Ordin · Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Nr. 5.617 din 4 Septembrie 2018 Ministerul Finanțelor Publice Nr. 2.459 din 2 Iulie 2018

Ordinul nr. 5617/2018

pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale în condițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului finanțelor publice nr. 4.597/1.698/2018

prezumat în vigoare

Data actului
4 septembrie 2018
Emitent
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Nr. 5.617 din 4 Septembrie 2018 Ministerul Finanțelor Publice Nr. 2.459 din 2 Iulie 2018
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 788 din 13 septembrie 2018
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
2 articole, 1 anexă · 6.627 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 1 alin. (13)

și (16) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru completarea

art. 63 din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale,

în temeiul prevederilor

art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ale

art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și ministrul finanțelor publice emit următorul ordin:

Articolul I

Normele metodologice

privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale în condițiile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018

pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru completarea

art. 63 din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului finanțelor publice

nr. 4.597/1.698/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 27 aprilie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La

articolul 3 alineatul (1) litera d), după punctul (iv)

se introduce un nou punct, punctul (v), cu următorul cuprins:

(v) că unitatea administrativ-teritorială a făcut demersurile necesare în vederea identificării posibilității și a condițiilor și termenilor aferenți contractării unui împrumut din piața financiară, însă a decis asupra oportunității contractării împrumutului conform prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 .

2.

Anexa nr. 5

se modifică și se înlocuiește cu

anexa

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

Anexa (Anexa nr. 5 la normele metodologice)

D E C L A R A Ț I E

Subsemnatul/a, .................................., reprezentant legal al ....................^1) .......................^2), în calitate de ordonator principal de credite, declar pe propria răspundere că .............................. ^1) ........................^2) are în derulare următoarele finanțări rambursabile interne și/sau externe contractate și/sau garantate:

Finanțator

Valoare finanțare rambursabilă (în valuta de contract)

Destinație finanțare rambursabilă*)

Împrumutat

Garant

Data contractării/ garantării finanțării

Durată finanțare rambursabilă - ani -

Rata anuală

a dobânzii

Comisioane

perioadă

de grație

perioadă

de rambursare

Totodată, declar pe propria răspundere că ............................^1) ........................^2):

–

nu are obligații de plată restante decurgând din împrumuturile contractate de la Trezoreria Statului, la data depunerii documentației pentru autorizarea contractării unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de ..................... lei, în conformitate cu prevederile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018

pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru completarea

art. 63 din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale;

–

nu înregistrează excedent la 31 decembrie 2017, determinat conform prevederilor

art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 ;

–

nu înregistrează deficit al secțiunii de funcționare la finele anului 2017;

–

a făcut demersurile necesare în vederea identificării posibilității și a condițiilor și termenilor aferenți contractării unui împrumut din piața financiară, însă a decis asupra oportunității contractării împrumutului conform prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 .

Prezenta declarație face parte din documentația pentru autorizarea contractării unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de ..................... lei în conformitate cu prevederile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018

și răspund, conform dispozițiilor

art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, pentru fals în declarații.

Data: .........................

Ordonator principal de credite,

...........................................

(prenumele și numele)

L.S.

*) În cazul finanțărilor rambursabile contractate/garantate pentru pre/cofinanțarea proiectelor care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, se înscrie și acronimul programului prin care se acordă aceste fonduri (de exemplu: PNDR pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, POR pentru Programul operațional regional, POS Mediu pentru Programul operațional sectorial Mediu, PCT HU-RO pentru Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, PCT BG-RO pentru Programul de cooperare transfrontalieră Bulgaria-România, PCT Serbia-România pentru Programul de cooperare transfrontalieră Serbia-România etc.).

^1) Se înscrie categoria unității administrativ-teritoriale solicitante.

^2) Se înscrie denumirea unității administrativ-teritoriale solicitante.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.