Convenția din 19 decembrie 1979

Articolul 1

1. Comite infractiunea de luare de ostatici în sensul prezentei conventii oricine sechestreaza o persoană (în cele ce urmeaza denumita ostatic) sau o detine și o ameninta ca o va omori, o va rani sau ca va continua sa o detina pentru a constringe o parte terta și anume un stat, o organizație internationala interguvernamentala, o persoană fizica sau morala ori un grup de persoane, sa indeplineasca un act oarecare sau să se abtina de la un asemenea act, ca o condiție explicita sau implicita a punerii în libertate a ostaticului.

2. Comite, de asemenea, o infractiune în sensul prezentei conventii, oricine:

a) incearca sa comita un act de luare de ostatici; sau

b) devine complicele unei persoane care comite sau incearca sa comita un act de luare de ostatici.

Articolul 2

Orice stat parte sancționează infractiunile prevăzute la art. 1 cu pedepse adecvate care iau în considerare natura grava a acestor infractiuni.

Articolul 3

1. Statul parte pe teritoriul caruia ostaticul este detinut de autorul infractiunii ia toate masurile pe care le considera potrivite pentru ameliorarea soartei ostaticului, indeosebi pentru a asigura eliberarea sa și, la nevoie, a-i inlesni plecarea după punerea lui în libertate.

2. Dacă un obiect detinut de autorul infractiunii ca urmare a luării de ostatici ajunge să fie detinut de un stat parte, acesta îl restituie, îndată ce este posibil, după caz, ostaticului sau părții terte vizate la art. 1, ori autorităților lor respective.

Articolul 4

Statele părți colaboreaza la prevenirea infracțiunilor prevăzute la art. 1, indeosebi:

a) luînd toate masurile posibile spre a se preveni pregătirea, pe teritoriile lor respective, a acestor infractiuni destinate a fi comise în cuprinsul sau în afara teritoriului lor, inclusiv măsuri tinzind sa interzica pe teritoriul lor activitățile ilegale ale indivizilor, grupurilor și organizațiilor care incurajeaza, atita, organizeaza sau comit acte de luare de ostatici;

b) făcînd schimb de informații și coordonind masurile administrative și altele ce urmeaza a fi luate, dacă este cazul, pentru a se preveni savirsirea acestor infractiuni.

Articolul 5

1. Orice stat parte ia masurile necesare pentru a-și stabili competența de a judeca infractiunile prevăzute la art. 1, care sînt comise:

a) pe teritoriul sau sau la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în acel stat;

b) de către unul dintre resortisantii săi sau, dacă acel stat considera indicat, de către apatrizii care au reședința obisnuita pe teritoriul sau;

c) pentru a-l constringe sa indeplineasca un act oarecare sau să se abtina de la un asemenea act; sau

d) împotriva unui ostatic care este resortisantul acelui stat, cînd acesta considera indicat.

2. De asemenea, orice stat parte ia masurile necesare pentru a-și stabili competența de a judeca infractiunile prevăzute la art. 1 în cazul în care autorul prezumat al infractiunii se afla pe teritoriul sau și dacă statul nu-l extradeaza unuia dintre statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.

3. Prezenta convenție nu exclude o competența penala exercitata în virtutea legislației interne.

Articolul 6

1. Dacă apreciaza ca circumstantele justifica acest lucru, orice stat parte pe teritoriul caruia se afla autorul prezumat al infractiunii asigura, în conformitate cu legislatia sa, detentiunea acestei persoane sau ia orice alte măsuri necesare pentru a se asigura de persoana autorului prezumat, în perioada de timp necesară angajarii urmaririi penale sau a unei proceduri de extradare. Acest stat parte va trebui sa procedeze imediat la o ancheta preliminara în vederea stabilirii faptelor.

2. Detentiunea sau celelalte măsuri vizate la paragraful 1 al prezentului articol sînt notificate fără întîrziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizației Natiunilor Unite:

a) statului unde a fost comisa infractiunea;

b) statului care a facut obiectul constringerii sau tentativei de constringere;

c) statului a cărui naționalitate o are persoana fizica sau morala care a facut obiectul constringerii sau al tentativei de constringere;

d) statului a cărui naționalitate o are ostaticul sau pe teritoriul caruia își are reședința obisnuita;

e) statului a cărui naționalitate o are autorul prezumat al infractiunii sau, dacă acesta este apatrid, statului pe teritoriul caruia își are reședința obisnuita;

f) organizației internationale interguvernamentale care a facut obiectul constringerii sau al tentativei de constringere;

g) tuturor celorlalte state interesate.

3. Orice persoană față de care sînt luate masurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:

a) sa comunice fără întîrziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cărui naționalitate o are sau care este abilitat în alt mod sa stabileasca aceasta comunicare sau, dacă este vorba de o persoană apatrida, al statului pe teritoriul caruia aceasta persoana își are reședința obisnuita;

b) sa primeasca vizita unui reprezentant al acestui stat.

4. Drepturile menționate în paragraful 3 al prezentului articol trebuie să fie exercitate în cadrul legilor și regulamentelor statului pe teritoriul caruia se afla autorul prezumat al infractiunii, înțelegindu-se totusi ca aceste legi și regulamente trebuie să permită realizarea deplina a scopurilor pentru care drepturile sînt acordate în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol.

5. Dispozitiile paragrafelor 3 și 4 ale prezentului articol nu aduc atingere dreptului oricărui stat parte, care și-a stabilit competența în conformitate cu paragraful 1 b) al art. 5, de a invita Comitetul International al Crucii Rosii sa comunice cu autorul prezumat al infractiunii și să-i faca vizita.

6. Statul care procedeaza la ancheta preliminara mentionata în paragraful 1 al prezentului articol comunică în mod rapid concluziile anchetei statelor sau organizației menționate în paragraful 2 al prezentului articol și le indica dacă înțelege să-și exercite competența.

Articolul 7

Statul parte în care a fost angajata o actiune penala împotriva autorului prezumat al infractiunii comunică, în conformitate cu legile sale, rezultatul definitiv al acesteia secretarului general al Organizației Natiunilor Unite, care informeaza despre aceasta celelalte state interesate și organizațiile internationale interguvernamentale interesate.

Articolul 8

1. Statul parte pe teritoriul caruia este descoperit autorul prezumat al infractiunii, dacă nu-l extradeaza, supune problema, fără vreo excepție și indiferent dacă infractiunea a fost sau nu comisa pe teritoriul sau, autorităților sale competente pentru exercitarea actiunii penale potrivit unei proceduri conforme legislației acestui stat. Aceste autorități iau decizia în aceleasi condiții ca pentru orice infractiune de drept comun de natura grava, potrivit legilor acestui stat.

2. Orice persoană contra careia a fost angajata o procedură pentru una dintre infractiunile prevăzute la art. 1 se bucura de garantia unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv de folosință tuturor drepturilor și garantiilor prevăzute de legea statului pe teritoriul caruia ea se afla.

Articolul 9

1. Nu se va admite o cerere de extradare supusă în virtutea prezentei conventii cu privire la un autor prezumat al infractiunii, dacă statul parte solicitat are motive substantiale sa creada:

a) ca cererea de extradare referitoare la o infractiune prevăzută la art. 1 a fost prezentată în scopul de a urmări sau de a pedepsi o persoană pentru motive privind rasa, religia, naționalitatea, originea etnica sau opiniile sale politice, sau

b) ca pozitia acestei persoane risca sa sufere un prejudiciu:

(i) pentru unul din motivele vizate în alin. a) al prezentului paragraf, sau

(îi) pentru motivul ca autoritățile competente ale statului care are calitatea de a exercita drepturile de protecție nu pot comunică cu ea.

2. Referitor la infractiunile definite în prezenta convenție, dispozitiile tuturor tratatelor și aranjamentelor de extradare aplicabile între statele părți sînt modificate între aceste state părți în măsura în care ele sînt incompatibile cu prezenta convenție.

Articolul 10

1. Infractiunile prevăzute la art. 1 sînt de drept considerate cazuri de extradare în orice tratat de extradare incheiat între statele părți. Statele părți se angajează sa includa aceste infractiuni drept cazuri de extradare în orice tratat de extradare ce s-ar incheia între ele.

2. Dacă un stat parte care condiționeaza extradarea de existenta unui tratat este sesizat cu o cerere de extradare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extradare, statul solicitat are latitudinea de a considera ca prezenta convenție constituie baza juridica a extradarii în ceea ce priveste infractiunile prevăzute la art. 1. Extradarea este subordonata celorlalte condiții prevăzute de dreptul statului solicitat.

3. Statele părți care nu condiționeaza extradarea de existenta unui tratat recunosc infractiunile prevăzute la art. 1 drept caz de extradare între ele în condițiile prevăzute de dreptul statului solicitat.

4. Între statele părți, infractiunile prevăzute la art. 1 sînt considerate pentru scopurile extradarii ca fiind comise atit la locul savirsirii lor, cit și pe teritoriul statelor obligate să-și stabileasca competența în virtutea paragrafului 1 al art. 5.

Articolul 11

1. Statele părți își acorda intrajutorarea judiciara cea mai larga cu putinta în orice procedura penala referitoare la infractiunile prevăzute la art. 1, inclusiv în ceea ce priveste comunicarea tuturor elementelor de proba de care dispun și care sînt necesare pentru scopurile procedurii.

2. Dispozitiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afectează oblibațiile referitoare la intrajutorarea judiciara stipulate în orice alt tratat.

Articolul 12

În măsura în care conventiile de la Geneva din 1949 pentru protectia victimelor de razboi sau protocoalele aditionale la aceste conventii sînt aplicabile unui act de luare de ostatici anumit și în măsura în care statele părți la prezenta convenție sînt tinute, în virtutea acelor conventii, sa urmareasca sau sa predea pe autorul luării de ostatici, prezenta convenție nu se aplică unui act de luare de ostatici savirsit în cursul unor conflicte armate în sensul convențiilor de la Geneva din 1949 și protocoalelor aferente, inclusiv al conflictelor armate vizate în paragraful 4 din art. 1 al Protocolului I din 1977 în care popoarele lupta contra dominatiei coloniale și ocupatiei straine și contra regimurilor rasiste, în exercitarea dreptului popoarelor de a dispune de soarta lor, consacrat în Carta Natiunilor Unite și în Declaratia referitoare la principiile dreptului international privind relatiile amicale și cooperarea între state conform Cartei Natiunilor Unite.

Articolul 13

Prezenta convenție nu este aplicabila cînd infractiunea este comisa pe teritoriul unui singur stat, cînd ostaticul și autorul prezumat la infractiunii au naționalitatea acestui stat și autorul prezumat al infractiunii este descoperit pe teritoriul acestui stat.

Articolul 14

Nimic în prezenta convenție nu poate fi interpretat ca ar justifica violarea integritatii teritoriale sau independentei politice a unui stat contrar Cartei Natiunilor Unite.

Articolul 15

Dispozitiile prezentei conventii nu vor afecta aplicarea tratatelor asupra azilului, în vigoare la data adoptarii acestei conventii în ce priveste statele care sînt părți la aceste tratate. Un stat parte la prezenta convenție nu va putea însă invoca aceste tratate în privinta unui alt stat la prezenta convenție care nu este parte la aceste tratate.

Articolul 16

1. Orice diferend între doua sau mai multe state părți privind interpretarea sau aplicarea prezentei conventii care nu este solutionat pe cale de negocieri este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre ele. Dacă, în urmatoarele șase luni de la data cererii de arbitraj, părțile nu reusesc să se puna de acord asupra organizarii arbitrajului, oricare dintre ele poate sustine diferendul Curtii Internationale de Justiție, depunind o cerere în conformitate cu statutul curtii.

2. Orice stat va putea, în momentul în care va semna prezenta convenție, o va ratifica sau va adera la ea, sa declare că nu se considera legat de dispozitiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state părți nu vor fi legate prin acele dispozitii față de un stat parte care va fi formulat o asemenea rezerva.

3. Orice stat parte care va fi formulat o rezervă în conformitate cu dispozitiile paragrafului 2 al prezentului articol va putea ridica în orice moment aceasta rezerva printr-o notificare adresata secretarului general al Organizației Natiunilor Unite.

Articolul 17

1. Prezenta convenție este deschisa spre semnare tuturor statelor, pînă la 31 decembrie 1980, la sediul Organizației Natiunilor Unite, la New York.

2. Prezenta convenție va fi ratificata. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizației Natiunilor Unite.

3. Prezenta convenție este deschisa spre aderare oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizației Natiunilor Unite.

Articolul 18

1. Prezenta convenție va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi care urmeaza datei depunerii la secretarul general al Organizației Natiunilor Unite a celui de-al douazeci și doilea instrument de ratificare sau aderare.

2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenția sau vor adera la ea după depunerea celui de-al douazeci și doilea instrument de ratificare sau de aderare, convenția va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.

Articolul 19

1. Orice stat parte poate denunta prezenta convenție pe cale de notificare scrisa adresata secretarului general al Organizației Natiunilor Unite.

2. Denuntarea va produce efect după un an de la data la care notificarea va fi fost primita de secretarul general al Organizației Natiunilor Unite.

Articolul 20

Originalul prezentei conventii, ale carei texte englez, arab, chinez, spaniol, francez și rus sînt deopotriva autentice, va fi depus la secretarul general al Organizației Natiunilor Unite, care va trimite tuturor statelor copia convenției certificata pentru conformitate.

Drept care subsemnatii, autorizati în modul cuvenit în acest scop de guvernele lor respective, au semnat prezenta convenție care a fost deschisa spre semnare la New York la 19 decembrie 1979.