Decizia nr. 171/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 și art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 136/1995 29 decembrie 1995 (prevederi anume) privind asigurările și reasigurările în România
Are ca temei 1
- Legea nr. 136/1995 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările în România
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, excepție ridicată de Fred Leftere în Dosarul nr. 1.338/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 35D/2016 al Curții Constituționale.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorul acesteia face o comparație între două prevederi legale de rang infraconstituțional, cuprinse în
Codul civil , respectiv în
Legea nr. 136/1995 , fără să motiveze neconstituționalitatea textelor de lege criticate. Mai precizează că autorul excepției compară situația persoanelor asigurate cu a celor neasigurate, aflate, așadar în situații juridice diferite, or, principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice este aplicabil atunci când persoanele se află în situații identice sau similare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.338/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, excepție ridicată de Fred Leftere într-o cauză având ca obiect pretenții civile izvorâte din executarea necorespunzătoare a unui contract de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto, în contradictoriu cu pârâții Carpatica Asigurări și Carpatica Asigurări Sucursala București.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia realizează, mai întâi, o prezentare a normelor din
referitoare la răspunderea civilă delictuală, pentru a fundamenta susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate din
încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât permit asigurătorului să nu repare integral prejudiciul suferit de asigurat. Susține că se creează, astfel, un dezechilibru între cetățeni, constând în faptul că cei care suferă prejudicii, dar nu sunt asigurați, pot solicita și obține, în baza
Codului civil , repararea integrală a prejudiciului, spre deosebire de cei care au încheiat contracte de asigurare, dar care, ca urmare a aplicării unor norme cuprinse în acte normative cu forță juridică inferioară legii, nu vor beneficia de repararea integrală a prejudiciului suferit. Invocă
Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE
de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, pentru a susține ideea accesului efectiv și nediscriminatoriu la justiție al tuturor cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene.
6.
Judecătoria Sectorului 3 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează, în esență, că interpretarea dispozițiilor
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
prin raportare și la dispozițiile
art. 1.357 și următoarele din Codul civil , în vederea aplicării la o cauză concretă, nu poate determina, per se, încălcarea
art. 16 din Constituție , legiuitorul reglementând raporturi juridice abstracte, care au caracter general față de particularitățile fiecărui raport juridic ce face obiectul unui litigiu. Totodată, apreciază că dispozițiile criticate nu încalcă egalitatea între cetățeni, întrucât
Codul civil , prin normele sale generale, se aplică în completarea legilor speciale, dacă acest aspect nu este interzis expres.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport de prevederile
art. 16 din Constituție , și inadmisibilă în raport de
Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE . Arată că autorul excepției invocă situația discriminatorie între cetățeni prin raportare la două regimuri juridice diferite ale răspunderii civile, cea delictuală și cea contractuală. Or, raportul dintre răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală stabilește dreptul comun al răspunderii civile, astfel că, dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului. Or, în condițiile în care între părțile în litigiu a intervenit un contract, în speță unul de asigurare, răspunderea nu poate fi angajată pe plan delictual, partea prejudiciată putând obține despăgubiri numai în baza și în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părților. De altfel,
art. 16 din Constituție
se referă la egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu la identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Pentru aceste considerente, apreciază că nu se poate reține încălcarea
art. 14
și
art. 17 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cât privește invocarea
Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE , invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că nu intră în competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu una de drept european.
9.
Avocatul Poporului precizează, mai întâi, că, până la intrarea în vigoare a
Codului civil , contractul de asigurare era reglementat în cadrul
capitolului II ,
art. 9-47 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările, dispoziții abrogate expres prin
de punere în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil . Întrucât
art. 43 din Legea nr. 136/1995
nu mai face parte din fondul activ al legislației încă de la intrarea în vigoare a
Codului civil
(1 octombrie 2011), excepția de neconstituționalitate având ca obiect acest text nu întrunește una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , și anume aceea care impune ca textul legal ce formează obiectul acesteia să fie în vigoare. Arată, în acest sens, că normele criticate nu și-au produs efecte față de autor, întrucât efectele juridice ale acestora nu au continuat să se producă după ieșirea din vigoare, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a normelor indicate este inadmisibilă.
10.
În privința excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 53 din Legea nr. 136/1995 , arată că autorul își bazează motivarea pe o comparare a normelor criticate cu alte dispoziții legale din
Codul civil , ceea ce ține de modalitatea de interpretare și aplicare a legii. Invocă, sub acest aspect,
Decizia Curții Constituționale nr. 99 din 4 februarie 2010 , prin care s-a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției . Apreciază, totodată, că prin prevederile
art. 53 din Legea nr. 136/1995
nu este nesocotit principiul egalității în fața legii, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei, pentru care este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire, fără a institui discriminări.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, abrogată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016. Din examinarea concluziilor scrise ale autorului excepției rezultă că acesta înțelege să critice dispozițiile
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
în redactarea inițială a actului normativ, când textele menționate aveau următorul cuprins:
–
Articolul 43
:
Despăgubirea se stabilește pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător, potrivit contractului de asigurare ori prin hotărâre judecătorească.
Pentru stabilirea despăgubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României, părțile sunt obligate, dacă nu ajung la înțelegere, să supună litigiul soluționării unui organ de jurisdicție român.“;
–
Articolul 53
: „Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, sancțiunile și alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor“.
14.
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 16
privind egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează și aplică, în temeiul
art. 11
și
art. 20 din Legea fundamental , potrivit exigențelor
art. 14
și
art. 17 din Convenția
pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării și interzicerea abuzului de drept. Se invocă, de asemenea, dispozițiile
Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE
de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 26 din 31 ianuarie 2003.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile
art. 43 Legea nr. 136/1995
au fost abrogate expres prin
art. 192 pct. 1 din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 409 din 10 iunie 2011 și intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2011, potrivit căruia „ Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.
Articolele 9-47
se abrogă.“
16.
Tot astfel, în ceea ce privește dispozițiile
art. 53 Legea nr. 136/1995 , Curtea reține că, atât la momentul încheierii contractului de asigurare (2 februarie 2014), cât și la cel al formulării cererii de chemare în judecată (20 ianuarie 2015), acestea aveau o altă redactare decât cea criticată de autorul excepției de neconstituționalitate, dată prin
art. I pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2005
pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 30 iunie 2005, după cum urmează: „Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare“.
17.
Soluția legislativă menționată este diferită de cea consacrată în redactarea
art. 53 din Legea nr. 136/1995
criticată de autorul excepției, potrivit căreia „Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, sancțiunile și alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor“.
18.
Întrucât, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în cauză a fost încheiat în data de 2 februarie 2014, cu valabilitate până la data de 1 februarie 2015, așadar ulterior evenimentelor legislative mai sus descrise, Curtea apreciază că textele de lege criticate nu sunt aplicabile raportului juridic născut între asigurat și asigurător potrivit contractului menționat. Având în vedere că acestea nu au incidență în soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea o va respinge ca inadmisibilă, ținând cont de dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 43
și
art. 53 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările și reasigurările în România, excepție ridicată de Fred Leftere în Dosarul nr. 1.338/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.