HG nr. 659/2003
privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea, în cadrul Muzeului Național de Arta Contemporana, a Colectiei de arta "Vasile Grigore - pictor și colectionar"
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al art. 8 alin. (1) și al
art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, precum și al
art. 19 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 ,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea, fără plata, a unui imobil situat în municipiul București, str. Maria Rosetti nr. 29, sectorul 2, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea privată a municipiului București și din administrarea Consiliului General al Municipiului București în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".
În imobilul prevăzut la alin. (1) va funcționa Colecția de arta "Vasile Grigore - pictor și colectionar" din cadrul Muzeului Național de Arta Contemporana.
Articolul 2
Predarea-preluarea imobilului care se transmite potrivit art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar înscrisă în contabilitate.
Articolul 3
Cheltuielile pentru întreținerea imobilului prevăzut la art. 1 alin. (1) se suporta de către Muzeul Național de Arta Contemporana, pe bază de contract de prestări de servicii încheiat cu Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".
Articolul 4
Lucrările pentru amenajarea imobilului prevăzut la art. 1 alin. (1) se efectuează de către Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".
Articolul 5
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor cu suma de 1,8 miliarde lei din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2003, pentru funcționarea Colectiei de arta "Vasile Grigore - pictor și colectionar" din cadrul Muzeului Național de Arta Contemporana.
Articolul 6
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat și în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2003.
Articolul 7
Ministerul Culturii și Cultelor și alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare a sumei prevăzute la art. 5, în conformitate cu prevederile legale.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul culturii și cultelor, Razvan Theodorescu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihailescu Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca p. Ministrul finanțelor publice, Maria Manolescu, secretar de stat București, 5 iunie 2003. Nr. 659.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se transmite din proprietatea privată a municipiului București și din administrarea Consiliului General al Municipiului București în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Seria Data licitației Data emisiunii (data la care începe calculul dobânzii inclusiv) Numărul de zile până la scadență Data scadenței (data la care încetează calculul dobânzii exclusiv) VAL 3 USD 2006 13 iunie 2003 17 iunie 2003 1.095 16 iunie 2006 ─────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.