Decizia nr. 213/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.522/2002 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ într-o cauza având ca obiect o cerere de anulare a actelor de impunere emise de organele Ministerului Finanțelor Publice. Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 10 aprilie 2003.

La apelul nominal răspunde partea Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, lipsind autorul excepției și partea Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice solicita respingerea excepției ridicate. Cu privire la

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , arata ca aceasta a fost abrogată prin

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare. Referitor la excepția de neconstituționalitate a

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece sintagma "în vigoare" trebuie interpretată în funcție de momentul generarii cauzei care a determinat invocarea excepției. Ca atare, considera ca, în speta, textul supus controlului de neconstituționalitate era în vigoare, în sensul

Legii nr. 47/1992 , la data introducerii acțiunii la Curtea de Apel Timișoara.

Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepției invocate. Cu privire la

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , considera ca, deși textul acesteia a fost abrogat, soluția legislativă contestată a fost preluată în noua reglementare, respectiv în

art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, și poate fi examinata pe fond. În acest sens, solicita respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții, arătând ca obligarea debitorului la plata unor dobânzi și penalități pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare nu contravine dispozițiilor constituționale. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, considera ca aceasta este neîntemeiată și invoca, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.522/2002, Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad într-o cauza având ca obiect cererea de anulare a actelor de impunere emise de organele Ministerului Finanțelor Publice.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a arătat ca a susținut inițial neconstituționalitatea unor dispoziții din

ordonanțele Guvernului nr. 3/1992 , nr. 26/1995, nr. 17/2000 și nr. 11/1996, dispoziții invocate de organele finanțelor publice ca temei legal al stabilirii obligației de plată a creanțelor bugetare, inclusiv a majorărilor și penalitatilor de întârziere. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor primelor trei ordonanțe a fost respinsă de instanța judecătorească ca fiind inadmisibila în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, întrucât nu mai erau în vigoare. În consecința, același autor a ridicat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, arătând ca, în cazul constatării neconstitutionalitatii acestor dispoziții legale, se deschide calea controlului de constituționalitate și a actelor normative ieșite între timp din vigoare și se previne respingerea ca fiind inadmisibila a excepției vizând neconstituționalitatea dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 11/1996

care, de asemenea, va ieși, probabil, din vigoare până la data soluționării excepției.

Autorul excepției considera ca dispozițiile

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , care prevăd obligația plății de majorări și penalități pentru neachitarea la termen a creanțelor bugetare, precum și împuternicirea Guvernului de a stabili, prin hotărâre, cota majorărilor și a penalitatilor de întârziere sunt contrare prevederilor art. 53, 134 și 135 din Constituție.

În ceea ce privește

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, autorul excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (1), art. 51 și ale art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale

art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată. Prin condiționarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de existenta în vigoare a dispozițiilor legale criticate, "Curții Constituționale îi este luat dreptul de a controla constituțional o lege care este abrogată la data controlului constituțional, care continua sa producă efecte prin prisma faptului ca actul juridic încheiat de părți este analizat de către instanța judecătorească, prin prisma legii în vigoare la data când respectivul act juridic a fost încheiat". În aceasta situație instanța judecătorească are doua posibilități, deopotrivă neconstituționale: fie aplica legea abrogată, deși este contrară Constituției, fie exercita ea însăși controlul de constituționalitate.

Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

este nefondata, deoarece "stabilirea de majorări de întârziere pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare nu intră în sfera sistemului legal de impunere, ci în cea a răspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute de lege, pe de o parte, și nu este incompatibilă cu economia de piața sau cu libertatea comerțului, pe de altă parte". De asemenea, considera neîntemeiată și susținerea neconstitutionalitatii dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, având în vedere ca "prin aceste prevederi se evita supraincarcarea Curții Constituționale, mai mult, se împiedica sesizarea abuzivă a Curții în scopul tergiversarii nejustificate a proceselor".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul a comunicat punctul sau de vedere numai cu privire la dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, considerând ca, în aceasta privinta, excepția este inadmisibila, întrucât soluționarea cauzei nu depinde de textul de lege criticat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții legale:

a) Dispozițiile

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996

privind executarea creanțelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 108/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții referitoare la majorări și penalități aplicate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetare, precum și la stabilirea cotei majorărilor și a penalitatilor prin hotărâre a Guvernului.

Cu privire la

Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , Curtea constata ca aceasta a fost expres abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, prin

art. 170 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002, însă soluția legislativă criticata de autorul excepției a fost preluată în noua reglementare. La rândul sau,

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 79 din 12 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003. În actuala redactare, textele criticate au următorul conținut:

- Art. 12: "Pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.";

- Art. 16: "(1) Nivelul dobânzii se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, o dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale.

(2) Cota penalitatilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat."

b) Dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, conform cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". Din aceste dispoziții legale autorul excepției susține neconstituționalitatea sintagmei "în vigoare".

Conform susținerilor autorului excepției, dispozițiile

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , preluate în

art. 12 și 16 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 53 referitoare la contribuțiile financiare, art. 134 privind economia și art. 135 privind proprietatea, iar dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (1) referitoare la drepturile, libertățile și obligațiile cetățenilor consacrate prin Constituție și prin alte legi, art. 54 privind respectarea Constituției și a legilor și art. 144 lit. c) privind atributia Curții Constituționale de a se pronunța asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea retine următoarele:

I. Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 12 și 16 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , Curtea constata ca art. 53 din Constituție prevede îndatorirea fundamentală de a contribui, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, cu condiția asigurării asezarii juste a sarcinilor fiscale. Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea fundamentală, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Obligația plății impozitelor și a taxelor, stabilite prin lege, nu contravine principiilor economiei de piața și nu este de natura sa lezeze ocrotirea proprietății.

În condițiile economiei de piața, stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la termenul scadent a obligației de plată reprezintă o măsura justificată și necesară pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalitățile de întârziere apar ca o sancțiune pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Nivelul dobânzilor datorate nu poate fi stabilit ca un procent imuabil, ci acesta se schimba periodic, în raport cu evoluția economiei și cu schimbările intervenite pe piața financiară. Împuternicirea Guvernului de a corela, prin hotărâre, nivelul dobânzilor cu cele de referința stabilite de Banca Naționala a României se justifica prin eliminarea necesității modificării frecvente a legii în aceasta privinta. Dimensionarea sancțiunii, constând în penalitățile de întârziere, trebuie revizuită periodic în raport cu gravitatea consecințelor neachitarii la termen a obligațiilor bugetare, iar aceasta activitate este de competența legiuitorului, care poate modifica anual cota penalitatilor de întârziere prin legea bugetului.

II. În ceea ce privește dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, respingerea, ca fiind inadmisibila, a unei excepții de neconstituționalitate de către instanța judecătorească în fața căreia s-a ridicat aceasta este justificată în situațiile în care dispozițiile legale vizate nu sunt incidente în cauza sau când exista vreunul dintre celelalte motive de inadmisibilitate prevăzute la alin. (1), (2) și (3) ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Instituirea, prin alin. (1) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, a inadmisibilitatii unei excepții de neconstituționalitate pe motivul ca dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziții constituționale și nu este de natura sa conducă la ideea ca prin această instanță care judeca fondul se substituie Curții Constituționale, sub acoperirea unei dispoziții legale. Dispozițiile alin. (1), (2) și (3) ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt norme de procedura pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională.

Aceasta procedura nu face însă posibila respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în privinta

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 și 16 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare și a dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petroconstruct" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.522/2002 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2003.