Metodologia din 26 septembrie 2017
de calculare a tarifelor de neutralitate pentru echilibrare, inclusiv repartizarea lor în rândul utilizatorilor rețelei de transport al gazelor naturale
prezumat în vigoare
Ordinul nr. 85 din 26 septembrie 2017 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 769 din 28 septembrie 2017.
Aprobată prin
Capitolul I Principii generale
Articolul 1
Prezenta metodologie are drept scop alocarea către utilizatorii rețelei a diferenței dintre cheltuielile și veniturile înregistrate de operatorul Sistemului național de transport în urma activității desfășurate în vederea îndeplinirii obligațiilor privind echilibrarea rețelei de transport gaze naturale, obligații prevăzute în
Regulamentul (UE) nr. 312/2014
al Comisiei din 26 martie 2014 de stabilire a unui cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaz și în
Codul rețelei
pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 , cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare
Codul rețelei .
În sensul prezentei metodologii, următorii termeni, expresii și abrevieri se definesc după cum urmează:
1.
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
2.
OTS - operatorul de transport și de sistem;
3.
UR - utilizator de rețea;
4.
SNT - Sistemul național de transport;
5.
perioada de decontare - luna calendaristică pentru care se calculează tariful de neutralitate;
6.
rata de neutralitate - raportul dintre valoarea contului de neutralitate și cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare;
7.
tariful de neutralitate - tariful echivalent cu diferența dintre sumele primite sau de primit și sumele plătite sau de plătit de către operatorul de sistem ca urmare a derulării activităților sale de echilibrare, care se plătește sau care se poate recupera de la utilizatorii rețelei;
8.
valoarea contului de neutralitate - rezultatul echivalent cu diferența dintre veniturile și cheltuielile operatorului de sistem ca urmare a derulării activității sale de echilibrare.
Articolul 2
OTS nu trebuie să înregistreze câștiguri sau pierderi ca urmare a acțiunilor de echilibrare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în
Regulamentul (UE) nr. 312/2014
și în
Codul rețelei .
Articolul 3
OTS va transfera UR toate costurile și veniturile legate direct de acțiunile de echilibrare efectuate.
Articolul 4
Costurile direct legate de acțiunile de echilibrare a SNT vor fi incluse în tariful de neutralitate și nu vor fi luate în considerare la stabilirea costurilor care se utilizează pentru calculul tarifelor aferente serviciilor de transport gaze naturale.
Articolul 5
Tarifele de neutralitate vor fi aplicate UR sau OTS în funcție de rezultatul activității de echilibrare.
OTS facturează tarifele de neutralitate atât în situația în care rezultatul activității de echilibrare este pozitiv, cât și negativ.
Articolul 6
Tarifele de neutralitate plătite de către sau către UR vor fi proporționale cu cantitatea de gaze naturale transportată în perioada de decontare de către UR.
Articolul 7
Tariful de neutralitate va fi identificat separat la facturarea UR, în factură fiind evidențiată cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare de către UR, exprimată în MWh.
Capitolul II Principalele categorii de costuri și venituri luate
în considerare în cadrul mecanismului de asigurare
a neutralității
Articolul 8
Mecanismul care asigură neutralitatea costurilor și veniturilor OTS va lua în considerare următoarele categorii de costuri și venituri:
a)
costuri și venituri ale OTS ca urmare a achitării sau perceperii de tarife de dezechilibru conform prevederilor
Codului rețelei
în relația cu UR luați în mod individual;
b)
costuri și venituri care provin din cumpărarea/vânzarea gazelor de către OTS pentru asigurarea echilibrării fizice a SNT, cu respectarea procedurii privind limitele de funcționare ale SNT, aprobată de OST și avizată de ANRE.
Capitolul III Tarif de neutralitate
Articolul 9
Neutralitatea OTS în cadrul activității de echilibrare se realizează prin intermediul tarifului de neutralitate.
Calculul tarifului de neutralitate are la bază costurile și veniturile aferente activității de echilibrare a SNT, înregistrate în evidențele contabilității financiare a OTS.
Tariful de neutralitate se calculează și se facturează lunar pentru fiecare UR.
Tariful de neutralitate plătit de către sau către UR se determină după următoarea formulă: Tn_i = Rn_i x Qtr_i,
unde: Tn_i - tariful de neutralitate aferent perioadei de decontare, exprimat în lei;
Rn_i - rata de neutralitate aplicabilă într-o perioadă de decontare, exprimată în lei/MWh;
Qtr_i - cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare pentru un UR, exprimată în MWh.
Articolul 10
Costurile și veniturile aferente activității de echilibrare realizate sunt înregistrate lunar în contul de neutralitate.
Articolul 11
Valoarea contului de neutralitate este repartizată UR, la sfârșitul fiecărei perioade de decontare, în baza ratei de neutralitate determinate după următoarea formulă: Sn(i) Rn(i) = ─────────, Qest(i) unde: Rn(i) - rata de neutralitate aplicabilă în perioada de decontare, exprimată în lei/MWh; Sn(i) - valoarea contului de neutralitate la sfârșitul perioadei de decontare, calculată ca diferență între venituri și cheltuieli, exprimată în lei; Qest(i) - cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare pentru toți UR, exprimată în MWh.
Articolul 12
Tariful de neutralitate este achitat de OTS către UR în cazul în care valoarea contului de neutralitate este pozitivă.
Tariful de neutralitate este achitat de UR către OTS în cazul în care valoarea contului de neutralitate este negativă.
Articolul 13
OTS va publica lunar:
a)
situația cantităților de gaze naturale transportate prin SNT în perioada de decontare pentru toți UR, exprimată în MWh;
b)
veniturile și cheltuielile OTS, ca urmare a derulării activității sale de echilibrare, aferente contului de neutralitate;
c)
valoarea contului de neutralitate aferentă perioadei de decontare.
Articolul 14
Riscul de neplată aferent tarifelor prevăzute la
art. 9
este acoperit de garanțiile financiare constituite conform prevederilor contractului de transport.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 15
Diferența dintre toate veniturile și cheltuielile rezultate din acțiunile de echilibrate a SNT în perioada 1 decembrie 2015-31 decembrie 2016 se calculează lunar și se repartizează conform prevederilor prezentei metodologii.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.