Decizia nr. 433/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107-111 din Codul penal

și

art. 566-571 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marin Duță în Dosarul nr. 277/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.124 D/2016.

2.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.232D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107-110 din Codul penal

și

art. 566-571 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marin Duță în Dosarul nr. 2.909/200/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală.

4.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal.

5.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.232D/2016 la Dosarul nr. 1.124D/2016.

6.

Autorul excepțiilor și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.232D/2016 la Dosarul nr. 1.124D/2016, care este primul înregistrat.

7.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepțiilor, care formulează o cerere de recuzare a domnului judecător Daniel Marius Morar.

8.

Curtea, în temeiul

art. 55 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respinge cererea de recuzare formulată, ca inadmisibilă, având în vedere că în procedura din fața instanței de contencios constituțional nu este permisă recuzarea judecătorilor Curții Constituționale.

9.

În continuare, autorul critică faptul că, anterior datei de 22 iunie 2017, a formulat o cerere de eliberare a unor copii ale documentelor din prezentele dosare, iar această cerere a fost respinsă de către Curtea Constituțională, și formulează o nouă cerere în acest sens.

10.

Curtea arată că, în calitate de parte, autorul excepției are dreptul de a consulta dosarul la grefa Curții și, de asemenea, că instanța de contencios constituțional nu are obligația de a elibera, gratuit, copii ale documentelor din dosar, având în vedere

art. 5 alin. (1) lit. j) din Regulamentul

de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6 din 7 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, și respinge cererea astfel formulată.

11.

În susținerea excepției, autorul arată că măsurile reglementate prin textele criticate au fost folosite, în cazul său, în scopul exterminării din motive politice. Se susține că acestea dau posibilitatea comiterii de către organele judiciare a unor crime politice, motiv pentru care trebuie constatate ca fiind neconstituționale.

12.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă. Se arată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci invocă argumente care vizează diverse situații de fapt. Or, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorului în motivarea prezentei excepții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

13.

Prin Încheierea din 31 mai 2016 și Decizia nr. 45 din 28 iunie 2016, pronunțate în dosarele nr. 277/281/2016 și nr. 2.909/200/2015, Tribunalul Prahova - Secția penală și Tribunalul Buzău - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107-111 din Codul penal

și

art. 566-571 din Codul de procedură penală , excepții ridicate de Marin Duță în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva unei încheieri prin care, în privința autorului excepției, a fost înlocuită măsura obligării la tratament medical cu măsura internării medicale și, respectiv, împotriva unei sentințe penale prin care autorului i-a fost aplicată măsura internării medicale.

14.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile

art. 107-111 din Codul penal

sunt neconstituționale, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 124 din Constituție , justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești, și nu prin alte organe ale statului, fiind enumerate Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne. Se mai arată că textele criticate nu ar trebui să fie aplicate unei persoane sănătoase, cu atât mai mult cu cât acestea presupun și restrângerea exercițiului libertății individuale. Se susține, totodată, că prevederile

art. 566-571 din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale, deoarece nu au fost citate, în prezenta cauză, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Serviciul Județean de Medicină Legală Ploiești, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

15.

Tribunalul Prahova - Secția penală, contrar prevederilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la prezenta excepție de neconstituționalitate.

16.

Tribunalul Buzău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât presupun impunerea unor măsuri diferite în cazul unor persoane care se află în situații diferite, aspect apreciat nu doar de către instanța de judecată, ci și conform unor criterii legale. Se face trimitere în acest sens, la

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 . Se mai arată că textele criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată prin politica sa penală, în acord cu dispozițiile

art. 61 alin. (1) din Constituție . Se susține, de asemenea, că măsura prevăzută la

art. 109 din Codul penal

a fost reglementată în scopul înlăturării unor stări de pericol, motiv pentru care ea poate fi menținută până la însănătoșirea persoanei în cauză sau până la ameliorarea stării sale de sănătate, de natură a înlătura starea de pericol.

17.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că măsurile de siguranță au scopul înlăturării unei stări de pericol relevante pentru săvârșirea unor infracțiuni și prevenirea săvârșirii de noi fapte de natură penală. Se susține că măsura de siguranță a obligării la tratament medical și cea a internării medicale urmăresc înlăturarea stării de pericol pe care făptuitorul îl prezintă pentru societate, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive. Acestea se iau față de o persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă este condamnată sau nu și durează până la însănătoșire sau până la înlăturarea stării de pericol. Se mai arată că dispozițiile legale criticate nu creează discriminare între categorii de persoane aflate în aceeași situație juridică. În Dosarul nr. 1.232D/2016 se apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Se susține că aceasta nu îndeplinește cerința motivării.

19.

Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituționale. Se arată că scopul măsurilor de siguranță este acela al înlăturării unei stări de pericol și al preîntâmpinării săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Se susține că, deși pentru măsura de siguranță a obligării la tratament medical legea nu prevede o durată maximă, această sancțiune va fi revocată dacă făptuitorul se însănătoșește sau dacă apare o ameliorare a stării sale de sănătate, care înlătură starea de pericol care a stat la baza luării acestei măsuri. Se arată, de asemenea, că măsura de siguranță a obligării la tratament medical dispusă provizoriu pe parcursul procesului penal va putea fi revocată chiar mai înainte de finalizarea procesului, pentru aceleași motive anterior menționate.

20.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepțiilor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

21.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform actelor de sesizare, dispozițiile

art. 107-111 din Codul penal

și

art. 566-571 din Codul de procedură penală . Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea deduce, însă, că autorul critică, în realitate, prevederile

art. 107-110 din Codul penal , ce reglementează scopul măsurilor de siguranță, categoriile măsurilor de siguranță, obligarea la tratament medical și internarea medicală, precum și prevederile

art. 566-571 din Codul de procedură penală , ce reglementează punerea în executare a măsurilor de siguranță, respectiv obligarea la tratament medical, obligațiile în legătură cu tratamentul medical, înlocuirea sau încetarea obligării la tratament medical, internarea medicală, obligațiile în legătură cu internarea medicală și menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale.

23.

Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitor la statul de drept,

art. 15 alin. (2)

referitor la neretroactivitatea legii,

art. 16 alin. (1)

și

alin. (3)

cu privire la egalitatea în drepturi,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 24

privind dreptul la apărare,

art. 31

referitor la dreptul la informație,

art. 34

cu privire la dreptul la ocrotirea sănătății și

art. 124

privind înfăptuirea justiției și

art. 131

referitor la rolul Ministerului Public.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile de siguranță, reglementate în

titlul IV al părții generale a Codului penal , respectiv la

art. 107-112^1

din cuprinsul acestui cod, sunt sancțiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancțiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracțional, aplicabile ca urmare a evidențierii, cu prilejul comiterii unor infracțiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracțiunile săvârșite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârșirea unor noi infracțiuni. În acest sens,

art. 108 din Codul penal

reglementează drept măsuri de siguranță obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială și confiscarea extinsă.

25.

Dintre acestea, obligarea la tratament medical, prevăzută la

art. 108 lit. a) din Codul penal,

este dispusă, conform

art. 109 din Codul penal , atunci când făptuitorul, din cauza unei boli de care suferă, a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanțe similare, prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Măsura analizată constă în obligarea persoanei în cauză de a se prezenta regulat la medic, în vederea urmării unui tratament medical, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăturare starea de pericol. La rândul său, măsura de siguranță a internării medicale, reglementată la

art. 108 lit. a) din Codul penal,

este dispusă, potrivit

art. 110 din Codul penal , în condițiile constatării unei stări psihice sau fizice anormale a făptuitorului, care suferă fie de o boală psihică, fie de o boală infectocontagioasă, motiv pentru care prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranță anterior menționată constă în internarea persoanei în cauză într-o instituție medicală de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

26.

Dispunerea acestor măsuri se face, conform

art. 245 alin. (1)

și

art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală , de către judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanța de judecată, în cursul judecății, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit

art. 246 alin. (2)

și

art. 247 alin. (3) din Codul de procedură penală . De asemenea, punerea în executare a măsurilor de siguranță anterior menționate se face, conform

art. 566 alin. (1)

și

art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală , de către instanțele de executare, prin hotărâri definitive însoțite de rapoarte de expertiză medico-legală, cu ajutorul autorităților de sănătate publică din județele pe teritoriul cărora locuiesc persoanele față de care sunt luate aceste măsuri.

27.

La rândul lor, expertizele medico-legale, la care fac trimitere dispozițiile

art. 566 alin. (1)

și

art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală

și care stau la baza dispunerii măsurilor de siguranță criticate, sunt expertiza medico-legală psihiatrică și examinarea fizică, reglementate exhaustiv la

art. 184

și

art. 190 din Codul de procedură penală . Acestea sunt efectuate în cadrul instituțiilor medico-legale și, respectiv, de către medici, asistenți medicali sau de către alte persoane cu pregătire medicală de specialitate, potrivit

art. 184 alin. (2)

și

art. 190 alin. (7) din Codul de procedură penală .

28.

Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că afirmația autorului excepției conform căreia, prin dispunerea măsurilor de siguranță a obligării la tratament medical și a internării medicale, justiția este înfăptuită de organe ale statului precum Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor

constituționale ale art. 124

și

art. 131 , nu poate fi reținută, dispunerea măsurilor de siguranță criticate fiind, în realitate, făcută de către instanțele judecătorești. Totodată, în cazul luării lor în cursul urmăririi penale, dispunerea măsurilor de siguranță supuse analizei se face la propunerea procurorului.

29.

De asemenea nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin textele criticate, a libertății individuale, prin impunerea măsurilor de siguranță prevăzute la

art. 108 lit. a)

și

b) din Codul penal

unor persoane sănătoase, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, dovada bolii psihice, a bolii infectocontagioase și a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanțe asemănătoare se face pe baza unor expertize elaborate de medici, de medici legiști, de asistenți medicali sau de alte persoane cu pregătire medicală, conform

art. 184

și

art. 190 din Codul de procedură penală , aspecte ce constituie garanții ale excluderii persoanelor care nu suferă de astfel de tulburări, fizice sau psihice, de la impunerea obligațiilor criticate.

30.

Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor

art. 21

și

art. 24 din Constituție , ca urmare a lipsei citării, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, a anumitor autorități administrative, Curtea constată că aspectele învederate de autorul excepției vizează aplicarea dispozițiilor procesual penale referitoare la citare, de către instanțele judecătorești competente. Or, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, motiv pentru care, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

31.

În ceea ce privește încălcarea, prin textele criticate, a prevederilor

art. 1 alin. (3) ,

art. 15 alin. (2) ,

art. 16 alin. (1)

și

alin. (3) ,

art. 31

și

art. 34 din Legea fundamentală , Curtea reține că aceste dispoziții constituționale sunt invocate de autor, fără a fi aduse argumente în sprijinul pretinselor încălcări, motiv pentru care, din perspectiva acestor critici, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a reținut că, dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente (textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea), dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, excepția de neconstituționalitate va fi respinsă, ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Duță în Dosarul nr. 277/281/2016 al Tribunalului Prahova - Secția penală și Dosarul nr. 2.909/200/2015 al Tribunalului Buzău - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 107-110 din Codul penal

și

art. 566-571 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și Tribunalului Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.