Convenție · Parlamentul

Convenția din 11 mai 2000

asupra promovării serviciului de voluntariat transnational pe termen lung pentru tineret

prezumat în vigoare

Data actului
11 mai 2000
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 370 din 30 mai 2003
Structură
22 de articole, 2 anexe · 25.310 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

-----------

Strasbourg, 11 mai 2000

Seria de tratate europene - 175

PREAMBUL

Statele membre ale Consiliului Europei și celelalte state părți la Convenția culturală europeană, semnatare ale prezentei convenții,

având în vedere ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsă legătură între membrii săi,

având în vedere ca promovarea serviciului de voluntariat transnational pe termen lung este o parte importanța a politicii guvernamentale față de tineri,

recunoscând în mod deosebit necesitatea dezvoltării și promovării serviciului de voluntariat transnational pe termen lung, sub toate formele sale, la nivel european,

având în vedere ca serviciul de voluntariat transnational efectuat peste hotare împreună cu alți tineri contribuie la educația civică, la proiecte interculturale și la formarea unei constiinte europene,

fiind încredințate ca serviciul de voluntariat transnational pe termen lung, pe lângă faptul ca oferă un cadru de educație nonformala pentru voluntari și colaboratorii acestora, reprezintă pentru tineri un prilej de a deprinde și a promova solidaritatea, precum și de a fi folositori societății,

constiente fiind ca ținerii voluntari care doresc sa îndeplinească serviciul de voluntariat în străinătate intampina dificultăți,

subliniind importanța sanselor egale pentru tineri și considerând ca serviciul de voluntariat transnational pe termen lung trebuie să fie accesibil tuturor tinerilor, indiferent de posibilitățile lor financiare,

ținând seama de faptul ca autoritățile publice pot contribui la asigurarea și la controlul punerii în practica a principiilor de mai sus în cadrul legislației naționale și în conformitate cu reglementările din țările respective,

au convenit cele ce urmează:

*) Traducere.

CONSILIUL EUROPEI

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Obiectul și scopurile serviciului de voluntariat

1. Serviciul de voluntariat urmărește scopuri educative și conține elemente de inițiere interculturala, fiind efectuat de voluntari aflați în responsabilitatea unor organizații, după cum sunt definite la art. 2 alin. 2 din prezenta convenție.

2. Serviciul de voluntariat trebuie să se bazeze pe o activitate neremunerată și pe o decizie liber consimțită a voluntarului.

3. Serviciul de voluntariat transnational pe termen lung nu înlocuiește serviciul național obligatoriu, acolo unde acesta exista, și nu se poate substitui unei activități remunerate.

Articolul 2

Definiții

Pentru scopurile prezentei convenții:

1. voluntar înseamnă o persoană care are reședința legală pe teritoriul uneia dintre părți și se afla pe teritoriul altei părți pentru o perioadă neîntreruptă, nu mai mica de 3 luni și nu mai mare de 12 luni, pentru a desfășura activități cu norma întreaga în cadrul serviciului de voluntariat. Voluntarul poate fie sa apartina de organizațiile trimitatoare sau de organizațiile gazda menționate la alin. 2, fie sa coopereze cu acestea;

2. organizații trimitatoare sau organizații gazda înseamnă:

- organizații neguvernamentale și nonprofit care își asuma serviciul de voluntariat în beneficiul societății și care contribuie la dezvoltarea democrației și solidarității; sau

- organizații de tineret, înțelegand prin acestea organizații neguvernamentale care funcționează pentru tineri și sunt conduse de tineri; sau

- autorități publice locale; sau

- orice alte organizații doritoare sa dezvolte proiectele specifice de voluntariat care vor fi aprobate de organismele de coordonare definite la alin. 4;

3. serviciu de voluntariat transnational pe termen lung înseamnă o activitate voluntara desfășurată în străinătate, fără nici un fel de remunerație pentru voluntar și prin care se creează un proces de educație nonformala ce se rasfrange atât asupra voluntarului, cat și asupra persoanelor cu care acesta colaborează;

4. organism de coordonare înseamnă orice autoritate desemnată de către una dintre părți, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din prezenta convenție.

Articolul 3

Obligațiile părților

1. Părțile se obliga să își asigure reciproc un cadru cat mai larg de cooperare cu privire la serviciul de voluntariat transnational pe termen lung, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.

2. Părțile se obliga totodată sa promoveze dezvoltarea unui concept comun asupra serviciului de voluntariat transnational pe termen lung.

3. Dispozițiile prezentei convenții nu vor afecta prevederile mai favorabile din legislația naționala în ceea ce privește statutul sau regimul legal al serviciului de voluntariat.

Articolul 4

Organismele de coordonare

1. Părțile desemnează organisme de coordonare care sunt însărcinate cu îndeplinirea măsurilor descrise în prezenta convenție.

2. Fiecare parte, în momentul semnării sau al depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, comunică secretarului general al Consiliului Europei numele și adresa organismului de coordonare desemnat în conformitate cu alin. 1.

3. Fiecare organism de coordonare sau un organism desemnat de către acesta va acorda recunoaștere organizațiilor trimitatoare și organizațiilor gazda din țara respectiva în aplicarea dispozițiilor prezentei convenții.

4. Fiecare organism de coordonare sau un organism desemnat de către acesta este împuternicit sa aprobe activitățile serviciului de voluntariat transnational pe termen lung care se desfășoară pe teritoriul sau cu 30 de zile înainte de începerea serviciului, certificând ca acestea sunt în conformitate cu prevederile legislației naționale și cu prevederile art. 6 din prezenta convenție.

5. În scopul punerii în practica a convenției, organismele de coordonare sau organismele desemnate de către acestea vor face schimb de informații referitor la protecția împotriva riscurilor menționate la art. 11 și vor depune toate eforturile să asigure îndrumarea și evaluarea corespunzătoare a activităților serviciului de voluntariat transnational pe termen lung.

6. Fiecare organism de coordonare sau un organism desemnat de către acesta va depune toate eforturile pentru a facilita rezolvarea oricăror dificultăți pe care le poate ridica derularea unui contract încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 6.

Capitolul 2 Activitățile serviciului de voluntariat transnational pe termen lung

Articolul 5

Limita de vârsta

1. Voluntarii nu vor avea vârsta sub 18 ani sau peste 25 de ani la începutul serviciului de voluntariat transnational pe termen lung.

2. Părțile pot totuși încheia acorduri bilaterale sau multilaterale între ele, cu derogări de la dispozițiile alin. 1.

Articolul 6

Contractul

1. Orice activitate va constitui obiectul unui contract și se va desfășura în conformitate cu legislația tarii gazda.

2. Un model de contract, orientativ și fără caracter obligatoriu, este prevăzut în anexa nr. I la prezenta convenție.

3. Un exemplar al contractului menționat la alin. 1 se depune la organismul de coordonare din țara gazda sau la organismul desemnat de către acesta.

4. Contractul specifică, inter alia, condițiile în care voluntarul trebuie să desfășoare activități în organizația gazda.

Articolul 7

Certificatul medical

Fiecare parte se asigura ca organizația trimitatoare pune la dispoziție un certificat medical eliberat de autoritățile publice responsabile cu sănătatea, întocmit cu mai puțin de 3 luni înainte de începerea serviciului de voluntariat, și care indica starea generală de sănătate a voluntarului.

Articolul 8

Formarea voluntarilor

1. Fiecare parte, prin organismele de coordonare, se asigura ca organizația trimitatoare și/sau organizația gazda adopta măsuri corespunzătoare pentru a oferi voluntarilor, înainte de începerea serviciului de voluntariat, o pregătire și o formare adecvate activității pe care voluntarii urmează sa o desfășoare.

2. Voluntarii vor fi informati îndeosebi asupra principalelor prevederi legislative, structuri sociale și economice ale tarii gazda și vor primi notiuni generale despre limba, cultura și istoria tarii gazda.

Articolul 9

Drepturile voluntarilor

1. Voluntarilor li se asigura cazare și masa de către organizația gazda.

2. Voluntarilor li se asigura posibilități corespunzătoare pentru o dezvoltare profesională, interculturala și lingvistica. În acest scop li se acordă toate facilitățile care au legătură cu organizarea activității pe care o desfășoară.

3. Voluntarii au cel puțin o zi întreaga libera pe săptămâna, iar într-o luna cel puțin una dintre aceste zile libere este la alegerea voluntarului.

4. Voluntarii primesc ca bani de buzunar o sumă corespunzătoare, care se stabilește de comun acord între organizațiile trimitatoare și organizațiile gazda.

5. Aceste drepturi sunt acordate cu respectarea cadrului legislativ al tarii gazda.

Articolul 10

Reglementări financiare

1. Sprijinul financiar pentru activitățile serviciului de voluntariat transnational pe termen lung poate fi asigurat prin:

a) contribuții de la autoritățile publice naționale, regionale și locale, de la organizațiile internaționale și organismele de coordonare desemnate în conformitate cu dispozițiile art. 4 din prezenta convenție;

b) contribuții de la organizații nonprofit recunoscute;

c) contribuții de la societăți private, în conformitate cu dispozițiile alin. 2;

d) contribuții personale sau altele;

e) orice combinare a surselor mai sus menționate.

2. Contribuțiile în conformitate cu dispozițiile alin. 1, contribuțiile în natura sau donațiile nu pot obliga voluntarii sa desfășoare activități lucrative în numele unei societăți comerciale sau să facă publicitate pentru aceasta.

Articolul 11

Asigurări împotriva riscului

1. Riscurile în materie de sănătate și accidente, precum și răspunderea civilă sunt suportate fie pe baza prevederilor din legislația naționala, fie prin acordurile bilaterale sau multilaterale în vigoare sau, în lipsa acestora, printr-o asigurare individuală încheiată și plătită de către voluntarul respectiv ori în numele acestuia.

2. Fiecare parte comunică, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, mijloacele de acoperire a riscurilor menționate. Orice modificare a acestor mijloace este adusă la cunoștința secretarului general al Consiliului Europei de către părți.

3. Nivelul despăgubirilor va corespunde nivelului prevăzut în legislația naționala sau în acordurile bilaterale sau multilaterale.

Articolul 12

Certificate

Fiecare parte, prin organismele sale de coordonare, se asigura ca, pe durata perioadei activității de voluntariat transnational pe termen lung, cat și la încheierea programului serviciului de voluntariat, organizația gazda, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de participare în conformitate cu modelul indicat în anexa nr. II la prezenta convenție. Anexa nr. II este doar orientativa și fără caracter obligatoriu.

Articolul 13

Formalități administrative

1. Candidații pentru serviciul de voluntariat transnational pe termen lung, care se adresează autorităților responsabile în scopul obținerii unui permis de rezidență temporară pe durata serviciului lor de voluntariat, vor prezenta contractul semnat de către cele trei părți și documentul de identitate.

2. Fiecare parte se va strădui pe cat posibil sa reducă obstacolele administrative care restrictioneaza mobilitatea voluntarilor.

Capitolul 3 Consultări multilaterale

Articolul 14

Consultări multilaterale

1. Părțile, în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a convenției și din 5 în 5 ani după aceea, eventual mai frecvent dacă majoritatea părților solicita astfel, vor desfășura consultări multilaterale pentru a examina aplicarea prezentei convenții și dacă este recomandabila revizuirea sau extinderea oricăreia dintre dispozițiile acesteia.

2. Orice parte poate fi reprezentată la consultarile multilaterale de către unul sau mai mulți delegați. Fiecare delegație are un singur vot. Părțile vor stabili regulile de procedura pentru consultări.

3. Orice stat la care face trimitere art. 16 alin. 1 sau Comunitatea Europeană și care nu este parte la prezenta convenție poate fi reprezentat la consultarile multilaterale de către un observator.

4. După fiecare intalnire părțile vor prezenta Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei un raport asupra consultării și aplicării dispozițiilor prezentei convenții.

Capitolul 4 Amendamente

Articolul 15

Amendamente

1. Orice amendament la art. 1-15 ale prezentei convenții, propus de către una dintre părți sau de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va fi adus la cunoștința secretarului general al Consiliului Europei și înaintat de către acesta statelor membre ale Consiliului Europei, celorlalte state părți la Convenția culturală europeană, Comunității Europene și oricărui stat care a aderat sau care a fost invitat sa adere la prezenta convenție, în conformitate cu dispozițiile art. 17.

2. Orice amendament propus în conformitate cu dispozițiile alin. 1 va fi examinat într-o consultare multilaterala nu înainte de doua luni de la data comunicării sale de către secretarul general al Consiliului Europei. Textul va fi adoptat cu o majoritate de două treimi din numărul părților.

3. Orice amendament adoptat într-o consultare multilaterala va fi supus spre aprobare Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei. După aprobarea sa textul va fi înaintat părților spre acceptare.

4. Orice amendament va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni după ce toate părțile l-au informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptarea amendamentului.

Capitolul 5 Clauze finale

Articolul 16

Semnarea și intrarea în vigoare

1. Convenția este deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei și celorlalte state părți la Convenția culturală europeană. Aceste state își pot exprima consimțământul de a deveni părți prin:

a) semnare fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau

b) semnare în vederea ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare.

2. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

3. Prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 5 state, dintre care cel puțin 4 membre ale Consiliului Europei, își vor fi exprimat consimțământul de a deveni părți la prezenta convenție, în conformitate cu dispozițiile alin. 1.

4. Pentru orice stat semnatar care își va exprima ulterior consimțământul de a fi parte la prezenta convenție, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data exprimarii consimțământului de a fi parte la convenție, în conformitate cu dispozițiile alin. 1.

Articolul 17

Aderarea

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenții Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, în urma consultării părților care au aderat la convenție, va putea invita orice stat care nu este menționat la art. 16 alin. 1, precum și Comunitatea Europeană sa adere la prezenta convenție, printr-o hotărâre luată de către majoritatea prevăzută la art. 20.d din statutul Consiliului Europei și cu unanimitatea reprezentanților statelor contractante cu drept de a face parte din Comitetul Ministrilor.

2. Pentru orice stat care adera sau pentru Comunitatea Europeană, în eventualitatea aderării, prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 18

Aplicabilitate teritorială

1. Orice stat sau Comunitatea Europeană poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori aderare, sa specifice teritoriul sau teritoriile în care se va aplica prezenta convenție.

2. Orice stat poate, la orice data ulterioară, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă aplicarea prezentei convenții asupra oricărui alt teritoriu specificat în declarație. În ceea ce privește acest teritoriu, prezenta convenție va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii respectivei declarații de către secretarul general.

3. Orice declarație formulată în baza celor două paragrafe precedente poate, față de orice teritoriu specificat în declarația respectiva, să fie retrasă printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 19

Raporturi cu alte tratate și cu legislația comunitara

1. Dispozițiile prezentei convenții nu vor afecta prevederile tratatelor internaționale care sunt deja în vigoare sau care ar putea intră în vigoare, prin care se acordă sau vor fi acordate voluntarilor drepturi mai avantajoase.

2. În relațiile lor reciproce părțile care sunt membre ale Comunității Europene aplica regulile Comunității Europene și, prin urmare, nu vor aplica regulile care rezultă din prezenta convenție, cu excepția situației în care nu exista o regulă comunitara referitoare la tema respectiva.

3. Părțile pot încheia între ele înțelegeri bilaterale sau multilaterale asupra temelor care reprezintă obiectul prezentei convenții, în scopul de a-i completa și de a-i întări dispozițiile sau de a facilita aplicarea principiilor incluse în convenție.

Articolul 20

Rezerve

Nu sunt admise rezerve la prezenta convenție.

Articolul 21

Denunțarea

1. Orice parte poate, în orice moment, sa denunțe prezenta convenție printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.

2. Denunțarea va produce efecte din prima zi a lunii ce urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 22

Notificări

Secretarul general al Consiliului Europei va aduce la cunoștința statelor membre ale Consiliului Europei, celorlalte state părți la Convenția culturală europeană, Comunității Europene și oricărui stat care a aderat sau a fost invitat sa adere la prezenta convenție:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;

c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenții, în conformitate cu art. 16 și 17;

d) orice declarație formulată în conformitate cu art. 4 alin. 2;

e) orice declarație formulată în conformitate cu art. 11 alin. 2;

f) orice alt act, notificare sau comunicare referitoare la prezenta convenție.

Drept care subsemnații deplin împuterniciți semnează prezenta convenție.

Încheiată la Strasbourg la 11 mai 2000, în limbile engleza și franceza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus la arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, celorlalte state părți la Convenția culturală europeană și oricărui stat nemembru care a fost invitat sa adere la prezenta convenție și Comunității Europene.

Anexa 1 CONTRACT

Prin prezentul contract

I. Organizația trimitatoare ................................. autorizata de organismul de coordonare .......................... se angajează:

- sa îl (o) trimită pe domnul/doamna/domnisoara .................. în ..................... pentru a participa la următoarea activitate în cadrul serviciului de voluntariat transnational pe termen lung:

....................................................................

Durata acestei activități este de la ........ până la ..............

Domnul/doamna/domnisoara .................................. va avea următoarele obligații:

- ...............................................................

- ...............................................................

- ...............................................................

în cunoștința de faptul ca aceste activități nu vor înlocui o munca remunerată și ca serviciul de voluntariat transnational pe termen lung nu înlocuiește în nici o împrejurare serviciul național obligatoriu;

- să asigure următoarele:

● cursuri de formare:

...............................................................

...............................................................

● cursuri de limba:

...............................................................

...............................................................

● informații despre țara gazda:

...............................................................

...............................................................

● certificat medical eliberat în data de ....................... de către .................................;

- sa suporte:

● cheltuielile de transport dus-întors ale domnului/doamnei/domnisoarei ............................. de la .......................... la ..............................

● cheltuielile de asigurare ale domnului/doamnei/domnisoarei ....................*1), în eventualitatea ca aceasta persoana nu beneficiază de o asigurare în nume propriu.

Asigurarea acoperă următoarele riscuri:

...............................................................

...............................................................

II. Organizația gazda ........................................ autorizata de organismul de coordonare ............................. se angajează:

- sa îndeplinească formalitățile administrative și altele (viza, permis de rezidență, garantarea unor mijloace etc.);

- să asigure acoperirea următoarelor riscuri: ....................;

- sa elibereze un certificat de participare;

- sa suporte:

- cazarea și masa pentru domnul/doamna/domnisoara .............. în perioada de la .................... până la ...................;

- banii de buzunar în suma de ................... pe zi/pe săptămâna/pe luna;

- participarea la următoarele cursuri:

- ...............................................................

- ...............................................................

Organizația garantează ca:

- activitatea nu va depăși ............. ore pe zi și ......... ore pe săptămâna;

- domnul/doamna/domnisoara .................... va avea cel puțin o zi libera pe săptămâna*2);

- domnul/doamna/domnisoara .................... nu va fi obligat/obligată sa presteze activități lucrative pentru o societate comercială sau să facă publicitate pentru aceasta.

III. Domnul/doamna/domnisoara ................................ care participa la serviciul de voluntariat pe termen lung descris mai sus, declara ca el/ea a luat cunoștința despre drepturile și obligațiile lui/ei și se angajează să își îndeplinească obligațiile pe care le implica aceasta activitate, îndeosebi sa încheie o asigurare în nume propriu, dacă aceasta obligație nu poate fi îndeplinită de către organizația trimitatoare și/sau de organizația gazda.

Aprobat de organismul de coordonare din: țara trimitatoare

țara gazda

Voluntarul și organizația trimitatoare Organizația gazda

----------

*1) Aceasta prevedere se aplică doar în situația în care țara gazda nu asigura protecția voluntarului din punct de vedere social.

*2) Cel puțin o zi pe luna va fi la alegerea voluntarului.

Anexa 2 CERTIFICAT

1. Numele .........................................................

2. Prenumele .......................................................

3. Data nașterii (ziua/luna/anul) ..................................

4. Locul nașterii ..................................................

5. Domiciliat în ...................................................

6. Cetățean al .....................................................

7. Numele și tipul organizației gazda ..............................

8. Tipul activității ...............................................

9. Durata activității: de la .............. până la ................

10. Domeniul de activitate .........................................

11. Certificat(e) primit(e) pe durata programului și anexat(e) .....

12. Programul a cuprins următoarele activități (rugăm a se oferi informații detaliate) ............

13. Excepții/deplasări în străinătate ..............................

Data Semnatura Funcția Ștampila

...... ........... ......... ..........

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.