Hotărâre · Consiliul Superior al Magistraturii

Hotărârea nr. 571/2017

pentru completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005

prezumat în vigoare

Data actului
9 mai 2017
Emitent
Consiliul Superior al Magistraturii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 430 din 12 iunie 2017
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 4.035 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Completează 1

  • Hotărârea nr. 326/2005 24 august 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Ma…

În temeiul prevederilor

art. 134 alin. (4) din Constituția României, republicată și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere dispozițiile

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată , cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e:

+

Articolul I

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1.

La

articolul 91, după alineatul (6) se introduc treinoialineate, alineatele (6^1)-(6^3), cu următorul cuprins:

(6^1)

În cazul admiterii de contestații la barem, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a cunoștințelor teoretice care sunt răspunzători de admiterea contestațiilor, în măsura în care se reține reaua-credință sau grava neglijență a acestora.

(6^2)

Persoanele prevăzute la alin. (6^1) pot fi sancționate cu reducerea sau neplata drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată; acestor persoane le poate fi interzisă și participarea în comisii similare pe o perioadă de până la 3 ani.

(6^3)

Sancțiunile prevăzute la alin. (6^2) se aplică în funcție de circumstanțele concrete și proporțional cu consecințele produse.

2.

După articolul 97 se introduce un nou articol, articolul 97^1, cu următorul cuprins:

+

Articolul 97

^1

În cazul admiterii de contestații la barem sau la notele acordate la proba scrisă la o limbă străină, dispozițiile art. 91 alin. (6^1)-(6^3) se aplică în mod corespunzător și comisiei de elaborare a subiectelor pentru proba scrisă la o limbă străină.

+

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecător Mariana Ghena
București, 9 mai 2017.
Nr. 571.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.