit în urma soluționării contestațiilor, se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
21.
La
articolul 22, alineatele (1) ,
,
(4)
și
(5)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 22
Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de elaborare a subiectelor și va fi apreciată de către fiecare dintre aceștia, separat, cu note de la 0 la 10, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 10, respectându-se baremul de notare. Corectarea și notarea pe baza baremului se înregistrează în borderouri de notare separate de către corectori, semnate de aceștia pe fiecare pagină.
Nota la testarea scrisă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei. Nota 1 se acordă atunci când nota obținută de candidat este mai mică sau egală cu această notă.
…………...........................................................................……
(4)
Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 7.
(5)
Rezultatele obținute la testarea scrisă se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare și se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Ora publicării pe site, menționată pe borderoul de concurs, reprezintă momentul de la care curge termenul de contestații.
22.
La
articolul 23, alineatele (1) - (4)
și
(6)
se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 23
Candidatul nemulțumit de nota obținută la testarea scrisă poate formula contestație în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Contestațiile se depun personal ori se transmit prin fax Consiliului Superior al Magistraturii și pot viza doar notarea propriei lucrări.
Lucrările scrise se recorectează de către comisia de soluționare a contestațiilor.
În vederea soluționării contestațiilor, lucrările scrise vor fi renumerotate și resigilate, fiind înscrise într-un borderou separat. Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de soluționare a contestațiilor. Nota finală la această probă este reprezentată de media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei.
……………..........................................................................…
(6)
Rezultatele în urma contestațiilor se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
23.
Articolul 24
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 24
Candidații declarați admiși la proba scrisă susțin un interviu în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. La ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se susține interviul vor participa, cu vot consultativ, inspectorul-șef și un psiholog desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
În cadrul probei interviului sunt evaluate aspecte referitoare la conduita, deontologia și integritatea candidaților, precum și abilitățile ori aptitudinile necesare pentru funcția de inspector judiciar, în funcție de criteriile stabilite în anexa nr. 2.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va avea în vedere și rapoartele prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3).
Aprecierea și notarea interviului se fac, pe baza grilei de evaluare, cu note de la 0 la 10, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 10. În acest scop, membrii Plenului primesc pentru fiecare candidat câte o fișă de evaluare nominală, care cuprinde și numele și prenumele membrului Consiliului Superior al Magistraturii care a efectuat notarea și semnătura acestuia. Modelul fișei de evaluare este prevăzut în anexa nr. 2.
Este nulă fișa de evaluare pe care nu s-au notat unul sau mai multe dintre criteriile stabilite în anexa nr. 2. Fișa de evaluare nulă nu va fi luată în considerare la calcularea notei obținute de candidat. În cazul în care în fișa de evaluare s-a alocat un punctaj mai mare decât cel maxim pentru fiecare criteriu prevăzut de prezentul articol se ia în calcul punctajul maxim pentru acel criteriu.
Nota obținută la această probă reprezintă media aritmetică a punctajelor acordate de membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Nota 1 se acordă atunci când nota obținută de candidat este mai mică sau egală cu această notă. Nota astfel obținută este definitivă.
Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 7.
Rezultatele de la proba constând în interviul candidaților se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
24.
La
articolul 25, alineatul (1)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 25
Cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea interviului, comisia de organizare a concursului întocmește lista alfabetică a candidaților, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte grupele de candidați, și dispune publicarea listelor candidaților pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
25.
La
articolul 26, alineatul (2)
se modifică și va avea următorul cuprins:
Pe baza notelor finale se întocmește tabelul de clasificare a candidaților, care se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
26.
Articolul 28
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 28
În termen de cel mult 15 zile de la data validării concursului, candidații declarați admiși sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, prin ordin, pentru un mandat de 6 ani, potrivit dispozițiilor
art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată , cu modificările ulterioare.
27.
Articolul 29
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 29
Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcției resurse umane și organizare.
Originalele documentelor care au fost transmise prin fax se comunică în maximum 5 zile Consiliului Superior al Magistraturii și se arhivează la mapele de concurs.
Datele și informațiile referitoare la desfășurarea concursului se păstrează pe pagina de internet a Inspecției Judiciare, Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii timp de 30 de zile de la data validării rezultatului concursului pentru numirea în funcția de inspector judiciar de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
28.
Anexele nr. 1
și
2 se
modifică și se înlocuiesc cu
anexele nr. 1
și
2
la prezenta hotărâre.
Articolul II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Mariana Ghena București, 25 mai 2017. Nr. 633.
Anexa 1 ( Anexa nr. 1 la regulament )
Conținutul raportului prevăzut la art. 11 alin. (2) din regulament Numele și prenumele candidatului: ┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────┐ │I. │Aspecte privind persoana și cariera magistratului │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │1. │Funcția, gradul │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │2. │Locul exercitării funcției │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │3. │Data și locul nașterii │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4. │Domiciliul │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │5. │Starea civilă │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │6. │Studiile │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │7. │Data și rezultatul: │ │ │ │a) examenului de admitere în magistratură; │ │ │ │b) examenelor de promovare; │ │ │ │c) altor examene │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │8. │Calificativul obținut la ultima evaluare profesională │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │9. │Aspecte relevante în ultimul raport de evaluare a activității │ │ │ │profesionale │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │10. │Sancțiuni disciplinare │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │11. │Cariera în magistratură: │ │ │ │a) domeniul de activitate: (felul și durata activității ca │ │ │ │judecător/procuror de la momentul numirii); │ │ │ │b) funcții de conducere: (președinte sau vicepreședinte de │ │ │ │instanță, respectiv conducător sau conducător adjunct de parchet, │ │ │ │președinte de secție la instanță sau șef secție la parchet) │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │12. │Activitate profesională în alte profesii juridice (felul, durata, │ │ │ │angajator) │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │13. │Participarea la cursuri de formare continuă (conferințe, │ │ │ │simpozioane, mese rotunde, masterat, cursuri postuniversitare, │ │ │ │doctorat etc.) │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │14. │Alte aspecte (cunoașterea unei limbi străine, cunoștințe de operare│ │ │ │PC etc.) │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │II. │Analiza datelor despre activitatea candidatului în ultimul an, cum │ │ │ │ar fi: număr de lucrări soluționate, prin raportare la media │ │ │ │încărcăturii pentru aceeași secție/instanță/parchet; operativitatea│ │ │ │în soluționarea cauzelor; respectarea termenului legal de redactare│ │ │ │a lucrărilor; rezolvarea în termen legal a altor atribuții │ │ │ │stabilite prin ordinul de serviciu etc. │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │III.│Evaluarea altor activități desfășurate pe baza unor dispoziții din │ │ │ │legi și regulamente, cum ar fi: frecvența verificărilor efectuate │ │ │ │la compartimentul sau, după caz, instituția respectivă; │ │ │ │soluționarea corespunzătoare a deficiențelor constatate; întocmirea│ │ │ │în termen și verificarea corespunzătoare a lucrărilor etc. │ │ ├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │IV. │Rezultatul verificărilor cu privire la aspectele privind reputația │ │ │ │profesională și a altor aspecte relevante din activitatea și │ │ │ │conduita acestuia │ │ └────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────┘
Anexa 2 ( Anexa nr. 2 la regulament )
Conținutul fișei de evaluare nominală prevăzute la art. 24 alin. (4) din regulament Numele și prenumele candidatului: ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐ │Nr. │ │Punctaj│Punctaj│ │crt.│ I. Aptitudini │alocat │acordat│ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 1. │Gândire independentă/critică │ │ │ │ │(capacitatea de a găsi soluții la problemele cu care se │ │ │ │ │confruntă în mod independent, fără a simți nevoia de │ │ │ │ │suport/sprijin; capacitatea de a asimila rapid informații│ │ │ │ │noi, de a le organiza în mod logic, precum și de a le │ │ │ │ │valorifica în rezolvarea sarcinilor specifice; │ │ │ │ │capacitatea de a interpreta în mod independent o stare de│ │ │ │ │fapt, precum și de a ajunge la concluzii pertinente │ │ │ │ │pornind de la aceasta) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 2. │Capacitatea de a lua decizii │ │ │ │ │(capacitatea de analiză rațională a soluțiilor posibile, │ │ │ │ │precum și de identificare în mod independent a celei │ │ │ │ │optime pentru rezolvarea unei stări de fapt; capacitatea │ │ │ │ │de a manifesta hotărâre în procesul decizional, respectiv│ │ │ │ │de a opta pentru o soluție atunci când variantele │ │ │ │ │posibile sunt clar specificate; capacitatea de a da │ │ │ │ │dovadă de empatie - înțelegerea situației de fapt - în │ │ │ │ │luarea deciziilor, precum și de gestionare eficientă a │ │ │ │ │autorității în îndeplinirea sarcinilor specifice; │ │ │ │ │capacitatea rapidă de decizie, de organizare și │ │ │ │ │autoperfecționare) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ │ II. Abilități │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 3. │Capacitatea de comunicare │ │ │ │ │(capacitatea de a argumenta logic opiniile, precum și de │ │ │ │ │a le susține cu diplomație într-un cadru colocvial, fără │ │ │ │ │a se lăsa influențat cu ușurință; capacitatea de a │ │ │ │ │înțelege informații de specialitate, precum și de a opera│ │ │ │ │corect cu acestea, atât în limbaj scris, cât și oral, în │ │ │ │ │susținerea punctelor de vedere; capacitatea de a asculta │ │ │ │ │activ, precum și de a formula întrebări pertinente la │ │ │ │ │situația de fapt expusă) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 4. │Capacitatea de lucru în echipă │ │ │ │ │(capacitatea de a se adapta ușor la colective noi, precum│ │ │ │ │și de a coopera cu ceilalți în procesul de organizare a │ │ │ │ │muncii; capacitatea de a gestiona relații interpersonale │ │ │ │ │în cadrul colectivelor de lucru, precum și de a manifesta│ │ │ │ │interes pentru părerile și drepturile celorlalți; │ │ │ │ │capacitatea de a se implica cu idei și soluții în │ │ │ │ │atingerea obiectivelor comune, precum și de a colabora cu│ │ │ │ │ceilalți pe baza unor relații de încredere reciprocă) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 5. │Capacitatea de susținere a efortului voluntar │ │ │ │ │(capacitatea de a planifica și organiza propria │ │ │ │ │activitate, astfel încât lucrările să fie realizate în │ │ │ │ │termenele fixate; capacitatea de a da dovadă de │ │ │ │ │perseverență în atingerea obiectivelor stabilite, precum │ │ │ │ │și de a se mobiliza activ pentru a face față volumului de│ │ │ │ │activitate; capacitatea de a pătrunde problemele de fapt │ │ │ │ │cu simțul răspunderii, temeinic, precum și de a da dovadă│ │ │ │ │de încredere profesională în soluționarea sarcinilor │ │ │ │ │repartizate; capacitatea de identificare cu valorile │ │ │ │ │specifice profesiei, precum și de susținere intrinsecă a │ │ │ │ │actului profesional, fără a fi influențat de obținerea │ │ │ │ │unor recunoașteri/merite) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 6. │Rezistența la stres │ │ │ │ │(capacitatea de a manifesta autocontrol, în plan │ │ │ │ │comportamental și emoțional, în situații tensionate, fără│ │ │ │ │a prezenta manifestări neconforme cu situația; │ │ │ │ │capacitatea de a manifesta încredere în forțele proprii, │ │ │ │ │fără a prezenta emoții negative asociate actului │ │ │ │ │profesional - pesimism, neliniște, preocupare exagerată, │ │ │ │ │teamă de eșec, sensibilitate etc.; capacitatea de a │ │ │ │ │accepta deschis criticile celorlalți, precum și de a │ │ │ │ │manifesta o bună abilitate de a gestiona situațiile │ │ │ │ │tensionate într-o manieră constructivă; capacitatea de a │ │ │ │ │face față unui program de muncă prelungit și schimbător │ │ │ │ │care presupune deplasări frecvente în teritoriu) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 7. │Sensibilitate și probitate profesională │ │ │ │ │(capacitatea de a recunoaște limitele de exercitare a │ │ │ │ │funcției în activitatea de control, astfel încât să nu │ │ │ │ │fie încălcat principiul independenței profesionale; │ │ │ │ │capacitatea de a sesiza eventuale neconformități în │ │ │ │ │exercitarea funcției, precum și de a depune diligențele │ │ │ │ │necesare în vederea soluționării lor; capacitatea de a │ │ │ │ │manifesta un comportament demn, marcat de onestitate și │ │ │ │ │adeziune față de respectarea standardelor etice și morale│ │ │ │ │ale profesiei; capacitatea de a gestiona situațiile în │ │ │ │ │care normele deontologice ale profesiei au fost │ │ │ │ │încălcate) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ │ III. Conduita, deontologia și integritatea profesională │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 8. │Conduita │ │ │ │ │(conduita profesională în timpul exercitării activității │ │ │ │ │profesionale și relația cu justițiabilii, avocații, │ │ │ │ │experții, interpreții ori cu alte persoane cu care intră │ │ │ │ │în contact în calitate oficială; relațiile cu colegii, │ │ │ │ │cu grefierii, cu celălalt personal al organului judiciar │ │ │ │ │la care au funcționat sau al celor superioare ori │ │ │ │ │inferioare ierarhic; respect și bună-credință în │ │ │ │ │relațiile de serviciu în cadrul colectivelor din care fac│ │ │ │ │parte; aspecte privind conduita și comportamentul în │ │ │ │ │societate) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ 9. │Deontologia profesională │ │ │ │ │(respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea│ │ │ │ │și demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic │ │ │ │ │al judecătorilor și procurorilor; lipsa unor hotărâri de │ │ │ │ │stabilire a încălcării Codului deontologic al │ │ │ │ │judecătorilor și procurorilor) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │10. │Integritatea │ │ │ │ │(imparțialitatea, lipsa sancțiunilor disciplinare rămase │ │ │ │ │irevocabile; respectarea dispozițiilor legale privind │ │ │ │ │depunerea declarațiilor prevăzute de lege, regimul │ │ │ │ │juridic al incompatibilităților, primirea cadourilor în │ │ │ │ │virtutea funcției, evitarea conflictelor de interese de │ │ │ │ │orice natură, repartizarea lucrărilor, semnalarea │ │ │ │ │neregularităților în materie de integritate; modul în │ │ │ │ │care se raportează la valori precum independența și │ │ │ │ │imparțialitatea justiției) │1 punct│ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │ │Punctaj total: │10 │ │ │ │ │puncte │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴───────┘ Numele și prenumele membrului Consiliului Superior al Magistraturii care a realizat notarea și semnătura acestuia: ----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.