Decizia nr. 450/2018

Articolul 86

alin. (2) : „În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) , persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.“;

–

Articolul 94

alin. (1) lit. m) : „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (…) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) ;“;

–

Articolul 95

alin. (4) : „Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la

alin. (1)

și la

art. 94 alin. (1) , precum și în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la

alin. (2) , prin act administrativ al persoanei care are competența numirii în funcția publică.“

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 23 alin. (11)

privind prezumția de nevinovăție,

art. 41

privind munca și protecția socială a muncii,

art. 47

privind nivelul de trai și

art. 53 din Constituție

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și

art. 6 paragraful 2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 48 paragraful 1 din Carta drepturilor fundamentale

a Uniunii Europene și

art. 14 paragraful 2 din Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice, referitoare la prezumția de nevinovăție.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 86 alin. (2)

și

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva acelorași critici ca și cele aduse în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, prin

Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, sau prin

Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015, Curtea Constituțională respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora. Curtea a reținut, în esență, că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracțiuni, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015 , paragraful 22).

14.

Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu

art. 41 din Constituție , Curtea a statuat că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 , nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015 , paragraful 13).

15.

Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor

art. 47 din Constituție

privind nivelul de trai, deoarece, potrivit

art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015 , paragraful 25).

16.

Curtea a reținut că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de nevinovăție prevăzută de

art. 6 paragraful 2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este relevantă nu numai în acțiunea penală, dar și în alte cauze în care instanțele naționale nu au trebuit să stabilească problema vinovăției, scopul său esențial fiind să prevină orice autoritate națională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens s-a pronunțat instanța de contencios al drepturilor omului în Cauza Țehanciuc împotriva României, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, paragraful 17. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său la prezumția de nevinovăție din cauza suspendării din funcție în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie și automată conform

Legii nr. 188/1999

și nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu și, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că, și în absența unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la

art. 6 paragraful 2 din Convenție

și, în mod special, trebuie să se țină seama de garanțiile prevăzute de lege în acest sens, menționând că dispozițiile relevante din

Legea nr. 188/1999

prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcție dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017, paragraful 19).

17.

Cât privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu conțin norme contrare acestora (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 302 din 28 aprilie 2015 , paragraful 17).

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19.

Referitor la dispozițiile

art. 21 din Constituție , privind accesul liber la justiție, invocate de autoarea excepției, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată, deoarece decizia prin care se constată suspendarea de drept din funcție a funcționarului public poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, ceea ce s-a întâmplat și în speță.

20.

Cu privire la susținerea potrivit căreia textele de lege criticate au o „exprimare generală și neexplicită“, deoarece, la momentul săvârșirii faptelor de care este acuzată, autoarea excepției nu avea calitatea de funcționar public, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci ține de interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății de către instanțele judecătorești.

21.

În final, Curtea reține că invocarea

Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, nu are legătură cu analiza excepției de neconstituționalitate. Totodată, Curtea reține că

Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, pe care o invocă autoarea excepției, nu are relevanță în cauza de față, deoarece această decizie vizează suspendarea contractului individual de muncă, în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului, iar nu suspendarea de drept ca urmare a trimiterii în judecată a funcționarului public, pentru infracțiunile prevăzute de lege.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luminița Laura Gliga, în Dosarul nr. 2.959/107/2017 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 95 alin. (4)

și

art. 86 alin. (2)

cu trimitere la

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.